Cu omenie, despre oameni şi cărţi
Pentru tiparOamenii de ştiinţă, cei care şi-au consacrat viaţa cercetării, cărţilor, nu prea apar în vizorul presei, şi nici în atenţia marelui public, despre ei se mai scrie câte ceva doar cu ocazia unor comemorări, deşi contribuţia lor la dezvoltarea societăţii este una extrem de valoroasă.
Volumul Portrete şi cărţi, semnat de profesorul clujean Onufrie Vinţeler, este un memento, dar şi o lecţie de omenie, de atitudine respectuoasă faţă de savanţii pe care i-a cunoscut, faţă de dascăli, colegi, prieteni, faţă de toţi cei care merită din partea noastră un gând bun şi un cuvânt din suflet.
Pe parcursul vieţii sale de cadru universitar şi de savant, dl Onufrie Vinţeler a întâlnit mulţi oameni de ştiinţă, a cunoscut lumea lingviştilor, îndeosebi pe cea a slaviştilor, a avut relaţii cu importanţi profesori românişti şi romanişti din România şi din fosta U.R.S.S., atât în perioada studenţiei, la universităţile din Bucureşti, Saratov şi Moscova, cât şi în timpul când îşi pregătea doctoratul sub conducerea profesorului Veaceslav Ivanov la Universitatea „M. Lomonosov”. Pe mulţi i-a cunoscut la conferinţe şi simpozioane ştiinţifice, în cadrul unor comisii de doctorat şi la alte întruniri academice, la care a fost prezent în diferite ţări. Fiind un om deschis, comunicativ şi agreabil, dl Vinţeler a ştiut să cultive şi să păstreze aceste relaţii pe parcursul anilor şi acum vine cu o frumoasă carte de portrete ale unor marcante figuri de savanţi din estul Europei, o ediţie în trei volume, din care prezentăm primul volum, apărut în 2005 la editura EIKON din Cluj-Napoca.
Cele 26 de portrete incluse în primul volum reprezintă câteva spaţii academice distincte. În primul rând, este vorba de intelectuali clujeni sau care au fost membri ai cercurilor academice din Cluj. Un alt grup îl constituie savanţii lingvişti din Bucureşti şi din alte centre universitare române; se conturează, de asemenea, un spaţiu distinct de romanişti şi slavişti din fosta U.R.S.S. şi, nu în ultimul rând, găsim în carte trei portrete ale unor lingvişti notorii din Republica Moldova. În fond, profesorul Onufrie Vinţeler i-a prezentat aici pe colegii săi de breaslă – lingvişti, slavişti, istorici, critici literari, traducători, scriitori, scoţând în evidenţă contribuţia fiecăruia la dezvoltarea domeniului respectiv.
Printre personalităţile clujene găsim nume de referinţă în lingvistica română. Astfel, Nicolae Breban este prezentat ca patriarh al lexicografiei române, autor şi redactor al celor mai prestigioase dicţionare române, care a format în cele câteva decenii de activitate şi o întreagă pleiadă de „brebenei” lexicografi. Nicolae Drăganu, lingvist şi istoric literar, este un reprezentant de seamă al şcolii lingvistice clujene (fondată în cadrul Muzeului limbii române şi al buletinului acestuia, Dacoromania, de către Sextil Puşcariu), fiind cunoscut prin lucrări în domeniul slavisticii, istoriei şi gramaticii limbii române. Tot de Cluj este legată activitatea istoricilor Silviu Dragomir şi Dumitru Protase, care şi-au adus contribuţia în domeniul slavisticii prin studierea şi publicarea unui mare număr de materiale de arhivă, reprezentative pentru istoria limbii române. Profesorul Ioan Pătruţ a condus Catedra deFilologie Slavă din Cluj, fiind şi unul dintre cei mai cunoscuţi autori în domeniul onomasticii române. Pentru literele clujene un nume de referinţă este şi Constantin Cubleşan, scriitor, dramaturg, traducător, critic literar, publicist, fost director al Teatrului naţional din Cluj-Napoca, profesor universitar. În viaţa spirituală clujeană se evidenţiază pregnant figura teologului Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. Este autor al multor lucrări literare – volume de versuri, romane, povestiri. În 1990 iniţiază o vastă activitate de retălmăcire şi descriere a Cărţii cărţilor, a Bibliei,începând cu textul Noului testament şi extinzându-se în continuare asupra întregii Sfinte Scripturi; publică o serie de versiuni după Septuaginta. Este autor al unui mare număr de lucrări ce ţin de spiritualitatea creştină.
