Interpretarea corală la Ismail şi la Edineţ
Pentru tiparArta interpretării corale în Basarabia la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea a fost cultivată nu numai la Chişinău, centru economic şi cultural al Basarabiei, ci şi pe la periferiile ei. Printre numeroasele localităţi care au înregistrat succese în organizarea colectivelor corale în instituţiile spirituale rurale sau urbane au fost Ismail şi Edineţ, având în vedere mai ales înfiinţarea şcolilor spirituale de băieţi (seminarii inferioare) ale ţinuturilor şi, totodată, activitatea colectivelor artistice. Datorită mulţimii de copii care voiau să fie admişi la Şcoala Spirituală din Chişinău, aceasta nemaifiind îndestulătoare, s-a şi recurs la instituirea celor din Ismail şi din Edineţ. Până la 1884 toate şcolile spirituale activau sub egida Seminarului Teologic, subordonate fiind, apoi, în mod direct, Arhiepiscopiei. Noua situaţie a influenţat considerabil procesul instructiv-educativ, favorizând creşterea calităţii artei bisericeşti în aceste instituţii de învăţământ.
Şcoala Spirituală de băieţi (seminarul inferior) din Ismail a fost înfiinţată în anul 1864, după ce au fost retrocedate României cele trei judeţe din sudul Basarabiei – Cahul, Bolgrad şi Ismail. Apariţia Şcolii Spirituale din Ismail s-a înscris pe un fundal cultural de aceeaşi factură. Interpretarea corală în Basarabia nu poate fi privită în afara climatului spiritual românesc integru al epocii. Deschiderea conservatorului de Muzică şi Declamaţie din Bucureşti şi Iaşi, la 1864, reprezintă un moment însemnat în istoria culturii româneşti. Acest fapt marca, în primul rând, instituţionalizarea educaţiei muzicale în societatea românească, iar evenimentul de la Ismail, pe de altă parte, a avut un temei spiritual-religios puternic, înregistrând, la acest capitol, un progres al „înălţării” spirituale a Basarabiei.
Astfel de reforme nu au avut loc doar în spaţiul românesc. Procesul instituţionalizării educaţiei muzicale, prin înfiinţarea primelor conservatoare, se declanşase deja în Rusia, înscris, la rându-i, în fluxul marilor metrople europene.
În spaţiul basarabean procesele similare se desfăşurau cu întârziere. Întemeietorul Şcolii Spirituale de băieţi din Ismail a fost Episcopul Melchisedec, păstor al Eparhiei Ismailului între anii 1864-1878, al cărui nume l-a purtat ulterior această şcoală, în care se predau, de preferinţă, materii teologice, printre care aveau prestanţă orele de muzică vocală. O atare stare de lucruri a fost frumos armonizată cu debutul pedagogic al marelui compozitor, dirijor, folclorist şi publicist Gavriil Musicescu.
Exact în anul înfiinţării Şcolii din Ismail, 1864, este admis la Conservatorul de Muzică şi Declamaţie din Iaşi Gavriil Musicescu, care urmează şi absolvă cu succes cei doi ani de studii. Ulterior, pentru a-şi găsi un mijloc de existenţă, Musicescu se prezintă, „după obiceiul vremii – spune George Breazul – la concurs pentru o catedră de muzică din învăţământul secundar şi reuşeşte să fie numit profesor în oraşul său natal, la Seminarul din Ismail”1. După efortul şi sârguinţa depuse, tânărul absolvent a fost recomandat de către direcţie, în anul 1866, pentru postul de profesor de muzică la Seminarul din Ismail.
Timp de câţiva ani, între 1866-1870, tânărul pedagog a desfăşurat la Ismail o activitate muzicală prodigioasă. Cu sprijinul şi colaborarea generosului şi eruditului episcop Melchisedec, Musicescu izbuteşte să iniţieze aici, alături de colectivul şcolar, un bun cor episcopal pentru care a scris mai multe lucrări eclesiastice. Viitorii membri ai corului episcopal erau selectaţi din rândurile discipolilor săi, şcoala din Ismail fiind unica instituţie unde se studia la modul serios arta vocală, aceasta oferind şi oportunităţi materiale tinerilor seminarişti.
Succesele instituţiei nu l-au lăsat indiferent pe istoricul Urechia, care în 1869 scria: „Cine ştie cu ce dificultate, cu ce piedice au avut de a lupta (şi încă are!) muzica vocală, …va stima cu deosebire pe acei care au lucrat şi lucrează pentru menţinerea şi îmbunătăţirea corurilor bisericeşti ce au rămas. Dintre aceia este mai cu seamă eminentul Episcop al Dunării de Jos P. S. Melchisedec. Pre comptul său, venerabilul Episcop a întreţinut şi continuă a întreţine la Ismail un cor bisericesc admirabil prin excelenţă şi progresele sale. Dl Musicescu, magistru de cântare la seminarul din Ismail, conduce fără nici o remuneraţiune, de mai mulţi ani, corul catedralei episcopale”2. Pentru acest cor, Musicescu cizelează Imnurile, care, în 1869, apar ca opus în repertoriul lui Ioan Cartu din Bucureşti. În 1900, Musicescu adună un volum impunător de creaţii – Imnele sfintei liturghii pentru cor şi piano. Alături de lucrările sale, aici apar şi compoziţii semnate de maeştrii ruşi D. Bortneanski, G. Ivorski, G. Lomakin şi Makarov, reprezentativi pentru acest domeniu de creaţie, cât şi lucrări anonime „din repertoriul corului din Ismail” interpretate iniţial de către coristul Musicescu şi apoi de către dirijorul de mai târziu. Piesele culese şi prelucrate de Musicescu, pentru un cor bisericesc mediu, reprezentau serioase dificultăţi tehnice de interpretare – dovada faptului măiestriei la care se ridica altistul şi, apoi, profesorul de armonie şi dirijorul de mai târziu de la Iaşi. În puţinii săi ani de activitate la Ismail, Musicescu a reuşit nu numai să înfiinţeze noi colective corale, ci, prin abnegaţie, să ridice considerabil calitatea interpretărilor.
