Din terminologia cromatică: galben în limba română
Pentru tiparCulorile, elemente ale naturii sau create de oameni, au fascinat dintotdeauna prin frumuseţe, diversitate ori prin mesajul transmis. Nu numai în pictură, dar şi în viaţa reală, în societate, culorile sunt semne care comunică ceva şi prin care se comunică. Ele sunt legate atât de elementele materiei minerale, vegetale şi animale, cât şi de produsele fabricate şi utilizările lor sociale, culturale ori simbolice.
În lingvistica românească şi străină au existat preocupări asupra cromaticii, de la etimologie până la semantică şi semiotică1. Toate aceste aspecte prezentate mai mult sau mai puţin unitar evidenţiază complexitatea cromaticii.
Cercetarea asupra culorii galben valorifică informaţiile din lexicografia românească (DEX, DEXI, DE, DA, MDA), fiind o analiză lingvistică pe mai multe niveluri: etimologie, formarea cuvintelor, frazeologie, semantică, onomastică, semiotică. Odată cu aceasta, sunt puse în valoare aspecte de istorie a limbii române, capacitatea derivativă, bogăţia semantică, semnificaţiile culorii.
1. Definiţie
Culorile spectrale dispun de două tipuri de definiţii: una ştiinţifică, cealaltă uzuală, ostensivă, concretă (cf. Bidu-Vrănceanu, 2007, 68). Din punct de vedere ştiinţific, galbeneste „o culoare fundamentală a spectrului luminii, situată între oranj şi verde, cu o lungime de undă care variază între 550 şi 590 de milimicroni” (DA, 195). Uzual, adjectivul galben se defineşte prin proprietăţile fizice: „de culoarea aurului, a lămâiei” (DEX, 409). Dicţionarele explicative şi enciclopedice preferă pentru termenii cromatici definiţii uzuale, înţelese de un public larg. Prin extindere, adjectivul galben se raportează la semantica substantivului: blond, se spune despre părul oamenilor, iar şarg, despre părul cailor. Substantivul galben denumeşte şi moneda care a circulat în Ţările Române în Evul Mediu, precum şi colorantul ori pigmentul care are această culoare (cf. DE, 400).
2. Etimologie
Moştenit din latinescul galbinus, adjectivul galben a intrat în fondul principal lexical, fiind înregistrat în textele româneşti dialectale şi populare (REW, 3646, EW, 119, DER, 312). Etimonul se regăseşte şi în cuvinte din dialectele româneşti sud-dunărene. De exemplu: ar., megl. galbin, cf. alb. gelbëre. Dintre limbile romanice, numai româna a păstrat etimonul latin: cf. fr. jaune, it. giallo, pallido, sp. amarillo.
3. Derivare
La nivelul cuvintelor moştenite din latină, derivarea este foarte bine reprezentată. Galben este bază de derivare pentru substantive, adjective, verbe, în special forme populare şi regionale, unele chiar învechite şi rare.
