Hermeneutica ideilor filozofice
Pentru tiparPreliminarii
Gheorghe Vlăduţescu este unul dintre cei mai importanţifilozofi şi eseişti ai culturii române contemporane. Născut la 8 septembrie 1937 în oraşul Cărbuneşti (judeţul Gorj), a urmat studii preuniversitare la Târgu-Jiu, apoi studii universitare la Facultatea de Filozofie din cadrul Universităţii din Bucureşti, absolvită în anul 1962. A fost încadrat în învăţământul universitar, pe rând, în funcţiile de preparator, asistent, lector şi ulterior de conferenţiar la Catedra de istorie a filozofiei. În anul 1971, a obţinut titlul ştiinţific de doctor în filozofie cu teza Inducţia aristotelică. Din anul 1990, deţine gradul didactic de profesor universitar, în acelaşi an fiind ales în funcţia de şef al Catedrei de istoria filozofiei şi filozofia culturii. Tot în anul 1990 a devenit conducător de doctorat. A predat, în calitate de profesor titular, Cursul de filozofie greacă. A fost profesor invitat la Centrul de studii asupra filozofiei greceşti „Leon Robin” de la Sorbona şi a susţinut conferinţe asupra filozofiei greceşti şi medievale în ţară şi străinătate. Între anii 1990-1995, Gheorghe Vlăduţescu a deţinut funcţia de secretar de stat pentru Culte în cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, iar în anul 1995 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, fiind promovat ca membru titular al celui mai înalt for cultural şi academic român în anul 1999. A deţinut funcţia de vicepreşedinte al Academiei Române între anii 2002-2006. Este membru al „Asociaţiei internaţionale pentru apărarea libertăţii religioase” de pe lângă Consiliul european şi UNESCO. Membru fondator al Centrului de studii asupra imaginarului şi raţionalităţii din Craiova, precum şi membru al Societăţii de studii clasice din Bucureşti. În anul 2000, a fost ales ca membru al Académie des Sciences, des Arts et des Lettres din Paris. Premiul Academiei Române „Vasile Conta” (1974), pentru cartea Introducere în filozofia Evului Mediu,Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler (2002), Diploma de excelenţă şi Fibula de la Suseni, a Prefecturii judeţului Mureş (2009). Eseuri, contribuţii de istoria filozofiei, de exegeză filozofică cuprinse în peste o sută de studii şi articole din volume colective sau din reviste româneşti şi străine de prestigiu.
Deschideri ideatice
Primele trei cărţi ale lui Gheorghe Vlăduţescu (Personalismul francez: geneză şi împlinire,1971; Filozofia neotomistă în Franţa, 1973 şi Spiritualism şi fideism în filozofia contemporană, 1973) sunt, în fond, deschideri utile şi necesare spre cele mai noi orientări filozofice europene, asumate în chip documentat şi riguros. Într-o altă lucrare, referindu-se la rosturile şi resorturile filozofiei, Gheorghe Vlăduţescu rosteşte o adevărată profesiune de credinţă, definind, în cuvinte ferme şi plastice, exerciţiul filozofic ca răsfrângere a minţii umane asupra ei însăşi: „Filozofia nu este, contrar aşteptărilor, un angajament de tipul celui politic, ştiinţific sau religios. Aş zice că filozofia este cu atât mai folositoare, cu cât presupune mai multă degajare. Prin modul ei de a fi, este o reflecţie asupra fiinţei înseşi, termenul ei central este un incognoscibil, fiinţa în sine. Deci, nu doar că nu e în seria celorlalte, dar nu uzurpă nimic, nici nu se instituie prin însumarea celorlalte cunoştinţe. Este altceva şi acest altceva nu este chiar fără de folos câtă vreme, în Europa, rezistă din sec. VII-VI î.H. şi cred că nu a fost un timp când «muzele» filozofiei să tacă atunci când se auzeau armele războiului. Este vorba de o istorie îndelungată şi, dacă omenirea a perseverat, înseamnă că nu este fără de folos. Şi dacă este un exerciţiu al minţii asupra-şi, atunci s-ar putea ca filozofia să fie unul dintre cele mai înalte”. O carte de anvergură este O istorie a ideilor filozofice (1990), în care, de-a lungul celor opt capitole (Fiinţă şi existenţă, Omul, «celălalt» absolut, O problemă de limbă, Universaliile şi medierea ontologică, Către o ontologie a umanului, Raţiune, raţionalitate, raţionalism în construcţia filozofică, Cunoaştere şi experienţă. Paradigma empirică, De la fiinţa raţiunii la raţiunea fiinţei), se realizează o adevărată „demonstraţie a existenţei valorice a istoriei filozofiei ca sistem al filozofiei”. Gheorghe Vlăduţescu precizează, cu fermitate, faptul că „mai mult decât o refacere a devenirii interioare a filozofiei, a ştiinţelor, a artelor, istoria acestora apare ca o fenomenologie a umanului”.
