Mărcile interactive şi funcţiile lor în dialog (în baza piesei Pygmalion de Bernard Shaw)
Pentru tiparDialogul este o formă complexă de manifestare a limbii vorbite, având în structura sa particularităţi sintactice, lexico-semantice, fonetice şi fonologice. „Dialogul este forma prototipică de funcţionare a limbii în cadrul societăţii... Prin tradiţie, dialogul se opune monologului” [Gramatica limbii române, vol. II, 2005, p. 779]. Prin dialog se înţelege orice interacţiune verbală, faţă în faţă sau la distanţă în care factorii contextuali, situaţionali, gestuali, intonaţionali joacă un rol important, astfel realizându-se schimbul de informaţii şi de semnificaţii între persoane într-o situaţie socială dată [Corpus de limbă română vorbită, 2005, p. 15]. Comunicarea orală asigură schimbul direct de informaţii între indivizi, precum şi decodificarea unor sensuri care nu se conţin explicit în cuvintele din care este format enunţul.
Datorită faptului că în timpul dialogului participă două persoane, multe secvenţe comunicaţionale nu sunt la fel ca în monolog sau în textul narativ în proză, deoarece persoanele care conversează realizează un schimb de informaţii nu numai prin cuvinte, ci şi prin alte mijloace de expresie specifice dialogului, cum ar fi:
a) mijloace nonverbale (gest, mimică, poziţia capului, plecăciune);
b) mijloace paraverbale (intonaţia, accentul, ritmul, pauzele, ezitarea – ăăăăă, îîîîî – oftatul ş.a.m.d.).
Ultimele reprezintă efecte specifice oralităţii, deoarece ele se întâlnesc doar în comunicarea orală, în special, în dialog.
Mulţi autori de opere literare folosesc cu măiestrie dialogul, care totdeauna înviorează scrierea, o face mai antrenantă, mai sugestivă. Este evident că dintre genurile care recurg la dialog pe primul loc se află cel dramatic. În sensul acesta, piesa Pygmalion de Bernard Shaw este una reprezentativă din punctul de vedere al prezenţei mărcilor interactive şi, în general, al elementelor oralităţii. Atestăm aici: mijloacele nonverbale şi paraverbale, expresii frazeologice: oh dont be silly / n-o mai face pe nebunul, I wonder where the devil / drăcia dracului, fraza formată prin coordonare cu repetarea conjuncţiei copulative and / şi (I’m a good girl and I never affered to say a word to him, and I don’t care / sunt o fată bună şi nu m-am agăţat de el, şi nu-i sunt datoare cu nimic), precum şi alte mijloace.
Pe lângă mijloacele lexicale obişnuite care servesc la transmiterea de informaţii, există în orice dialog elemente cu funcţia de reglare a spaţiului interactiv. Printre acestea se numără diverse particule (yes, of course, good, you know / păi, bun, da, evident, ştii?, ei!, vasăzică, salut! etc.), locuţiuni (at first, about at / nici vorbă, după părerea mea, eu aş zice etc.), îmbinări libere – sintagme, propoziţii sau fraze (I want to say, so it isn’t / nu-i aşa? dacă tot veni vorba, vreau să zic etc.). Dat fiind faptul că nu aspectul fonetico-sintactic, ci utilizarea lor propriu-zisă în situaţia de interlocuţie este definitorie pentru aceste mijloace lingvistice, ele au fost denumite prin sintagma „mărci interactive” [Merlan Aurelia, 2000, p. 92-104].
Mărcile interactive sunt urmele lăsate în discurs de activitatea dialogică a interlocutorilor, tipologia lor fiind destul de variată. De exemplu, se pot distinge:
– mărci de structurare a discursului ;
– mărci ale funcţiei fatice sau de contact;
– mărci ale rândului la cuvânt;
– mărci ale ezitării;
– mărci ale corectării;
– modalizatori / nuanţatori [Apud: Merlan Aurelia, 2000, p. 92].
Mărcile de structurare a discursului în interacţiune sunt cuvinte, locuţiuni sau frazeologisme care semnalează structurarea discursului de către locutor. Se pot distinge în piesa Pygmalion mai multe tipuri, pentru care traducătorul a găsit echivalente româneşti, şi anume:
1. Mărci de deschidere a dialogului: formule de salut(good morning, how do you do, good day, good afternoon, good evening, hi, hello / bună dimineaţa, bună ziua, bună seara, bună, sărut mâna, salut); formule apelative (Mr, Mrs, sorry / nu vă supăraţi, mă scuzaţi, permiteţi-mi să..., să trăiţi! etc.) adesea combinate cu formulele de salut: „Să trăiţi, domn profesor!”, „Sorry, Miss”.
