Funcţia decodificatoare a deicticelor în limbajul politic actual
Pentru tiparÎn prezent, politicul reprezintă una dintre coordonatele majore ale existenţei şi activităţii umane; astfel, se poate constata că orice manifestare a vieţii sociale fie este influenţată de politică, fie se oglindeşte în ea, ceea ce ar explica faptul că politicul este şi va fi unul dintre cele mai intrigante şi mai actuale aspecte în viaţa unei societăţi.
În contextul în care puterea îşi câştigă legitimitatea prin discursul politic, limbajul devine un element determinant în viaţa politică. Forţa persuasivă şi impactul discursului politic se obţine prin actualizarea diverselor strategii de comunicare, inclusiv datorită utilizării deicticelor, care contribuie la nuanţarea semantică a mesajului.
Noţiunea de deictic (gr. deiktikos – demonstrativ – „a indica”, „a arăta”) este folosită pentru a denumi semnele lingvistice a căror semnificaţie depinde de timpul şi locul enunţării. Deicticele sunt elemente relaţionale, conectori textuali, semne indicatoare, mărci lingvistice care indică sau trimit spre referent, fără a-l numi; altfel spus, deicticele definesc obiectul prin trimitere la anumiţi indici personali, spaţiali, temporali, mereu raportaţi la vorbitor. [A se vedea: Benveniste E., 1992 (1966), 251-254; Ionescu-Ruxăndoiu L., 1993, 15-16; Rovenţa-Frumuşani D., 1995, 246; Costachescu A, 1999, net, 14; Alexandrescu Al., 2001, 547; Zafiu R., 2001, 114-115; Plămădeală I., 2002, 70; Hobjila A., 2003, 30 etc.]
S-a observat că atât în limba română, cât şi în rusă, franceză sau engleză deicticele sunt punţi de legătură între planul verbal (conţinutul enunţiativ explicit) şi cel contextual, reprezentat de cunoştinţele despre lume, care constituie un bagaj cognitiv implicit, necesar în procesul interpretării complete şi corecte a enunţului. Prin urmare, deşi deicticele se prezintă ca nişte unităţi de limbă independente, cu anumite trăsături categoriale şi funcţii sintactice, ele se deosebesc totuşi de acestea (aici, de exemplu, poate substitui oricare din circumstanţele: în parlament, pe scenă, la mare, lângă casă etc., iar acela poate fi omul, codrul, Ionescu, vulturul etc.) De obicei, sunt considerate deictice pronumele şi adjectivele demonstrative, pronumele personale, adverbele de loc, de mod şi de timp, precum şi unii „operatori practici” cu ajutorul cărora se exercită o anumită influenţă asupra ascultătorului (de exemplu: „Poftim!”, „Uite!”, „Iată!”).
Respectiv, se pot stabili următoarele trăsături specifice ale deicticelor: 1. caracterul egocentrist, deoarece semnificaţia deicticelor este corelată cu poziţia / timpul vorbitorului. Lingviştii ruşi S. Rahimov, Iu. Apreseansunt de părerea că anume „caracterul egocentrist” este trăsătura definitorie care ar deosebi deicticele de celelalte cuvinte [Апресян Ю., 1986, 5-34; Paxимов С., 1986, 62-70]; 2. caracterul orientativ – deicticele orientează / indică spre referent, fără a-l numi; 3. dependenţa de situaţia comunicativă, prin raportarea la timp şi spaţiu (situaţie); 4. caracterul relaţional, deicticele făcând legătură între cuvintele unui enunţ; 5. caracterul subiectiv şi obiectiv, care presupune orientarea subiectivă şi obiectivă a emiţătorului şi receptorului.
Astfel, se poate ajunge la concluzia că deicticele au calitatea de conectori textuali (pragmatici), fiind sensibile la conţinutul exprimat, la ordinea secvenţială şi la contextul în care trebuie interpretat enunţul.
Datorită acestor calităţi, deicticele sunt elemente indispensabile ale programelorpolitice[1] ce constituie discursuri coerente şi bine sistematizate ale tuturor partidelor politice, inclusiv ale celor existente la ora actuală în Republica Moldova (2001-2007): Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, Partidul Popular Creştin Democrat, Partidul Alianţa „Moldova Noastră”, Partidul Social-Liberal, Partidul Social-Democrat din Moldova ş.a.
