Dali la Chişinău
Pentru tiparÎn perioada 18 mai – 17 iunie 2007 la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi” au fost expuse, în premieră la Chişinău, 129 de lucrări de grafică semnate de Salvador Dali (1904-1989), unul dintre cei mai celebri pictori ai sec. XX. Evenimentul cultural a fost organizat de către Uniunea Artiştilor Plastici din Moldova în parteneriat cu fundaţia „Euro-Art-Luxemburg Sarl” şi Primăria municipiului Chişinău. Vernisajul a inclus ilustraţii executate în tehnica litografiei la creaţiile literare Don Quijote de la Mancha de Miguel Cervantes, Divina Comedia de Dante Aligheri şi Decameronul de Boccaccio, precum şi patru piese (colaj), avându-l în calitate de autor pe Robert Descharnes, autor al celor mai docte interpretări ale vieţii şi activităţii creatoare a lui Dali. Reprezentant notoriu al suprarealismului, Salvador Dali a fost promotorul cubismului, dadaismului, picturii metafizice. S-a manifestat în pictura de şevalet, grafica de carte, arta decorativă, sculptură, design publicitar, fotografie etc. A scris romane, lucrări cu caracter autobiografic, scenarii de filme.
Expoziţia de la Chişinău a fost secţionată în patru compartimente, printre care s-a evidenţiat ciclul de ilustraţii policrome alcătuit din 120 de ilustraţii datând din 1975 la Divina Comedia a lui Dante, care reflectă peregrinările şi peripeţiile autorului în călătoria sa prin Infern, Purgatoriu şi Paradis. Spre deosebire de Gustav Dorc şi Botticelli, Salvador Dali îşi realizează lucrările pe această tematică în stilul suprarealist specific dalian cu deformări exagerate ale reprezentării clasice a corpului uman, cu imagini halucinante şi monstruoase, coşmareşti. Remarca este valabilă şi pentru ciclul al doilea – ilustraţii la Don Quijote de la Mancha a lui Cervantes. În plus, lucrările inspirate sunt profund personalizate biografic, emblematice fiind în acest sens Don Quijote în faţa ciupercii atomice de la Hiroshima, Dulcineea arată luptătorului Don Quijote coroana de lauri, Aura lui Cervantes etc.
Compartimentul al treilea reprezintă un ciclu din zece ilustraţii (1972) la Decameronul lui Boccaccio. Ne permitem o observaţie pentru acesta şi celelalte compartimente: ele nu par a fi litografii după cum este specificat în legenda fiecărei lucrări; în realitate ar fi vorba despre reproduceri policrome faximile, după imagini realizate, în acuarelă (compartimentul I şi III) şi litografie (compartimentul II). Imaginile policrome au fost realizate în anul 1972 în tehnica gravurii în metal (pointe sèche). Stampele au fost imprimate (de către meşteri tipografi, probabil) de pe o singură matriţă în care au fost aplicate pe rând câte două-trei culori pe diferite segmente ale expoziţiei.
Cel de-al patrulea compartiment conţine patru lucrări realizate în tehnica colajului microfotografic, la fel de curioase ca expresie şi mesaj.
Dintre numeroasele referinţe critice (inclusiv româneşti) la opera lui Salvador Dali, remarcăm notele criticului de artă Vasile Florea, incluse în Mica Enciclopedie de Artă Universală de la origini până în anul 1950: „Este artistul care prin tot ce a creat, prin atitudinile sale de frondă, prin comportamentul excentric, prin afirmaţiile sale reprezintă cel mai bine curentul suprarealist. Pictura lui este, putem spune, suprarealism în stare pură, pentru că, prin toate componentele sale, răspunde în cel mai înalt grad comandamentelor programatice ale curentului. Ca supapă de defulare a trăirilor din straturile subconştientului, a obsesiilor, a erotismului secret, a dorinţelor neîmplinite, a actelor ratate şi a celorlalte fenomene de care vorbeşte psihanaliza, suprarealismul presupune folosirea tehnicii tradiţional-realiste, în construirea imaginilor, Dali s-a conformat mai bine decât oricare alt reprezentant al curentului, pictând cu o migală de miniaturist toate detaliile motivului transpus pe pânză, în această acţiune servindu-se de excepţionalul sau talent de desenator. Cât priveşte apoi deformările, hipertrofiile, distorsiunile, incongruenţele, noua realitate halucinantă şi absurdă, monstruoasă, delirantă şi atroce pe care o creează imaginaţia şi inventivitatea sa se dovedesc cu adevărat prodigioase. Ceasurile care curg ca o materie flască, armăsarii apocaliptici de felul celor din Ispitirea Sf. Antonie, fiinţele spectrale din Girafa în flăcări, formele baroce din Jocul lugubru sau scârnavele arătări din Presimţirea războiului civil, iată tot atâtea viziuni coşmareşti din universul închipuit de Dali. Un univers terifiant, neliniştitor, cu ecouri din bestiarul medieval din viziunile lui Bosch. (…) Dali creează şi un spaţiu anumit, un fel de peisaj deşertic, menit să potenţeze senzaţia de stranietate şi inconfort spiritual pe care o are privitorul tablourilor. Şi totuşi burlescul ia uneori locul grotescului, iar insolitul imaginaţiei, calitatea desenului şi savoarea coloritului ne atenuează starea de angoasă şi perplexitate, facilitându-ne o contemplare pur estetică. (…) Dali şi-a manifestat talentele în film (a făcut două filme împreună cu Buñuel) a ilustrat Cântecele lui Maldoror de Loteamon şi a scris câteva cărţi, printre care Viaţa secretă a lui Salvador Dali. Cu vocaţie de histrion, şi-a regizat viaţa într-un mod care a stârnit scandal, dar a contribuit la asigurarea succesului”.