Hristos a înviat!!
Pentru tiparDumitriţa PARFENIE
cl. a XI-a, Liceul „Onisifor Ghibu”, Chişinău
Hristos a înviat!!
Uşor şi blând ne încălzeşte
Nemuritorul soare-n primăvară.
Pentru zâmbetul lui,
Acum eu aş culege
Şi lumină, şi rouă, şi inimi...
Te pomeneşti că mâine toate pier,
E trecător, şi trecătoare-s toate.
Ferice de cel ce-a reuşit
Enigma luminii-n petale s-o ascundă,
Roua în ochii ierbii s-o coase,
Inima-n steluţe s-o picteze,
Căci precum nu există zâmbet fără acest
Irepetabil har Dumnezeiesc,
Tot astfel nu există nici suflet fără dor.
P.S.: D
O
R
brodat cu flori
d
e
busuioc
Nadejda AFANASIE
cl. a XI-a, s. Zâmbreni, Ialoveni
Vers de nemurire
Copilărie – luncă de argint,
Privesc şi azi cum dorul se distinge
Şi-ncet precum petalele se frânge
Şi-nălţător răsună-n infinit.
Copilărie – loc de vis sub soare,
Aştept o rază de la Dumnezeu,
Un freamăt să mă mângâie mereu –
Sufletul tău să sune în izvoare.
Eternă – clipa mea de fericire,
Colind vrăjit de stropul purităţii,
Un fir de rouă-n clipa dimineţii,
Pruncia mea – un vers de nemurire.
Mădălina-Lavinia PASCU
Clubul Copiilor Medgidia, jud. Constanţa
Vreme dunăreană
Fitilul lumânării se-neacă
în untdelemnul râncezit al stării de apoi
Şi eu, în această colibă de stuf,
ca acum 1000 de ani,
nu-mi doresc decât
ca fibrele fiecărui neuron de-al tău
să devină incandescente
pun punct
De la capăt
Dunărea murmură
vechile poveşti ale pescarilor.
Printre genele lunii, revărsate pe ape,
mă văd pe mine –
sunt numai trup...
Doar Dunărea, copila zglobie de altădată,
de pe genunchiul bătrânului ponton,
îşi urmează molcom drumul spre maturitate,
printre stâncile, ca nişte amfibii însetate,
şi eu mă opresc.
Denis ZAVOROTNÂI
cl. XII, Liceul Teoretic „A. Mateevici”, or. Donduşeni
Plec în ceaţă
Nu credeam să ajung să mă hrănesc cu tăcere.
Universu-i în mine, dar sunt slab, atârn pe un fir de aţă.
Nu-nţeleg de ce nimănui nu-i pasă şi nimeni nu-mi cere
Să trăiesc pentru el, pentru ea, pentru ei... plec în ceaţă.
Rude îmi sunt entităţi deşarte, măşti ce-mi tot zic ce să fac.
Dar m-am săturat, m-am săturat de o astfel de viaţă.
Nu vreau să gândesc, să scriu, să vorbesc – vreau să tac.
Să nu-ţi fie milă de mine, copile – plec în ceaţă.
Ce am fost? Ce sunt? Ce voi fi? Nimic. Timpul totul va şterge.
Tu să nu plângi, ci mai bine a nu fi ca mine învaţă.
Andra IVAN
cl. X, Liceul Teoretic „N. Bălcescu”, Medgidia, Constanţa
Citadină
Sugrumate în priviri
Stau cuvintele să cadă
Spre a îngropa iubiri
Asfaltate pe o stradă.
Se aprinde iar neonul,
Regele nopţilor arse.
Astăzi s-a cârpit şi zvonul
Cum că străzile sunt false.
Merg şi paşii printre gropi
Fără soţ şi fără număr.
Se decapitează plopi
Fără braţe; doar cu umăr.
Ochii s-au topit prin vene
Şi se scurg uşor prin sânge.
Dormi oraşule alene
Nu mai plânge!
Cristina PLĂIEŞU-DVORNIC
cl. X, Liceul Teoretic „Gh. Asachi”, Chişinău
CD-ul lunii
Nu ştiu a câta oară
deschid calculatorul
şi rog tastatura
să-mi dea răspuns
la întrebarea:
„Cum va fi viitorul?...”
Pe ecran îmi răspunde
un cuvânt – Luna.
Privesc prin geam
şi văd CD-ul Lunii
cum îmi orbeşte privirea.
Întind mâna să-l ajung,
dar nu reuşesc.
Păcat, l-aş fi introdus
în calculator,
să citesc viitorul...
Mi-am zis:
mai bine să mă rog
pentru viitorul meu,
pentru viitorul omenirii...
Oxana GREADCENCO
cl. a XI-a, Fârlădeni, Căuşeni
Reacţie ireversibilă
Îmi fierbe sufletul,
ca varul nestins
încins
într-un cazan mare de ceară.
Cu fiece boare
de vânt
devine tot mai greoi,
de parcă ar duce în cârcă
toate păcatele
omenirii.