Prin sufixare şi / sau prefixare s-au format substantive comune: gălbenaş, gălbenel, gălbenuţ, gălbior „ciupercă”, gălbeneală „vopsea galbenă”, gălbiniţă „plantă din familia labiatelor, cu flori galbene-aurii”, gălbenuş „parte sferică, galbenă a oului de pasăre sau de reptilă, bogată în substanţe nutritive”, îngălbeneală „vopsea galbenă extrasă din plante”, îngălbenire „schimbare a culorii în galben”, îngălbenitură „obiect devenit galben”, gălbează „vierme parazit”, „boală de ficat la oi şi la vite”; forme populare: gălbeneală „icter”, gălbeneaţă „paliditate”, gălbenet „grămadă de bani”, gălbenire „îngălbenire”, gălbenuţă „vită cu părul galben”, gălbează „plantă parazită”, gălbejitură „vierme”, „lucru uzat”, „persoană galbenă la faţă”, gălbiciune „paliditate”, gălbenioară, gălbinoasă „plantă”; forme regionale, multe desemnând plante: gălbenare „linariţă”, gălbenel „năsturel”, „piciorul cocoşului”, gălbenuş „cojarniţă”, gălbejoară „dreţe”, gălbinare „pălămidă”, „boală a oilor”, gălbioară „ruşuliţă”, „solovârvariţă”, „filimică”; forme rare: gălbinare „paliditate”, gălbenime „muţime de obiecte de culoare galbenă”. S-au creat adjective: gălbenuş,-ă, gălbinicel,-ea „gălbui,-ie”; gălbenuţ,-ă „gălbior,-ioară”; gălbui,-ie „care bate în galben”; îngălbenit,-ă „care a devenit galben”, „care s-a făcut palid”, îngălbenitor, -toare „care îngălbeneşte”; forme populare şi familiare: gălbejos,-oasă „(despre oi) gălbejit,-ă”, gălbicios,-oasă „galben la faţă”, gălbinicios,-oasă „gălbui,-ie”, „palid,-ă”, gălbejit,-ă „galben-stins”, gălbiu,-ie „gălbui,-ie”, forme regionale: gălbăcios,-oasă „cam îngălbenit,-ă”, gălbeior,-ioară, gălghior,-ioară „care bate înspre galben”, gălburiu,-ie, gălbenatic,-ă „gălbui,-ie”. De asemenea, verbe: a îngălbeni „a deveni galben”, „a se veşteji”, „a deveni palid”, „a se trece”; forme populare şi familiare: a gălbeji, a îngălbeji „(despre oameni) a deveni palid şi slab la faţă”, „(despre oi) a se îmbolnăvi de gălbează”; forme învechite şi populare: a gălbeni „ a (se) îngălbeni”. Se observă că derivatele sunt bine reprezentate, fiind create printr-o varietate de sufixe. Analogia a funcţionat în cazul unor derivate sufixale, precum: gălbiciune, după modelul lui albiciune, la fel, gălbicios, sub influenţa lui albicios. Definiţiile termenilor derivaţi sunt în multe cazuri exprimate prin sinonime sau sub o formă atributivă (care...). Onomasiologia termenului arată că referirile se fac la fizionomia persoanei, la culoarea părului animalelor, la plante, boli ş.a. Româna dispune de multe sufixe pentru exprimarea „aproximării în minus” (Bidu-Vrănceanu, 2008, 151). În cazul de faţă, cel puţin patru termeni sunt sinonimi: gălbui, gălbiu, gălbeniu, gălburiu. Majoritatea formelor derivate prezintă numeroase variante fonetice şi grafice. Ele se manifestă şi în registrul stilistic regional, popular. De exemplu: gălbinare / gălbănare, gălbânare, gălbenare, gălbinere; gălbează / calbează, călbează, găblează, gălbază, gulbază, pop. gălbejitură / gălbăjitură, gălbăgitură, găblejitură; a gălbeji / a călbezi, a gălbăgi, a găblegi, a gălbezi.
4. Compunere
Compunerea este bine reprezentată prin substantive şi adjective. Termenul galben intră în relaţii de hiponimie cu alţi termeni, formând structuri în care este atât centru de grup, ca substantiv, cât şi element subordonat, ca adjectiv.
