Poet cu cititori mulţi
Pentru tipar
1. Grigore Vieru a rostit fiinţa românească a Basarabiei în toată deplinătatea sa, transmiţând un mesaj existenţial profund. Naturaleţea (acea apropiere familiară, simpatetică de ceea ce anticii numeau natura veritas), simplitatea, directitatea, uneori publicistică, pamfletară, confesionalitatea ardentă sunt factori care i-au asigurat o comunicare sensibilă cu cititorii de toate vârstele: de la cei foarte mici, care abia învaţă cititul şi număratul, până la cei maturi, înţelepţiţi de viaţă. La marile teme – mama şi maternitatea, iubirea, copilăria, unitatea omului şi a naturii – s-au adăugat sacrul, taina care-l apără, adică Taina Divinităţii. Muzicalitatea şi religiozitatea au asigurat marea credibilitate şi participare afectivă a publicului larg.
2. E receptată, din păcate, parţial, nesistematic, ca să zicem aşa, deşi este bine cunoscut în foarte multe zone, mai cu seamă în şcoli, licee, în rândul intelectualilor. La Sfântul Gheorghe cineva mi-a spus pe dinafară Pădure, verde pădure, iar la Drobeta Turnu Severin cineva a putut recita 30 de poezii vierene. În critică se mai vorbeşte de „rama sămănătoristă” sau de „defazarea” totală a poetului (aşa apare în Istoria critică a literaturii române, semnată de Nicolae Manolescu). A cunoscut, din fericire, aprecieri înalte din partea Academiei Române, a academicianului Eugen Simion, s-au scris patru monografii semnate de Theodor Codreanu, Stelian Gruia, Fănuş Băileşteanu şi Virgil Ţigănuş, articole fundamentale semnate de Alex. Ştefănescu. A fost remarcat de Nichita Stănescu, Marin Sorescu şi Ioan Alexandru. Textele sale sunt cântate de Mirabela Dauer, Fuego.
Editarea în tiraje mari a operei sale (Taina care mă apără la Princeps Edit din Iaşi sau anexa la „Cotidianul” în 80.000 de exemplare) este o dovadă că e un poet cu cititori mulţi.
3. Reticenţa vine, evident, din atitudinile de gaşcă, partizane şi din „zavistea” despre care a vorbit în aforismele sale. Este un fond resentimentar (în sensul lui Nietsche) cu această ostilitate, pe care Vieru – cu delicateţea şi bunătatea lui funciară, cu urbanitatea sa morală – n-o merită.
4. Este una fundamentală, bazată pe o credinţă nestrămutată în adevăr şi pe conştiinţa eminesciană că „suntem români şi punctum”. Poetul a promovat constant, fără ezitări moldoveniste caracteristice altora, românismul sub forma lui autentică, profundă, ontologică.
5. Însuşi poetul a spus că fiinţa lui a fost modelată de limba română. În felul acesta decis a demonstrat, precum Eminescu şi Heidegger, că limba este „locul de adăpost” al Fiinţei şi că ea dă unui popor certitudinea de a fi făuritor de istorie şi, adăugăm noi, de propriul destin, în ciuda vicisitudinilor aduse de timpuri nefaste.