O dată cu schimbarea regimului politic din Ismail, la 1893, preoţimea basarabeană înfiinţează în acelaşi local o Şcoală spirituală, după modelul celorlalte, de la Chişinău şi Edineţ, care va activa conform programelor analitice, elaborate pentru şcolile similare basarabene3.
Tot de Ismail este legată şi activitatea pedagogului şi dirijorului Alexandru Cristea. Din octombrie 1915 îl găsim în calitate de cântăreţ şi dirijor la Biserica Centrală din Ismail, iar din noiembrie al aceluiaşi an până în noiembrie 1918 este profesor de muzică bisericească la Seminarul spiritual inferior din localitate. Al. Cristea a reuşit să armonizeze orele de interpretare bisericească la Seminar şi cele ale corului Catedralei. Activităţile seminariştilor şi cele ale coriştilor se aflau în convergenţă, actualizând relaţia dintre învăţământul spiritual-religios şi tradiţia interpretării corale bisericeşti prin îmbogăţirea repertorului de studiu cu creaţii din literatura corală de cult.
La finele anului 1942 mişcarea corală la Ismail cunoaşte o nouă intensitate, determinată şi de deschiderea Şcolii de cântăreţi, după modelul celei de la Chişinău. Numai la jumătate de an de la înfiinţare, aici au loc deja festivităţi care vădesc spiritul sănătos promovat în instituţia nou formată. Dincolo de implicarea activă a interpreţilor, prestanţa şcolii era susţinută şi de directorul ei care implementa „reabilitarea prestigiului stranei printr-o cultură temeinică muzical-profesională şi printr-o aleasă educaţie în spiritul tradiţiei strămoşeşti şi creştineşti”4.
În nordul Basarabiei nucleul mişcării corale l-a constituit şcoala spirituală de băieţi din târguşorul Edineţ. Piatra de temelie a şcolii a fost pusă la Bălţi. După constituirea colectivului didactic, din cauza cererilor numeroase din partea copiilor din judeţele Hotin, Soroca şi Bălţi şi deci a localului mic de aici, cercul şcolar a hotărât să se transfere la Edineţ, unde viaţa era mai ieftină. În judeţul Hotin „clima e mai bună, moşierul e mai binevoitor pentru învăţământ, materialele de construcţie îs mai ieftine, şi chiar locul e mai la centru pentru partea de Nord a Basarabiei”5.
Pe parcurs, şcoala a înregistrat o continuă evoluţie, ridicând constant numărul bursierilor, iar până în 1893 primind deja vizite ale unor înalţi prelaţi bisericeşti.
Şcoala a ajuns şi la cea de-a 25-a aniversare, cu ocazia căreia a avut loc o festivitate în care nu au lipsit interpretările corale şi diverse luări de cuvânt ale pedagogilor. Tot atunci au fost interpretate lucrări precum Mărturisi-ne vom Ţie, Doamne, piese din concertul Înnoieşte-te, Noule Ierusalime (S. Davâdov), Strigaţi Domnului tot pământul, tradiţionalul Imn Regal etc.
Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea şcolii apar scrieri care trec în revistă principalele ei realizări6.
Importanţa aportului acestor şcoli periferice, din Ismail şi din Edineţ, constă în întregirea, la nivel spiritual, a culturii religioase româneşti, acestea constituind spaţii de reflectare a întregului prin a sfida graniţele politice ale timpurilor vitrege.
Note
1 Breazul, G., Gavriil Musicescu – opere alese, Bucureşti, 1958, p. 7.
2 Urechia, V. A., Opere complecte, seria E., vol. I, p. 392 (apud Axionova, L. A., Gavriil Musicescu, viaţa şi opera, Chişinău, 1960, p. 7).
3 Şcoala spirituală de băieţi (seminarul inferior), Melchisedec Episcopul, din Ismail // Anuarul eparhiei Chişinăului şi Hotinului (Basarabia), România, 1922, p. XVII.
4 Serbarea Şcolii de cântăreţi din Ismail // 1943, nr. 575, 28 mai.
5 Şcoala Spirituală de băieţi (seminarul inferior), Melchisedec Episcopul, din Ismail // Anuarul eparhiei Chişinăului şi Hotinului (Basarabia), România, 1922, p. XVI.
6 Schiţă istorică despre Şcoala Spirituală de băieţi din Edineţ, judeţul Hotin – cu prilejul jubileului de 50 ani – 23 noiembrie 1919 (Urmare şi sfârşit) // Luminătorul, 1919, nr. 21, p. 7-12.