Majoritatea compuselor care denumesc substanţe chimice, pigmenţi de galben au structura: substantiv + de + substantiv: galben-de-anilină „paraaminoazobenzen”, galben-de-antimoniu „antimoniat de plumb”, galben-de-bariu „cromat de bariu”, galben-de-cadmiu „sulfură de cadmiu”, galben-de-cobalt „aureolin”, galben-de-crom „cromat de plumb”, galben-de-plumb „oxid de plumb”, galben-de-stronţiu „cromat de stronţiu”, galben-de-zinc „sare dublă de cromat de zinc şi bicromat de potasiu”. Al doilea termen este în unele compuse din această categorie un nume propriu care indică locul de provenienţă a culorii: galben-de-China, galben-de-Hansa, galben-de-India, galben-de-Kassel, galben-de-Köln, galben-de-Leipzig, galben-de-Montpellier, galben-de-Neapole, galben-de-Orient, galben-de-Paris, galben-de-Veneţia (cf. DA, 195-196) sau cu referire la realităţi româneşti: Galbenă-de-Odobeşti „soi de viţă de vie” (DE, 400), Galben-de-Soare „cal năzdrăvan”, în basme (FC I, 33). Unele derivate ale termenului galben intră în compuse cu aceeaşi structură, de exemplu în denumiri populare de plante: gălbenea-de-munte, gălbenele-de-pădure.
Substantivul este urmat de adjectiv în denumirile vechi de monede: galben-împărătesc, galben-maghiar. Adjectivul galben apare în structura multor compuse denumiri populare de plante: bostan-galben, brozbe-galbene, burete-galben, cucurbătă-galbenă, cucuruz-galben, dediţei-galbeni, floarea-vântului-galbenă, flori-galbene, lemn-galben, ochi-galbeni, oiţe-galbene, narcis-galben, pană-galbenă, pin-galben, sugel-galben, violă-galbenă sau de boli: febra galbenă sau friguri galbene.
Adjectivul galben ori derivatele sale din structura compuselor poate exprima nuanţa: galben-auriu, galben-biliar, galben-briliant, galben-bruniu, galben-cerat, galben-citric, galben-roşietic, galben-solar, galben-trandafiriu, galben-verzui; alb-gălbui, ivoriu-gălbui, verde-gălbui; intensitatea: galben-aprins, galben-cald, galben-deschis, galben-fanat, galben-închis, galben-pal, galben-stins, galben-şters, galben-tare, galben-veşted; combinaţii diferite: alb-galben, oranj-galben, verde-galben, galben-ocru, galben-portocaliu. Nuanţele culorii au echivalente nominale din cele mai diverse: galben-bambus, galben-limetă, galben-miere, galben-muşeţel, galben-muştar, galben-pai, galben-pastel, galben-salcie (Starmer, 2009, 107). Unele dintre acestea funcţionează ca termeni cromatici de sine stătători: muştar, porumb copt, şerbet de lămâie, în cazul ultimelor două, determinările atributive conferind un plus de rigoare nuanţei.
5. Frazeologie
Adjectivul galben intră în structura unor sintagme nominale cu semnificaţii diferite: alertă galbenă sau cod galben „grad de marcare a intemperiilor”, ardei galben „legumă”, centura galbenă „grad de învăţare în judo şi karate corespunzând celui de-al 7-lea Kyu, nivelului 3”, centura albă şi galbenă „grad de învăţare în judo şi karate corespunzând celui de-al 8-lea Kyu, nivelului 2”, pământ galben „lut”, pepene galben „fruct”, rasă galbenă „grup de persoane caracterizat prin culoarea galbenă a pielii”, zahăr galben „zahăr candel”.
Expresiile în care intră termenul galben sunt în mare parte uşor de decodat, deoarece cromatica este evidentă: a fi galben ca ceara, a fi galben ca turta de ceară, a fi galben ca lămâia, a se face galben ca lămâia, a fi galben de invidie „a se supăra foarte rău până la invidie”, galben de spaimă „înfricoşat”. Au sens figurat expresii de sorginte populară precum: a i se face galben înaintea ochilor „a-i veni ameţeală”, ir. galben de gras „foarte slab şi palid”, a fi cu papuci galbeni „a se găsi foarte greu, fiind rar”. Derivatele termenului galben, precum gălbinare, gălbenuş, intră de asemenea în expresii: a-l găsi gălbinarea „a se îmbolnăvi de frică”, fig. a-şi găsi gălbinarea „a se trece cu firea”, arg. a lua gălbenuşul „a-şi însuşi cea mai mare parte din câştigul rezultat în urma unei înşelătorii”.