Este evident faptul că lexemul partid (DEX:partid ~e n. Grup de oameni cu idei şi interese comune; ~politic organizaţie politică care exprimă şi apără interesele unei clase sociale sau ale unei pături a acesteia, conducând lupta lor pentru atingerea anumitor scopuri sau idealuri) va fi utilizat în orice program electoral. Se remarcă, de asemenea, faptul că, deşi este vorba de aceeaşi unitate categorială, conotaţiile semantice variază: În activitatea sa, Partidul se va baza pe conceptul doctrinar al social-liberalismului contemporan... (fragment din programul electoral al Alianţei „Moldova Noastră”); sau: Partidul pledează pentru instaurarea socialismului în republică...(secvenţă din Programul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova); Partidul se pronunţă pentru: colaborarea în cadrul OSCE, al Consiliului Europei, al altor organizaţii europene... (fragment din Programul Partidului Naţional Român) – semnificaţia contextuală se conturează în dependenţă de partidul care va utiliza termenul. Este de remarcat faptul că articolul hotărât, care, de obicei, individualizează substantivul, adjectivul (mai rar alte părţi de vorbire), devine, aici, marcă deictică, astfel încât termenul partidul devine deicticprin valenţele sale orientative, relaţionale, prin dependenţa de situaţia comunicativă concretă.
Funcţionarea deixisului se află în strânsă relaţie cu un alt element pragmatic, şi anume implicatura. Termenul are în vedere „sensuri contextuale suplimentare la care interlocutorii au acces în urma unor inferenţe făcute pe baza cunoştinţelor contextuale comune” [Gramatica Limbii Române, II, 2005, 815]. După H. Grice [Grice, H. P, 1975, 41-48], noţiunea de implicatură are la bază relaţia dintre ceea ce se spune şi ceea ce se subînţelege din cele enunţate. Prin urmare, implicatura este concluzia pragmatică, informaţia implicită, particularitatea ce poate face un substantiv sau altă parte de vorbire să capete, în asemenea cazuri, trăsături deictice. Aşadar, ştiindu-se că programul aparţine unui partid anume, la utilizarea deicticului partidul, implicatura permite identificarea denumirii partidului.
Se poate observa că în special discursurile politice se caracterizează printr-o implicatură largă, întrucât scopul emiţătorului este de a informa şi a influenţa, prin enunţuri generale, comportamentul verbal şi nonverbal al receptorului. Emiţătorul îşi lasă „o pistă de retragere”, având oricând posibilitatea să nege interpretările neconvenabile.
Se constată (cu precădere, în discursurile din timpul campaniilor electorale), că strategia politică este bazată în mare parte pe cod şi codificarea verbală. Emiţătorul sugerează, dar nu numeşte, informaţia este mai mult implicită; astfel, cu cât se recurge mai frecvent la implicatură, cu atât numărul deicticelor este mai mare.
Gama deicticelor este foarte largă şi specificul fiecărui tip este conturat în funcţie de informaţia contextual-comunicativă codificată. În mod curent se disting deixisul personal, deixisul spaţial, deixisul temporal, deixisul discursiv (textual), deixisul social şi deixisul „descriptiv” [Gramatica Limbii Române, II, 2005, 645; Alexandrescu Al., 2001, 545-556; Costachescu A., 1999, 20; Арутюнова Н. Д., Падучева Е. В., 1985, 17-22 ş.a.]. În prezentul studiu vom examina modul în care se manifestă unele deictice personale şi spaţiale, acestea constituind coordonatele fundamentale ale cadrului deictic.
Deicticele personale sunt considerate pronumele personale şi terminaţiile care indică persoana la verbe. S-a observat că din această categorie unul dintre deicticele cele mai frecvent utilizate în discursul politic este pronumele personal, persoana I, plural, noi, care semantic ar presupune un grup de persoane în care se include şi vorbitorul. Aici însă există posibilităţi multiple pentru lărgirea conotaţiei: noi (eu + tu ± alţii); noi (eu + alţii); noi (eu + eu + eu +...) – aşadar, oricine spune / scrie noi emite un mesaj propriu, în care se poate referi la sine plus alţii sau la o pluritate de „euri”, cum ar fi în cazul unui document emis de către membrii parlamentari şi redactat de către secretarul plenului, care prin utilizarea pronumelui noi ar face referire la toţi parlamentarii responsabili de conţinutul mesajului.