În lunga aşteptare a înălţării
îşi pierde cumpătul,
devenind robul umil al
mediocrităţii.
Larisa BRATCO
cl. a XII-a, Giurgiuleşti, Cahul
31 august – Memorialul Durerii
Patria mea,
în ochii tăi am cunoscut biruinţa,
în venele tale am văzut năzuinţa,
în sângele tău m-am regăsit eu,
în palmele tale plâng doine de jale,
în ochii tăi umezi şi calzi –
speranţele noastre le scalzi.
În această zi buzele tale caută să spună
că vorbeşti doar în limba română.
Doar în inima ta; dor şi doină şi pământ
Doar acolo; tot ce-i sfânt rămâne sfânt.
Doina VOROJAN
cl. a X-a, Corjenţi, Briceni
Părinţii
Moto: „Câteodată le mulţumim unora
dintre oameni că-şi trăiesc zilele laolaltă cu noi”.
Dostoievski
dintre oameni că-şi trăiesc zilele laolaltă cu noi”.
Dostoievski
Cu părul nins de fulgii bătrâneţii
Ei merg domol pe drumul prăfuit,
De câte-au pătimit pe calea vieţii
Acum şi părul lor a-ncărunţit.
Păşesc încet, cu un baston în mână,
Picioarele nu-i mai ascultă acum.
Încă puţin şi vor fi în ţărână,
Nu au puteri, dar au pornit la drum.
Se duc să-şi vadă iarăşi puişorii
Care-au crescut şi cuibu-au părăsit.
Pornesc devreme, de cum se arată zorii,
Iar drumu-i lung şi ei au obosit.
Dar merg mereu, căci dorul îi frământă;
Doresc să vadă chipul mult iubit
Şi de departe cu-o privire sfântă
Copilul lor la poartă au zărit.
Şi-apoi, după ce dorul şi-au astâmpărat,
Cu ochii-nlăcrimaţi, cu inima pustie
Se-ntorc la casa lor din margine de sat
Şi stând la poartă aşteaptă copiii să mai vie.
Alexandra VECHIU
cl. a X-a, Medgidia, Constanţa
Nu
Apa se frânge în ciocniri de cuvinte,
Două rădăcini sunt suspendate în moarte,
Dorinţa e o amintire cu gust de tămâie,
Vântul răzuie ora înecării,
Sunt goală ca o vorbă aruncată.
Îmi legi glezna cu un fir din fusul şoaptelor
Şi spui că nu voi cădea,
De unde ştii, ....?
Căci vorbele tale sunt pene desprinse
Din aripi de înger cenuşiu,
Şi privirea îţi este a unui copil
Ce descoperă marea.
Andreea POPIA
cl. a X-a, Medgidia, Constanţa
Ecce homo?
Te căutam
în zborul fluturelui
albastru,
în piatra lustruită
de soare,
în chinurile
arşiţei...
Nu Te-am găsit
nici în firul de iarbă,
nici în norul grăbit
şi nici în mine.
Unde oare
aş mai putea
să Te caut?
Lucia PROHNIŢCHI
cl. a X-a, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Sadaclia, Basarabeasca
De dor...
Trec zile cu duiumul
Şi nopţile la rând,
Se tot lungeşte drumul,
Tu nu te vezi venind.
Cad florile de-a valma,
Pe mine mă tot ning,
Îmi este albă haina,
Tu nu te vezi venind.
Cad frunzele din ceruri
Copacii dezgolind,
Acesta-i adevărul:
Tu nu te vezi venind.
Natalia BEJAN
cl. a XII-a, Liceul Teoretic „A. Mateevici”, Donduşeni
Aproape te iubesc...
Nu te-am văzut nicicând,
Nu te-am visat,
Dar te-am ţinut în gând
Şi nimănui te-am dat.
Nu te-am văzut, în schimb,
Cu chip ceresc,
Te ştiu dintotdeauna
Şi-aproape te iubesc...
Nu-ţi ştiu privirea, ochii,
Nici cum te cheamă,
Dar ştiu că glasul nopţii
La tine mă îndeamnă.
Te ştiu mai bine decât altă fată,
Eu pentru tine plâng şi aiuresc,
Te vreau alături ca nici altă dată,
Căci nu-n zadar aproape te iubesc.
Viorica EREMIA
cl. a IX-a, or. Hânceşti
Credinţa
Viaţa ca o petală de orhidee,
Risipeşte orice în clepsidra timpului
Lăsându-ne totuşi
Credinţa.
Victoria ne orbeşte sufletele,
Şi totuşi
Ne lasă credinţa.
Suferinţa ne lărgeşte diapazonul inimii,
Ne vine să urlăm de atâta nenoroc
Şi totuşi într-o celulă a cugetului
Rămâne credinţa.
Când ne simţim atotştiutori
Şi credem că totul e posibil,
Suntem secundaţi
De credinţă.
În viaţă totu-i între da şi nu,
Azi e bine, mâine – rău
Azi avem totul, mâine – nimic.
Azi nu pierdem nimic, mâine – totul!
Şi totuşi niciodată
Nu ne pierdem credinţa!