Biserica Sf. Dumitru din Chişinău
Pentru tiparRepere istorice
Creştinii, zidind biserici şi mănăstiri, au pus ceva şi din sufletul lor în ele, şi-au arătat dragostea pentru credinţa cea dreaptă. „Biserica este singurul sălaş al lucrurilor frumoase, create de geniul poporului, care a rămas până azi”, spunea Nicolae Iorga.
În această ordine de idei, se înscrie şi istoria ridicării, înzestrării şi restaurării bisericii Sf. Dumitru din Chişinău. Terenul bisericii Sf. Dumitru este amplasat în sectorul Botanica, în centrul cartierului locativ format de străzile Dacia, Traian, Cuza-Vodă şi Independenţei. Istoria acestui locaş de cult începe în anul 1889, când Petru Donici, preot la biserica Sf. Teodor Tiron, hotărăşte construirea unei biserici în suburbia Mălina Mare1 a oraşului Chişinău, pe banii şi pe pământul domniei sale. Însă nu se învredniceşte să vadă nici măcar începutul construcţiei, deoarece, după o boală necruţătoare şi îndelungată, care l-a ţintuit timp de patru luni la pat, la 28 septembrie 18892, trece în lumea celor drepţi.
Grija pentru edificarea şi organizarea vieţii noii parohii cade pe seama preotului Nicolae Druganov3. La 23 martie 1890, Secţia de Construcţii de pe lângă Administraţia Gubernială din Basarabia, prin decizia nr. 39, aprobă planul construcţiei sfântului locaş4. Peste puţin timp, cu binecuvântarea Î.P.S. Serghie (Leapidevski) (+1898), arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului, este sfinţit locul viitoarei biserici de piatră şi în acelaşi an încep lucrările de construcţie a bisericii, care urma să poarte hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel5. Peste un an, deşi clădirea încă era în construcţie, parohia îşi începe activitatea. Din 1891 aici se administra Taina Sf. Botez şi Taina Mărturisirii, completându-se şi registrele necesare6.
În timp ce construcţia clădirii bisericii Sf. Dumitru era stopată din cauza lipsei de mijloace financiare, în 1893, cu binecuvântarea Î.P.S. Neoft Nevodicikov, arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului, pe lângă parohia Sf. Apostoli Petru şi Pavel a început să funcţioneze o şcoală parohială7.
În 1895 părintele Nicolae Druganov trece în lumea celor drepţi. După moartea părintelui Nicolae, responsabilitatea pentru construcţia bisericii şi păstorirea celor peste 1.500 de enoriaşi, care proveneau din 172 de gospodării8 ce intrau în circumscripţia parohiei, a trecut în grija preotului Efimie Ieremia Chişcuţă, care fusese transferat aici de la biserica din suburbia Buiucani din Chişinău9.
Candidatura părintelui Efimie nu a fost întâmplătoare, căci avea de acum experienţa construcţiei de biserici. Astfel, în 1886, îl găsim la parohia Valea Rusului, judeţul Bălţi, şi în comuna Ursoaia, Bender, pentru construcţia bisericii. În acelaşi an, la propunerea Î.P.S. Serghie este transferat în comuna Palanca, Orhei, pentru reparaţia capitală a bisericii10, iar acum vine la parohia Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din suburbia Mălina Mare pentru „finisarea lucrărilor de construcţie”, aşa cum aflăm din Registrele clerului (Ęëčđîâűĺ âĺäîěîńňč) pentru anul 1898.
Situaţia materială a parohiei era foarte grea, resurse financiare nu ajungeau nici pentru întreţinerea clerului, puţin numeros, doar diaconul-cântăreţ şi preotul paroh, la care se mai adaugă şi familia răposatului părinte Nicolae: soţia Olimpiada Feodorova cu cei trei copii, Alexei, Feodor şi Nicolae. Parohia nu avea nici pământ şi nici case parohiale, astfel că slujitorii bisericii nu primeau salariu şi erau nevoiţi să închirieze locuinţe pe care le plăteau din banii proprii11, deci nu este de mirare că lucrările de construcţie se desfăşurau anevoios.
În legătură cu această stare de lucruri, Registrele clerului pentru anul 1897 notează următoarele: „Construcţia este întreruptă în anul 1890. Din cauza ploii zidurile din piatră se distrug, se deteriorează. Nu sunt mijloace suficiente pentru continuarea şi finisarea lucrărilor. Nici nu este vreo posibilitate de a le căpăta în scurt timp”12.
Lucrurile au luat altă întorsătură după ce, în anul 1899, negustorul Dumitru Ciolac îşi dă acordul să finanţeze continuarea construcţiei, însă cu două condiţii: prima – ca hramul bisericii să fie în numele Sfântului Dumitru de la Salonic; şi a doua – sub biserică să fie construit cavoul familiei Ciolac. Propunerea a fost acceptată de Consistoriul Duhovnicesc de la Chişinău prin decizia nr. 11558 din 23 iunie 1899.
