De-ai curge tu, Prutule
Pentru tiparDe-ai curge tu, Prutule
Lui Dumitru Fărcaşu
De-ai curge tu, Prutule,
De-ai curge pe Nistru,
Să nu mă mai desparţi
De fraţii mei!
De-ai curge tu, Prutule,
De-ai curge pe Mureş,
Ca liber să pot asculta
Cântecul nostru,
Cântecul neamului meu!
De-ai curge tu, Prutule,
De-ai curge pe Olt,
Să nu
Mai fiu întrebat
Ce caut eu,
Ce caut în Ţara mea?!
Tămâie şi licheni
Unor apărători ai stâlcitei limbi române
numită „limba moldovenească”
A murit tămâia,
Duhoarea stă să crească.
Ne-a umplut ca râia
„Limba moldov’nească”.
Mi-a pierit şi somnul,
Pacea creştinească.
Mârâie spre Domnul
Limba moldov’nească.
O biată bătrână
N-are nici de pască.
Stă cu halca-n mână
Limba moldov’nească.
Îşi creşte frumosul
Limba românească.
Îi arată dosul
Limba moldov’nească.
Gângavă, tot linge
Cizma muscălească.
Spre Evropi se-mpinge
Limba moldov’nească.
Palidă mi-e faţa
Sub un cer ce cască,
Îmi mănâncă viaţa
Limba moldov’nească.
Voi muri, se pare,
Pentru-a mea lumină...
„Mă va plânge oare
Limba cea română?!»
Adevărat
Înalt Preasfinţitului Daniel
Adevărat, adevărat:
Birui-va
Nu ţara cu cele
Mai multe tancuri,
Ci Ţara cu Cel
Mai mult Dumnezeu în ea.
Adevărat, adevărat
Că plâng,
Dar „pentru a plânge,
E nevoie de puţină
Speranţă
Şi energie”.
Adevărat, adevărat:
Trebuie să ai
Multă lărgime
În jurul locului tău,
Ca să te poţi bate
Pentru el.
Şi-acea lărgime este
Dumnezeu.
Fiinţa dorului
Lui Eugen Coşeriu
S-ar putea oare,
S-ar putea oare roti,
Neînconjurat de stele,
Pământul?!
Ar putea oare,
Ar putea oare să existe,
Neîngrădiţi de Limba Română,
Carpaţii?!
Ar putea oare,
Ar putea oare să fiinţeze
Dorul,
Neînconjurat de liniştea
Şi frumuseţea inimii tale?!
Pe munte la Predeal
Lui Mihai Drăgănescu
Va fi! Pe Terra cea bătrână
Amirosind a flori de tei,
Va merge Dumnezeu de mână,
La Paşte, cu românii mei.
Şi flori, spre noi, de miere grele
Cu El odată vor rosti:
„Voi dacă vreţi, plecaţi pe stele,
Iar noi mai rămânem aci”.
* * *
Preasfinţitului Casian Gălăţeanu
Îmi întind braţele
Spre tine, Doamne,
Şi mă ating
De faţa Patriei mele.
Doamne care mă-nveţi
Numai lucruri frumoase
Si zici: „Nu mânia
Dobitocul din om
Că va trebui să te lupţi
Cu doi deodată.»
Jăratecul
Lui Petru Ghelmez
Suflu în jăratecul
Limbii Române
Atent mereu
Să nu moară
Focul cel sacru.
Nu sunt mai mult
Decât o simplă măicuţă.
Chiar dacă
Lui Ion Grama
Zadarnic din braţele mumei
Cobori pe pământ
Dacă nu vezi în jur
Frumuseţile lumii.
Chiar dacă beschia
Sârmei ghimpate
Taie clipa în două,
Chiar dacă diavoli în noapte
Seamănă frigul,
În căldura palmelor noastre
Ora de gheaţă o îmbrăcăm.
Pleca-vom şi noi la strămoşi.
Da, cine moare în Basarabia,
Moare departe.
Si totuşi murim pe pământ.
Aproape de tristeţea cea rodnică
A Domnului nostru.
* * *
Lui Răzvan Theodorescu
Vin alţi musafiri.
Nu altă ploaie. Nu alte
Cântece. Nu altă
Icoană, care să înţeleagă
Rugăciunile noastre.
Număr câţi brazi au rămas.
Au rămas atâţi
Câţi au fost retezaţi.
Şi năvăleşte frigul
Pe unde fuseseră verzi.
Dar a rămas pâinea.
Ies din cuptorul fierbinte
Rumenitele pâini. Stăm
Gură în gură cu ele.
Spunem: „Vom face o ţară
Frumoasă ca pâinea!”
„Veţi cădea!” ni se spune.
De unde să cazi?!
Cine doarme pe pământ
N-are frică să cază
Când se întoarce –
Aşa se spune.
Cum să-ţi spun
Lui Dumitru Radu Popescu
Cum să-ţi spun,
Fratele meu drag,
Tu care ne-arăţi ce duios
Trec cuvintele româneşti
Prin roua suferinţei noastre.
Cum să-ţi spun:
Oricât ar fi
De isteţ generalul,
Tot un oştean
Va trebui să fie viteaz.
De fapt, nici viteji nu
S-ar putea spune că suntem.
Pur şi simplu,
Respectăm moartea,
Pentru că nu este
Mincinoasă ca viaţa.
Poetul
Lui Nicolae Labiş
Stropit de slavă
Ca de sânge.