* * *
Pentru tipar* * *
„Ce frig e!” O spui cu voce tare,
Fără să vrei. Şi deodată:
„Da, au sosit frigurile”. Cineva
Îţi răspunde şi se face mai cald
După aceste cuvinte, întâmplătoare.
* * *
Când ies dimineaţa în grădină
Şi din şirul de tulpini
Rup prima roşie,
Dureros mi se strânge inima.
Din nou sunt acasă.
* * *
Dintotdeauna
Minţeam, păcăleam, simulam.
Astăzi toate acestea
Au devenit atât de mărunte.
În jur e doar marea.
* * *
De cum închid plicul
Şi lipesc timbrul,
Încep numărătoarea inversă.
Gonesc ceasornicul
În aşteptarea răspunsului.
* * *
Pe scările de piatră,
Tot mai sus şi mai sus,
În zadar încerc
Să ţin pasul cu tine.
Ce des visez toate acestea…
* * *
Amintirile
Sunt aidoma unei salate congelate,
Reci ca gheaţa.
Nu trebuie
Să le prea încălzeşti.
* * *
„Ce gustos e!”
Ai spus tu odată. Şi iată că
Pe data de şase iulie,
Înfrumuseţând masa de sărbătoare,
Celebrez jubileul salatei.
* * *
Cu creionul
Rotunjesc cuvintele apăsat,
Până se rupe hârtia:
„Poţi să iubeşti omul
Şi să nu-i crezi cu desăvârşire”.
* * *
Înfloreşte trandafirul
Şi habar nu are
Că doar peste o clipă-două
Va fi al meu.
Doar contra a patru yeni.
* * *
Ce aş mai putea să-mi doresc
Şi în ce să mai cred,
Când stăm lungiţi împreună,
Unul lângă altul,
Pe nisipul acesta cald?
* * *
Întrerupând tăcerea,
Tu atât de chinuitor
Îţi legi cuvintele…
Iar eu mă tot uit la tine
Şi mă bucur de timiditatea ta.
Traducere de Andrei BURAC
În poezia japoneză a anului 1987 a apărut un nume nou – Machi Tawara. Tânăra profesoară de liceu, la vârsta de doar 24 de ani, devine cel mai popular poet din Japonia. Cartea ei de debut Jubileul salatei se editează şi reeditează în milioane de exemplare.
Mai apoi au urmat: în anul 1991 – Palma vântului. În anul 1997 – Revoluţia ciocolatei ş.a.
A.B.