Centura timpului
Pentru tipar;)
Atârnă greu muzica harfei
de gong, mamă,
degetele pentru rugăciune
mi se scufundă în malul lumânării
prin biserici imaginare
eu nu am neamuri de linişte şi ţipăt
să potrivesc centura timpului
aici
asud în propria lacrimă
încercând să completez
cerul lipsă
Genunchi pe lut albastru
În genunchi pe lutul albastru stau, Doamne,
nedezlegată încă
de glasul flamând
şi bocancii în care ninsoarea se strecură
ca o metaforă înfiorătoare
nu mai ştiu cum trosnea iarba iubirii
la fiecare evadare
în stropul de viaţă rămas pe muchiile inimii
mă împiedic
simţind cum nu am
palme adevărate
de încercat lumi
Albastrul dintre măslini
Nu s-a închegat dimineaţa femeii din înalturi
nobleţea stă în tălpile oarbe coborând
sub albastrul dintre măslini
să te caute
nu, nici liniştea pe albul de narcise
nu stă dreaptă
la ce-ai rosti depărtarea gândurilor
până nu se rup mările lumii
de ultima corabie?
Rochie de boz
Ochi uriaşi tunsoare-castron
şi rochie de boz
aşa plecam eu după soarele pătat
cu fetele vecine
vara ştiam să prind argila lunecoasă
din malul roşu
s-o strâng în mâini
pâna lua chip de om
şi toate femeile
scârţâind roţile fântânilor
mă-ndemnau să ţopăi paparuda
venea un fulger
bubuitura
şi doar din când în când
un strop de ploaie
peste pământul suferind
iar eu regretam
ca nu mă trezisem mai devreme
să caut boz proaspăt
Nu ermetic
Daca sămânţa pluteşte încă
e bine
dar poate că pentru trupul meu amărât deja
copacul de odihnă
are formă
bărbaţii care au depăşit
somnul mărului
vor prinde abur în cuie
pe alb
pe negru
7 iunie
E ziua mamei şi nu îmi va cere nimic
va trece cu mămăliga proaspăta printr-o mănăstire
să o poată tăia drept pentru păsări
pentru câinele scorţos
şi pentru ea
când eu aveam măsura conştiinţei
mama umbla într-o fustă-petrol
scrobea în poartă ochiul soarelui înflorit
să mă aştepte
acum nu-şi mai priveşte decât tăcut naşterile
aşteaptă să se stoarcă soarele din apa crăpată
gândind cum sângele ei
va înverzi
Ascult cum intru în miez de cedru
Ascult cum intru în miez de cedru
cu ambii ochi
să-mi reazem linia vieţii
nimeni nu-mi scutură lacrima
de nisipuri
soarele a băut-o pe jumătate
dar tot greu atârnă
Vânzătorul de şerpi
În adâncul oceanului
şerpii dansau în mâini negre cu interior galben
Samson ştia să asculte pulsul şerpilor
îi strângea din ape
pe pluta lui cioplită strâmt
păstra pe cei sfârşiţi pentru crescătorii de crocodili
pe cei vii îi ducea
la o piaţă cameruneză
într-o zi şi-a deschis inima spre femeia albă
a lăsat pluta lângă smochinul pârguit
ieşind în pantofi din şerpi ton-in-ton
pe un alt continent
să o caute
mă asculţi? tu încă pari a avea
picior de mireasă
mi-a zis cândva Samson
Erinnerung
ningea
iar pâinea aceea curbată
venea parcă din eternitate...
mama întindea braţele pe foc
rotea lemnul cu urme de lup
făcându-l puternic
pentru răţoiul pricăjit
şi enorma sfeclă roşcălie
scoasă cu geamăt din câmp
sub lampa de petrol
foamea se deschidea uneori prea tare
ningea de nu ştiam să adorm
până la răsărit rodeam pe rând
flori de gheaţă din geam, sfecla
picurând
picurând