Alte expresii au un sens mai greu de identificat. De exemplu: a fi pictat în galben „a fi înşelat de soţie”. Expresia are o semnificaţie străveche, legată de ruperea sfintelor legături ale căsătoriei în urma adulterului. „Galbenul este asociat adulterului, ca şi în cazul frângerii de către Lucifer a sfintelor legături ale iubirii divine. Limbajul comun a ajuns să răstoarne simbolul, atribuind culoarea galbenă celui înşelat, în timp ce la obârşii ea aparţinea înşelătorului” (DS, 421).
6. Semantică
Din punct de vedere semantic, galben a cunoscut o evoluţie vastă, dezvoltând sensuri fie prin substantivizare, fie păstrându-şi valoarea adjectivală. Derivatele şi compusele sunt modalităţi de exprimare a relaţiei de hiponimie faţă de hiperonimul galben. Din analiza semică se poate observa că fiecare hiponim are mai multe seme decât hiperonimul galben (cf. Bidu-Vrănceanu, 2007, 134). De exemplu: gălbinare 1. (med. pop.) Icter. 2. Paliditate. 3. (bot.) Plantă erbacee perenă, din familia compozitelor, cu tulpina ramificată spre vârf, cu frunzele dinţate şi cu florile purpurii, folosită la vopsit. 4. (înv. pop.) Gălbenuş de ou. 5. (bot. reg.) Pălămidă. 6. (bot. reg.) Lumânărică. (cf. DEXI, 790); gălbenuş 1. s.n. Partea centrală, sferică, de culoare galbenă, a oului de pasăre şi de reptilă, bogată în substanţe nutritive; vitellus. 2. (bot.) s.f. Plantă din familia rozaceelor, cu tulpina ascendentă, ramificată în partea superioară, în formă de panicul. 3. (bot.) s.f. Plantă din familia compozitelor, cu tulpina ramificată în partea inferioară, cu flori galbene în capitule. 4. (bot.) Cojarniţă (cf. DEXI, 790).
Distincţia semantică se asociază cu registrele de folosire, uneori se manifestă chiar în cadrul aceluiaşi registru, dar raportat la substantive diferite. De exemplu: gălbejit,-ă adj. 1. (pop.; despre oi) Care este bolnav de gălbează. 2. (pop.; fam.; despre oameni) Care a devenit palid în urma unei boli, a unei suferinţe. 3. (pop.; fam.; despre textile, obiecte de sticlă etc.) Care este de un galben-stins (cf. DEXI, 789).
Numele obiectelor caracterizate prin culoarea galbenă devin, la rândul lor, termeni cromatici. În semantica acestor termeni există semul cromatic „galben” sau altele care indică aproximaţia: „apropiat de galben”, „care bate în galben”. Sunt formaţii interne, derivate cu sufixul -iu: arămiu (aramă + -iu) „galben-roşcat, de culoarea aramei”, auriu „galben-strălucitor, de culoarea aurului”, cănuriu „de culoarea canurei, adică galben-veşted”, ceriu „galben-închis, mat ca la ceară”, chihlimbăriu „de culoarea chihlimbarului, galben-deschis”, corcoduşiu „galben-deschis, ca la corcoduşa coaptă”, duziu „galben ca duda”, granguriu „galben ca la grangur”, lămâiu „galben ca lămâia”, lemniu „alb-gălbui ca lemnul”, mestecăniu „galben-deschis, ca frunza de mesteacăn), mieriu „galben ca mierea”, năutiu „galben-deschis şi mat ca bobul de năut”, nisipiu „galben-deschis ca nisipul”, piersiciu „galben-roşiatic, cum e piersica”, rădăciniu „galben ca miezul rădăcinii”, salcâmiu „de culoare albă-gălbuie, ca florile salcâmului”, sipichiu „galben-deschis ca floarea de sipică”, sulfiniu „galben-deschis ca floarea de sulfină”, şofrăniu „galben, de culoarea şofranului”, tutuniu „galben-verzui, cum e tutunul), untdelemniu „galben-verzui ca untdelemnul”, zărzăriu „galben ca zarzăra”. Alţi termeni asemănători ca expresie sunt împrumuturi din turcă: fistichiu (<tc. fistiki) „de culoarea fisticului, verde-gălbui”, limoniu (<tc. limoni) „galben-limon”.