Descrierea spaţiului intelectual clujean cuprinde şi portretele unor remarcabili oameni de ştiinţă din alte domenii – profesorul în medicină, academicianul Ion Baciu, fizicianul Emil Burzo, profesorul Crişan Mircioiu, medic, savant, scriitor.
Activitatea profesorilor ruşi este prezentată de autor nu numai în plan general profesional, ci şi din punctul de vedere al relaţiilor acestora cu romanistica şi românistica, cu studiile de slavistică şi balcanistică în care aceştia au fost antrenaţi, subliniindu-se astfel contribuţia lor la dezvoltarea domeniilor respective de cercetare. Ca şi în cazul clujenilor, fiecare portret este însoţit de vaste comentarii asupra lucrărilor scrise de autorul respectiv, prezentându-se cu rigurozitate cele mai importante realizări ale acestuia.
Un spaţiu important al volumului este consacrat lingviştilor din fosta U.R.S.S. – reprezentanţi de marcă ai filologiei, slavisticii, romanisticii şi românisticii, pe care profesorul O. Vinţeler i-a cunoscut încă în timpul studenţiei. Important este că aceste personalităţi – R. Budagov, S. Bernştein, R. Piotrovski şi alţii au avut o însemnată contribuţie şi în pregătirea lingviştilor din Republica Moldova, iar lucrările lor sunt cunoscute şi înalt apreciate şi permanent citate de filologii din Chişinău şi din alte centre universitare.
Profesorul Ruben Budagov, şef al Catedrei de Filologie Romanică a Universităţii „M. Lomonosov” din Moscova, este considerat, pe bună dreptate, un prieten al României, un militant al unităţii limbii române. În cercetările savantului Budagov tematica românească a ocupat totdeauna un loc apreciabil. O lucrare cu totul ieşită din comun este Cu privire la unitatea de limbă româno-moldovenească, elaborată împreună cu binecunoscutul slavist şi balcanolog, de asemenea un apărător al limbii române, Samuel Bernştein, la numai trei ani după moartea lui Stalin, în 1956. A fost un adevărat act de curaj şi de onestitate ştiinţifică, şi nu unul singular, căci R. Budagov se implică în „bătălia lingvistică” şi în 1989, când publică, în limbile română şi rusă, articolul Cu privire la situaţia lingvistică din Moldova. I-a susţinut pe toţi românii care i-au păşit pragul, a avut printre aceştia numeroşi discipoli, deveniţi cu timpul specialişti notorii – A. Ciobanu, N. Corlăteanu, G. Mihăilă şi mulţi alţii. Prin stăruinţele profesorului O. Vinţeler, în 2000 lui R. Budagov i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, acesta fiind un adevărat act de veneraţie pentru eruditul profesor.
Un lingvist bine cunoscut în domeniul slavisticii şi dialectologiei a fost profesorul Samuel Bernştein, care a studiat graiurile bulgăreşti de pe teritoriul Republicii Moldova şi al Ucrainei, a scris articole şi recenzii publicate în România, a fost unul dintre semnatarii articolului pomenit deja despre unitatea lingvistică româno-moldovenească, un om gata oricând să-i susţină pe cei care făceau carte şi care aveau nevoie de ajutor. Despre el profesorul Vinţeler scrie cu nedisimulată admiraţie şi recunoştinţă: „Pot să afirm că S. B. Bernştein a pus o cărămidă la formarea mea ca lingvist şi ca om”.
