O viaţă închinată şcolii şi filologiei naţionale
Pentru tiparŞtiinţa lingvistică din Republica Moldova, cultura naţională, în general, a suferit o grea şi irecuperabilă pierdere: la 21 octombrie 2005 s-a stins din viaţă patriarhul filologiei noastre academicianul A.Ş.M., dr. hab., prof. univ., Laureat al Premiului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnică, Om Emerit în Ştiinţă şi Tehnică, Cavaler al Ordinului Republicii, Om Emerit al Şcolii Superioare, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova Nicolae Corlăteanu.
Născut la 14 mai 1915 în comuna Caracui, termină în 1934 Liceul „Alexandru Donici” din Chişinău, apoi studiază la Universitatea din Cernăuţi, absolvind în 1940 două facultăţi: de litere şi filozofie(cu menţiunea Magna cum laude) şi de drept (cu menţiunea Cum laude). În 1940-1941 se aranjează ca profesor într-o şcoală din or. Ocniţa. Pe timpul războiului este refugiat cu familia în Rusia, apoi mobilizat în armata sovietică şi trimis la o uzină militară din or. Nijnii Taghil (reg. Sverdlovsk). În anul 1943 este angajat în calitate de colaborator ştiinţific la Institutul Moldovenesc de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Istoriei, Economiei, Limbii şi Literaturii din or. Buguruslan (reg. Cikalov). În luna august 1944 acest Institut revine la Chişinău, unde s-a format mai întâi Baza, apoi Filiala Moldovenească a A.Ş. a ex-Uniunii Sovietice. În 1961 Filiala se transformă în Academia de Ştiinţe a ex-R.S.S.M. N. Corlăteanu a muncit permanent la această prestigioasă instituţie ştiinţifică, urcând toate treptele academice: colaborator ştiinţific, colaborator ştiinţific superior, coordonator ştiinţific, şef de secţie, director al Institutului de Limbă şi Literatură (1961-1969). În 1949 îşi dă doctoratul la Kiev, devenind candidat în ştiinţe filologice, iar în 1965 îşi susţine la Institutul de Lingvistică al A.Ş. a ex-U.S. teza de doctor habilitat. În 1961 este ales membru corespondent al A.Ş.M., iar în 1965 – academician.
Odată cu fondarea Universităţii de Stat din Moldova în 1946, N.Corlăteanu se încadrează plenar şi în munca didactică, devenind (prin cumul) primul şef al Catedrei de Limbă şi Literatură Moldovenească (1946-1949); aici a muncit cu dăruire ca lector, lector superior, docent (conferenţiar), profesor timp de 42 de ani (până în 1988 – data pensionării).
Ca savant-lingvist acad. N. Corlăteanu rămâne în istoria neamului un erudit cum rar se pot întâlni: e ultimul din mohicani în filologia naţională. Numele lui merită a fi aşezat alături de alte celebrităţi în Panteonul lingvistic, cum ar fi: Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, Ruben Budagov, Ivan Beloghed, Boris Cazacu, Alexandru Graur ş.a. În lunga, intensa şi extrem de prodigioasa activitate ştiinţifică (peste 60 de ani) N.Corlăteanu a cercetat cel puţin 10 direcţii, pe care le-a acoperit cu peste 600 de titluri de lucrări (monografii, manuale, broşuri, articole ştiinţifice etc.). „Arborele ştiinţific” al academicianului Corlăteanu are următoarele ramificaţii: vocabular (lexicologie şi lexicografie), latina vulgară şi romanistica, istoria limbii literare, limba şi stilul scriitorului, cultivarea limbii, sociolingvistica, istoria filologiei, istoria limbii. Nominalizăm câteva lucrări de rezistenţă ale profesorului N.Corlăteanu: Codicele voroneţian şi „Lucru apostolicesc” al lui Coresi (1960), Cultivarea limbii şi problemele ei actuale (1961), Studiu asupra sistemei lexicale moldoveneşti din anii 1870-1890 (Contribuţia lui Ion Creangă şi a altor scriitori la valorificarea stilistică a vocabularului contemporan) (monografie – 1964), Dezvoltarea stilurilor funcţionale şi problema evoluţiei limbii literare (1967), Dicţionarul rus-român (în colaborare cu E. Russev. Moscova, 1967), Studiul asupra latinei vulgare şi a relaţiilor ei cu limbile romanice (monografie, Moscova, 1974), Limba noastră (monografie, 1977), Cuvântul în vâltoarea vieţii (1980), Scriitorul în faţa limbii literare (monografie, 1985), Lexicologia (manual, în colaborare cu Ion Melniciuc, 1992), Fonetica (manual, în colaborare cu Vl. Zagaevschi, 1993), Răspântii (monografie, 1995), Nandrişii (monografie, 1998), Aşa am trecut până acum prin viaţă (monografie, 2000), Încadrarea lingvistică în realităţile europene (monografie, 2001), Neologismul în opera eminesciană (monografie, 2004) etc.
Savantul N.Corlăteanu a fondat o şcoală lingvistică, din sânul căreia a ieşit o serie de doctori şi doctori habilitaţi: A.Ciobanu. I. Condrea, A.Eremia, M.Bârcă, E.Pânzaru-Belinschi, V.Melnic, M.Cosniceanu, Gh. Colţun, M.Graur ş.a. Mai mult decât atâta, a fost consultant şi referent la cel puţin 50 de teze de doctorat. Răposatul a fost un adevărat spiritus rector, adică un îndrumător spiritual al tinerelor talente.
