Principiul metodologic în scrierile de gramatică ale profesorului Nicolae Mătcaş
Pentru tipar;)
Numele cărturarului Nicolae Mătcaş este bine cunoscut pe întregul spaţiu dintre Prut şi Nistru, pe întregul areal al limbii române. Domnia Sa este respectat nu numai pentru că a fost în anul 1989 pe linia întâi în lupta cea dreaptă şi sfântă întru revenirea la grafia latină şi repunerea limbii române în drepturile ei fireşti, dar şi pentru că este un mare om de cultură şi ştiinţă. Sunt aproape cincizeci de ani de când îşi consacră viaţa cercetărilor de gramatică a limbii române literare, impunându-se, astfel, ca mare gramatician atât prin studiile, articolele şi monografiile sale, cât şi prin manualele de limbă română pentru şcolile medii şi cele superioare din Republica Moldova, elaborate cu participarea nemijlocită a dlui profesor N. Mătcaş: Limba moldovenească literară contemporană. Manual pentru facultăţile de pedagogie (1987); Limba moldovenească literară contemporană. Sintaxa. Manual pentru şcolile superioare (1987); Limba moldovenească. Manual pentru clasa a VI-a (1982) etc.
În lucrările dumnealui susţine, dezvoltă şi cercetează, în permanenţă, ceea ce este mai important, mai necesar, mai util şi chiar sfânt pentru fiinţarea neamului – Limba Română. Profesorul Nicolae Mătcaş este, mai întâi de toate, un adevărat cunoscător al gramaticii limbii române literare. Fiecare studiu de gramatică, elaborat de Nicolae Mătcaş, se caracterizează prin profunzimea sarcinilor propuse, prin importanţa ideilor ce le promovează şi prin consecvenţa fidelă a criteriilor metodologice puse la baza cercetărilor. Problemele de gramatică (îndeosebi cele de sintaxă) sunt tratate de pe poziţiile principiului logico-semantic şi funcţional, prin care Domnia Sa concepe analiza sintactică a părţilor de propoziţie de la conţinut spre formă, sub aspectul relaţiilor comunicative, în baza unei semantici şi logici naturale, pentru a identifica corelaţia semnificaţiei substanţial-gramaticale ca bază a indicilor predicativi ai unităţii şi, în general, ca bază a predicativităţii propoziţiei, fenomen ce alcătuieşte esenţa enunţului (Nicolae Mătcaş, Limba moldovenească literară contemporană. Manual pentru facultăţile de pedagogie, 1987, p. 182). Iată cum sunt definite caracteristicile semantice ale predicatului verbal şi nominal, ca nucleu al propoziţiei: „predicatul verbal exprimă o acţiune pe care subiectul gramatical fie că o efectuează, fie că o suferă, în timp ce predicatul nominal indică un calificativ oarecare, pe care-l atribuie subiectului gramatical, prin intermediul unui verb nepredicativ de relaţii (copulativ ori semicopulativ)” (Nicolae Mătcaş, Probleme dificile de analiză gramaticală, Editura Lumina, Chişinău, 1978, p. 52).
Tot în baza principiilor semantice este determinat şi statutul morfologic al categoriei gramaticale a cazului în limba română, despre care dumnealui menţionează, pe bună dreptate, că „în limba română, cazul reprezintă o categorie morfologico-sintactică: morfologică, fiindcă dispune de forme diferite, sintactică, fiindcă raporturile redate de formele cazuale respective (de multe ori omonime) sunt deduse din îmbinări din context (Nicolae Mătcaş, Şcoală a gândului, Editura Lumina, Chişinău, 1982, p. 35).
La baza delimitării părţilor de propoziţie, profesorul Nicolae Mătcaş, de asemenea, susţine criteriul logico-semantic, atenţionându-ne ab initio că „părţile de propoziţie sunt nişte categorii funcţionale, condiţionate de poziţia cuvintelor şi de relaţiile dintre ele, menite a reda cele mai diverse raporturi semantice (Nicolae Mătcaş, Şcoală a gândului, Editura Lumina, Chişinău, 1982, p. 129). Numai logica semantică a oricărui enunţ ne poate ajuta să disociem corect subiectul, predicatul şi alte părţi de propoziţie. Uneori mai multe părţi de vorbire pot forma numai o singură parte de propoziţie nedezmembrabilă: Casa fără femeie (subiect) este ca o biserică devastată (predicat nominal); alteori una şi aceeaşi parte de vorbire, în funcţie de relaţiile ce iau naştere pe axa sintagmatică, poate îndeplini diverse funcţii sintactice: De jale (compl. circ. cauzal) plânge tata / De jale (compl. circ. cauzal) plâng şi eu (Vasile Romanciuc). Acest substantiv cu prepoziţie (de jale) comportă altă funcţie sintactică în contextul ce urmează: La noi de jale (compl. indirect) povestesc a codrilor desişuri... (O. Goga).
Pledând pentru o analiză sintactică a părţilor de propoziţie în baza principiului logico-semantic şi funcţional, prof. N. Mătcaş, alături de alţi savanţi notorii (R. Budagov, A. Ciobanu, Silviu Berejan ş.a.), demonstrează, încă o dată, că „gramatica, de rând cu atâtea alte ştiinţe, este un exerciţiu al intelectului, este «o şcoală a gândului»” (Nicolae Mătcaş, ibidem, p. 11).