Posibilitatea multiplelor variante implicite face ca pronumele noi să fie deictic, întrucât decodificarea semantică depinde de situaţia contextual-comunicativă. În cazul programelor electorale, de cele mai multe ori, implicatura deicticului noi va include denumirea Partidului (grup de oameni ce promovează aceleaşi idei, interese): Noi tindem să construim în Moldova o societate liberă, echitabilă şi deschisă (Programul Partidului Alianţa „Moldova Noastră”) noi = PAMN; sau Noi dorim să organizăm societatea şi economia în aşa fel încât să producă mai multă bogăţie (Programul Partidului Social-Liberal) noi = PSL; Noi susţinem crearea fondurilor de pensii private... (Programul Partidului Social-Democrat din Moldova) noi = PSD etc.
Implicatura pe care mizează deicticul este foarte vastă. Astfel, de exemplu, în Programul Partidului Popular Creştin Democrat,pronumele personal, persoana I, plural, noi este utilizat cu valoare deictică de 21 de ori, dar implicatura dictată / ghidată de context variază de la caz la caz: la întrebarea retorică Cine suntem noi? conotaţia deicticului o identificăm în acelaşi text, puţin mai jos: noi – o formaţiune populară, de esenţă creştin-democrată. În enunţul Noi recunoaştem că omul este „cununa creaţiei divine”, deicticul noi are deja implicătura creştini democraţii; în Noi respingem orice falsă interpretare a libertăţii, noiînseamnă membrii PPCD, cetăţeni ai R.M.; sau în Noi ne asumăm întregul trecut istoric al poporului român – noi apare cu implicatura membrii PPCD; iar în exemplul Aderarea Republicii Moldova într-un viitor previzibil la Uniunea Europeană constituie pentru noi un obiectiv strategic major, deicticul noi echivalează cu Partidul Popular Creştin Democrat ş.a. Astfel, cuvântul noi, utilizat în situaţii comunicative diverse, devine deictic, cu implicaturi diferite: formaţiune populară, creştini-democraţii, cetăţenii PPCD ai R.M., membrii PPCD, reprezentanţii PPCD, Partidul Popular Creştin Democrat ş.a.m.d.
Formule ca: noi considerăm...; noi credem, noi sperăm... se regăsesc în toate programele electorale, implicatura deicticului noi fiind atât de largă, încât este nevoie de o deosebită atenţie la decodificarea mesajului. Cu cât implicatura este mai redusă sau chiar lipseşte, cu atât termenii îşi anulează valenţele generalizatoare, încetând să fie „deictice” şi viceversa, odată cu anularea valenţelor deictice, implicatura este redusă sau chiar lipseşte: noi, tinerii sociali-liberali... (Programul Partidului Social-Liberal) sau Noi, creştin-democraţii din Republica Moldova (Programul Partidului Popular Creştin Democrat) ş.a. conţin „descifrarea” deicticului, anulând astfel necesitatea de a recurge la implicatură.
Deicticele temporale codifică reprezentarea temporală prin raportare la spaţiul temporal în care are loc actul comunicativ. Ca deictice temporale funcţionează adverbele temporale: acum / atunci, ieri / azi / mâine, aseară / diseară, odată, curând, recent etc.; substantivele de tipul trecutul / prezentul / viitorul, când acestea nu sunt concretizate, dezambiguizate.
În Programul Partidului Alianţa „Moldova Noastră” se menţionează: În activitatea sa, Partidul se va baza pe conceptul doctrinar al social-liberalismului contemporan, care reprezintă, astăzi, rezultatul convergenţei curentelor liberale şi celor social-democrate. Astăzi presupune din punct de vedere semantic raportul cu ieri – mâine. Or, în acest caz, deicticul astăzi pierdeaceastă latura semantică şi implică conotaţii noi: în urma colaborărilor, în preajma campaniei electorale, când Republica Moldova are mai mult nevoie etc. Respectiv, în dependenţă de capacităţile şi intenţiile decodificatoare ale receptorului, mesajul textual va fi interpretat în mod diferit. Situaţia este similară şi în exemplele: În Republica Moldova social-liberalismul este astăzi cea mai actuală doctrină politică (Programul Partidului Alianţa „Moldova Noastră”); Problemele cu care se confruntă şi azi Republica Moldova (Programul Partidului Social-Liberal); PSDM consideră că pentru Republica Moldova astăzi este strict necesară elaborarea şi aplicarea unei strategii de asigurare a securităţii ţării (Programul Partidului Social-Democrat) etc. Implicatura deosebit de largă şi diversă pe care o comportă acest deixis temporal permite actualizarea enunţului, indiferent de data concretă când a fost lansat, astfel încât mesajul ce conţine deixisul azi ca element al codului poate fi oricând ancorat în realitatea imediată.
