Grigore Vieru – destin re-întemeietor*
Pentru tipar1. A fost o conştiinţă răspicat-constructivă. Şi-a luat în serios misiunea de poet al neamului. Reprezentant prestigios al campaniei de rectificare a istoriei, Grigore Vieru continua, în condiţii noi, demersul generaţiei lui Alexie Mateevici şi Ion Inculeţ. Voinţă neîncovoiată – în genul unor Ugo Fasculo şi Silvio Pellico, luptători la vremea lor pentru unificarea Italiei –, el (şi alţi confraţi) aplică practic dezideratul eminescian vizând „răscolirea“ maselor. Cuvântul trebuie să aibă forţă de predicţie, să fie apel solidarizant şi freamăt stimulator.
2-3. Atât în Basarabia neliberă, cât şi pe întregul tărâm al limbii române mesajele poetului militant au avut de timpuriu funcţie tonifiantă. Unii i-au reproşat limbajul tradiţional, clasic, adecvat audienţei mulţimilor. În totul, deliberat, cântările sale reflectă legăturile afective cu arhetipurile. Primează permanenţele, mitologia lui personală fiind a unui creator exponenţial; Grigore Vieru e un tribun social, în felul unui Octavian Goga redivivus. Vibrăm estetic la lectura unui poem renascentist ori romantic, simbolist ori modernist; indiferent de curente sau de şcoli, poezia se cade să fie poezie, iar aceasta – a lui Grigore Vieru – e poezie autentică.
4. Rostirii plastice, sensibilizatoare, conotaţiilor suav-elegiace le conferă originalitate, un aer oracular respirând credinţă şi eticism. Într-o ipostază, lucrurile se scaldă în fantezie, în legendă şi mit, în cea de a doua, imagistica senină, sobră, directă – lăsând jelirea în urmă – punctează traumatisme, crize, clipe de impas, realităţi perturbatoare frizând absurdul. Pe scurt, Grigore Vieru nu e nici auroral, adamic, nici vesperal, ci poet al amiezei, un solar fără nimic criptic ori încifrat; opera sa, în totul, se vrea sinteză a vocilor din juru-i în dialog cu vocea-i interioară.
Invocând (în continuare eminesciană) triada Pământ, Istorie, Limbă,verbul vaticinar al înainte-mergătorului operează aproape sacramental, în ademenitoare cadenţe lirice. Concomitent, liricul se vrea un hermeneut semeţ. Limba română (în O mie de clopote) e un însemn fundamental al identităţii noastre.
5. A păstra sistematic prospeţimea senzorială a copilăriei, a imprima discursului evlavie, pasiune şi nobleţe, a pune în mişcare un ceremonial vizionar persuasiv – iată dimensiuni prin care poezia lui Grigore Vieru, intens comunicativă, colocvială, se situează în galeria clasicilor. Destinul său (realizat exemplar) a fost al unui Re-întemeietor.
De mai multe ori mi-a fost oaspete apropiat – ca un membru de familie. Aducea cu el sufletul Basarabiei întregi.
Fie-i posteritatea în lumină!
* Este ultimul text scris de regretatul profesor Constantin Ciopraga (n. 12 mai 1916, Paşcani – d. 2 februarie 2009, Iaşi), cunoscător şi onest apreciator al literaturii din Basarabia, admirator al lui Grigore Vieru.