Literatura pentru copii – parte integrantă din literatură
Pentru tipar;)
Când o carte este
plicticoasă, copiii cască
fără să se jeneze
plicticoasă, copiii cască
fără să se jeneze
I. B. Singer
Apărut, recent, la Integritas, dorindu-se un instrument de lucru („uşor de aplicat”, zice autoarea), conţinând analize literare şi sugestii pentru lectură, note biobibliografice, dar şi o utilă bibliografie critică, volumul Literatura pentru copii semnat de Diana Vrabie a devenit deja un eveniment editorial. Dincolo de statutul controversat şi apartenenţa mereu suspectată, repusă în discuţie, ştiuta preţuire de care se bucură literatura pentru copii în Republica Moldova o îndreptăţea pe universitara de la Bălţi să purceadă la o asemenea întreprindere, încumetându-se la un demers care se anunţa „fastidios”. Fiindcă opul Dianei Vrabie, încercând a elucida specificul (concept, tendinţe, evoluţie), nuanţându-l prin observaţii pertinente (de la hotarele „flotante” până la viziunea specială şi efectele modelatoare), devine de neocolit, un reper pentru cei care vor ghida lecturile celor mici. Oricum, cu precizarea (esenţială) că literatura pentru / despre copii face parte integrantă din literatură, chiar dacă Adrian Marino o expedia în paraliteratură. Or, cerinţele artistice, notează ferm dna Vrabie, sunt aceleaşi. Iar cititorul-copil, oferindu-şi această „gimnastică intelectuală”, află în galeria de personaje viitorii mari prieteni, cei care îl vor călăuzi, cu credincioşie, în viaţă. Fiindcă şirul eroilor ficţionali, acei incorigibili justiţiari altruişti, ne-a fascinat pe toţi. Cum „datorăm copiilor cel mai mare respect” (spunea Terentius), e foarte bine că acest noroc basarabean e întreţinut de scriitori bătându-se eroic pentru cauza literaturii. Şi înţelegând că o literatură fără cititori e de neînchipuit. O carte necitită nu există!
Bineînţeles, literatura pentru copii are o istorie proprie, temele, capodoperele şi subprodusele sale; dar un copil citind, în plină epocă iconocentrică, locuită de internauţi şi teleintelectuali, propune o imagine tonică, semn că interesul pentru lectură nu s-a stins. Iar cartea rămâne un „edificiu prestigios”, cum constatase demultişor V. Hugo. Asaltat azi, se ştie, de teletropismul năucitor. Încât cei care ne îndrumă, învăţându-ne să binecitim, dovedesc o frumoasă înverşunare, demnă de tenacitatea donquijotească. Acestora, volumul Dianei Vrabie le vine în ajutor propunând, riguros-selectiv, teme şi nume de referinţă dintr-un seducător spaţiu cultural. Identificate şi asumate în circuitul valoric românesc, repunând astfel în drepturi şi Limba română, acest – reamintim – personaj tragic al istoriei basarabene.