Lumina şi umbra configurează relieful vieţii
Pentru tipar– Mai multe titluri de lucrări ale Dumneavoastră, cum ar fi Amurg pe Valea Draghiştei, Margine de sat, Chemarea ploii, În zori de zi, Albastrul cerului, Sfârşit de anotimp, Amintiri ş.a., ce se vor mai întâi o cheie, un cod pentru descifrarea temei abordate, denotă o viziune romantică asupra lumii. De unde vine această poetică a culorii, însemnând de fapt o atitudine pozitivă, optimistă în reflectarea existenţei?
– Într-adevăr, denumirea unui tablou este acel cod care deschide uşa spectatorului pentru un dialog direcţionat spre o idee pe care o propune artistul. Cromatica, structurile compoziţionale abstracte sau figurative, coloritul cald, ataşamentul faţă de pământul natal, modulaţiile sufletului, gândurile care mă poartă în această albie tematică aduc poezia de care vorbiţi, dar asta nu-mi propun niciodată raţional, totul vine de la sine, din plăcerea de a picta.
– Viaţa cotidiană, cu multiplele ei aspecte şi probleme, satul natal, natura ca element primordial al existenţei se regăsesc obsesiv în lucrările Dumneavoastră. Cum explicaţi persistenţa acestor teme?
– Pentru mine copilăria a fost punctul de pornire nu numai în viaţă, ci şi în artă. Petrecută la ţară cu oamenii dragi, cu locuri frumoase, a lăsat o amprentă puternică în viaţa mea. Nostalgia după peisajul de altădată, nu a acelui industrial, dorul casei părinteşti, amintirile au devenit subiecte ale multor lucrări realizate doar în atelier. Nu merg la natură, nu pictez locuri concrete, ideile coboară dintr-o lume virtuală, din lumea îndepărtată a copilăriei. Pentru mine este o adevărată provocare anume descifrarea şi reconstituirea primelor trăiri pe care le-am încercat crescând în sânul unei comunităţi ce-şi împarte destinul cu natura. Cu alte cuvinte, peisajele mele alcătuiesc un traseu al căutării misterului existenţial inexprimabil în cuvinte.
– Specialiştii accentuează abilitatea Dumneavoastră în a manevra lumina şi umbra, în a obţine prin intermediul acestui procedeu contrastiv efecte artistice remarcabile. Când, cum aţi descoperit „efectul benefic” al acestor simboluri, aflate în continuă competiţie?
– Pentru mine lumina este culoare, iar umbra este tonalitate, de aici încep jocurile coloristice, schemele cromatice care lasă tuşe de lumină pe suprafaţa pânzei. Cu mulţi ani în urmă munceam la un ciclu de lucrări „nonfigurative”: Umbre lunecând, Lumina în adâncime, anume atunci am descoperit formula care mi-a luminat culoarea. Lumina şi umbra constituie baza expresivităţii formelor, a petei de culoare, ele organizează echilibrul compoziţional, configurând relieful suprafeţelor din care se desprinde viaţa.
– Care sunt elementele definitorii ce reflectă procesul evolutiv în maniera de lucru, de expresie, de creaţie a unui pictor? Care sunt în acest sens trăsăturile distinctive ale creaţiei pictorului D. Bolboceanu?
– Nu există scheme bine definite care ar putea ghida evoluţia ascensională a unui artist. Un pictor în procesul de formare, în afară de talent, are nevoie de o şcoală bună, un mediu artistic care să-i inspire libertatea şi o mare voinţă de a munci. Modul în care artistul ne tentează să vedem lumea prin el, să ne angajăm cu adevărat într-o viziune ce exprimă o percepţie inedită şi esenţială a lumii, inventivitatea şi originalitatea sunt, în opinia mea, cele mai importante elemente care marchează o evoluţie sănătoasă a artistului.
Ce trăsături ale creaţiei mă caracterizează? Eu zic munca, restul rămâne să spună ceilalţi: criticii şi consumatorii de artă.
– Arta autentică, inclusiv arta plastică, pictura, are la temelie tradiţia şi inovaţia, altfel spus, pictorul parcurge de-a valma un drum comun cu alţi confraţi de generaţie, alteori foarte lung, până îşi descoperă propriul făgaş. Cine v-au fost îndrumătorii, cât de expresiv este în context acest cuvânt!, de la care aţi deprins farmecul culorilor şi când aţi avut certitudinea, revelaţia că aţi descoperit propriul itinerar, drum în artă?