La 7 august 1899, în cadrul şedinţei Secţiei de Construcţii de pe lângă Administraţia Gubernială din Basarabia, este examinat dosarul nr. 135 şi aprobat proiectul cavoului sub biserica de piatră Sf. Dumitru din suburbia Mălina Mică din Chişinău13.
Din darea de seamă a protopopului bisericilor din Chişinău Ioan Savva, din 28 iulie 1902, aflăm că la acea dată clădirea bisericii era gata, rămânea ca până în toamnă să fie finisat şi instalat iconostasul14. Însă aşa cum se vede din darea de seamă nr. 55 din 10 februarie 1903 a protopopului oraşului Chişinău, biserica Sf. Dumitru mai figurează în lista celor aflate în construcţie15, probabil deoarece iconostasul încă nu fusese instalat. Cu toate acestea, putem spune că, în linii mari, în anul 1902 lucrările de finisare a bisericii au luat sfârşit. În Registrele clerului pentru anul 1902 se menţionează, că „biserica este de piatră, cu o clopotniţă de piatră, având o arhitectură deosebită”.
După finisarea clădirii, parohia Sf. Dumitru îşi desfăşoară cu succes activitatea în toate sferele de asistenţă spirituală a credincioşilor. Astfel că, în 1903, biserica a putut fi trecută în categoria a doua în aşa-numitele Разрядные списки церквей и причтов, dat fiind posibilitatea întreţinerii clerului – putea avea un preot şi un cântăreţ16.
La parohie funcţiona o şcoala bisericească pentru studierea gramaticii, în care erau instruiţi 41 de băieţi şi 11 fete17.
Pe lângă parohie funcţiona şi o mică bibliotecă, care se completa cu cărţi şi reviste din mijloace proprii. După cum aflăm din raportul nr. 953, din 16 septembrie 1911 alcătuit de protopopul or. Chişinău, biserica Sf. Dumitru cheltuise 4 ruble numai pentru abonarea la revista Церковные Ведомости pentru anul 191218.
Deşi parohia avea un venit mai mult decât modest, spre exemplu, în 1904 adunase jertfă de la enoriaşi doar 37 ruble şi 75 copeici, totuşi conducerea parohiei a găsit de cuviinţă să participe cu donaţii la diferite activităţi din viaţa religioasă – atât din ţară, cât şi de peste hotare19. Aceste donaţii sunt chiar mai mari decât cele făcute de către unele biserici din protopopia oraşului Chişinău, care aveau un venit cu mult mai mare. Probabil că la parohia Sf. Dumitru activau oameni mărinimoşi, care nu se limitau doar la interesele proprii sau la cele de ordin local. Acestea se referă în special şi la parohul bisericii, părintele Efimie Chişcuţă. Era o personalitate multilateral dezvoltată, nu întâmplător, la şedinţa din 13 august 1912 a clerului din protopopia oraşului Chişinău, părintele Efimie a fost ales, în unanimitate, membru al Comisiei Istorico-Arheologice din Chişinău20.
După reunirea Basarabiei cu Patria-Mamă şi trecerea Bisericii din Basarabia în jurisdicţia Bisericii Române, viaţa parohiei Sf. Dumitru a intrat pe un făgaş firesc. Serviciul divin a început să fie oficiat în limba română, ceea ce permitea enoriaşilor, care în marea lor majoritate erau de origine români, să înţeleagă sensul slujbelor.
În perioada interbelică aici a fost construită şi o casă parohială care servea drept locuinţă pentru preoţi.
Părintele Efimie Chişcuţă a condus parohia până în anul 1927, când este pensionat şi în locul lui vine părintele protoiereu Luca Comendant.
Pentru succesele obţinute în lucrarea păstorească clericii şi slujitorii parohiei Sf. Dumitru au fost menţionaţi de conducerea Arhiepiscopiei Chişinăului. Astfel, părintele protoiereu Luca Comendant a fost decorat cu paliţă la 25 mai 1928, în baza referatului Consiliului Eparhial din Chişinău, aprobat de Î.P.S. Mitropolitul Gurie al Basarabiei21; preotul Andrei Volovei, în baza aceluiaşi referat, este decorat cu camilaucă22, iar epitropul Ioan Carlic este menţionat cu binecuvântare23.
Viaţa paşnică a basarabenilor a fost întreruptă de invazia sovietică din 28 iunie 1940. O bună parte din locuitorii acestui teritoriu au fost nevoiţi să se refugieze în România. Printre refugiaţi au fost şi preoţi, care, în speranţa de a scăpa de teroarea roşie, au părăsit parohiile fugind peste Prut. Printre bisericile ai căror preoţi s-au refugiat în dreapta Prutului se numără şi biserica Sf. Dumitru din Chişinău24.
