Omul nostru din Letonia
Pentru tipar;)
;)
Cine se va grăbi să categorisească acest titlu ca pe unul comun, simplist, banal – ar face bine să nu tragă concluzii pripite. Desigur, am fi putut să ne intitulăm eseul şi altfel, bunăoară, „Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al culturii româneşti la Riga” – mesajul şi veridicitatea enunţului erau să rămână aceleaşi, atâta doar că doza de patetism nu ar fi corespuns adevăratei firi a protagonistului. În timp ce îmbinarea Omul nostru din Letonia induce şi gândul unei călduri – sufleteşti, casnice, familiale şi familiare. Iar Leons Briedis este un om bun ca pâinea cea caldă. Şi apartamentul din Riga al familiei Leons şi Maria Briedis a fost, este perceput de mulţi români exact aşa: ca o foarte ospitalieră casă românească, sau poate ca un han la care tragi fiind convins că vei fi primit acolo după suprema lege a găzduirii. Leons Briedis este acolo un om cu adevărat al nostru, un reprezentant extrem de vrednic al literaturii şi culturii româneşti în această ţară de vis de pe malurile Mării Baltice. Care e valoarea autentică a unor „ambasadori spirituali” de talia lui Leons Briedis o ştiu, poate cel mai bine, specialiştii în studiul raporturilor literare şi culturale dintre popoare. Simte însă impactul acestei valori infinit mai multă lume, în special beneficiarii traducerilor realizate, iar aceştia nu au un număr finit, căci tălmăcirile se fac pentru câteva, poate pentru zeci de generaţii.
Este un mare avantaj să contactezi, într-un fel sau altul, cu asemenea „consuli onorifici” ai spiritualităţii noastre departe de hotarele patriei tale. Îl cunosc pe Leons Briedis de-a lungul a mai bine de trei decenii deja, şi am putut să ne întâlnim în cele mai diferite ipostaze: la o cafea „amestecată” cu un păhărel de balsam letonsaula un pahar de vin moldovenesc ori algerian (Riga fiind un important oraş-port, aici ancorau, nu ştiu de ce, şi multe vapoare ce transportau vinuri din Algeria); la o terasă de pe malul Balticii, discutând, pe o notă pesimistă, de obicei, despre viitorul letonilor şi al moldovenilor, ca şi al altor popoare încorporate cu „argumentul” tancurilor în U.R.S.S.; în vreo librărie, unde nu pregeta să-şi elogieze colegii de breaslă– poeţi, prozatori sau dramaturgi letoni din secolul trecut, făcând subtile filiaţii cu literaţii români de atunci; în fine – la el acasă, mai întâi în garsoniera din Riga Veche, apoi în apartamentul din Riga Nouă, ambele „năpădite” de mii de cărţi, pe alocuri umbrite de tablouri şi schiţe grafice de pictori celebri, în Letonia cel puţin. O rarisimă sete de a cunoaşte – ar fi cel mai potrivit calificativ pentru Leons, urmată de plăcerea de a comunica, chiar dacă, fiind un leton get-beget, el nu poate avea, nici pe departe, verva specifică nouă. Ar fi de adăugat şi bucuria lui de a vedea o carte nouă, o trăire extraordinară a lui Leons Briedis, „agravată” la a nu ştiu câta putere atunci când i se dăruie o carte românească. Nu s-ar contura acest portret al poetului şi traducătorului de la Riga fără a evoca infinita lui dragoste de neam şi ţară, cum spunem noi. „La ce aş mai trăi, dacă Letonia se zbate în agonia morţii?!”, mi s-a confesat odată, prin 1989, relatându-mi cu tristeţe că noi şi noi trupe sovietice sunt desfăşurate, trimise în Letonia, al cărei popor se deştepta sub steagul dorului de libertate. Ciudat, sau