2. Mărci de menţinere a dialogului: esenţială pentru menţinerea dialogului este introducerea unei teme de discurs şi / sau corelarea ulterioară a acesteia cu o altă temă. Intenţia de introducere a unei teme în limba engleză este semnalată de mijloace verbale de tipul: well, we’ll see, în română – bun, bine, aşadar, să trecem la chestiune: „Well. What did you say?” „Bun. Deci ce aţi spus?”.
3. Mărci de închidere a dialogului: formule de rămas-bun (good bye!, have a nice day! / la revedere, salut!, o zi bună!), formule de mulţumire (thank / mulţumesc), mărci ale separării conflictuale (go out!, it’s enough! / gata!, afară!, am terminat!, până aici!), reluarea în ecou a intervenţiei precedente (– Are you agree? / – Yes, I’m agree with... / – De acord? / – De acord), locuţiuni adverbiale (at first, when / înainte de toate, apoi, în primul rând, în sfârşit).
Foarte importante pentru dialog sunt mărcile fatice, care presupun un principiu de cooperare dintre locutor şi interlocutor, adică atunci când în cadrul dialogului unul dintre locutori vorbeşte, celălalt, de regulă, dă nişte semne „de contact”, de înţelegere, afirmând (oh, yes / da, da), mirându-se, arătând surprinderea sau având o altă reacţie, înţeleasă de cel care vorbeşte. Printre acestea se mai numără: interjecţiile (ei! aha!, hei!, măi!, bre!), vocative nominale şi pronominale, cu variante mai mult sau mai puţin familiare şi afective (băieţi!, puiule!, hei tu!), verbeurmate de un vocativ (are you hearing, Mrs? / auziţi, domnu?), mijloace verbale orientate spre reglarea contactului, cum sunt formulele de salut de tipul: what pleasure!, how are you?, I’m glad to see you! / ce plăcere!, ce mai faceţi?, încântat să vă revăd!; mărci de stimulare a interlocutorului (of course, surely, yes, obviously, I suppose, I think too, oneself / de acord, sigur, evident, da, bineînţeles, cred şi eu!, chiar?!, aşa-aşa?, nici vorbă!, mhm, ahă, a-ha). Spre deosebire de limba română, în engleză nu sunt acceptate răspunsurile scurte de tipul „Yes” şi „No” – „da”, „nu”, deoarece acestea nu dau un răspuns complet. Se utilizează, de regulă: No, it isn’t / Nu, nu este; Yes, of course / Desigur, bineînţeles.
Pentru a exprima ezitarea, ca mărci dialogale apar pauzele goale, pauzele pline, repetiţiile, lungirea sunetelor, anumite adverbe (well, like / aşa, bine), conjuncţii (then, but / deci, dar), interjecţii şi verbe. De asemenea, semnale ale ezitării sunt, în plus, tuşitul, oftatul, chiar râsul, diferite gesturi (frământatul mâinilor, scărpinatul în cap sau pe nas, mâzgâlitul pe hârtie).
Exprimarea orală abundă în elemente cu rol modalizator, mărci ale implicării afective, emoţionale a locutorului şi a atitudinii subiective a acestuia. Reacţiile emoţionale se manifestă cu predilecţie prin interjecţii şi locuţiuni interjecţionale, care exprimă: uimire (oh my God! / ha! ei!, zău?, Doamne!, ha!), indignare (oh do!; do, please! / ei, poftim!, hm?!), surpriză (a! / ei?!), satisfacţie (ooo! / ah!), dezaprobare (the deuce! / la naiba!), compasiune (poor! / săracul!, bietul!) etc.
Inventarierea mărcilor interactive şi determinarea rolului jucat de ele în dialog pune în lumină două aspecte importante. Primul este faptul că româna manifestă tendinţa spre diversificarea mijloacelor de exprimare a „efectelor pragmatice”, cele mai expresive elemente fiind întâlnite în limbajul popular şi familiar. Utilizarea acestora în limba engleză este considerată neliterară, or Bernard Shaw intenţiona să scoată în evidenţă anume limbajul stâlcit şi neliterar al eroinei sale, dar şi comentariile făcute de profesorul Higgins, care, până la urmă, modelează vorbirea domnişoarei Eliza exact aşa cum sculptorul antic a modelat-o pe frumoasa Galateea.
Referinţe bibliografice
1. Corpus de limbă română vorbită actuală. Coordonator: Luminiţa Hoarţă Cărăuşu, Iaşi, Editura Tehnică şi Didactică CERMI, 2005.
2. Gramatica limbii române. Vol. II. Enunţul, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005.
3. Merlan Aurelia, Mărcile interactive şi funcţiile lor în dialog, în: Limba română vorbită în Moldova istorică. Vol. I. / Klaus Bochmann, Vasile Dumbravă, Lepzig, 2002, p. 92-105.
Conducător şt., dr. hab.,
conf. univ. Irina CONDREA