Locurile preoţilor refugiaţi le-au ocupat călugării. Aşa s-a întâmplat şi în cazul parohiei Sf. Dumitru, unde este trimis la ascultare ieromonahul Gârle Iacov (Ioan), care până în 1940 slujea la biserica de pe lângă mitropolie25.
Îndată după instalare, regimul comunist a început lupta împotriva religiei. În acest scop la Chişinău funcţiona „Casa roşie”, un mijloc de propagandă comunistă contra oricărei religii. Sovieticii considerau că orice creştin este un duşman al principiilor comuniste26. Ura comuniştilor se răsfrângea chiar şi asupra clădirilor bisericeşti.
După cum aflăm din expertiza făcută casei parohiale de la biserica Sf. Dumitru, la 10 februarie 1942, de către delegatul Arhiepiscopiei Chişinăului, arhitectul V. Lupu-Ulinici, „toată casa de dimensiuni destul de considerabile a fost distrusă de sovietici în interior şi în momentul de faţă se află într-o stare de degradare de nedescris. La început, sovieticii, dorind să transforme casa parohială într-o şcoală, au dărâmat mai toţi pereţii despărţitori din interior, transformând camera de locuit în clase, lucrările nefiind terminate, clădirea a fost părăsită căzând pradă bandelor şi hoţilor care au furat uşi şi ferestre, au stricat tencuielile, sobele, duşumelele etc.”27.
Distrugerile provocate de comunişti în timpul celor aproape 12 luni, cât s-au aflat în Basarabia, au putut fi reparate abia după 22 iunie 1941.
Când sovieticii au fost nevoiţi să părăsească acest teritoriu, la parohia Sf. Dumitru este numit preot paroh părintele Andrei Volovei, care a păstorit aici până în anul 1944.
În timpul acesta, enoriaşii de la Sf. Dumitru urmau să-şi lecuiască rănile provocate de cele două calamităţi abătute asupra lor în 1940: invazia comunistă şi cutremurul de pământ.
La 13 septembrie, inginerul-arhitect Gheorghe Cupcea, la rugămintea Consiliului Parohial, efectuează o expertiză a stării bisericii Sf. Dumitru după cutremurul din 10 noiembrie 1940. În urma acestei expertize, s-a constatat că biserica nu poate să fie deschisă pentru serviciul divin, deoarece turla şi clopotniţa prezentau pericol pentru viaţa enoriaşilor28.
Peste câteva luni, delegatul Arhiepiscopiei Chişinăului, asistat de preotul Andrei Volovei, parohul bisericii Sf. Dumitru, epitropul Vasile Comendant şi membrii Consiliului Parohial efectuează expertiza casei parohiale. În urma expertizei, s-a constatat că interiorul casei a fost complet distrus de sovietici29.
La 22 mai 1942, Biroul de arhitectură „Lupu-Ulinici” întocmeşte devizul nr. 609, pentru lucrările de reparaţie a bisericii Sf. Dumitru din Chişinău, conform căruia urma să se demonteze arcadele degradate la turla şi clopotniţa bisericii.
Urmau să se rezidească 6 arcade, 3 colţuri la turlă şi 2 arcade la clopotniţă, 2 ferestre drepte la clopotniţă şi 2 coşuri30 şi să fie executate legăturile, brâurile la turlă şi clopotniţă şi consolidarea crăpăturilor de la perete.
Pentru efectuarea acestor lucrări era necesară suma de 286.760 lei31.
Acelaşi birou întocmeşte, la 22 mai 1942, devizul nr. 610 pentru reparaţia casei parohiale de la biserica Sf. Dumitru, deviz care prevedea suma de 295.625 de lei32.
La 25 mai 1942, Consiliul Parohial al bisericii Sf. Dumitru s-a întrunit în şedinţă sub preşedinţia părintelui paroh Andrei Volovei, fiind de faţă preotul al doilea Petre Caisin, cântăreţii parohiei, consilierii parohiali şi mai mulţi enoriaşi, având la ordinea zilei două probleme: reparaţia bisericii şi a casei parohiale pentru locuinţa preoţilor şi găsirea mijloacelor necesare reparaţiei.
Într-o cuvântare argumentată, părintele Andrei Volovei arată necesitatea reparaţiei bisericii şi a casei parohiale, care au suferit de pe urma cutremurului din noiembrie 1940.
Valoarea lucrărilor, conform devizelor alcătuite de către arhitectul Lupu-Ulinici, se ridică în total la suma 582.385 de lei.