poate că tocmai într-un mod absolut firesc, această iubire pentru poporul său nu-i seacă sentimentele de dragoste pentru alţii, pentru români – în special, aş zice eu. Pe când minţile luminate ale Europei sau Americii încă nu vorbeau de multiculturalitate, Leons era un adept fervent al unei atare linii în existenţa popoarelor. Am impresia că şi această abordare a lucrurilor, „pluri-etno-spirituală”, ne-a apropiat. Inclusiv când am descoperit în Leons „încă un Leons”: omul disciplinat şi sobru, cu un acut simţ al răspunderii, intelectualul unei asumări totale. Era prin 1986, el tocmai pregătea pentru cititorii letoni o antologie de proză scurtă basarabeană, şi îmi propusese să scriu aparatul biobibliografic: vreo 30 de mini-biografii despre tot atâţia scriitori de la noi. Eram deja familiarizat cu rigorile de funcţionare a sistemului editorial, şi totuşi lăsam „pentru mai încolo” trimiterea la Riga a textului solicitat. Atunci am primit de la Leons o scrisoare în care m-a întrebat dacă nu cumva vreau să ştiu cum e un leton când se supără... Nu voiam, şi m-am apucat de lucru; că trebuie să-i prezint un text de calitate nu era cazul să-mi spună... Apoi, mi-l amintesc la începutul primăverii lui 1989: numai Leons şi bunul Dumnezeu ştie prin ce frământări a trecut el ca să ne ajute să tipărim în Letonia primul număr al revistei „Glasul”, exact aşa cum ni-l doream noi.
...L-am cunoscut pe Leons pe când înfăţişarea lui se asocia, în bună parte, cu cea a adolescentului miop, din romanul omonim al lui Mircea Eliade. Scriu acest articol aniversar când chipul său îmi aminteşte uimitor de mult de marele Eliade, ajuns la vârsta pârgului şi a înţelepciunii.
Pe cât de plăcută, pe atât de complicată este misiunea de a scrie despre Leons Briedis. Dificilă este chiar şi definiţia pe care se cuvine să i-o faci atunci când vrei să elaborezi un eseu cu caracter documentar. Încerc totuşi să o alcătuiesc în rândurile imediat următoare.
Poet, traducător, eseist, filozof al culturii, editor leton; membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Letoniei. Este unul dintre cei mai talentaţi şi mai prolifici traducători şi propagatori ai literaturii şi culturii române în Letonia şi în genere în Europa de Vest.
S-a născut Leons Briedis la 16 decembrie 1949, într-o familie de învăţători dintr-un oraş situat în centrul Letoniei – Madona (a se pune accentul pe prima silabă, ca în toate cuvintele letone, de altfel). După absolvirea şcolii medii de cultură generală din or. Sigulda, în 1968 dă admiterea la Facultatea de Litere a Universităţii Letone din Riga, însă peste doi ani este exmatriculat pentru „disidenţă studenţească”, aceasta găsind expresie în scrieri şi în discuţii „naţionaliste”, „antisovietice”, dar şi în aderarea la mişcarea hippy din capitala letonă. Vom preciza, pentru cei mai tineri, că hippy-i erau, în anii ’60-’70 ai sec. XX, părtaşii unei mişcări „de opoziţie” (în temei – de frondă) din Marea Britanie şi din alte ţări occidentale. Foarte curând ei au găsit adepţi, cu deosebire printre studenţi, şi în ţările numite pe atunci comuniste, unde însă aceştia, prin ieşirile lor extravagante, sfidau regimul totalitar. În U.R.S.S., în acei ani, mişcarea hippy-ilor se manifesta deschis doar în oraşele mari din republicile baltice, şi cu mult mai anemic – în centre urbane ca Leningrad (Petersburg), Lvov sau Moscova.