Un iubitor şi animator al limbii şi culturii române a fost profesorul Universităţii din Kiev Stanislav Semcinski, şeful Catedrei de Lingvistică Generală şi Filologie Clasică. Este cel care a înfiinţat şi a animat pe parcursul multor ani Seminarul de limba şi literatura română la Universitatea din Kiev, a publicat numeroase articole în revistele de specialitate din Republica Moldova şi din România, iar în 1995, invitat de Parlamentul Republicii Moldova, a adus argumente convingătoare în favoarea adevărului ştiinţific cu privire la denumirea limbii de stat. În 1997, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, apreciindu-i rezultatele trudei de câteva decenii în folosul neamului românesc, i-a acordat profesorului Stanislav Semcinski înaltul titlu de Doctor Honoris Causa (nu fără contribuţia profesorului O. Vinţeler).
Unul dintre romaniştii de frunte ai lingvisticii ruse este profesorul Rajmund Piotrowski din Sankt Petersburg,care, paralel cu alte limbi romanice, a studiat şi limba română, pe care o vorbeşte fluent şi în care a întreţinut relaţii cu numeroase personalităţi ştiinţifice din România şi din Republica Moldova, inclusiv cu dl profesor Vinţeler. S-a implicat activ în „bătăliile lingvistice” de la Chişinău, în special prin publicarea articolelor „Limba şi alfabetul”, „O limbă cu două denumiri” ş.a. Are în Republica Moldova numeroşi discipoli, care şi-au luat doctoratele sub îndrumarea sa – N. Mătcaş, L. Novac, I. Ciornâi, Z. Camenev, V. Cijakovski şi alţii. Rajmund Piotrowski a vizitat de mai multe ori România, cu ocazia unor întruniri ştiinţifice, a comunicat cu academicienii Iorgu Iordan, Alexandru Graur, Al. Rosetti, Em. Petrovici, cu profesorii S. Marcus, H. Mihăescu, T. Slama-Cazacu. În opinia profesorului O. Vinţeler, Rajmund Piotrowski este un colos, a cărui operă poate constitui obiectul unei teze de doctorat sau al unei monografii, fapt care sperăm că se va realiza în viitorul apropiat.
Tot de la Universitatea din Sankt Petersburg este şi Tamara Alexandrovna Repina, care pe parcursul multor ani a fost şefa Catedrei de Filologie Romanică, una dintre profesoarele de la secţia de limbă română de la această catedră. A elaborat manuale şi materiale didactice la limba română, a avut legături cu mulţi lingvişti de seamă din România – Boris Cazacu şi Tatiana Slama-Cazacu, Florica Dumitrescu, Andrei şi Mioara Avram, Marius Sala, Ion Coteanu. Este autoarea unui manual de excepţie în domeniul comparativisticii – Tipologia comparată a limbilor romanice: franceza, italiana, spaniola, portugheza, româna, apărut la Sankt Petersburg în 1996. Menţionăm că anul acesta, la 16 mai, Tamara Alecsandrovna Repina a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani.
O altă profesoară despre care scrie cu admiraţie O. Vinţeler este Olga Borisovna Sirotinina de la Universitatea din Saratov, o cunoscută cercetătoare în domeniul stilisticii. A studiat limba rusă funcţională, a cercetat detaliat funcţiile gramaticale, comunicative şi stilistice ale topicii, fiind cunoscută prin studiile sale Retorica şi cultura comunicării, Limba rusă şi cultura comunicării, Ordinea cuvintelor în limba rusă.