Parohia a prevăzut în bugetul ei la art. 9, 10, 15 pentru reparaţia sf. locaş suma de 100.000 lei şi a casei suma de 17.000 lei, în total 117.000 lei. Din care 53.980 lei, proveniţi din cotizaţii şi donaţii de la enoriaşi, iar 63.020 lei din vânzarea lumânărilor.
Pentru efectuarea reparaţiei necesare mai era nevoie încă de 465.385 lei. Neavând alte fonduri, enoriaşii fiind săraci, la Adunarea parohială au rugat pe părintele paroh Andrei Volovei să facă demersurile cuvenite la Sf. Arhiepiscopie pentru a interveni pe lângă forurile în drept şi în putinţă să vină să ajute parohia.
Întru împlinirea celor propuse de adunare, la 29 mai 1942, parohul bisericii se adresează conducerii Arhiepiscopiei Chişinăului cu un demers în care roagă să binevoiască a interveni pe lângă Ministrul Cultelor şi Guvernământul Basarabiei, ca să vină în ajutorul parohiei Sf. Dumitru din Chişinău cu suma de 465.385 de lei. Iar până la acordarea ajutorului solicitat, să binevoiască a binecuvânta începerea lucrărilor de reparaţie cu suma de 117.000 lei, prevăzută în buget la articolele 9, 10 şi 15a33.
Arhiepiscopia a binecuvântat iniţierea lucrărilor de reparaţie, astfel că la 14 iunie 1942, la şedinţa Consiliului de reparaţie a bisericii Sf. Dumitru, s-a discutat angajarea prin concurs a antreprenorilor.
Consiliul a găsit de cuviinţă că cea mai avantajoasă ofertă era cea a dlui Mihail Harighiri şi a propus să se încheie un contract cu acesta34. La 12 iulie 1942, a fost semnat un Contract de Angajament cu privire la executarea lucrărilor de reparaţie la biserica Sf. Dumitru şi la casa parohială de pe lângă ea35, act încheiat între parohia Sf. Dumitru, prin preşedintele Consiliului Parohial, preot paroh Andrei Volovei, pe de o parte, şi meşterul zidar Mihail Harighiri, pe de altă parte.
Lucrările de reparaţie au putut începe deoarece şi conducerea Arhiepiscopiei Chişinăului a venit în ajutor cu suma de 180.000 de lei, care era un avans acordat pentru reparaţia bisericii şi a casei parohiale36.
Munca se desfăşura cu succes, fapt despre care comunică preotul paroh Andrei Volovei conducerii Eparhiei Chişinăului în scrisoarea nr. 1492 din 9 noiembrie 1942, totodată trimiţând şi actele de justificare pentru avansul acordat cu ordonanţa de plată nr. 2750/942, în sumă de 90.000 lei pentru reparaţia bisericii şi tot atât pentru reparaţia casei. Pe lângă aceasta, mai este solicitat un avans de 90.000 lei pentru terminarea lucrărilor de reparaţie la casa parohială, lucrări ce se ridicau la suma de 265.031 lei37.
Tot în anul 1942 era în proces de construcţie la parohia Sf. Dumitru o casă „din pământ şi piatră” cu suprafaţa de 128 m. p., acoperită cu olane.
Până în 1944, parohia Sf. Dumitru revenise la viaţa de altădată. Venitul bisericii era în creştere. Astfel, dacă în anii 1940-1941 parohia a avut un venit curat de 14.007 lei, iar în 1941-1942 – de 5.165 lei, apoi în anii 1942-1943 venitul atinsese suma de 65.404 lei. Creşteau şi cheltuielile pentru reparaţia şi întreţinerea bisericii. În anii 1940-1941 s-au cheltuit 41.700 lei, în 1941-1942 – 50.930, iar în 1942-1943 s-au cheltuit tocmai 131.700 lei38.
Crescuse considerabil şi numărul de enoriaşi, ajungând la 998 de familii cu 4.171 de suflete, dintre care 2.043 erau parte bărbătească, iar 2.124 parte femeiască. Parohia avea două case parohiale. Una, destinată preoţilor, avea 12 încăperi şi era construită din piatră, iar alta, pentru oficiul parohial şi servitor, avea 5 încăperi, fiind construită din pământ şi piatră. Pe lângă parohie funcţiona şi o bibliotecă care număra 115 volume.
La acel moment, parohia Sf. Dumitru făcea parte din categoria celor cu două sau mai multe cleruri, în ea activau doi preoţi: Parohul Andrei Volovei şi preotul Petru Caisin, care a slujit aici până în septembrie 1942, ambii erau familişti având câte 2 copii39. În septembrie 1942, în locul preotului Petru Caisin vine părintele Leonid Merenco40, succedat de părintele Ioan Irimia, care a rămas în parohie până la venirea sovieticilor în 1944.