Ca reprezentat al ştiinţei academice, a stabilit relaţii cu o mulţime de academii şi centre universitare din fosta Uniune Sovietică: Rusia, Ucraina, Bielarus, Kazahstan, Georgia, Lituania, Armenia, Letonia, Tadjikistan, precum şi din România, Bulgaria, fosta Iugoslavie etc. A participat cu referate ştiinţifice la zeci şi zeci de conferinţe, simpozioane, congrese etc.
Acad. N. Corlăteanu s-a dovedit a fi un adevărat deschizător de drumuri, un Columb al filologiei în perioada imediat postbelică: a) a alcătuit (în colaborare cu E.Russev) primul Abecedar pentru adulţi; b) a întocmit primele programe de limbă pentru şcolile moldoveneşti; c) a fost coautor şi coredactor la primul Curs de limbă moldovenească literară contemporană: Fonetica, Lexicologia, Morfologia (vol. I, 1956) şi Sintaxa (vol. II, 1959). Lucrarea era destinată studenţilor de la Instituţiile de învăţământ superior; d) a militat şi a obţinut editarea (parţială) a clasicilor literaturii noastre; e) a reformat normele ortografice, ortoepice şi punctuaţionale (1957, 1961); f) a iniţiat şi a desfăşurat campania de cultivare a limbii (1961), care s-a extins în şcolile de toate treptele, presă, radio, televiziune, organizaţii de stat etc. Bătălia pentru respectarea normelor literare continuă până în prezent.
Ca profesor universitar, era cel mai onorat şi cel mai iubit de către studenţi, deoarece prelegerile lui se deosebeau printr-o înaltă ţinută ştiinţifică şi profesională, captivându-i pe auditori prin profunzimea gândurilor expuse, abundenţa materialului faptic, logica impecabilă a demonstrărilor, atitudinea personală şi originală faţă de multe probleme dificile şi spinoase.
Sute şi mii de foşti studenţi ai academicianului N.Corlăteanu au devenit profesori de limbă şi literatură română în şcoli, licee, gimnazii, universităţi, de asemenea lucrători la ziare, edituri, radio, televiziune, în aparatul de stat etc. Toţi îi sunt recunoscători, pentru că i-a deprins să-şi cunoască în profunzime limba maternă – româna (care nu e deloc inferioară altor limbi moderne), cultura naţională, istoria neamului, obiceiurile strămoşeşti, pământul natal. Activând în perioada regimului totalitarist, N.Corlăteanu era deseori constrâns să facă târg de conştiinţă, dar, cu toate acestea, nu a acceptat şi nu a propagat pseudoteoria despre existenţa a două limbi romanice de Est: româna şi moldoveneasca, în ultimul său articol-adresare către urmaşi semnat la 27 aprilie 2005 şi publicat în revista Limba Româna (nr. 4, 2005), savantul şi patriotul N. Corlăteanu nota: „Le doresc învăţăceilor mei... să contribuie permanent la extinderea şi consolidarea adevărului că limba noastră literară, limba exemplară pe care o vor folosi şi generaţiile viitoare, limba lucrărilor literare şi ştiinţifice, limba din documente administrative etc. este, precum susţine Academia de Ştiinţe a Moldovei, limba română, aceeaşi pentru toţi românii (moldoveni, munteni, bucovineni, transilvăneni, cei din Banatul sârbesc, din Bulgaria, Ungaria, Ucraina, SUA etc.). Cei din fruntea ţării sunt chemaţi să repare greşelile trecutului, de aceea mă adresez lor: fiţi mai înţelepţi, renunţaţi la vechile precepte, oficializaţi adevărul, faceţi să dispară dintre noi, pentru totdeauna, „mărul discordiei”! Numai astfel vom redobândi demnitatea de cetăţeni ai unui stat realmente liber, independent şi suveran”. Aceasta a fost poziţia lingvistului şi omului cetăţii N.Corlăteanu, care, de altfel, recunoştea că sub regimul dictatorial „Eram, dragii mei, „supt vremi”, sub crunte vremi, eram – mai ales filologii – copiii nedoriţi ai unei realităţi istorice vitrege şi nu aveam voie să rostim răspicat întregul adevăr” (tot acolo).
* * *
Acad. N.Corlăteanu a fost nu numai un savant de mare prestigiu şi profesor de excepţie, ci şi un om de omenie, plin de generozitate, deschis, săritor la nevoie, ori de câte ori cineva i se adresa după ajutor. Deviza lui era „Omenia înainte de toate”! Contactul direct cu marele dispărut (prin conlucrare) şi cel indirect (prin lecturarea operei) îmbogăţea moral, faptologic şi spiritual pe orişicine. Fiecare publicaţie a academicianului este suprasaturată de informaţii enciclopedice, umaniste în sensul cel mai larg al cuvântului. Vasta operă a prof. N. Corlăteanu rămâne în patrimoniul nostru naţional şi va contribui la educarea de mai departe a sentimentului de dragoste a tineretului studios faţă de limbă, literatură, istorie, neam, obiceiuri, popor şi ţară.
Trecând dincolo de pragul acestei lumi strâmbe, acad. Nicolae Corlăteanu merge la Domnul, în lumea celor drepţi, lăsându-ne o vastă moştenire culturală, dar şi un mare gol, pe care urmează să-l umple marea cohortă a discipolilor săi şi toţi acei cărora nu le este indiferentă soarta limbii materne.
Dumnezeu să-l ierte de păcate şi să-l odihnească în linişte şi pace.