Încă fiind student la Riga, L. Briedis publică versuri în ziarul tineretului „Padomju Jaunatne” („Tineretul sovietic” – sic!) şi în revista Uniunii Scriitorilor „Literatura un Maksla” („Literatură şi artă”), devine cunoscut şi apreciat în cercurile literare pentru poezia şi gândirea sa originală. Graţie acestui fapt, în 1972, cu girul Uniunii Scriitorilor din Letonia intră la Universitatea din Chişinău, la Facultatea de limbi străine, secţia de filologie spaniolă. Aici studiază cu multă pasiune, aprofundat, spaniola şi româna, dar şi alte limbi romanice, se familiarizează pe larg cu spiritualitatea românească, devine un apropiat al multor scriitori şi intelectuali basarabeni de marcă. În „perioada basarabeană” o cunoaşte pe Maria Macovei, o tânără şi foarte frumoasă licenţiată a Facultăţii de Filologie a U.S.M., fiica unor gospodari din Leova, deportaţi în Siberia. Foarte curând are loc o nuntă letono-română, după care tânărul cuplu pleacă, pentru totdeauna, în patria lui Leons. La Riga, Maria Briede-Macovei se impune ca scriitoare de română şi de letonă, precum şi ca traducătoare din letonă în română şi invers. În familia Leons şi Maria Briedis se nasc doi copii: Cornel, acum scenarist şi designer, şi Adrian, poet, dramaturg, scenarist şi traducător.
Leons Briedis debutează editorial în 1974, cu placheta de versuri Liepa skoks zalksna asiens („Arborele de tei, sângele şarpelui”, titlu inspirat din folclorul leton), în acelaşi an fiind primit în Uniunea Scriitorilor din Letonia. Între 1977 şi 1979 urmează Cursurile superioare ale Institutului de literatură „Maksim Gorki” din Moscova, la două specialităţi: teoria şi practica traducerii şi africanistică. După aceste studii este liber-profesionist, scriind poezii, eseuri, proză, cărţi pentru copii, făcând numeroase traduceri. În total, până în prezent, a editat în letonă circa 40 de cărţi de autor (câteva – în colaborare cu soţia), mai fiind autorul altor 50 de cărţi traduse în letonă din diferite limbi. La fel, a scris articole despre scriitori, artişti şi oameni de ştiinţă români pentru Enciclopedia Letonă şi alte surse de referinţă din patria sa. Traduce sau elaborează zece dramatizări pentru teatrele din Riga, precum şi un libret de operă.
În anii 1986-1990 este şef al secţiei de poezie la săptămânalul „Literatura un Maksla”, apoi redactor-şef al revistei „Jaunas Gramatas” („Cărţi noi”). În 1989 contribuie plenar la editarea în Letonia a primei noastre reviste cu litere latine – „Glasul”. Un timp (1990-1993) este redactor-şef fondator al revistei de culturologie „Gramata” („Cartea”); redactor-şef al noii reviste a Uniunii Scriitorilor din Letonia „Vards” („Cuvântul”). Este unul dintre fondatorii PEN-Clubului în Letonia (1987), în anii 1993-1997 fiind vicepreşedinte al Filialei din Riga a acestei prestigioase asociaţii mondiale a scriitorilor, întemeiată de John Galsworthy, în 1921, la Londra. În 1992 fondează revista de culturologie şi literatură universală „Kentaurs XXI” („Centaurul. Secolul XXI”, având ca model revista „Secolul XX” de la Bucureşti), al cărei editor şi redactor-şef este până în prezent, ajungând la al 50-lea volum al acestei publicaţii de excepţie, cu numere tematice, în care, avem impresia, scriitorii români se bucură de o prezenţă privilegiată. Tot atunci fondează şi editura privată Minerva, în care au văzut lumina tiparului peste 100 de cărţi de autori letoni şi străini, în traducere letonă.
Pe parcursul a mai bine de trei decenii, L. Briedis desfăşoară o vastă activitate literară, culturală, culturologică şi de traducător. S-a impus de-a binelea în poezia contemporană a ţării sale ca autor de poeme meditative, filozofice, dar şi intime, multe având ca punct de plecare folclorul leton, mai exact dainele (dainas). Printre oamenii de cultură de la noi persistă opinia că daina letonă (şi lituaniană) ar fi aceeaşi cu doina românească. În realitate însă, aceste cuvinte, care reprezintă în cele trei literaturi o specie folclorică, au totuşi o similitudine mai ales de ordin fonetic. Dainele letone sunt nişte catrene conţinând esenţe ale viziunii estetice a letonilor asupra vieţii, morţii, naturii, iubirii, valorilor umane etc.