Probabil, datorită lucrării conştiincioase a preoţilor, aici nu erau creştini de confesiuni străine, doar 1 baptist şi 3 molocani (care formau o familie)41.
În anul 1944 vin armatele sovietice. De frica noii ocupaţii, o parte din clerul basarabean este nevoit să apuce calea pribegiei, evacuându-se în dreapta Prutului. Printre aceştia erau şi preoţii de la biserica Sf. Dumitru din Chişinău. Trei slujitori de la această parohie şi-au găsit refugiu în România, fiind primiţi în diferite biserici din Ţară. După cum aflăm din Tabloul de personal (preoţi, diaconi şi cântăreţi) din Arhiepiscopia Chişinăului refugiaţi din Basarabia şi stabiliţi în judeţul Dolj şi în alte Eparhii din Ţară, parohul bisericii Sf. Dumitru, părintele Andrei Volovei este primit la Ungureni, judeţul Dolj42, cântăreţul Vladimir Cazacu la Filiaşi, Dolj43, iar părintele Ioan Irimia este primit la biserica Icoanei din Bucureşti44.
Numai în Mitropolia Olteniei, în toamna anului 1944, fuseseră angajaţi 103 preoţi refugiaţi din Basarabia45.
În august 1944, parohia Sf. Dumitru rămâne vacantă46, fiind nevoită să suporte toate consecinţele noii situaţii.
Locul preoţilor de mir, ca şi în 1940, sunt nevoiţi să-l ocupe călugării. Astfel, la biserica Sf. Dumitru revine acelaşi părinte ieromonah Gârle Iacov (Ioan), care slujise aici între anii 1940-1941. În timpul războiului părintele Iacov slujea la biserica Înălţarea Domnului din or. Chişinău, nu s-a evacuat, rămânând în Basarabia47. De astă dată va păstori creştinii de la Sf. Dumitru timp de patru ani, până în 1948.
O dată cu instaurarea puterii sovietice, toate locaşurile de cult urmau să fie înregistrate la un Serviciu Special de pe lângă Consiliul Comisarilor Poporului. Cu acest scop, în 1945, este înregistrat la împuternicitul cu afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă Consiliul Comisarilor Poporului al R.S.S.M. un nou Consiliu Parohial compus din 6 membri: Comendant Vasile C. – epitrop; Ţuguischi Feodor V., Bumbu Stepan D., Lungu Petru D., Bumbu Petru D. şi Utium Feodor N. – membri ai Consiliului48. La 27 februarie 1946, este înregistrată şi Comisia de Revizie din care făceau parte trei persoane: Anton Lebădă, Timofei Bumbu şi Filip Pădureţ49.
Deoarece noua guvernare naţionalizase toate bunurile bisericeşti, creştinii, pentru a-şi putea continua viaţa religioasă, erau nevoiţi să ceară de la stat, întru folosinţă, bisericile şi obiectele de cult. De aceea, la 1 aprilie 1948, este semnat un Contract cu privire la folosirea clădirii bisericii şi a obiectelor de cult şi primirea acestora de la Consiliul Executiv al oraşului Chişinău. Contractul a fost semnat de către reprezentantul Consiliului Executiv Artemi Ivanovici Baicov şi reprezentanţii Consiliului Parohial al bisericii Sf. Dumitru50.
La 17 august 1947, prin decretul nr. 255 semnat de episcopul Chişinăului, P.S. Ieronim, este numit paroh la biserica Sf. Dumitru părintele Iacov Gârlea51, care, de fapt, activa aici încă din 1944. Doar cu o zi înainte, adică la 16 august 1948, a primit actul de înregistrare nr. 4 de la împuternicitul pentru afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse52.
În 1948, ieromonahul Iacov Gârlea este înlocuit cu părintele Gherasim Păduraru. În timpul păstoriei părintelui Gherasim, în 1949-1950, s-a reparat şi casa parohială, scop pentru care Consiliul Parohial, la 4 decembrie 1949, a alocat suma de 8.289 ruble şi 50 de copeici53.
Una dintre metodele preferate ale comuniştilor în lupta împotriva clerului era perceperea unor impozite exagerate. A fost şi cazul părintelui Gherasim Păduraru. Povara impozitelor era aşa de mare, încât acesta a fost nevoit să plece de la parohie.
La 10 decembrie 1951, Consiliul Parohial şi Comisia de Revizie ale bisericii Sf. Dumitru examinează cererea preotului Gherasim Păduraru privind stabilirea unui salariu fix pentru acesta, deoarece organele fiscale l-au supus unor impozite exagerate, fără a lua în considerare condica de venituri ale preotului, astfel că el nu mai era în stare să le achite şi dorea să părăsească parohia. Consiliul a hotărât ca, de pe data de 10 decembrie 1951, preotul să fie trecut la un salariu lunar de 1.500 ruble, iar veniturile încasate de la taxa de epitrahil să fie vărsate în casa bisericii54. În aceeaşi zi a fost încheiat chiar şi un contract între preotul Gherasim Păduraru şi Consiliul Parohial55.
