Am avut şi am noroc de patru îngeri...
Pentru tipar
De câteva zile mă simt mai bine. Şi fizic, şi moral. Trecând prin două grave infarcte, am văzut moartea cu ochii. Dar poate că nu acesta este cel mai groaznic lucru. Mai primejdios este să fii orb şi să nu vezi moartea care te pândeşte de la doi paşi de tine. Şi atâţia basarabeni nu o văd!
Am avut mare noroc, nu de unul, ci de trei îngeri păzitori: de îngerul lui Dumnezeu, de nişte minunaţi medici şi de prietenii şi de lumea care, preţuindu-mi truda, au fost şi sunt alături de mine în clipele cele mai potrivnice vieţii mele.
Iată că aş mai adăuga un înger, pe-al patrulea: Limba Română. Să fim clari, Limba Română nu dăruieşte har nimănui. În Ţara de peste Prut, până şi copiii de grădiniţă stăpânesc bine frumuseţea Limbii Române, dar ei nu se numesc scriitori. Zadarnic şi-o iau ca scut toţi nechemaţii în literatură. Şi totuşi Limba este cel mai de seamă ajutor al scriitorului, nimeni nu ne poate încuraja atât de mult ca ea, iar după mama care ne-a dat viaţă este singura fiinţă care nu ne abandonează în pustiul singurătăţii.
Nu putem spune că Limba Română dispăruse din spaţiul basarabean în timpul Imperiului Sovietic. Dar ea fusese întru totul vlăguită, iar zborul ei era împiedicat de tot felul de lanţuri care, la un moment dat, deveniseră invizibile pentru ochiul nostru. Generaţia mea a fost victima acelei perioade care ne îmbolnăvise grav, în copilărie şi adolescenţă, nu numai fizic, prin foametea din 1946-1947, ci şi spiritual. Acum Limba Română începe să se reîmplinească, chiar să-şi ia zborul în mediul intelectual. Or, tocmai aceasta deranjează pe cei care nu au ochi să vadă tot ce-a rămas românesc pe nefericitul nostru pământ.
Am reînceput să scriu, şi asta mă bucură enorm. În vremea aflării mele la Spitalul Clinic Fundeni, am reuşit să compun câteva cântece, la fel, un grupaj de aforisme, mai exact, de gânduri. Sunt nişte cugetări luminoase despre moarte. Iată că, pregătindu-mă de moarte, m-am trezit pregătindu-mă de viaţă. Asta în ciuda nemernicilor care mi-au dorit moartea în presă, crezând că, în lipsa mea, se vor ridica mai sus decât îi ţin puterile.
Multă lume mă întreabă ce operaţie anume am suportat. Varianta cea mai potrivită era operaţia pe cord deschis. Dat fiind faptul însă că am suportat două infarcte, la care s-a mai adăugat şi un diabet zaharat, cu care m-am ales tot pe bază de stres, dar şi din cauza unei alte boli mai vechi, care se trage din anii foametei din 1946-1947, medicii nu şi-au asumat responsabilitatea pentru efectuarea unei asemenea intervenţii chirurgicale extrem de riscante. Atunci s-a recurs la stent. Ce înseamnă stent? Înseamnă un inel minuscul de metal, care se introduce în interiorul principalelor vene coronare, dilatându-le.Inelele rămân pentru viaţa întreagă în vene, în vecinătatea inimii. Spuneam medicului Pavel Platon (un tânăr basarabean dăruit cu har), care m-a operat: „Iată că am deja, în fiinţa mea, nu numai frăgezimi lirice, ci şi metal”. Mari minuni săvârşesc totuşi medicii! Avem medici de excepţie şi la Bucureşti, şi la Chişinău.
Aduc adânci mulţumiri dr. prof. Eduard Apetrei, medicilor Pavel Platon, Ion Bostan, basarabean şi el, Marin Postu, medic tânăr din Ungheni, asistentelor medicale... Şi, nu în ultimul rând, directorului general al Institutului de Boli Cardiace din Fundeni, dr. prof. Cezare Macarie şi Ministrului Sănătăţii Eugen Nicolăescu. În urma înţelegerii dintre cei doi demnitari, survenită la o sugestie a lui Adrian Păunescu, operaţia, destul de costisitoare, s-a efectuat gratuit. Mulţumesc domnului ministru, domnului director, poetului şi senatorului Adrian Păunescu, care-mi telefona zilnic la spital, neliniştit de starea sănătăţii mele. Glasul său l-am auzit, la un moment dat, venit tocmai din Apuseni, unde senatorul era plecat într-o vizită de lucru.
Din răutate şi ură patologică s-a vorbit mult în paginile „Moldovei suverane” despre nişte închipuite granturi pe care le-am primit şi le primesc din partea statului român. Martor mi-e Dumnezeu că operaţia respectivă efectuată gratuit este primul şi singurul „grant” pe care mi l-a oferit statul român, pentru care nu pot să nu-i mulţumesc.