A scris şi proze, cărţi pentru copii. S-a manifestat şi ca un textier de mare succes: peste 150 de poezii de Leons Briedis au fost puse pe note numai de maestrul Raimonds Pauls. Poeme de L. Briedis au fost traduse în volume aparte în română, rusă şi ucraineană; în reviste şi antologii au fost inserate tălmăciri în circa 20 de limbi: franceză, spaniolă, portugheză, engleză, germană, suedeză, polonă, cehă, maghiară, estonă, alte limbi europene, dar şi în chineză, japoneză, ebraică etc. Este autorul a numeroase eseuri şi studii consacrate unor scriitori, unor literaturi sau unor fenomene spirituale atât din patria sa, cât şi din alte ţări. Lucrează, împreună cu Maria Briede-Macovei, la un studiu monografic, în trei volume, despre codul genetic al letonilor, prin prisma comunităţii etno-psihologice a acestora cu dacii: Prezent, etern şi infinit: Ştiinţa totală sau arta de a trăi (volumul 1 a văzut lumina tiparului, la Riga, în letonă, versiunea în română aşteptându-şi editorul...).
Leons Briedis este, neîndoios, unul dintre cei mai productivi traducători, şi nu numai în Letonia, dar poate şi în comunitatea literară din întreaga lume. Un capitol deosebit, în această ordine de idei, îl constituie tălmăcirile sale din literatura română, fără a ţine cont de fostele şi actualele frontiere, căci a realizat versiuni în letonă din scriitori din România, din diasporă şi din exil, din Republica Moldova, Banatul Sârbesc (Ioan Flora), autori aromâni (Hristu Cândroveanu) etc. Graţie eforturilor şi pasiunii lui L. Briedis au apărut în letonă plachete cu versuri de Grigore Vieru şi Liviu Damian, ample cicluri lirice de Alexandru Robot, Ion Vatamanu, Gheorghe Vodă, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Ion Hadârcă, Arcadie Suceveanu ş.a. În 1986 a îngrijit şi tradus o antologie a prozei scurte din Basarabia – Akas tiecas dziljuma (Fântânile cresc în adânc, circa 500 de pagini, peste 30 de autori); a tradus şi editat două cărţi pentru copii de Spiridon Vangheli. A tipărit volume aparte, în traducere letonă, din creaţia poetică a lui Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Lucian Blaga, Ion Barbu, Ştefan Aug. Doinaş, Marin Sorescu, Gelu Naum, Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Mircea Dinescu; proze de Zaharia Stancu, Petre Sălcudeanu, Anatol E. Bakonsky, Mircea Eliade; piese dramatice de Eugen Ionescu, Marin Sorescu şi Dumitru Solomon, eseuri de Tudor Vianu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Henry Wald şi alţii. Viziunea sui-generis a omului de creaţie leton Leons Briedis i-a sugerat să facă versiuni din unii poeţi români mai puţin editaţi sau mai puţin agreaţi anterior (Emil Botta, Ilarie Voronca, Ion Pillat, Tristan Tzara, Cezar Baltag şi câţi alţii, alături de Octavian Goga, George Bacovia, Ioan Alexandru...). Aceeaşi simţire aparte l-a determinat să editeze la Riga, în volum, o selecţie de epitafuri tălmăcite la Cimitirul Vesel de la Săpânţa, judeţul Maramureş.
A mai tradus în letonă din multe alte limbi: din latină (Iuvenal, Seneca, Pliniu, Confesiunile Sf. Augustin etc.), din spaniolă (Federico García Lorca, Rafael Alberti, José Ramón Jiménez, José Luís Borges, Julio Cortázar, José Ortega y Gasét, Cezár Vallejo, Octavio Paz...), din italiană (Petrarca, Giacomo Leopardi, Eugenio Montale, Giuseppe Ungaretti, Salvatore Quasimodo, Federico Fellini...), din portugheză (Fernando Pessóa; din lirica angoleză, mozambicană, braziliană; recent a tipărit o antologie cu traduceri din 30 de poeţi de pe insulele Azore), din franceză (Paul Valéry, Henri Bergson etc., din poezia africană de expresie franceză), din engleză (T. S. Eliot, W. B. Yeats, G. Greene...), din rusă (I. Tugheniev, A. Arbuzov...) ş.a. Este impresionantă lista limbilor, respectiv a literaturilor, „exotice”, de circulaţie relativ restrânsă, din care a tălmăcit L. Briedis: galiciană, sardă, friulană, reto-romană, catalană; albaneză; daneză, islandeză; ucraineană, bielorusă, cehă, macedoneană; swahili, afrikans, yoruba, ibo, malgaşă şi alte idiomuri din Africa. După cum mărturiseşte chiar Leons, dragostea pentru Maria i-a nutrit spiritul creator; în munca sa de traducător, ca şi în alte preocupări literar-culturale, mereu a beneficiat de concursul generos al consoartei sale.