Un sol al romanităţii la Moscova este şi Constantin Bachneanu, lingvist, sociolog, a participat la elaborarea dicţionarului enciclopedic Limbile lumii, este coautor al unei publicaţii în trei volume Enciclopedia lingviştilor de peste hotare (1981-1989), membru al multor asociaţii ştiinţifice internaţionale de sociologie. Născut în România (Pătrăuţii de Sus, Suceava), a devenit, datorită sorţii, fără voia lui, cetăţean sovietic, în acelaşi timp cetăţean al Ucrainei, apoi al Rusiei, dar el continuă să se considere român şi să se ocupe de limba română, de literatura şi cultura României. A făcut mai multe vizite şi stagieri în România, la Bucureşti, Sibiu, Cluj-Napoca, adunând materiale pentru numeroasele lucrări pe care le-a publicat în domeniul bilingvismului, contactelor dintre limbi ş.a.
Printre personalităţile marcante prezentate în cartea profesorului O. Vinţeler se numără şi Vaso Ivanovici Abaev, osetin, specialist în domeniul iranologiei şi indo-europenisticii. Sunt cunoscute, de asemenea, contribuţiile sale în fonetică şi dialectologie, morfologie şi sintaxă, mitologie şi folclor, raportate la limba osetină. Opera de referinţă a lui V. Abaev este Dicţionarul istorico-etimologic al limbii osetine, care a servit ca model pentru studierea altor limbi, în special a celor iranice. Dl Vinţeler remarcă puternica personalitate a savantului osetin, care a avut o viaţă lungă şi prodigioasă, trăind şi lucrând până la vârsta de o sută de ani.
După 1989, odată cu ridicarea „cortinei de fier” de pe Prut, dl Onufrie Vinţeler a căpătat posibilitatea de a-i cunoaşte mai îndeaproape şi pe lingviştii basarabeni, faţă de care a manifestat totdeauna multă simpatie şi interes. Printre portretele incluse în cartea sa figurează şi trei savanţi notorii din Republica Moldova – acad. Nicolae Corlăteanu, acad. Silviu Berejan şi membrul corespondent al AŞM Anatol Ciobanu.
Nicolae Corlăteanu, prezentat ca patriarh al lingvisticii noastre, şi-a început calea fiind student al Universităţii din Cernăuţi. N. Corlăteanu recunoaşte personal că într-o bună măsură rezultatele obţinute sunt datorate faptului că a ştiut să cultive şi să întreţină o prietenie cu mari personalităţi lingvistice, români şi ruşi, dintre care amintim: Sextil Puşcariu, Iorgu Iordan, Al. Graur, Emil Petrovici, V. Vinogradov, R. Budagov, D. Mihalci şi mulţi alţii. Activitatea ştiinţifică a academicianului N. Corlăteanu se extinde pe o perioadă de peste şase decenii, timp în care a publicat lucrări în domeniul foneticii, gramaticii, lexicologiei, latinei, a apelat în investigaţiile sale la operele celor mai mari scriitori români – Gr. Ureche, D. Cantemir, C. Negruzzi, Al. Russo, V. Alecsandri, I. Creangă, I. Heliade Rădulescu ş.a. Prin aceasta el s-a înscris în aria lingvisticii româneşti, deşi a utilizat glotonimul limba moldovenească în loc de limba română şi acest fapt nu i se poate imputa, consideră Onufrie Vinţeler, deoarece „aşa au fost vremurile şi el, ca mulţi alţii, trebuia să se conformeze. Era sub vremuri şi nu putea să nu recurgă la un limbaj ezoteric”. În încheierea prezentării sale autorul portretului scrie: „Evocând succint personalitatea academicianului Nicolae Corlăteanu pentru tot ce a creat în vederea cultivării limbii române în condiţii deosebit de grele, cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de nouăzeci de ani, îndeplinesc un act de veneraţie din partea tuturora care îi datorează cultul pentru o frumoasă şi corectă limbă română”.