În acest context, conştiinţa filozofică a fiecărei epoci se recunoaşte în trecut, se oglindeşte „în apele tremurătoare ale istoriei sale, dar numai interiorizându-şi-le” şi adâncindu-se în propria fiinţă. Gheorghe Vlăduţescu subliniază, în cartea sa, faptul că o istorie a ideilor filozofice trebuie să devină „o lectură critică, valorizatoare, resemnificantă şi deschizătoare către noi întrebări, către noi răspunsuri”. Pe de altă parte, autorul şi-a structurat lucrarea şi ca un examen riguros al filozofiei contemporane în „structurile ei elementare, «dinspre» istorie”, ca un demers de construcţie filozofică din perspectiva şi cu mijloacele istoriei. O carte singulară, prin tematică, profunzime a ideaţiei şi ineditul abordării, este O enciclopedie a filozofiei greceşti (2001), în care sunt explicate, comentate şi ilustrate concepte ale filozofiei greceşti, prin intermediul figurilor exemplare ale ideaţiei filozofice care le-au întrupat. Toate aceste abordări sunt, cum s-a spus, tot atâtea coborâri în adâncul fiinţei, spre limpezirea sensurilor fundamentale, a paradigmelor gândirii greceşti. Filozofi precum Thales din Milet, Socrate, Platon, Aristotel, şi mulţi alţii, sunt reprezentaţi aici drept puncte de reper esenţiale ale gândirii şi rostirii filozofice din Grecia antică.
O altă carte de referinţă a lui Gheorghe Vlăduţescu, Cei doi Socrate (2001), redă personalitatea lui Socrate prin prisma a două perspective: cea a lui Xenofon şi aceea a lui Platon, într-o reconstituire, pe de o parte, istorică şi, pe de altă parte, filozofică. Întrebarea la care se caută răspuns este: Xenofon sau Platon, Xenofon şi Platon? Răspunsul dat este unul nuanţat, ţinând seama de faptul că Socrate nu a lăsat nimic scris şi că puţini filozofi vor fi avut o viaţă care să participe la filozofie, să fie filozofie: Socrate, Pascal, Kierkegaard. Pe de altă parte, se observă că oralitatea filozofiei socratice reprezenta o modalitate de aducere a filozofiei în planul terestrului, dar era şi un exerciţiu paideic, o încercare de remodelare a sufletelor. De aceea, învăţătura socratică a trebuit să fie reconstituită prin sursă indirectă. Pe urmele lui Xenofon şi Platon, la care se adaugă, fireşte, Aristotel şi Aristofan, autorul reconstituie o legendă, descompune în semnificaţii nuanţate un simbol şi oferă măsura spiritului socratic, apelând la o generoasă bibliografie.
Cu un titlu provocator şi, implicit, un răspuns la polemicele actuale pe această temă, cartea Neconvenţional, despre filozofia românească (2002) reprezintă o interpretare inedită a gândirii filozofice româneşti din perspectiva unui tip de înţelepciune proprie celui care s-a exersat îndelung în filozofia veche. Citim, sau recitim, despre marile personalităţi ale filozofiei româneşti în cele patru capitole – Despre cele trei începuturi; Direcţia nouă. Maiorescienii; Noua spiritualitate; Independenţii, pe un traseu ideatic care ilustrează devenirea gândirii filozofice româneşti, de la Dimitrie Cantemir, Samoil Micu, Titu Maiorescu, P. P. Negulescu, C. Rădulescu Motru, Ioan Petrovici, Mircea Florian, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu până la Emil Cioran, Constantin Noica, Camil Petrescu, I. D. Gherea, D. D. Roşca, Lucian Blaga şi alţii. Fiecare capitol debutează cu binevenite preliminarii, în care situarea în spiritul şi în contextul epocii explică unele înrudiri doctrinare sau direcţii de evoluţie.