Activitatea literară, culturologică, de traducător şi promotor al valorilor spirituale ale altor popoare în patria sa, o activitate cu totul neobişnuită, ieşită din comun – prin vastitate, impact, diversitate, eficienţă etc. – este pe merit apreciată atât în Letonia, cât şi în alte ţări. Astfel, Leons Briedis deţine: Premiul pentru poezie Ojars Vacietis al Uniunii Scriitorilor din Letonia (1988), Diploma Cea mai bună traducere a anului – din română a Comitetului leton pentru edituri şi poligrafie (1989, pentru volumul Piekdienas Zvaigzne – Steaua de vineri, de Gr. Vieru); Premiul Uniunii Scriitorilor letoni şi al Fundaţiei Culturale Letone Pentru cea mai bună traducere a anului – din poezia portugheză (2004); acelaşi premiu pentru transpuneri din creaţia lui F. Pessóa şi a lui E. Montale (2007), apoi şi din poezia braziliană (2008) etc. I s-a conferit ordinul suprem al Letoniei – Tris Zvaizgnju (Trei Stele), clasa IV (1999); Ordinul Pentru Merit în grad de Comandor (Ordem do Merito – Comendador – Portugalia, 2003); Bursa de Excelenţă a Fundaţiei Culturale Letone Valts Kulturkapitala Fonds; Premiul III la Festivalul Internaţional de poezie din Druskininkai, Lituania (2007) ş.a. Este laureat al Festivalului internaţional de poezie „Mihai Eminescu” (1989, Diploma de Onoare a Uniunii Scriitorilor din România), al Festivalului Internaţional de poezie „Lucian Blaga” (1999, Cluj-Napoca, Premiul Special – Pentru traducere din creaţia poeţilor români). În semn de recunoştinţă şi admiraţie, mai mulţi literaţi de la Bucureşti, Cluj-Napoca, Baia Mare etc. i-au consacrat eseuri şi poezii; i-au dedicat poezii şi unii scriitori de la Chişinău (Ion Vatamanu, Grigore Vieru, Anatol Ciocanu ş.a.). Este membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Letoniei, membru de onoare al Universităţii de Filozofie şi Sociologie din Riga (2007), membru titular al Asociaţiei literare „Fernando Pessóa” (Portugalia), al Asociaţiei Mondiale de haiku (Japonia).
Scrierea de faţă e concepută ca un omagiu la aniversarea a 60-a a bunului nostru prieten Leons Briedis; ca un semn de gratitudine pentru tot ce a făurit dânsul, în aproape 40 de ani, pentru promovarea spiritualităţii româneşti în Letonia şi în Europa de Vest, pentru întinderea şi consolidarea punţilor cosmice între letoni şi români. Felicitărilor şi urărilor noastre de Mulţi ani cu sănătate şi noi împliniri alăturăm un eseu pe care Leons l-a scris special pentru revista „Limba Română”, precum şi un ciclu de poeme ale sale, în transpunerea Mariei Briede-Macovei. Ţinem să menţionăm că aceste traduceri constituie cadoul Mariei făcut soţului, la jubileu, dar şi o consemnare a 35 de ani de la căsătoria lor. Gândurile noastre cele mai frumoase se îndreaptă în aceste zile spre familia Briedis din Riga, spre acea casă din Letonia în care spiritul românesc se simte nespus de bine!...