Urmele luminoase ale lui Valeriu Rusu
Pentru tiparL-am detectat cu plinul şi foarte concret în relaţia – nu cu oricine (pentru oricine nu avea timp) – cu cei de acasă. Ideea înfiinţării Casei Limbii Române, pe care i-a sugerat-o lui Serafim Urecheanu şi echipei sale în nişte ani tensionaţi în jurul a tot ce e românesc, a însemnat camertonul ilustrativ şi reperul axial, nuclear al programelor declanşate de Valeriu Rusu în Basarabia şi în Franţa.
Mi-a rămas drept spectacol de rară frumuseţe intrarea cu braţele sale pline de traducerile în limba franceză a poeţilor basarabeni:
„– Noi acolo în Franţa aşa vă iubim şi vă preţuim. Faceţi ce vreţi cu dragostea noastră”.
Astfel îşi prezenta la Uniunea Scriitorilor, în biroul lui Mihai Cimpoi, imensa mapă cu traducerile incredibilului Seminar Mihai Eminescu de la Universitatea din Aix-en-Provence, pe care îl conducea, menţinându-l cu harul Domniei Sale de pedagog, dar, mai ales, cu dragostea şi cunoaşterea în esenţă a poeziei româneşti. „Cine vrea să cunoască o civilizaţie, să-i vadă satele şi să-i cunoască poezia”. Era afirmaţia şi convingerea lui Valeriu Rusu – mână în mână cu veşnicia s-a născut la ţară.
Făcea un volum de lucru pe segmente ce ar fi îndreptăţit întreţinerea ambasadelor şi ministerelor de resort (care au menirea să o facă). Corespondenţa cu cancelaria preşedintelui Franţei, cu cancelaria Regelui Mihai, cu primarii Aix-ului şi Chişinăului – în problema derulării în Franţa a unei Săptămâni de poezie românească din Basarabia, în problema organizării Colocviului internaţional Ginta latină şi Europa de astăzi – marca nivelul şi ambiţia Rusului nostru de a ne pune în relaţie firească, valorică, eficientă cu celelalte componente ale culturii, ale spiritualităţii europene, unde trebuie să fim, să ne simţim ca acasă.
Poate cel mai important beneficiu al nostru, după toate strădaniile lui Valeriu Rusu, a fost seminarul basarabean în replică celui de la Aix – constituirea unui nucleu rusoistla Chişinău. Din acest nucleu făceau parte şi Serafim Urecheanu cu Gheorghe Prini, care au reacţionat concret la ofertele lui Valeriu Rusu, conlucrând şi pregătind editarea antologiei bilingve româno-franceze Echos poétiques de Bessarabie, pe care apoi primarul general de Chişinău i-a înmânat-o preşedintelui Jacques Chirac în Piaţa Marii Adunări Naţionale. A fost impulsul binecuvântat pentru realizările ulterioare.
I-a reuşit şi realizarea proiectului Casei Limbii Române, şi al Centrului Academic Internaţional „M. Eminescu”, şi incredibila Săptămână de poezie basarabeană în Franţa, şi Colocviul internaţional Ginta latină şi Europa de astăzi, unde am relansat programul poeţilor felibri, am reluat, programatic, apelurile Gintei latine – să conlucrăm în limbajele frumuseţii înrădăcinate. Nu au fost vorbe şi programe de dragul programelor – cărţile în limbile franceză, italiană, română, apărute imediat după acele legăminte, îl bucurau nu numai pe domnul profesor.
Parcursurile lui Valeriu Rusu între Vălenii de Munte (la Universitatea de vară Nicolae Iorga), Chişinău, Aix-en-Provence şi celelalte adrese de inimă şi de ardere necontenită în numele sănătăţii acasei noastrenu aveau cum să nu-l macine.
Familie frumoasă, laborator ştiinţific, de creaţie, casa distinşilor Valeriu Rusu, Aurelia Rusu, Romaniţa – cetate durabilă, deşi mereu îndurerată de nedreptăţile şi rănile necicatrizate... Nepotul Iulian, Julienul lui drag, care-i răpea tot mai mult timp pentru ieşirile la terenul de joacă, la preumblările fireşti ale bunelului cu nepotul aşteptat, ni se părea aici, la Chişinău, o sursă de fortificare a sănătăţii celui care şi-a risipit-o nesocotit, dar... până aici i-a fost numărătoarea pământească.
Mai ales de urme se vorbeşte la urmă. Valeriu Rusu păşea din program în program, din proiect în proiect, din idei în idei, lăsând urme lucrătoare – pentru sănătatea şi frumuseţea acasei fiinţei noastre, pentru sănătatea mai mulţilor de noi, care... ce ne facem cu această pierdere şi cu aceste urme?
Îndemnurile lui rămân valabile – se ştie câte meditaţii avem de făcut. Iar dacă poţi, e păcat să te prefaci că nu poţi.
În preajma lui mi se întâmplau poezii, desene. Fără Valeriu Rusu îngândurările devin mai amare, mai îndelungi...
DESPRE LEGISLAŢIA LINGVISTICĂ DIN BASARABIA
Profesorului Valeriu Rusu
Mai mult tac... Dar nu-s tăcuţi.
Muţii noştri încă-s mulţi.
Mulţii noştri încă-s muţi.
Dar... tăcerea e de munţi –
O auzi, dac-o asculţi...
Munţii noştri ni-s demulţi...
Mulţii noştri-s tot desculţi...
Mulţii noştri încă-s muţi –
Mai mult tac...
Dar nu-s tăcuţi.
Întâmplată la 30 august 1998, în ajunul
deschiderii Casei Limbii Române