Din Dicţionarul de leologisme (II)
Pentru tipar• Doar graţie purului hazard, cred, oamenii nu au fost concepuţi oarecum greşit, precum racii aflaţi mereu în recul. Aceasta însă nu schimbă cu mult starea de fapt.
• Umbra balerinei a fost înfiată de un înger căzut (pe scenă).
• Ce mort e totuşi argintul viu...
• Cade pisica de la etaj. Bineînţeles, cade în picioare, însă – din păcate – pe un boschet de trandafiri...
• Nu de bătrâneţe, ci de uzură tehnică a picat cucul din ceas.
• Joc de umbre. Spectacol pe care umbrele şi-l dau pentru ele însele.
• Şi spiţele sunt beţe în roate...
• Due-luri şi unue-luri: Dantes l-a împuşcat pe Puşkin, Maiakovski s-a împuşkinat benevol.
• Succesiunea istovită a uitărilor... Neantizarea noastră prin uitare de sine drept mod injust şi misterios de uzură a fiinţei umane.
• Problemă de noţiune în nuanţe gratuite: dacă, în uniformitatea albăstrimii ei, limpezimea cerului poate fi considerată peisaj.
• Floarea din glastră (şi din fereastră!) şi-a cârlionţat frunzele şi, parcă punându-şi mâinile în şolduri, ne priveşte cochet.
• Instinctivul, adică inconştientul curaj al ieduţului care încearcă să împungă...
• Poezia descrie istoria ideii de sentiment...
• Odată cu înaintarea în vârstă, descreşte teama de ridicol şi creşte teama de eşec.
• Romantismul nu e o stare de grup, ci o înaripată aspiraţie a singurătăţii, a persoanei sau personalităţii aflate în solitudine, în intimitatea propriului său vis, care e şi el un unicat, o discretă şi delicată detestare a gregarismului.
• Orice înmormântare este o loială alunecare de teren de 1x2 metri. Însă, concomitent cu ea, şi o alunecare de suflet, de spirit imens spre Imensitate!
• Spune-mi cine îţi sunt duşmanii, pentru a-ţi spune cine nu eşti.
• Ce mai fac textualiştii? Stau şi ei la o partidă de text în grup...
• Târâtoarea reptilă a rusificării.
• Papagal instruit într-o familie de surdo-muţi.
• Fericita disproporţie dintre furia copilului, femeii şi puterea care le este dată.
• Clipurile publicitare – parabole ale tâmpiţilor.
• În comparaţie cu zăvorul raiului, cel de la poarta iadului e mult mai uzat...
• În Basarabia nu e nevoie doar de oficiul braţelor de muncă, ci – mai important! – de oficiul creierilor şi conştiinţelor de muncă.
• Călcâiul lui Ahile?... Deloc exclus să fi fost ros prea de tot cu piatra ponce...
• Nicidecum nu se poate face abstracţie de efectul lipsei de efect...
• Situaţii critice în care mai că-ţi vine să aprinzi până şi şnurul Bickford al literei Q...
• În apele Stixului nu are nici o importanţă că ai fost campion mondial la înot.
• Tonitza – Mozart al picturii.
• Ce expresie paradoxală, aparent nefericită, dar modern-poetică: o luciditate tulburătoare.
• Ziceţi că respectivii ar fi chiar scriitori importanţi? Păi, din câte se înţelege, ei nu numai că n-au ajuns la vreo capodoperă, dar nici măcar la vreo concluzie...
• Odată cu căderea comunismului, unii poeţi au ieşit din condiţia de „pradă”, pentru a ajunge în poziţia de paradă.
• Poezia te face necesar lumii, sau tu faci necesară poezia lumii?
• Geniul e un element ontologic al stării de umanitate, al potenţialităţii şi creativităţii omului în starea lui absolută de manifestare a energiei sufletului şi inteligenţei.
• Nu încape îndoială că, între a vizita un om viu (un filozof, să zicem) şi o mumie, miile de turişti ar alege mumia.
• Pentru un ins înăcrit congenital nu e valabilă zicătoarea „Când ţi-e lumea mai dragă” – lui nicicând nu-i e.
• Unii îşi dau aere cu termenul expirat...
• Internetist de o prostie enciclopedică.