Împrumuturile în a căror semantică se identifică semul „galben” sunt de provenienţă diferită: blond (< fr. blond) „(despre păr) gălbui”, fauve (< fr. fauve) „de culoare galben-roşiatică”, flavescent (< fr. flavescent) „(despre organele vegetale) de culoare galbenă”, ocru (< fr. ocre) „de culoare galben-brună”), palid (< lat. pallidus) „galben-alb la faţă, palid”. În terminologia medicală elementul de compunere de origine greacă xanthos „galben” se identifică în structura unor substantive ca: xantocit „celulă care conţine pigment galben”, xantocromie „coloraţie galben-portocalie a tegumentelor”, xantoproteină „corpus galben obţinut prin tratarea proteinelor cu acid nitric concentrat”, xantopsie „cromatopsie în cadrul căreia obiectele sunt văzute cu o tentă galbenă”.
Sensul etimonului este mai dificil de identificat în cazul unor termeni cromatici precum: izabel „galben-deschis” (< fr. isabelle, cf. Isabelle, Isabela, arhiducesă a Austriei, al cărei soţ ar fi purtat trei ani o cămaşă galbenă în timpul asediului Ostendei), rubil „de culoare galben-roşiatică” (< lat. rubellus „roşior, roşcat”), samaniu „galben-pai” (< tc. samani < saman „pai”), şarg „(despre cai) cu părul de pe corp galben-deschis, iar cel din coamă, coadă şi de la extremităţile picioarelor de culoare neagră” (< magh. sarga „galben”).
Sinonimia este bine reprezentată la nivelul derivatelor şi al compuselor care exprimă nuanţe: galben-deschis = gălbui, gălbiu, gălbenatic, gălbejit. Prin semul comun „galben-deshis” se creează o apropiere semantică între chihlimbăriu, corcoduşiu, mestecăniu, năutiu, nisipiu, palid, sipichiu, sulfiniu; galben-intens = auriu, limoniu, şofrăniu; galben-închis = ocru, ceriu. Combinaţiile în care intră galben au sinonime alte culori: galben + roşu = oranj, portocaliu, fauve, rubil. Prin semul comun „galben-roşu” arămiu şi piersiciu se apropie din punct de vedere semantic; galben + verde = kaki, oliv, dar şi tutuniu, untdelemniu, în măsura în care au semul „galben-verde”; alb + galben = crem, lemniu.
7. Onomastică
Crearea numelor de persoană cu bază lexicală moştenită din limba latină este o trăsătură comună tuturor limbilor romanice (Tomescu, 2001, 31). Numele propriu Galben provine din adjectivul galben. În toponimia românească prezenţa numelui Galben cu variante şi a derivatelor lui este mare: Galbăna, Galbăra2, Galbena3, Galbeni4, Galbenu5, Galbina6, Galbiniţa7, Gălbenaşi8, Gălbinaşu9, Gălbiori10. În compuse, termenul Galben apare ca element subordonat al unui substantiv: Picioru-Galben, Piscu-al-Galben, Drumu-al-Galbin11, Valea Galbenă12, dar şi în poziţie apozitivă: Cheile Galbeni, Izbucul Galbeni, Piatra Galbeni13.
8. Semiotică
Culorile au o funcţie semiotică, constituie un sistem de semne, un limbaj. Ele acţionează prin intermediul lungimilor de undă specifice.
