În opera noastră nu există indiferenţă
Pentru tipar;)
;)
– Lucraţi cu estetica kitsch1-ului, cu „prostul gust” asumat. Ce consideraţi a fi în fapt prostul gust?
– Lucrurile făcute fără iubire, de pildă în scopuri meschine, pentru bani, acelea comise fără afecţiune faţă de lume şi fiinţa umană. Restul, poate fi minunat. Nu lucrăm niciodată cu ceea ce se numeşte kitsch, numai de dragul lui. Acesta e doar un aspect marginal al activităţii noastre. Medităm asupra dragostei şi urii, asupra tandreţii şi violenţei. Apelăm la multe mijloace, inclusiv la kitsch. Însuşi termenul de „kitsch” există doar în cultura apuseană. Iar noi adorăm Asia – am vizitat Marocul, India, Thailanda, Laosul, Japonia; ne place cromatica acestor ţări, ne place drăgălăşenia oamenilor de acolo. Iar în Asia noţiunea de kitsch nici nu există: acolo funcţionează un cu totul alt sistem de valori. Nouă ni se pare că Rusia, în acest sens, se apropie de Asia. Amândurora ne place filmul „Sadko”. L-am văzut în copilăria noastră, înainte să ne cunoaştem; era prezentat în cinematografe mici şi mărginaşe, unde mergea cu preponderenţă tineretul şi poporul simplu. Erau, parcă, anii ’50, şi respectivul film reprezenta un fel de kitsch. Dar barochizant, răpitor şi fermecător. Când vorbim de Rusia, mereu invocăm această peliculă.
– În Asia, ceea ce pare a fi kitsch, cel mai adesea reprezintă o parte a culturii religioase. Dar şi în Europa există, de pildă, un kitsch catolic, la care apelaţi adesea...
– De bună seamă, în religie există mult kitsch. Când îl iubeşti pe Dumnezeu, sau când iubeşti pe cineva, chestiunea însăşi a bunului gust devine prostească şi nelalocul ei. Toate mijloacele sunt bune pentru a exprima propria dragoste, aici nu pot fi reguli, limitări, nu e loc de teama de a te face de râs. Ne atrage religia, acea taină „înglobată” în ea. Noi am crescut în nişte familii catolice şi, probabil, în adâncul sufletului, rămânem catolici – în felul în care gândim, în sentimentul vinei... Dar suntem deschişi faţă de toate religiile.
– Kitschul este o metodă de a te debarasa de sentimentul culpei...
– Poate. În juneţe era, poate, şi un soi de revoltă. Părinţii noştri, care aparţineau micii burghezii, erau alergici la tot ce era strident, lucios, artificial. Iar noi, în semn de protest faţă de gustul lor, ornam camera cu flori de plastic şi alte alea...
– Vă plăcea din cale afară, probabil, pop-art-a?
– Da, sigur. Pe la 15 ani eram fanaticii lui Warhol – a filmelor sale, a tablourilor, a oamenilor de care se înconjurase. Am avut onoarea să ne întâlnim cu el, iar Pierre l-a fotografiat. Ce-i drept, asta se întâmplase înainte să ne cunoaştem noi şi să lucrăm împreună, de aceea GILLES nu l-a „colorat”. O mare influenţă au avut asupra noastră şi cele văzute în Orient, în Maroc, în timpul primei noastre călătorii comune. Toate aceste imense postere ale vedetelor arabe... e aproape acelaşi lucru pe care l-a făcut şi Warhol...
–Ca şi lui Warhol, vă plac vedetele. Dintre cele mai diferite. Cu mare dificultate mi-aş putea imagina un meloman care să asculte pe toţi cei cărora voi le-aţi făcut portretele: Nina Hagen şi Mireille Mathieu, împreună...
– Ne place îndeosebi diversitatea, diferenţa, cu egal interes şi dragoste fotografiem pe Claude François, Merlin Manson, Laeticia Casta, dar şi porno-actorii americani. Dar noi nu fotografiem doar vedete, ci şi o mulţime de oameni necunoscuţi, şi nu doar modele, ci şi oameni pe care-i întâlnim întâmplător.
– N-aţi vrea să lucraţi cu cineva dintre celebrităţile ruse?
– Am fotografiat la un moment dat un june-matelot care locuia în Franţa, dar era rus de origine. De multă vreme dorim să-l fotografiem pe Vladislav Monro – el e amicul nostru, ne place foarte mult ce face, dar nu reuşim nicidecum să ne înţelegem pentru a lucra împreună.
– Dar vi s-a întâmplat ca oamenii să vă refuze să-i fotografiaţi?
– Nu. Au fost doar eschivări de a poza într-o postură sau alta, de pildă, în unele legate de un context religios. Dar noi încercăm să avem o limbă comună cu eroii noştri, pentru că acest lucru e mereu un schimb, un parteneriat. Nu dorim niciodată să ne expunem personajele, nu le silim să facă lucruri nedorite, şi nu ne amuzăm pe seama lor. Ne este străină cu desăvârşire batjocura – imaginile cu subiect religios sunt lucrate şi abordate cu deplină sinceritate, fără a blasfemia.
– Dar cum trataţi subiectele politice, de pildă, războiul din Iraq la care face trimitere una din lucrările voastre recente, expuse la vernisajul moscovit? Ce e asta pentru voi – artă angajată sau o manifestare a pop-art-ei în care e luată o imagine medială, extrasă de la televizor?
– Apelăm adesea la acest soi de imagini, căci în spatele lucrărilor noastre există un mesaj. Spre exemplu, fotografia care arată doi tineri îmbrăţişaţi, un israilian şi un palestinian – este o expresie de natură politică. Sigur, noi vedem asemenea lucruri la TV, ceea ce nu înseamnă că atare fapte nu ne preocupă. În opera noastră nu există indiferenţă.
Interviu de Irina KULIK
* * *
Mulţumesc şi pe această cale criticului de artă Irina Kulik pentru amabilitatea cu care mi-a îngăduit să ofer în traducere românească acest interviu, apărut iniţial în publicaţia Commersant, Moscova.
Traducere de Vladimir Bulat
Note
1 Kitsch (cuv. germ.) – termen desemnând produsele cu caracter de pseudoartă, care promovează prostul gust (prin materiale stridente şi substituiri tehnice) şi se caracterizează prin platitudine, imitaţie superficială a operelor de artă şi a elementelor folclorice, falsul patos, lipsă de originalitate şi de profunzime, prin pervertirea cerinţelor estetice (Dicţionar Enciclopedic, vol. III, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999, pag. 423).
Întâlnirea dintre Pierre – fotograf şi Gilles – profesor de desen la recepţia Kenzo din Paris în 1976 a fost urmată de o colaborare intensă în vederea realizării unor articole fotografice unice. Ei debutează în 1981 cu seria „Genezei” şi a „Paradisului”, iar în 1993 primesc Marele Premiu pentru fotografie la Paris. Până în prezent au avut numeroase expoziţii personale de artă fotografică la Bruxelles, Paris, Glasgow, Tokyo, Turku, New York, San Francisco şi Viena. Cu câteva zile înaintea deschiderii la Moscova a Bienalei de artă contemporană, duetul francez Gilles & Pierre au prezentat în capitala rusă o amplă expoziţie. Este pentru prima oară când se expune aici arta acestor artişti surprinzători, paradoxali şi inventivi! Colega mea, Irina Kulik, care a avut o interesantă convorbire cu ei, mi-a oferit dreptul de a-l traduce în română şi de a-l face public.