• Criticul zis grecondei cu pix subţire.
• Nu ţipa, nu ridica vocea... conştiinţei!
• E atât de bine crescut, încât prostia nu-l bagă în seamă.
• Poeţii au decis să nu-l alunge – totuşi! – pe Platon din cetatea lor.
• O fi el ins puternic, însă fără să cunoască libertatea, ca Minotaurul din labirint.
• În adânc de prăpastie volumul muţeniei e dat la maximum.
• La margine de pustiu, la margine de savană – hiene ce jinduiesc măduva elefanţilor, dar care nicicând nu ajung să şi despice oasele acestora.
• Rubrică de revistă: „Cărţi primite (dar necitite) la redacţie”.
• (Despre un imitator.) În apele literaturii, acesta n-ar putea fi decât un sub-Marin Sorescu...
• Arta pentru artă? – O stare de spirit a unei... stări de spirit.
• Tren tras pe linie răposată. (Pardon: moartă.)
• De fapt, ideologii bolşevismului l-au gândit pe impostorul, uzurpatorul Moş Gerilă ca pe un Moş Gherilă.
• Uneori, şefii de stat spun cu voce gravă prostii grave.
• De când cu CD-urile, Themis nu mai ascultă şi cealaltă parte.
• Nu-ţi neglija inamicii şi concurenţii: intenţiile lor ţin de buna funcţionare a voinţei şi strădaniei tale.
• „Mai bine să fii bătrână de când lumea, decât să fii moartă”, zice Moartea...
• O clipă-două în care litera pe care o încondeiezi e desen animat...
• Un drum părăsit e un drum ce s-a pomenit... pe drumuri.
• De regulă, în ceea ce priveşte invocarea minunii, neîncrederea se potriveşte de minune.
• Onestitatea cinică a călăului: a fi chit cu toată lumea. El nu înşală nici patronul, nici pe cel cu ghinion – totdeauna îşi face treaba până la capăt.
• Poezia e o vegetaţie cu rădăcinile în cer şi frunzişul în ţărână.
• Talentul şi Fortuna – doi orbi, uneori norocoşi, întâlnindu-se pe dibuite.
• K.G.B.-ul şi cenzura erau unităţi de genişti pentru dezamorsarea ideilor (cu tot cu cap).
• Absolutul e ceva ce mereu va mai lăsa (ceva) de dorit.
• Pensionarea e prologul epilogului.
• Problemele omului se înmulţesc în progresie geometrică, rezolvările ţin însă de indolenta şi sincopata progresie aritmetică şi... aritmică, până la... aritmie.
• Ce obositoare, iar uneori înfricoşătoare este poezia superstiţiilor!...
• Deşertăciunea... deşteptăciunilor, deşteptăciunea... deşertăciunilor... – cam aceasta e „filozofia” existenţei biblico-umane.
• Nu e deloc exclus ca, în unele cazuri, firul Ariadnei să ducă spre ştreang sau chiar să devină ştreang.
• De regulă, cei care îşi salvează pielea nu-şi salvează şi sufletul.
• Dacă noi am înţelege din privirile câinilor acelaşi lucru, ca oameni – ne-am înţelege mult mai bine.
• Infinitul ar fi ceva dincolo de înlăuntru şi de în afară. Este, pur şi simplu, otova, o omniprezenţă.
• Dumnezeu? – Inventatorul invenţiei.
• Columb a fost un navigator foarte bun, însă şi un adevărat geniu al... întâmplătorului.
• Trecut, prezent şi viitor… Însă nu numai… Pentru că mai există şi a patra dimensiune cardinală a timpului: niciodată.
• A obosi în numele speranţei nu e acelaşi lucru cu a obosi în numele optimismului (sau anonimatul iluziei…).
• Debutantul şi-a scris primul cu-cu-ri-cu!-lum vitae.
• Nici prieten nu-ţi mai e, nici duşman nu ţi-a devenit încă: e un fel de amic vitreg.
• Astăzi, în bucătăria lumii predomină principii hot-dog-matice.
• Pe cât de vorbăreaţă e minciuna, jumătatea de adevăr o depăşeşte.
• E un tip melancoolic.