În cartea Cum mureau filozofii în Grecia veche (1998, 2009), prin intermediul unei documentări vaste, a unei acribii arhivistice incontestabile, care face apel la sursele documentare cele mai creditabile (de la Diogene Laertios la Plutarh, de la Xenofon la Pausanias) ce conţin detalii despre circumstanţele morţii filozofilor, Gheorghe Vlăduţescu construieşte o investigaţie extrem de interesantă, alcătuită din citate şi comentarii privitoare la felul cum îşi găseau sfârşitul gânditorii din Antichitate. În întregul său, activitatea creatoare a autorului poate fi sintetizată prin contribuţia de semnificativă valoare în două domenii importante: mai întâi, studiul filozofiei antice greceşti, care constituie „o chestiune de suflet şi o paradigmă intelectuală”, apoi investigarea, cu instrumente şi metode adecvate, a istoriei filozofiei, în totală consonanţă cu fundamentarea metodologică a unor discipline esenţiale precum ontologia, hermeneutica, filozofia religiei, filozofia antică sau filozofia Evului Mediu.
Stilul gândirii filozofice
Expunerea ideatică din cărţile lui Gheorghe Vlăduţescu beneficiază de aportul unui stil de incontestabilă claritate şi fermitate a dicţiunii, de o scriitură sobră şi riguroasă, în care elementul privilegiat este substanţa, semnificaţia unei gândiri sau relevanţa conceptuală a unei orientări filozofice de cea mai pură anvergură şi esenţă raţionalistă. Există, în cărţile şi în studiile publicate de Gheorghe Vlăduţescu, numeroase referiri la propria sa concepţie despre filozofie, realizate printr-un efort de autoreflexivitate prin care gânditorul se întoarce asupra propriei sale meditaţii, căutând să-i expliciteze şi să-i aprofundeze resorturile logice, mecanismele gnoseologice sau esenţa ontică. Despre istoria filozofiei, obiect al reflecţiilor atente ale filozofului, ni se spune, de pildă, că aceasta „inteligibilizează procese tainice prin care gândirea reflexivă ajunge la expresie filozofică şi, în această bază, creaţie metodologică şi sistematică”. Alexandru Boboc apreciază că Gheorghe Vlăduţescu este o „personalitate de cultură aleasă, reputat istoric al filozofiei şi, mai presus de toate, un dascăl-model în viaţa noastră universitară”. La rândul său, Teodor Dima îl priveşte pe autorul Enciclopediei filozofiei greceşti ca pe un „model de slujire cu pasiune a învăţământului filozofic, de echilibru academic şi uman. Inaugurând un stil de scriere filozofică, orice întâlnire cu cărţile sale este un prilej de emoţie spirituală, pentru că transpare din ele o personalitate fermă în convingerile sale îndreptate spre ameliorarea condiţiei existenţiale prin cunoaştere”.
Eseist de certă subtilitate, istoric al filozofiei de rară rigoare a dicţiunii ideilor, Gheorghe Vlăduţescu este, înainte de toate, un gânditor preocupat fără încetare de condiţia intelectualului şi a intelectului într-un context istoric nu întotdeauna fast. Substanţiale, studiile şi eseurile lui Gheorghe Vlăduţescu au avut un ecou deosebit în lumea academică şi culturală.
Bibliografie
Opera
Personalismul francez: geneză şi împlinire (1971), Filozofia neotomistă în Franţa (1973), Spiritualism şi fideism în filozofia contemporană (1973), Introducere în istoria filozofiei medievale: lumini şi umbre în gândirea Evului Mediu european (1973), Experienţă şi inducţie la Aristotel (1975), Introducere în istoria filozofiei Orientului antic (1980), Filozofia legendelor cosmogonice româneşti (1982), Filozofia în Grecia veche (1984), Deschideri către o posibilă ontologie: interpretări la presocratici (1987), O istorie a ideilor filozofice (1990), Filozofia în Grecia veche (1991), Filozofia în Roma antică: forme de gândire şi evoluţii (1991), Cum mureau filozofii în Grecia veche (1998, 2009), Ontologie şi metafizică la greci. Presocraticii (1998), Cei doi Socrate (2001), O enciclopedie a filozofiei greceşti (2001), Thales din Milet (2001), Neconvenţional, despre filozofia românească (2002), Metafizică şi teologie în cultura Evului Mediu (2003), Filozofie şi politică (2003), Ontologie şi metafizică la greci. Platon (2005); Fundamentele greceşti ale metafizicii moderne (2009). Cărţi de ficţiune: Încercare de utopie – pseudoroman (1998) şi Suflete care nu se pot ridica la cer – povestire, este autorul unei scrieri cu caracter memorialistic, Istoria sentimentală a unui sat (2001). Traduceri: Aristotel, Metafizica (1998) şi Anselmus Sanctus, Proslogion (1997). Volume coordonate: Studii aristotelice – 1981, Istoria filozofiei universale, I – 2003, Images, formes et deformations, în colaborare cu J. J. Wunenburger şi Mauro Carbone – 2005. A îngrijit ediţii din N. Bagdasar, Ioan D. Gherea, Aram M. Frenkian, P. P. Negulescu, Augustin, C. Rădulescu-Motru, Ioan Petrovici, Aristotel.