Păstorirea părintelui Gherasim la parohia Sf. Dumitru a durat până în septembrie 1953, când este suspendat din funcţie, chipurile, pentru încălcări canonice, însă în realitate, pentru că desfăşura o activitate periculoasă, după cum considera noua putere, întrucât aici se aduna prea multă lume, în unele duminici curtea bisericii era plină ca la Învierea Domnului.
După Gherasim Păduraru, la Sf. Dumitru vine părintele Mina Polihovici, care slujeşte aici mai puţin de un an (1953-1954), fiind succedat de părintele Mihai Sevirin care a păstorit doar câteva luni (primăvara anului 1954), în locul lui venind preotul Feodor Rozmainschi, care s-a aflat în parohie doi ani (1954-1956). Ultimul preot paroh care a slujit la biserica Sf. Dumitru până la închiderea ei a fost părintele Gheorghe Harghil (1956-1962).
Cândva liderul sovietic N. Hruşciov promisese că poporul sovietic va intra în comunism „fără popi şi beţivani”. Pentru aceasta, în anii ’60 s-a dezlănţuit o propagandă antireligioasă feroce. Erau organizate adunări la care „poporul muncitor” cerea lichidarea bisericilor, acestea fiind, în viziunea lor, nişte focare de incultură şi ignoranţă, care sustrag forţele poporului de la principala lui sarcină – construirea viitoarei societăţi luminoase – comunismul.
La 17 iulie 1961, este înregistrat ultimul Consiliu Parohial şi Comisia de Revizie ale bisericii Sf. Dumitru care au funcţionat până la închiderea ei.
Membrii Consiliului Parohial erau: Xenia Pădureţ – epitrop, T. C. Comendant, F. Pădureţ, V. Comendant, S. Comendant, M. Ipati, T. Ţurcan, T. Ţuguischi, T. Lebădă, D. Danu, P. Polizu, P. Ignatenco, M. Cârlig, I. Mocreac şi P. Mămăligă. Tot atunci, P. Romenski, împuternicitul pentru afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă Consiliul de Miniştri al R.S.S.M., a înregistrat şi ultima componenţă a Comisiei de Revizie. Mai fusese propuşi ca membri ai Consiliului Ilie V. Grăjdean şi Petru D. Lupu, însă în dreptul numelor lor este scris, probabil cu mâna aceluiaşi P. Romenski – „нет”, adică – nu56.
Au fost întreprinse măsuri operative privind lichidarea parohiei Sf. Dumitru. În urma propagandei ateiste, dar şi a presiunilor asupra enoriaşilor şi a preotului, s-a micşorat numărul credincioşilor care frecventau biserica, ceea ce a dus la scăderea resurselor financiare ale parohiei. Astfel, venitul bisericii a scăzut de la 11.000 ruble în 1960 – la 7.500 ruble în 1961. Totodată, s-a micşorat numărul de botezuri de la 170 la 134, în aceeaşi perioadă57.
Preotul Gheorghe Harghil, care era destul de bătrân şi obosit, a fost „înduplecat” să se pensioneze. Pentru a-l face mai „receptiv” i s-a dat chiar şi un apartament în oraş; până atunci locuia în casa de pe teritoriul bisericii. Dar părintele n-ar fi renunţat la parohie, dacă nu i s-ar fi promis că în locul lui va fi trimis un preot mai tânăr. De aceea, în ianuarie 1962, părintele Gheorghe, după o Liturghie de Duminică, şi-a luat rămas bun de la enoriaşi cu speranţa că în curând va fi înlocuit de un preot mai tânăr şi mai energic. Însă aşa s-a întâmplat că această Liturghie a fost ultima săvârşită la biserica Sf. Dumitru, după care ea a fost închisă.
Deoarece preotul bătrân se pensionase, iar un altul tânăr nu a mai fost trimis aici, a încetat oficierea serviciului divin. Comitetul Executiv al raionului Lenin din Chişinău propune Comitetului Executiv orăşenesc să închidă biserica Sf. Dumitru. În şedinţa din 7 iunie 1962, Comitetul Executiv, prin Hotărârea nr. 180, închide biserica Sf. Dumitru şi roagă Consiliul de Miniştri al R.S.S.M. să permită refacerea acesteia în club58.