Un militant fervent al apărării limbii române în Moldova este, în opinia profesorului Vinţeler, academicianul Silviu Berejan. Născut român, în România, aidoma tuturor basarabenilor, după 1944 este din nou botezat, de data asta ca „moldovan”. În pofida tuturor dificultăţilor, S. Berejan a absolvit liceul, apoi universitatea, a susţinut teza de doctor, apoi de doctor habilitat, afirmându-se ca un specialist notoriu în domeniul lexicologiei şi semanticii. A condus timp de mai mulţi ani Sectorul de lexicologie şi lexicografie la Academia de Ştiinţe, a fost director al Institutului de Limbă şi Literatură, apoi al Institutului de Lingvistică al AŞM, redactor-şef al prestigioasei publicaţii filologice „Revista de lingvistică şi ştiinţă literară”; a participat la numeroase întruniri ştiinţifice în multe ţări ale lumii. Bibliografiile sale au fost incluse în multe surse de referinţă din ţară şi de peste hotare. Menţionăm că anul acesta, la 30 iulie 2007, academicianul Silviu Berejan îşi va sărbători jubileul de 80 de ani.
Profesorul universitar Anatol Ciobanu, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Moldova, este cunoscut ca specialist în sintaxă, anume acesta este domeniul în care şi-a susţinut teza de doctor habilitat la Moscova, sub conducerea profesorului R. Budagov. În atenţia profesorului A. Ciobanu s-au aflat constant şi problemele de sociolingvistică, a scris numeroase studii despre politica lingvistică, sunt cunoscute lucrările sale de cultivarea limbii. Este meritorie contribuţia lui A. Ciobanu în promovarea limbii latine, pentru care a elaborat programe, manuale, a scris studii. În ultimele două decenii profesorul Anatol Ciobanu a militat consecvent pentru afirmarea limbii române în Republica Moldova. Ca şi despre toţi ceilalţi oameni de ştiinţă pe care îi prezintă, şi despre profesorul A. Ciobanu autorul cărţii are propria părere: „Ne-am întâlnit cu A. Ciobanu la o sesiune ştiinţifică la Cernăuţi, apoi ne-am întâlnit la Chişinău şi am rămas cu convingerea că este un om de nădejde, serios, modest şi principial”.
Printre personalităţile marcante ale lingvisticii române, se numără şi academicianul Alexandru Graur, savant notoriu şi om deosebit, pentru care autorul cărţii dă dovadă de o mare admiraţie, în special pentru calităţile de om ale acestuia, menţionând că Al. Graur s-a făcut cunoscut în toate mediile populaţiei româneşti. O. Vinţeler consemnează în acest sens: „Îmi aduc aminte că la ţară, oamenii simpli îi recunoşteau vocea la radio şi aşteptau cu nerăbdare şi bucurie emisiunile sale despre limba română. Chiar şi mama mea, cât era de ocupată cu treburile gospodăriei, îşi făcea timp să îl asculte pe Al. Graur, în timpul acesta se odihnea şi de fiecare dată repeta: „Vai ce fain voroveşte omul ăsta, că-ţi vine să-l tăt asculţi, de parcă nu-ţi vine să te mai rupi de radio”. O asemenea popularitate este cea mai înaltă recunoaştere pentru un savant. Al. Graur face parte din strălucita pleiadă de lingvişti români, unii dintre care, ca Ov. Densusianu, Sextil Puşcariu, au stat „călare pe două veacuri”, iar alţii şi-au desfăşurat activitatea în secolul al XX-lea, printre aceştia numărându-se cei din vechea gardă, formată din Iorgu Iordan, Al. Rosetti, E. Petrovici, Al. Graur şi alţii.
Un reputat lingvist slavist, istoric literar şi om de cultură, prezentat în cartea profesorului O. Vinţeler, este şi Gheorghe Mihăilă, strălucit absolvent al Facultăţii de Filologie din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe G. Călinescu, T. Vianu, Al. Graur, I. Iordan şi alţii, apoi doctorand la Moscova, unde şi-a realizat teza cu tema „Împrumuturi vechi sud-slave în limba română. Studiu lexico-semantic” sub îndrumarea lui Ruben Aleksandrovici Budagov. Ulterior G. Mihăilă îşi continuă specializarea, desăvârşindu-şi cunoştinţele într-o amplă gamă de domenii, ca slavistica, lingvistica generală, istoria literaturii şi culturii, istoria poporului român şi a popoarelor slave. În vederea documentării, G. Mihăilă cercetează arhivele şi bibliotecile din cele mai importante centre de slavistică din Bulgaria, Cehia, Croaţia, Macedonia, Polonia, Rusia, Serbia, Slovenia, Slovacia, Ucraina. Pe baza materialelor inedite, descoperite în arhivele şi bibliotecile din România şi de peste hotare, G. Mihăilă a elaborat şi a publicat numeroase studii originale, devenind unul dintre cei mai de vază slavişti din estul Europei.