Devine astfel evident că receptorului i se oferă numeroase opţiuni pentru decodificarea mesajului atunci când se recurge la deictice; prin utilizarea lor acelaşi element discursiv poate căpăta conotaţii dintre cele mai diverse. Astfel, ajungem la concluzia că deicticele joacă un important rol codificator, ele fac ca interpretarea enunţului care le conţine să fie variată, deschizând posibilităţi pentru manifestarea celor mai diverse efecte şi opţiuni contextuale, ceea ce constituie unul dintre obiectivele discursului politic. În acelaşi timp, deicticele stabilesc relaţia dintre emiţător şi receptor, localizând actul vorbirii în timp şi spaţiu. Ele indică ori suplimentează o concluzie sau o premisă care lipseşte din setul de asumpţii necesare contextului interpretativ al enunţului; de aici şi importanţa implicaturii, ce reprezintă o caracteristică definitorie pentru deixis, contribuind la conturarea unor concluzii pragmatice.
Bibliografie
1. Alexandrescu, Vl., Pragmatique et Théorie de l’énonciation: choix de textes, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2001.
2. Benveniste, E., Problémes de lingvistique générale, vol. I, Paris, Gallimard, 1992 (1966).
3. Costăchescu, A., Programme analytique de langue française contemporaine: Pragmatique, Cluj, Echinox, 1999. www.central.ucv.ro/litere/idd/cursuri/an_4/lb_straina/franceza/lb_franc_an4_costachescu.doc
4. Gramatica Limbii Române, vol. I, Cuvântul, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005.
5. Gramatica Limbii Române, vol. II, Enunţul, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005.
6. Grice, H. P., Logic and conversation. Speech acts, vol. 3 Syntax and Semantics, New York, Academic Press, Ed. Cole y Morgan, 1975, p. 41-48.
7. Hobjilă, A., Microsistemul deicticelor în limba română vorbită neliterară actuală, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2003.
8. Introducere în ştiinţa politică, Curs, Universitatea din Craiova. http://www.svedu.ro/curs/isp/prefata.html.
9. Ionescu-Ruxăndoiu, L., Sugestii pentru interpretarea pragmatică a unor deictice îndacoromâna vorbită (II) // Studii şi cercetări lingvistice, 1993, p. 15-25.
10. Plămădeală, I., Opera ca text. O introducere în ştiinţa textului, Chişinău, Prut Internaţional, 2002.
11. Rovenţa-Frumuşani, D., Semiotica discursului ştiinţific, Bucureşti, Editură Ştiinţifică, 1995.
12. Zafiu, R., Diversitate stilistică în româna actuală, Bucureşti, Editura Universităţii Bucureşti, 2001.
13. Апресян, Ю., Дейксис в лексике и грамматике и наивная модель мира. В сб.: Семиотика и информатика. Выпуск. 28, Москва, 1986, стр. 5-34.
14. Арутюнова Н. Д., Падучева Е. В., Истоки, проблемы и категории прагматики.В сб.: Новое в зарубежной лингвистике, Moсква, Прогресс, 1985, стр. 3-43.
15. Рахимов, С., Проблема дейксиса как категории сопоставительной грамматики. В сб.: Филологические науки, Mосква, 1986, стр. 62-70.
[1] Programul politic reprezintă, din punct de vedere teoretic explicativ, materializarea în practică a culturii politice, a valorilor politice. El reprezintă totalitatea doctrinelor, concepţiilor, tezelor, a principiilor şi opţiunilor, a scopurilor şi ţelurilor pe care le declară şi le adoptă un partid politic, o organizaţie, un guvern şi care întemeiază acţiunea şi comportamentul politic al acestora. În programul unui partid sunt expuse atitudinea, poziţia sa faţă de problemele prezente şi viitoare ale societăţii, strategia şi tactica după care se va călăuzi în activitatea sa partidul pentru materializarea programului său. Programul politic orientează şi direcţionează activitatea partidelor, forţelor politice, le dă scop şi finalitate. [Introducere în ştiinţa politică, www.svedu.ro/curs/isp/prefata.html].