Însă, luând în considerare că, prin Decizia Consiliului Comisarilor Poporului al U.R.S.S. din 1 decembrie 194459, hotărârea despre închiderea bisericilor putea fi luată numai cu acordul Consiliului pentru afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă Consiliul de Miniştri al U.R.S.S., conducerea oraşului a hotărât să respecte formalităţile. Astfel, la 28 iulie 1962, M. Popovitcenco, adjunctul preşedintelui Comitetului Executiv al Sovietului deputaţilor muncitorilor al oraşului Chişinău, trimite lui A. I. Oleinic, împuternicitul pentru afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă Consiliul de Miniştri al U.R.S.S. pentru R.S.S.M., o referinţă în care explică motivele deciziei cu privire la închiderea bisericii Sf. Dumitru, rugându-l să aprobe această hotărâre60.
La 12 decembrie 1962 vine şi răspunsul de la A. I. Oleinic, în care se spune că propunerea Comitetului Executiv privind închiderea (mai bine zis lichidarea – n.n., N.F.) bisericii Sf. Dumitru trebuie să fie satisfăcută61. Însă această dispoziţie a lui A. I. Oleinic nu era suficientă, urma să fie luată o decizie definitivă de către Consiliul pentru afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă Consiliul de Miniştri al U.R.S.S. Decizia a fost adoptată în şedinţa din 29 decembrie şi fixată în protocolul nr. 4162. Iar la 13 februarie 1963 apare Hotărârea nr. 58 a Consiliului de Miniştri al R.S.S.M. cu privire la scoaterea de la evidenţă a bisericii Sf. Dumitru. Mai departe evenimentele se desfăşoară cu o repeziciune uimitoare. Deja la 3 martie epitropul Xenia F. Pădureţ este constrânsă să predea tov. P. D. Stepanov cheile bisericii, iar la 12 aprilie 1963 reprezentanţii Comitetului Executiv al raionului Lenin, E. P. Streţcul şi P. D. Stepanov, luau în primire (mai bine zis confiscau) de la Xenia F. Pădureţ averea parohiei Sf. Dumitru63.
După închiderea bisericii, biblioteca acesteia a fost distrusă, toate cărţile fiind aruncate în cavoul de sub biserică. Câţiva creştini au luat pe la casele lor un număr mic de cărţi. Unele dintre acestea, prin intermediul dlui F. Pădureţ, au nimerit în biblioteca părintelui Serafim Dabija. Altele au rămas la fostul epitrop, care, la 19 octombrie 2002, a reîntors bisericii unele exemplare: 11 Minee, editate între anii 1892 şi 1894 la tipografia „Cărţii bisericeşti” din Bucureşti [pe lunile ianuarie (2 exemplare), februarie, martie, aprilie, iunie, iulie, august, octombrie, noiembrie]; un coligat în care se află o Evanghelie românească, tipărită în 1818 la Mănăstirea Neamţ, şi alta slovenească, tipărită în anul 1876 la Moscova; un Apostol din 1940; un Ceasoslov slavon şi un Pateric, apărute la Kiev în 1883.
Multe din odoarele bisericii au fost scoase noaptea şi duse în pădurea Orheiului unde au fost arse.
După desfiinţarea comunităţii religioase şi închiderea bisericii, a început lichidarea edificiului, încât acesta să nu mai amintească nimănui că aici a fost cândva o biserică, cupola şi clopotniţa au fost distruse. Teritoriul bisericii şi clădirile au fost sechestrate, iar în incinta sfântului locaş au funcţionat, pe rând, un atelier mecanic, apoi un club muncitoresc, iar mai târziu – un ansamblu de muzică.
Începând cu anul 1988 creşte numărul de cereri din partea cetăţenilor care doresc să aibă o biserică în localitatea lor şi, ca rezultat, se simte o schimbare a atitudinii statului faţă de Biserică. Şi în sectorul Botanica din Chişinău sunt iniţiate acţiuni de colectare a semnăturilor pentru redeschiderea bisericii Sf. Dumitru. Iniţiativa aparţine viitorului epitrop al bisericii Sf. Dumitru, dl. Andrei Simion Lupu ş.a.
Prima slujbă după redeschiderea bisericii a fost oficiată pe data de 8 februarie 1990. Primul preot după redarea locaşului în oblăduirea Mitropoliei Chişinăului şi a Moldovei este părintele Pavel Borşevschi. În timpul păstoririi lui s-au efectuat o serie de lucrări, care urmau să-i redea sfântului locaş strălucirea de odinioară, ba mai mult, au fost iniţiate şi o serie de construcţii noi. Prin străduinţa domniei sale este restituită o parte din teritoriul bisericii, este ridicată cupola şi clopotniţa, în baza fotografiilor păstrate (arhitect – V. Dubilari), au fost reparate interioarele şi executate picturile interne de o înaltă ţinută artistică, a fost săpată o fântână în curtea bisericii. Urmează lucrările de ridicare a gardului, a casei parohiale şi a portalului.
