Referinţe biobibliografice
Pentru tipar• 1940. La 27 aprilie în comuna Crihana Veche, judeţul Cahul, într-o familie de ţărani s-a născut Nicolae Mătcaş, filolog, lingvist, profesor universitar, publicist, traducător, om de stat. • 1947-1957. Este elev la Şcoala primară şi medie din satul Crihana Veche, raionul Cahul, pe care o absolveşte în 1957 cu medalie de aur.În 1956 debutează ca elev cu versuri în ziarul raional din Cahul. • 1957-1962. Studiază la Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea de Istorie şi Litere, specializarea „Limba şi literatură română”, pe care o termină în 1962 cu diplomă de merit. • 1962-1964. Este lector la Catedra de limba română a Universităţii de Stat din Moldova. • 1964-1967. Face studii postuniversitare de doctorat în specializarea „Lingvistică matematică, structuralistă şi aplicată” la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg, sub conducerea reputatului romanist şi specialist în lingvostatistică, profesorul Rajmund Piotrowski. • 1967-1972. Este conferenţiar, decan, până în 1970, al Facultăţii de Litere de la Institutul Pedagogic (actuala Universitate Pedagogică) „Ion Creangă” din Chişinău. • 1972-1987. E numit şef al Catedrei de limba şi literatura română, post ce-l deţine până în anul 1987, preluându-l pe cel de şef al noii Catedre de limba română, pe care îl deţine până în 1993. Pe baze obşteşti, lucrează ca redactor-şef al publicaţiei „Tânărul învăţător” (1980-1990). Publică Probleme dificile de analiză gramaticală, volumul de teoreme lingvistice Şcoală a gândului, în colaborare, manualele de Introducere în lingvistică, Lingvistica generală, Limba moldovenească pentru clasa a VI-a, cursurile Limba moldovenească literară contemporană (Fonetică, Lexicologie, Morfologie, Sintaxă) pentru instituţiile de învăţământ superior, lucrarea de cultivare a limbii De la grotesc la sublim şi alte lucrări. • 1987-1990. Se află în funcţia de secretar al Comisiei interdepartamentale pentru problemele istoriei şi perspectivele dezvoltării limbii moldoveneşti, comisie care a recunoscut statutul de limbă de stat al limbii materne, unitatea de limbă moldo-română şi a votat pentru necesitatea revenirii la grafia latină. În perioada fierbinte a anilor 1988-1989 scrie, de unul singur şi în colaborare cu savantul lingvist prof. Ion Dumeniuk, om de rară onestitate şi patriot cu alese virtuţi, zeci de studii şi articole, îmbinând sau alternând caracterul profund ştiinţific cu caracterul didactic şi cognitiv, în pagini de reviste şi ziare, urmărind să fixeze definitiv în conştiinţa tuturor categoriilor sociale ideea limbii romanice unice în această parte a Europei – limba română. • 1990-1994. E ministru al ştiinţei şi învăţământului al Republicii Moldova în guvernele Druc, Muravschi, Sangheli. A reformat structura învăţământului, pledând sincronizarea acestuia cu sistemul românesc şi european de educaţie. Nu a găsit susţinere printre rusofoni şi rusofili, eforturile de instituire a învăţământului naţional i-au fost zădărnicite. Neremunerat, exercită şi funcţia de şef de catedră la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” şi, o vreme, pe cea de colaborator ştiinţific la Institutul de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. Publică, în colaborare, cărţile: Coloana infinită a graiului matern: File din marea bătălie pentru limbă, Îndrumar de ortografie şi Elemente de ortografie şi ortoepie a limbii române (1990). Este unul dintre autorii îndreptarului Norme ortografice, ortoepice şi de punctuaţie ale limbii române, tipărită în 1990, la Editura Lumina din Chişinău sub egida Academiei de Ştiinţe şi Ministerului Ştiinţei şi Învăţământului al Republicii Moldova. Din anul 1991 este profesor. Pentru activitatea ştiinţifică şi contribuţia la repunerea în drepturile fireşti a limbii române şi a alfabetului latin în Basarabia i se conferă titlul de doctor honoris causa al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (1993) şi de profesor honoris causa al Universităţii din Bucureşti (1994). A fost ostracizat de către forţele românofobe, care au venit la putere în februarie 1994, pentru „românizarea învăţământului şi pentru reetnizarea tinerei generaţii de moldoveni”, lăsat fără loc de muncă şi posibilitatea de a reveni la catedră. • 1994-1995. Activează ca redactor la revista „Limba Română” din Chişinău. • 1995-2007. În 1995 este nevoit să se exileze în România. Liviu Maior (care exercita pe atunci postul de ministru al educaţiei naţionale a României) îi propune funcţia de expert superior la Direcţia Românii de pretutindeni, funcţie pe care o deţine până la finele anului 2007. La Casa Limbii Române din Chişinău, în Colecţia Biblioteca revistei „Limba Română”, îi apare lucrarea Român mi-e neamul, românesc mi-e graiul (1999), în care, pe bază de argumente istorice şi ştiinţifice irefutabile, respinge falsurile „moldoveniştilor” privind istoria limbii şi a poporului român din Basarabia. Membru al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova şi al Uniunii Scriitorilor din România. Autor şi coautor, redactor şi coredactor a peste 30 de manuale, elaborări metodice şi alte ediţii didactice şi a peste 250 de articole şi studii în probleme de limbă, cultură şi învăţământ, personalitate marcantă în lumea universitară, ştiinţifică şi în viaţa social-politică şi culturală a Republicii Moldova, militant înflăcărat pentru renaşterea naţională a românilor basarabeni, prezenţă notorie la radio, TV şi în presă, împreună cu Ion Dumeniuk, în marea bătălie pentru limbă şi alfabet. Colaborează cu articole în temei la revista „Limba Română”, cu poezii în publicaţiile „Glasul Naţiunii”, „Patria tânără”, „Literatura şi Arta”, „Viaţa satului”, „Limba Română” (Chişinău), „Arcaşul” (Cernăuţi), „Oglinda literară”, „Dacia literară”; „Poezia”, „Contemporanul – Ideea europeană”, „Paradox”, „Dacoromania” ş.a. din România. Editează volumele de versuri: Surâsul Giocondei (1997), Trenul cu un singur pasager (1998), Azur (2002), Câte-s visele, multele..., Coloana infinitului (2003), De-a baba-oarba (2006). • 2008-2009. Odată cu ieşirea la pensie la finele anului 2007, continuă munca de cercetare şi de creaţie. A editat plachetele de poezii Roată de olar. Sonete (2008), Vernale ploi şi Un câmp minat, urcuşul. Sonete (2009), definitivează o antologie de studii sociolingvistice.