Referinţe critice
1. Grete Tartler, în „România literară”, nr. 27, 1996.
2. Ion Bănşoiu, Actualitatea filozofiei antice, în vol. Spirit şi istorie. Volum omagial Gheorghe Vlăduţescu, ediţie îngrijită de Vasile Morar, în colaborare, Editura All, Bucureşti, 1999.
3. Costică Brădăţan, De ce nu se înţeleg filozofii, în vol. Spirit şi istorie. Volum omagial Gheorghe Vlăduţescu, ediţie îngrijită de Vasile Morar, în colaborare, Editura All, Bucureşti, 1999.
4. Adrian Claudiu Bourceanu, Structura ierarhică a universului areopagitic şi implicaţiile logico-ontologice ale acestei structuri, în vol. Spirit şi istorie. Volum omagial Gheorghe Vlăduţescu, ediţie îngrijită de Vasile Morar, Editura All, Bucureşti, 1999.
5. Victor Kernbach, Stăm de vorbă cu Dumnezeu, în vol. Spirit şi istorie. Volum omagial Gheorghe Vlăduţescu, ediţie îngrijită de Vasile Morar, în colaborare, Editura All, Bucureşti, 1999.
6. Vasile Morar, Necesitatea virtuţii, în vol. Spirit şi istorie. Volum omagial Gheorghe Vlăduţescu, ediţie îngrijită de Vasile Morar, în colaborare, Editura All, Bucureşti, 1999.
7. Constantin Stroe, De la ontologia fiinţei la ontologia umanului, Spirit şi istorie. Volum omagial Gheorghe Vlăduţescu, ediţie îngrijită de Vasile Morar, în colaborare, Editura All, Bucureşti, 1999.
8. Eugeniu Nistor, Spirit, istorie, filozofie..., în „Târnava”, anul IX, nr. 57-58-59 (4-5-6 / 2000), p. 18.
9. Iulian Boldea, Utopie şi romanesc, în „Târnava”, anul IX, nr. 57-58-59 (4-5-6 / 2000), p. 36.
10. Vasile Tonoiu, Gâlceava logicii cu viaţa, în vol. Metafizică şi hermeneutică, Editura Aius, Craiova, 2010.
11. Alexandru Boboc, Istoria filozofiei ca formă a experienţei şi ca orizont de resemnificare a culturii umane, în vol. Metafizică şi hermeneutică, Editura Aius, Craiova, 2010.
12. Angela Botez, Gândind cu Gheorghe Vlăduţescu despre operaţionalitatea istoriei filozofiei, în vol. Metafizică şi hermeneutică, Editura Aius, Craiova, 2010.
13. Victor Botez, Portret la minut, în vol. Metafizică şi hermeneutică, Editura Aius, Craiova, 2010.
14. Mihaela Pop, La o aniversare, în vol. Metafizică şi hermeneutică, Editura Aius, Craiova, 2010.
15. Mihai D. Vasile, Devenirea tragică întru fiinţă a filozofiei româneşti în concepţia lui Gheorghe Vlăduţescu, în vol. Metafizică şi hermeneutică, Editura Aius, Craiova, 2010.
16. Eugeniu Nistor, Elogiu filozofului Gheorghe Vlăduţescu, în „LitArt”, anul II, nr. 4 (13) / 2011, p. 4.
17. Eugeniu Nistor, Acad. Gheorghe Vlăduţescu – spirit iscoditor al ideilor filozofice..., în „Izvoare filozofice”, tom 5 / 2010, p. 30.