Ivan Evseev, doctor în filologie,profesor al Universităţii din Timişoara, este cel mai de seamă reprezentant al lipovenilor, care face cinste întregii Românii. Născut într-o modestă familie de pescari din delta Dunării la 11 august 1937 (deci în curând va împlini o vârstă rotundă – de 70 de ani), Ivan Evseev este una dintre persoanele despre care Nicolae Iorga spunea că „Oamenii mari s-au născut în case mici”. După absolvirea liceului din Tulcea, a fost trimis să-şi continue studiile la Universitatea din Leningrad (Sankt Petersburg), unde îmbrăţişează câteva domenii importante de studiu, cum ar fi slavistica, semiotica, folclorul, avându-i ca îndrumători pe remarcabilii oameni de ştiinţă V. Jirmunski, V. Tomaşevski, Vl. Propp şi alţii. Este cunoscut prin lucrările sale de semiotică şi folcloristică: Cuvânt – simbol – mit (1983), Simboluri folclorice. Lirica de dragoste şi ceremonialul de nuntă (1987), Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale (1994), Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească (1997), Enciclopedia semnelor şi simbolurilor culturale (1999). A iniţiat Cercul de semiotică la Universitatea din Timişoara, precum şi publicaţia Caiete de semiotică, având astfel o contribuţie însemnată la dezvoltarea semioticii în România; are lucrări valoroase şi în domeniul lexicologiei, semasiologiei, gramaticii.
Cu deosebită căldură şi prietenie vorbeşte profesorul O. Vinţeler în cartea sa despre omul şi profesorul Lucia Wald. Ea se numără printre cei mai de seamă şi cei mai prolifici discipoli ai celebrului lingvist român Alexandru Graur, afirmându-se cu precădere în domeniul filologiei clasice şi al lingvisticii generale. Are contribuţii importante în romanistică şi românistică. Lucia Wald s-a afirmat cu prioritate în câteva domenii: filologie clasică, lingvistică generală, istoria lingvisticii, gramatica comparativ-istorică, printre lucrările de referinţă la a căror elaborare şi-a adus contribuţia se pot enumera: Scurtă istorie a lingvisticii (trei ediţii), Câte limbi se vorbesc pe glob (1968), Introducere în studiul limbii şi culturii indo-europene (1987), Introducere în lingvistică (1972), Tratat de lingvistică generală (1971) şi altele. Ani de-a rândul a fost membră în Linguistic Society of America, face parte din colegiul de redacţie al revistei Studii şi Cercetări Lingvistice, este membru fondator al Societăţii de studii clasice şi al Societăţii române de lingvistică. Centrul Internaţional bibliografic din Cambridge a menţionat-o ca om al anului 1997-1998 pentru merite deosebite în domeniul lingvisticii.
În volumul său Portrete şi cărţi profesorul clujean Onufrie Vinţeler aduce numeroase detalii ce demonstrează, în special, conexiunile, uneori surprinzătoare, dintre lingviştii întregului spaţiu al Europei de Est, care, chiar şi în cele mai vitrege timpuri, şi-au manifestat devotamentul faţă de adevărul ştiinţific, ataşamentul faţă de colegii de breaslă şi un înalt spirit de solidaritate academică. Omagiul adus fiecăruia de autorul acestei cărţi este şi el un semn al acestei solidarităţi şi nu numai în ştiinţă, ci, mai ales, în manifestările de generozitate şi omenie, care valorează la fel de mult ca şi succesele academice.