• …în timpuri când poeteritatea nu înseamnă decât un derivat de la poet…
• Ceea ce nu s-a născut a avut, probabil, o privilegiată scutire de moarte prin interzicerea ieşirii provizorii din Moarte.
• Între câinele ştiutului şi lupul neştiutului – derutata zebră a îndoielii.
• 31 decembrie 2000: „Cu alte cuvinte, dar cu aceleaşi cifre operând, ajungem la concluzia că veacul şi-a dat duhul".
• De regulă, soarele ne cam trece cu vederea…
• Pentru că scriitorii în vârstă sau foarte în vârstă, ca să nu zic senili, de mulţi ani nu mai frecventează circul, unora dintre ei li se face favoarea de-a fi invitaţi la Stokholm, la decernarea Premiului Nobel.
• Când inspiraţia, dar şi voinţa de a scrie se fac aşteptate, mă gândesc la instinctul de artist al copiilor. Vă asigur că aceasta ajută.
• Ploaia: Top, top, spre potop…
• Probabil, bine crescut nu există fără… bine născut, aici avându-se în vedere şi un anumit dat ereditar contribuabil, implicit, întru devenire exemplară sau execrabilă.
• E fals a se crede că, ajuns pe ultima linie a tablei de şah, pionul devine… regină: în realitate, el e pur şi simplu eliminat, iar regina revine, nu „devine”.
• Dacă cerul nu este – şi este totuşi! – decât o iluzie optică, poezia nu este decât o iluzie psiho-estetică. Şi cerul, şi poezia exclud logica ce ne-ar obliga la concluzii.
• Un rău poate fi scos în afara legii, dar nu şi în afara… Cosmosului. Pentru că nu este exclus ca în structurile „funcţionalităţii” universale răul să aibă o importanţă egală cu cea a binelui.
• Paradoxul a fost că, ajungând la Roma, încotro – se ştie – duc toate drumurile, a avut neplăcuta surpriză să constate că îndărăt nu prea mai (a)duce (deja) nici unul.
• Orizontul – o dispariţie pe cale de dispariţie.
• A dat bir(uinţă) cu fugiţii.
• Un dogmatic ma(r)ximalist.
• Compozitorul Chop(t)in.
• Medicul (martor) oculist.
• Specialist în cele mai vaste do(g)menii de cunoaştere.
• De regulă, secretarele şefilor importanţi sunt nişte (con)ţopiste.
• Uneori, ce înălţător sună în tuburile de orgă trâmbiţele Judecăţii de Apoi...
• Fabula rasa: o fabulă străină, pe care şi-o atribuie un plagiator.
• O pereche de rime: „De bunic ce cred nepoţii? / – Vornicel la nunta morţii...”.
• În deloc puţine cazuri, ruinele sunt mult mai grandioase decât edificiul care a(u) fost cândva; acesta, dacă s-ar fi păstrat întreg până în prezent, nici pe departe nu s-ar fi bucurat de atenţia care li se acordă, iată, risipiturilor sale. (Spre exemplu, în marile oraşe – „scheletele” unor clădiri care au avut grav de suferit în timpul războiului, păstrate în acea stare a dezastrului în care au devenit memoriale.)
• Poetul I. B., celebru în anecdotica scriitoricească basarabeană, a fost unul dintre cei care au citit nici mai puţin, nici mai mult decât ceea ce a scris el însuşi. Ar fi fost vorba de un perpetuum mobile al suficienţei de sine a omului talentat, care totuşi fugea de carte ca diavolul de tămâie.
• Pornind de la experienţele confuze pe care le ai cu aproapele tău, te gândeşti că biblica zicere ar trebui să sune astfel: „Să iubeşti pe îndepărtatul tău ca pe tine însuţi”. Amin.
• Dacă e însoţită de oricât de puţină speranţă că Divinitatea ar putea să te ajute, desperarea (adică, lipsa de speranţă!) poate fi „reciclată” în motricitate creatoare.
• Iluzia nu ar fi decât o speranţă cu o şi mai mică şansă de izbândă. E o fascinantă diluare a unei speranţe mult mai „pământene, mai realiste”.
• Implicit, orice am spune, se adresează vântului: respiraţia ca iminent „afluent” al Fluviului General al Văzduhului: Vântul.
