Dumitru Bolboceanu – între real şi imaginar
Pentru tipar;)
;)
În contextul evoluţiei picturii de şevalet din Republica Moldova din ultimele două decenii creaţia plasticianului Dumitru Bolboceanu se evidenţiază prin originalitatea de valorificare a unor lumi ascunse, aşezându-le în construcţii distinctive.
Explorând un deceniu în urmă preferenţial genul peisajului, artistul îşi lărgeşte treptat zona de interese, actualmente manifestându-se inspirat atât în domeniul naturii statice, cât şi în cel al tabloului figurativ.
Picturile lui Dumitru Bolboceanu, simboluri încifrate pe suprafaţa planimetrică a pânzei, reprezintă universurile ce îi bântuie conştiinţa într-un timp al creşterii sale spirituale. Imaginile acestuia reprezintă realităţi în care actualitatea şi istoria conlucrează activ în vederea coagulării unui model semiotic, în care reperele avangardiste şi postavangardiste sunt reforjate şi contopite în paradigme postmoderne, ce structurează plastic un nou model, încifrând existenţa valorilor nealterate, rămase în afara temporalului distructiv. În opera artistului sensibilitatea, cunoaşterea, germinaţia estetică a formelor generează noutatea suprafeţelor. În construcţia formală, dar şi cognitivă, artistul îşi îndreaptă atenţia în mod special spre o gramatică a limbajului plastic, spre raţiunea structuralistă, spre manierismul stilistic şi jocul cu semnul şi semnificaţia acestuia.
Imaginea terestrului şi a cosmicului, elementele mitice şi fantastice în aceeaşi măsură iau parte la constituirea unei lumi picturale pornind de la realitate, dar nu neapărat corespunzătoare realităţii.
Un rol important în concepţia metaforelor plastice din creaţia lui D. Bolboceanu le revine unor valori ale civilizaţiei universale înregistrate pe parcursul evoluţiei ei milenare. Literatura laică şi cea creştină, etica, morala, tradiţia şi modernitatea sunt adunate într-un tot întreg, menite să reflecte complexitatea meditaţiilor, adesea nostalgice ale contemporanului faţă în faţă cu realitatea şi istoria. Visul reprezentând subconştientul, reconstituie imagini ce poartă conotaţii difuze, punând în prim-plan valorile imaginare ţinând de memorie, pentru a obţine forme distinctive ale impulsurilor subconştiente.
Tablourile figurative ale lui Dumitru Bolboceanu din ultimul deceniu, la fel ca şi peisajele sau naturile statice, au la baza elaborării concepţia metaforică. Adesea artistul realizează simbioze elocvente ale realului şi imaginarului, făcând loc conotaţiilor. Tematica sărbătorilor de iarnă şi a tradiţiei lăutăreşti sunt predominante. imaginea realităţii cotidiene în aceste opere interacţionează activ cu tradiţia folclorică, creând un spaţiu semantic original. Stilizarea formei se proliferează distins ca urmare a unor sintaxe inedite. Racordările imaginilor figurativului, bazate pe reflectarea mimetică a realităţii, la imaginile fantasmatice, de sorginte folclorico-literară transfigurate stilistic, alcătuiesc configuraţiile unor sensuri muzical-poetice. Combinatorica formelor, expusă unei pronunţate dirijări estetizante, dezvăluie, la nivel semantic, interacţiuni complexe ale lumii.
Caracterizându-se ca reprezentare major stilizată şi cizelată artistic, pictura lui Dumitru Bolboceanu este orientată preponderent spre încifrarea multiplelor superstiţii, credinţe, destăinuiri romantice, speranţe estetice personale ale autorului, predispunând la o reflecţie melancolică. Tematica tablourilor figurative se încadrează în textura valenţelor atemporale. Coloritul este întotdeauna armonizat prin profunzimile de tonuri apropiate cromatic. Structurarea spaţială a imaginii se efectuează prin jocurile de expresie ale petei, ale contururilor, ale tridimensionalităţii relative. Picturile lui D. Bolboceanu pot fi percepute fie şi numai ca reliefuri de culoare ce încorporează inedite calităţi decorative în care elementului grafic i se acordă prioritate.
Un capitol aparte în creaţia plasticianului îl ocupă peisajele şi naturile statice. Peisajul, adesea personificat, cu arbori şi case reprezentând simboluri de o vastă semantică, trimite la adânci substraturi mitice sau tradiţii folclorice. Forma este racordată proporţional întregului, constituind raporturi ritmice de înalt rafinament compoziţional. Unele peisaje înglobează, concomitent cu originale divizări ale maselor, obiectelor sau spaţiilor, şi racordări tehnologice ce relevă expresii texturale distinctive. Opoziţiei deschis – închis îi revine principala sarcină constructivă, prin contrastele de textură, linie şi pată, de a contribui la crearea unei lumi estetice asociative. Expresia inedită a operelor pictorului este asigurată, în ultimă instanţă, de un contrast al formelor ondulate şi al liniilor – verticale şi orizontale.
Metafora personificată este un procedeu predilect şi pentru unele naturi statice, contribuind la construcţia sensului operei. O parte dintre lucrările de acest tip vădesc realizări ale unor sarcini pur plastice, altele sunt expresia unor racordări originale ale formelor şi ale ritmurilor texturilor, altele – armonioase forme şi nuanţe cromatice, constituind o amplă lume poetică.
Privită în ansamblu, creaţia pictorului D. Bolboceanu reprezintă realizările unui spirit în luxurianta zbatere între realitatea tangibilă, imaginaţia propriei făpturi umane şi tendinţa de zămislire a unor suprarealităţi plastice, mai armonioase şi, valoric, mai bogate.