În plan concret, galbenul are o bună vizibilitate de departe, motiv pentru care a fost ales drept culoarea taxiurilor, a cutiilor de poştă, a containerelor pentru ambalajele din plastic şi metal14, a unui sportiv ciclist care a câştigat etapa precedentă pentru a fi mai uşor de remarcat, culoarea grânelor coapte, iar pentru chinezi, şi nu numai, culoarea pământului.
În plan abstract, galbenul este o culoare solară15, evocă strălucirea aurului. Este o culoare de esenţă divină, regală, semnifică nobleţea. Auriul a ajuns simbolul puterii principilor, al împăraţilor, fiind o culoare a luminii şi a vieţii. În creştinism este culoarea aurei sfinţilor, a eternităţii. În acelaşi timp, se asociază cu tinereţea, voioşia, căldura, copilăria, induce o dispoziţie activă, vioaie, dinamică.
Conotaţiile negative ale culorii ţin de „trădare, ipocrizie, invidie, gelozie” (Evseev, 1994, 68). Şi în creştinism aspectul negativ se identifică cu trădarea: veşmintele lui Iuda de un galben-pal sugerează agresivitatea plină de viclenie (DS, 163). În simbolistica populară românească a culorilor, galbenul-strident a căpătat o semnificaţie negativă, sugerând invidia şi gelozia (galben de invidie). Interpretarea aceasta decurge din corelarea cu fierea galbenă, atribuită temperamentului coleric (cf. gr. cholé)16. Boala ficatului poartă denumirea de icter, iar în medicina populară gălbinare. Vindecarea ei se face „cu lucruri galbene” (Ciauşanu, 2007, 213), cu buruiana gălbinării ori cu floarea de gălbinare (cf. Purdela Sitaru, 1999, 142). În cromoterapie ideea este preluată din filozofia şi din medicina populară, galbenul din vestimentaţie stimulează funcţia hepatică, fiind recomandat în afecţiunile ficatului.
Concluzii
Analiza asupra termenului cromatic galben ne-a oferit posibilitatea de a demonstra o serie de trăsături caracteristice ale românei: legătura cu latina prin conservarea etimonului, capacitatea derivativă mare, realizată printr-o varietate de sufixe. Derivarea este bine reprezentată atât în registrul limbii literare, cât mai ales în registrul limbii populare şi regionale. Compunerea este un procedeu mai puţin productiv. Pentru compusele în care intră termenul cromatic analizat, hipotaxa este definitorie. Spre deosebire de termenii derivaţi, compusele au o arie de utilizare mai largă, pentru că aparţin terminologiei ştiinţifice, celei din pictură, dar şi lexicului specific din etnobotanica românească.
Termenii cromatici simpli ori compuşi au fie o semantică exactă, clară, fie una oscilantă sau aproximativă. Aproximaţia este exprimată prin unităţile lexicale derivate şi prin expresii. Semnificaţiile culorii galben pornesc de la unele caracteristici ale elementelor naturii şi ajung să se regăsească în trăsăturile de caracter. Inventarul semnificaţiilor termenului cromatic este deschis, după cum imaginaţia şi percepţia culorii oferă posibilităţi de asociere inedită cu obiectele.
Note
1 Din bibliografia domeniului menţionăm contribuţia lui Coşeriu, 1975; Bidu-Vrănceanu, 1976, 1986; Arcaini, 1990; Grosmann, 1998; Bidu-Vrănceanu, 2000; 2008.
2 În Munţii Apuseni, cf. Iordan, 1963, 114.
3 În Argeş, Gorj, Vâlcea, cf. Iordan, op.cit.
4 În Bacău, Argeş, Suceava, cf. Iordan, op.cit.
5 În Argeş, Buzău, Gorj, Vâlcea, cf. Iordan, op.cit.
6 În Argeş, Hunedoara, cf. Iordan, op.cit.
7 În Bacău, cf. Iordan, op.cit.
8 În Buzău, Olt, cf. Iordan, op.cit.
9 În Buzău, cf. Iordan, op.cit.
10 În Brăila, cf. Iordan, op.cit.
