O eminentă gramaticiană
Pentru tiparS-a stins din viaţă, după o lungă suferinţă, colega noastră de breaslă, eminenta gramaticiană Mioara Avram. Nu pot afirma că Mioara Avram a dispărut dintre noi, fiindcă ceea ce a publicat de-a lungul a jumătate de secol nu poate fi uitat, nici ignorat şi nici şters. Mioara Avram şi-a asigurat continuitatea prin muncă şi perenitatea prin urmaşii ei. S-a născut în 1932 în oraşul Tulcea, unde a făcut şcoala primară şi liceul, îndrumată fiind de mama ei, Măndiţa Grigorescu, profesoară de limba română. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1953. Încă din studenţie a început să lucreze la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, continuîndu-şi activitatea în acest institut şi după pensionare.
Din căsătoria cu Andrei Avram, cunoscut specialist în fonetică şi fonologia limbii române, au rezultat trei copii, Alexandru, Andrei şi Petru, de a căror educaţie s-a ocupat cu afecţiune şi dăruire.
Mioara Avram s-a dedicat lingvisticii, mai ales gramaticii şi ortografiei româneşti din anii studenţiei, fiind una dintre cele mai apreciate continuatoare a marilor lingvişti Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti şi Alexandru Graur. Şi-a publicat teza de doctorat Evoluţia subordonării circumstanţiale cu elemente conjuncţionale în limba română în 1959, când avea doar 27 de ani. După numeroase articole şi studii, şi-a legat numele de cele mai importante opere despre limba română, printre care amintim Gramatica limbii române (a Academiei, 1954, 1963), tratatul Formarea cuvintelor în limba română (3 volume, 1970, 1978, 1989), Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (1982), unde a fost redactor responsabil; la primele două lucrări, alături de Alexandru Graur. A devenit cunoscută nu numai în mediul specialiştilor în domeniu, ci şi în acel al vorbitorilor preocupaţi de structura şi evoluţia propriei limbi, ca şi de străinii interesaţi de limba noastră, graţie contribuţiilor personale la elucidarea problemelor legate în special de gramatica limbii române, sintetizate magistral în Gramatica pentru toţi (1986, 1997).
A manifestat o mare simpatie pentru românii din afara graniţelor ţării, mai ales pentru cei din Basarabia, care au consultat-o adesea în problemele limbii materne. Două dintre cărţile sale, Ortografie pentru toţi (30 de dificultăţi) (ediţia a doua, 1997) şi Cuvintele limbii române între corect şi incorect (2001), au văzut de altfel lumina tiparului la Chişinău.
Lucrînd toata viaţa la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, s-a confundat aproape total cu această instituţie de prestigiu şi nu cred să existe vreun cercetător care să nu-i datoreze ceva pe plan ştiinţific: un referat, o idee, un plan de lucrare, o indicaţie bibliografică etc.
În sectorul de gramatică, pe care l-a condus vreme îndelungată, a creat o atmosferă familială, diferenţa dintre conducător şi subalterni estompîndu-se în favoarea unei relaţii colegiale, care îngăduia nelipsitele aniversări ale membrilor sectorului şi sărbătorirea altor evenimente importante legate de familiile acestora. Citea cu atenţie tot ce se scria în sector şi lăsa fiecăruia libertatea de a-şi alege subiectele şi direcţiile de cercetare. Era în acelaşi timp o perfecţionistă a detaliului, nelăsînd să-i scape nici o virgulă necorectată. Exigenţa şi competenţa Mioarei Avram au atras respectul colegilor şi pot spune că mulţi dintre noi deveniseră dependenţi de opiniile ei. Ne vor lipsi sfaturile Mioarei Avram, şi nu numai pe tărîm ştiinţific. Prin dispariţia Mioarei Avram, lingvistica românească pierde un pilon de bază, iar foştii colaboratori – un prieten.
14 iulie 2004