Laudatio
Pentru tipar;)
;)
Domnule Amos Oz, domnule Tomaž Šalamun, domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor, dragi colegi!
Poate că mai mult decât în cazul oricărui alt scriitor, elogiul adus lui Amos Oz ar trebui să înceapă cu elogiul limbii în care gândeşte, iubeşte şi visează, în care a decis să-şi scrie întreaga operă. Limba ebraică este, cum ştim, o limbă mai veche decât greaca veche şi îşi păstrează nealterată structura de bază, prin urmare este inteligibilă, utilizabilă ca atare de către vorbitorii ei de astăzi. Scriitorul este încântat de această continuitate, de extraordinaraconcizie a limbii biblice, precum şi de fluiditatea timpului prezent în ebraica modernă, care dă astfel seama de faptul că trăim simultan în variate straturi ale timpului. Inamic al şovinismului în genere, când e vorba de o ţară sau un stat, Amos Oz se declară un şovinist lingvistic, „cel mai rău şovinist din lume în privinţa limbii ebraice”.
Născut în 1939, Amos Oz a plecat de timpuriu de acasă, la numai 15 ani, a trăit şi a lucrat într-un kibbutz, şi-a făcut studiile şi serviciul militar, a luptat în Războiul de 6 zile, a stat apoi doi ani la St. Cross College din Oxford şi, în loc să rămână în Anglia ori să plece în America, s-a întors în Israel să lupte în Războiul de Yom Kippur (octombrie 1973). A părăsit kibuţul abia în 1986, după ce vreme de 30 de ani a funcţionat acolo ca profesor şi ca agricultor, scriindu-şi, bineînţeles, în acelaşi timp, cărţile.
O biografie simplă, deloc spectaculoasă, dar consistentă; peste consistenţa biografiei se revarsă consistenţa operei, îngroşându-i liniile, adâncindu-i semnificaţiile. Relaţiile acestei opere cu biografia nu sunt simple şi directe decât, cel mult, în cazul eseurilor şi, în mod sigur, în cel al articolelor politice. Rareori naratorul este purtătorul de cuvânt al autorului şi încă mai rar autorul este unul autobiografic. Tendinţa exprimată clar în romanul Aceeaşi mare, dar prezentă implicit şi în alte texte, este aceea de a şterge deosebirile între narator, narator fictiv, autor implicat etc. şi de a-şi asuma toate aceste funcţii deodată. Amos Oz nu spune, probabil, niciodată, asemeni lui Flaubert, despre un anumit personaj al său că este el însuşi. Dar va face această afirmaţie în legătură cu toate.
Nu numai limitele între personaje şi autor sau între ficţiune şi confesiune sunt adeseori neglijate în romanele lui Amos Oz, ci şi acelea între genurile literare şi chiar între diferitele forme de artă. Proza poate să se transforme în versuri, povestirea să împrumute o mişcare muzicală. Mai departe, dialogul între personaje poate avea loc şi la distanţă, căci el se consumă ca dialog interior. Interlocutorul se poate afla la mii de kilometri distanţă sau chiar undeva în altă lume. În acest fel, cei morţi sunt readuşi în „timpul real” al romanului, în viaţa de fiecare zi a personajelor sale.
„Toţi oamenii au aceleaşi secrete” – spune un personaj episodic al romanului Să cunoşti o femeie, recent apărut în traducere românească. Replica aceasta revine ca un laitmotiv în alte momente ale acţiunii. Amos Oz însuşi declară, într-un interviu, în legătură cu un alt roman al său, că nu există secrete între personaje, că fiecare dintre ele ştie totul despre celelalte. Cu toate acestea, concluzia neformulată, implicită, dar incontestabilă este că aceste secrete rămân în veci neelucidate. În ciuda forţei evocatoare extraordinare a autorului, în ciuda acuităţii lui analitice, ceva rămâne, de fiecare dată, indecidabil, intangibil, obiectiv misterios. E doar una din lecţiile de literatură şi de viaţă pe care ni le oferă romanele lui Amos Oz. O lecţie despre profunzimea insondabilă a sufletului omenesc, despre complexitatea individului.
Această viziune se regăseşte şi în opiniile sale referitoare la societate şi la istorie. Născut şi crescut într-o lume tulburată nu doar de conflicte pasagere, ci şi de o ură veche, mereu întreţinută şi reaprinsă, Amos Oz a ştiut de la început să-şi plece urechea către cealaltă parte, către dreptatea părţii celeilalte. El continua să creadă, să spere şi să acţioneze în scopul unei bune vecinătăţi între două state independente şi democratice – Israel şi Palestina – în scopul armonizării poziţiilor politice, al toleranţei şi păcii, al respectului reciproc între culturi şi civilizaţii diferite. A susţinut deseori aceste opinii împotriva guvernului propriei ţări, a fost chiar acuzat de către cercuri extremiste că prin intervenţiile sale publice subminează însăşi iudeitatea statului evreu. Amos Oz rămâne nu numai cel mai citit şi preţuit scriitor în Israel, dar şi unul dintre cei mai respectaţi şi premiaţi scriitori din întreaga lume. Pe lângă premiile literare obţinute în propria ţară, el a mai primit în 1976 premiul Brenner, în 1988 premiul Femina Etranger, în 1992 importantul Friedenpreis din partea Asociaţiei Editorilor Germani, iar în 2002 Premiul pentru Libertatea de Expresie al Uniunii Scriitorilor din Norvegia. Este, din 1997, Cavaler al Legiunii de Onoare.
La toate aceste distincţii, se adaugă acum premiul românesc „OVIDIUS” care, graţie unui mare scriitor, intră, astfel, la rândul lui, într-o serie prestigioasă de premii internaţionale.
Felicitări, domnule Amos Oz!