– Atracţia faţă de artă am simţit-o atunci când fratele meu, Vlad, studia la Şcoala republicană de arte plastice „I. E. Repin”, astăzi Colegiul de arte plastice „A. Plămădeală”. Aici am avut norocul să-mi fac studiile şi eu în clasa profesorului V. Puşcaş şi I. Vieru, nume cunoscute în lumea artelor plastice, clasici ai picturii basarabene. Îndrumătorii mei, toţi trei, se află, cu regret, în lumea umbrelor... Studiile au continuat şi după ce am devenit membru titular al U.A.P. În atelierul de creaţie pe care îl aveam împreună cu Vlad Bolboceanu, pictor-ceramist, membru U.A.P., şeful catedrei de ceramică a Academiei de muzică, teatru şi arte plastice.
Studiile continuă şi acum. Un pictor învaţă toată viaţa.
– Aţi regretat vreodată că aţi ales / v-a ales pictura? În ce situaţie aţi trăit acest sentiment?
– Drumul în artă este anevoios, am regretat de multe ori la început de cale, obstacole greu de trecut, am avut şi încercări de a abandona pictura, dar reveneam de fiecare dată.
Acum cred că nu am greşit, nici nu pot să-mi imaginez viaţa fără pictură.
– Faceţi parte din noua echipă de conducere a U.A.P. şi în acest context aş vrea să vă întreb: care sunt problemele ce urmează a fi soluţionate în mod prioritar de către U.A.P.? Ce întreprindeţi pentru a eficientiza prestaţia U.A.P. în viaţa culturală a Republicii Moldova, inclusiv în sensul extinderii activităţilor artiştilor plastici în afara perimetrului Chişinăului?
– Viaţa artistică la U.A.P. continuă. Odată cu schimbarea care a avut loc în societate, au apărut noi speranţe că o bună parte din problemele noastre vor fi soluţionate. În ultimul timp au avut loc mai multe întâlniri ale preşedinţilor uniunilor de creaţie, în vederea organizării unui congres comun, la care vor fi discutate şi înaintate spre soluţionare comisiei parlamentare un şir de probleme: statutul artistului în societate, acordarea premiilor şi a distincţiilor de stat, implicarea mai activă a instituţiilor statale în activităţile culturale...
Noua conducere a U.A.P. a înviorat activitatea artistică cu trei expoziţii de amploare, care vor avea, sperăm, impact benefic asupra iubitorilor de artă, „Bienala de gravură”, „Bienala Internaţională de pictură”, „Bienala Internaţională de artă decorativă” cu participarea artiştilor plastici din Belgia, Italia, Franţa, România, Belarus. Arta plastică înregistrează un nivel valoric apreciabil pe plan european şi ar fi păcat să cedăm din cauza greutăţilor economice.
– Ce mesaj aţi vrea să adresaţi cititorilor revistei „Limba Română” în preajma noului an 2010?
– Anul care vine să le aducă mai multe bucurii, mai multă fericire, visuri împlinite, să rămână şi în viitor cititori fideli a revistei „Limba Română”.
Dumitru Bolboceanu s-a născut la 8 iulie 1960 în comuna Colicăuţi, jud. Edineţ, Republica Moldova. Este absolvent al Colegiului republican de arte plastice „A. Plămădeală”, Chişinău (1975-1979). Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova (1991).
Expoziţii de artă colective: Chişinău, Moscova, Odesa, Aachen, Dusseldorf (R.F.G.), Galaţi, Bacău, Bucureşti, Bruxelles ş.a. (1986-2009).
Expoziţii personale: Casa Centrală a Pictorului, Moscova, Federaţia Rusă (1989); Galeria „Sidonia”, Monte-Giorgio, Italia (1993); ART-EXPO, Bucureşti, România (1994); Centrul de artă şi cultură, Germania, Dusseldorf (1997-1998), Centrul de cultură ELLAS, Grecia, Atena (2003); Galeria Palatului ZAPPEON, Grecia, Atena (2004).
Premii, menţiuni: premiant al Ministerului Tineretului şi Sportului din Republica Moldova (1995); al firmei BICONEX, „Saloanele Moldovei”, România (1996); al municipiului Bacău, „Saloanele Moldovei” (2002); al Ministerului Culturii al Republicii Moldova (2007); al Muzeului de Artă „Iulian Antonescu”, Bacău (2008). În 2007 i s-a acordat Diploma de Eminenţă a Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova (U.A.P.).
Lucrările sale se află în colecţiile Muzeului Naţional de Arte Plastice al Republicii Moldova; Băncii Naţionale, Moldova; Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova (U.A.P.), precum şi în colecţii private din Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Portugalia, România, SUA.