• Dacă eşti obsedat prea mult de şansele care ţi-au scăpat, tot privind îndărăt, spre deja absenţa şi ireversibilitatea lor, ai putea avea ne-şansa de a nu vedea la timp şansele care vin spre tine din ziua de mâine; fireşte, şi din propriul tău spirit.
• Un paradox, ca un vis ciudat: inflaţia inflaţiei înseamnă de fapt lipsa inflaţiei. Nu e ca în cazul cu cântarea cântărilor, când se subînţelege mai marea importanţă a cântării propriu-zise, recunoscută drept „mai marea”, dacă nu peste, atunci cu siguranţă dintre toate cântările. Pe când inflaţia inflaţiei face ca însăşi noţiunea de inflaţie să nu mai aibă rost. (Asta, într-un vis ciudat, spuneam, paradoxal, şi nu în implacabila realitate.)
• Criza, personală sau mondială? Pierderea oricăror iluzii, dar nu şi consolidarea unor convingeri. Apatie, vacuum, derută.
• Mistica? Totdeauna ceva de calitate îndoielnică, pentru a nu spune şi mai mult, dacă nu chiar totul: proastă, „calitatea”.
• Nu de prea multe ori, în cazuri individuale sau colective, mentalitatea are totuşi ceva în comun cu Mintea (da, cu majusculă).
• Conştient asumată, singurătatea este şi ea o formă de manifestare a democraţiei, o dovadă de funcţionalitate a acesteia, însă suspectată sau chiar înjurată de gloata care, în vociferanta ei colectivitate, strigă: „De-mo-cra-ţie! Li-ber-ta-te!”.
• Probabil, celui sărac trebuie să i se ierte acutul, irezistibilul sentiment de egoism. În cazul său, altruismul nu are rost, sau e doar inutil-paradoxal: pur şi simplu, nu are ce oferi altora.
• Dacă ar exista o sâmbătă a sâmbetelor, ea ar fi, bineînţeles, o a doua duminică a săptămânii în care cade Paştele.
• Excepţie: a mirării, însă de data aceasta regele nu era gol.
• Proust post-mortem? – În căutarea căutărilor pierdute...
• Când mă gândesc la câţi oameni poartă numele Victor, îmi vine să zic: „Doamne, de ce ai dat acest nume atâtor învinşi?” (Să li se fi spus, din capul botezului, Învinsul, Înfrântul?)
• Când aud pomenindu-se de CSI, prima analogie care îmi vine în minte este cea a unui INS care se scarpină la ceafă a încurcătură.
• Pe aici, prin Basarabia, comuniştii decad – dar nu cad!
• CSI – un avorton... colectiv.
• Dacă eşti Kant şi tot umbli cu critica raţiunii pure, asta nu înseamnă că, uneori, nu umbli şi la genul frumos, numai că ţie femeia trebuie să-ţi cadă tronc la... creier.
• Fără erori viaţa ar fi o greşeală.
• Pentru a menţine starea de vis şi a o pune în serviciul creaţiei (poeziei), uneori trebuie să fii destul de lucid.
• E mai uşor, fără bătaie de cap şi fără griji, să negi negaţia ca valoare, decât să te strădui să pricepi că şi ea ar putea fi o afirmaţie. Altfel, din contră, dar afirmaţie.
• Dacă nu-ţi dai seama de propria-ţi eroare, aceasta nu înseamnă o nouă eroare, ci – o prostie sadea.
• Cele mai de nedepăşit sunt încăpăţânările inimii, pentru că, de fapt, încăpăţânarea înseamnă absenţa cugetului limpede, iar inima nu cugetă în nici un fel, ci doar simte... încăpăţânat.
• De unde ştiţi că Totul este Altfel?
• Diavolul: „Eu unul nu sunt adeptul extremelor, însă dumneata eşti extrem de cumsecade. Cât mai ai de gând să fii?”.
• Pentru unii viaţa poate fi scurtă din motivul că e şi extrem de îngustă, iar ei, „voluminoşii”, nu pot înainta (nu încap!) prin strâmtoare.
• Totdeauna a fost şi este atât de uşor (şi la modă, parcă) să fii pesimist în Basarabia, încât nu mai e interesant să fii pesimist...