Timp al perpetuei deveniri


Reuniţi la malul mării, într-un efort de revelare a identităţii culturale, ne aflăm cu toţii, deopotrivă, elevi şi profesori, într-un spaţiu de dincolo de rostire, într-un timp al perpetuei deveniri, numită simplu – limba română. Olimpiada aceasta se doreşte şi trebuie să fie prilejul afirmării unei arhitecturi spirituale eclectic manifestate în istorie, dar, întotdeauna, consecvente principiului valoric, depozitara unui arhetip cultural a cărui individualitate este cu atât mai evidentă astăzi, în contextul multicultural al unei Europe a confluenţelor, al aceleiaşi Europe mereu aflate „la răspântie” de culturi şi civilizaţii. Fastul spaţiului în care Olimpiada îşi rostuieşte întâmplările nu are decât de a deveni fastul clipei. Din Serbia, din Republica Moldova, din Ucraina sau din Bulgaria, aici, în România, faptele limbii române pornesc a se rosti. „Înşir’te mărgărite...”.