11 În Oltenia, ultimele două sunt denumiri populare, cf. Toma, 1988, 198.
12 În Apuseni, cf. Iordan, op.cit.
13 În Apuseni, cf. Iordan, op.cit.
14 Alături de roşu, albastru, verde, culori adoptate de Comunitatea Europeană.
15 Galbenul este „o culoare masculină, a luminii şi a vieţii, este cea mai caldă, cea mai expansivă, cea mai însufleţită culoare” (DS, 419).
16 Anticii făceau distincţie între principiile active şi cele pasive, din care rezultau calităţile primare. Din combinarea lor se nasc elementele propriu-zise: pământ, foc, apă, aer. Focul este asociat cu vara, cu fierea galbenă, cu temperamentul coleric (DS, 141).
Bibliografie
1. E. Arcaini, Les noms de couleurs, în Document de Travail, Italia, Università di Urbino, 1990, p. 190-192.
2. Angela Bidu-Vrănceanu, Systématique des noms de couleurs. Recherche de méthode en sémantique structurale, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1976.
3. Angela Bidu-Vrănceanu, Structura vocabularului limbii române contemporane. Probleme teoretice şi aplicaţii practice, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986.
4. Angela Bidu-Vrănceanu (coord.), Lexic comun, lexic specializat, Editura Universităţii din Bucureşti, 2000.
5. Angela Bidu-Vrănceanu, Câmpuri lexicale din limba română. Probleme teoretice şi aplicaţii practice, Editura Universităţii din Bucureşti, 2008.
6. Gh. F. Ciauşanu, Superstiţiile poporului român în asemănare cu ale altor popoare vechi şi noi, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 2007.
7. E. Coşeriu, Vers une typologie des champs lexicaux, în „Cahiers de lexicologie”, vol. XXVII, II, 1975.
8. Ivan Evseev, Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, Timişoara, Editura Amarcord, 1994.
9. M. Grosmann, Colori e lessico. Studi sulla struttura semantica degli aggettivi di colore in catalano, castgliano, italiano, romeno, latino et ungherese, Tübingen, Gunter Narr Verlag, 1998.
10. Iorgu Iordan, Toponimia românească, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1963.
11. Maria Purdela Sitaru, Etnomedicină lingvistică, Timişoara, Editura Amarcord, 1999.
12. Anna Starmer, Ghidul culorilor. 200 de combinaţii inedite pentru casa ta, Bucureşti, Editura Litera Internaţional, 2009.
13. Ion Toma, Toponimia Olteniei, Universitatea din Craiova, Facultatea de Filologie, 1988.
14. Domniţa Tomescu, Numele de persoană la români. Perspectivă istorică, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2001.
Sigle
DA = Mircea Popescu (coord.), Dicţionar de artă A-M, Bucureşti, Editura Meridiane, 1995.
DE = ***Dicţionar enciclopedic, vol. I A-C, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1993.
DER = Alexandru Ciorănescu, Dicţionarul etimologic al limbii române, ediţie îngrijită şi tradusă din limba spaniolă, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 2002.
DEX = Academia Română, Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996.
DEXI = Eugenia Dima (coord.), Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române, Chişinău, Editura ARC, Editura GUNIVAS, 2007.
DS = Hans Biedermann, Dicţionar de simboluri, vol. I, II, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 2002.
EW = Sextil Puşcariu, Etymologisches Wörterbuch der rumänischen Sprache. I. Lateinisches Element mit Berücksichtigung aller romanischen Sprachen, Heidelberg, K. Winter, 1905.
FC I = Academia Română, Formarea cuvintelor în limba română. Compunerea, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1970.
MDA = Academia Română, Micul dicţionar academic, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, vol. I A-C, 2001, vol. II D-H, 2002, vol. III I-Pr, 2003, vol. IV Pr-Z, 2003.
REW = W. Meyer-Lübke, Romanisches etymologisches Wörterbuch, Heidelberg, Dritte Auflage, 1935.