Recuperând autenticul…
Pentru tipar;)
Autoare a volumelor Creaţie şi atitudine (1982), Dinamica sacrului în poezia basarabeană contemporană (2000), Ana Bantoş îşi asumă cu responsabilitate adunarea în volumul de faţă, Recuperarea autenticului (Editura Chişinău-Prim, 2006), a articolelor risipite de-a lungul anilor în presă. Se poate spune că autoarea şi-a propus să examineze prin intermediul abordărilor secvenţiale anterioare metamorfozele literare, inclusiv în momentul transgresării schimbărilor de paradigmă poetică – un periplu exegetic, trebuie spus, destul de sinuos. Urmărind în oglinzi paralele ce au scris şi alţi critici, autoarea caută să-şi determine propriile obiective ale analizei spre a-şi găsi, astfel, „declicul” hermeneutic.
Ştiinţa de a problematiza, evidentă şi în celelalte volume ale autoarei, apare în această lucrare şi mai bine conturată, cercetătoarea arătându-se preocupată de „conflictul” dintre artistic şi filozofic şi de distanţarea dintre filozofic şi estetic, de problema globalizării în literatură şi de fenomenul regionalismului, examinând cu subtilitate coordonatele etnocentrismului şi universalismului în poezia basarabeană contemporană, manifestând interes faţă de oralitatea discursului literar contemporan şi de avatarurile personajului liric modern. Un cadru tematic, cum se vede larg, în care îşi găsesc tratarea chestiuni literare de-a dreptul subtile (cf. Estetica modernă: întrebări asupra condiţiilor ei de existenţă; Poezia postmodernă şi fenomenul globalizării; Etnocentrism şi universalism în poezia basarabeană contemporană etc.). În paginile volumului se conturează şi o serie de profiluri literare, pregnant nuanţate, printre care, Sextil Puşcariu: biografie şi epocă; Dimitrie Cantemir: „Loca obscura”; Constantin Ciopraga şi Basarabia; Eugen Coşeriu, savantul şi omul; Paul Goma. Scriitor şi intelectual; Vasile Coroban. Reabilitarea spiritului critic; Mihai Cimpoi. Dialogul dintre centru şi margine ş.a. Structura lucrării (37 de studii!) indică un efort considerabil de a sistematiza o materie vastă şi diversă din perspectiva problemelor abordate.
Vegheată de spiritul critic al autoarei, lucrarea reflectă o concepţie estetică originală, formată în urma migăloaselor cercetări privind componentele procesului literar. Autoarea demarează printr-o constatare tranşantă referitoare la categoria esteticului: „Se ştie că esteticul s-a discutat şi se discută în legătură cu problema artisticului şi a filozoficului” (p. 5), făcând apel la specialişti consacraţi în domeniu (Fr. Mauriac, Jean-Marie Schaeffer) şi insistând cu precădere asupra studiului celui din urmă, Adio, estetică, care tinde să anuleze temeliile esteticii ca doctrină filozofică. Punctul de pornire al volumului fiind lansat, autoarea continuă cu o serie de disocieri în cadrul problemei globalizării în literatură, care, în accepţia A. Bantoş, „îşi are rostul din perspectiva individului multicultural, şi nu din perspectiva multiculturalităţii” (p. 15). Rând pe rând sunt atestate diferite oscilări teoretice care necesită, prin acuitatea nuanţelor dezbătute, o atenţie sporită, pe care autoarea nu ezită să le-o acorde, aşa cum se întâmplă, spre exemplu, în capitolul Regionalismul şi societatea comunicării, autoarea declarând dezinvolt: „Am abordat acest subiect deoarece consider că la capitolul regionalism se resimte necesitatea unei mai mari siguranţe a ancorajului teoretic. Astfel, în cele ce urmează mă voi referi la corelarea problemei regionalismului cu problema societăţii comunicării” (p. 16).
Inventariind apariţiile editoriale ale anului 1999, autoarea emite observaţii de o acuitate pătrunzătoare: „O primă impresie pe care o produc cărţile de versuri editate în această perioadă este că autorii recuperează cu zel un domeniu ţinut la index timp de aproape 50 de ani, anume elementul biblic [s.n.]” (p. 21), depistând în lirică cele mai diverse abordări ale biblicului, de la dorinţa de apropiere, de înţelegere a credinţei până la manevrarea acestui element în stilul modernităţii târzii, când totul e transformat de către artist în material de construcţie a eului liric.
Curiozitatea intelectuală insaţiabilă o determină pe cercetătoare să selecteze pentru divagaţii poetice portrete literare dintre cele mai carismatice. Astfel, personalitatea lui Paul Goma, figură reprezentativă a disidenţei româneşti, reţine atenţia autoarei care, cu un ochi de „cliniciană” bine antrenat, surprinde dimensiunile esenţiale ale operei acestuia în trei subcapitole intitulate în mod semnificativ: Realitatea ca document; Personajul literar. Peisajul interior şi Basarabia, un mit personal pe cale de a se construi? Concluziile la care ajunge autoarea întregesc paradigma de interpretare a operei lui Paul Goma. Să cităm pentru exemplificare: „Pe calea spunerii permanente scriitorul reuşeşte să-şi creeze acea lume stabilă, acasa sau axa fără de care n-ar rezista psihologic. Basarabia echivalentă cu acasă, în proza lui Paul Goma, este o axis mundi, despre care, vorbind întruna, autorul rostitor îşi află un rost al său, cel de slujitor al adevărului cu ajutorul cuvântului” (p. 97). Investigarea se impune prin forţa de analiză, prin consemnarea şi detalierea unor momente importante, prin pasaje relatate incitant, aproape ca într-un roman cu subiect literar.
Paginile denotă nu doar o activitate de lecturare a mai multor cărţi, studii, articole etc., ci şi abilitatea cu care autoarea sistematizează idei, le pune în relaţii, le comentează. Într-adevăr, examinate atent, studiile iniţiază cititorul în subtile probleme literare. Felul în care cercetătoarea îşi rezumă, spre exemplu, demersul în capitolul Recuperarea autenticului trebuie amintit aici, pentru limpezimea judecăţii şi nu mai puţin pentru calitatea expresiei. Referindu-se la accederea la cultură printr-o ideologizare excesivă în spaţiul pruto-nistrean din perioada sovietică, autoarea constată: „Deci autenticitatea, spre care tindeau scriitorii basarabeni, nu putea fi atinsă decât printr-o cursă de învingere a unor obstacole inimaginabile. Se pare că anume din această cauză literatura din Basarabia, în special poezia, este atât de impregnată de sentimentul sacrului, fără de care recuperarea autenticului rămâne o iluzie” (p. 195).
Se remarcă, astfel, în cuprinsul eseurilor Anei Bantoş, ceea ce s-ar putea numi arta de a gândi. Un adevărat autor nu trebuie niciodată să „caute” subiecte; este de ajuns să privească în jur, să citească presa sau să parcurgă o carte care suscită la un moment dat interesul publicului. Orice eveniment are ecou în conştiinţă, urmând să declanşeze un proces de reexaminare, de situare în context, de raportare la istorie şi de definire.
Demersul cursiv, dinamic, elegant, conform cu normele cercetării literare plasate între notaţia teoretică şi cea eseistică, proliferează imaginea unui specialist versat în materie de literatură.