O mândrie a parohiei Sf. Dumitru este iconostasul. Ideea şi proiectul acestuia aparţine arhitectului Vladimir Dubilari. La executarea iconostasului şi-au adus contribuţia câteva colective. Ajustarea tuturor pieselor a fost efectuată de către Anatol Puha, pictor-restaurator în secţia de artă decorativă la Muzeul Naţional de Arte Plastice din Chişinău. Acoperirea cu aur a iconostasului au executat-o specialiştii aceluiaşi muzeu, pictorii-restauratori Natalia Golenco şi Gheorghe Nicolaescu.
În urma cererii adresate de către comunitatea creştinilor de la parohia Sf. Dumitru, Primăria Chişinău, prin Decizia nr. 23/2-41 din 19 octombrie 1992 Cu privire la atribuirea terenurilor de pământ, repartizează bisericii Sf. Dumitru un lot pe bd. Traian cu o suprafaţă de 0,5 ha, cu o condiţie – ca beneficiarul să păstreze spaţiile verzi atribuite, să prevadă trecerea pentru pietoni între şcoală şi complexul sportiv şi să convină cu Direcţia generală pentru arhitectură şi urbanism asupra tipului de gard64.Prin aceeaşi decizie Direcţia generală pentru arhitectură şi urbanism era obligată să elibereze la cererea bisericii Sf. Dumitru actele necesare pentru folosirea lotului de pământ.
La parohia Sf. Dumitru activează o Şcoală Duminicală cu trei clase – pentru elevii din clasele primare, din cele medii şi superioare, astfel urmând tradiţia şcolii bisericeşti care funcţionase pe lângă acest locaş încă din 1893.
După redeschiderea parohiei, prin străduinţa preotului paroh Pavel Borşevschi, sunt adunate cărţi pentru deschiderea unei biblioteci parohiale. În decurs de trei ani au fost achiziţionate câteva sute de cărţi, care se păstrau în altarul bisericii. Creştea şi numărul doritorilor de lecturi religioase, astfel încât părintele nu mai reuşea să se ocupe singur de difuzarea cărţilor. În 1993 se planifică înfiinţarea unei biblioteci permanente pe lângă parohia Sf. Dumitru.
O dată cu darea în folosinţă a clădirii Şcolii Duminicale, în anul 2000, la parterul acesteia a fost rezervată o încăpere spaţioasă, cu o suprafaţă de circa 36 de metri pătraţi, destinată bibliotecii parohiale.
A început inventarierea cărţilor şi întocmirea cartotecii. De acum cititorii pot veni, zilnic, să consulte o carte sau alta. Aici ei au la dispoziţie şi reviste de specialitate, cum ar fi Studii de Teologie, Biserica Ortodoxă Română, ediţii ale Bisericii Ortodoxe Române, sau Ecclezia editată de mănăstirea Noul-Neamţ cu binecuvântarea P.S. Dorimedont, episcop de Briceni, Ortodoxia editată cu binecuvântarea aceluiaşi P.S. Dorimedont. Biblioteca dispune de una dintre puţinele colecţii complete ale ziarului Curierul Ortodox şi Православный Вестник care se edita în anii 1995-1997 în Republica Moldova. Tot în fondurile bibliotecii Sf. Dumitru se păstrează un număr mare de exemplare ale ziarului Vestitorul Ortodoxiei, editat de Patriarhia Română, ziar care poate fi găsit şi la biblioteca Academiei Teologice din Chişinău. La biblioteca Sf. Dumitru se păstrează şi o colecţie completă a buletinelor eparhiei Bricenilor Steaua Betleemului şi Bифлеемская звезда. Sunt şi unele periodice care au apărut în secolele XIX şi XX. Printre acestea vom menţiona 24 de numere ale oficiosului Eparhiei Chişinăului şi Hotinului Кишиневские Епархиальные Ведомости pentru anul 1873; numerele 23-36 pentru anul 1906 ale revistei Церковные Ведомости, acestora se adaugă şi nr. 7-12 ale revistei Вера и Разум pentru anul 1902. Printre ediţiile periodice se numără şi Противосектантские издания Херсонского Епархиального Миссионера Михаила Александровича Каменева, editate la tipografia eparhială din Odesa la începutul secolului XX. Fondurile bibliotecii conţin şi documente originale din secolele XIX-XX, spre exemplu, aşa-numitele Клировые Ведомости ale parohiei Sf. Apostol Ioan Teologul din comuna Rujniţa, judeţul Soroca, pe anii 1895-1925. Tot aici se mai găsesc o serie de lucrări cu caracter enciclopedic, diferite dicţionare ş.a. Biblioteca parohiei Sf. Dumitru dispune şi de un impunător număr de rarităţi bibliografice, apărute încă în secolele XIX sau chiar XVIII, care prezintă interes pentru cercetătorii din domeniul istoriei, ştiinţei şi culturii. Printre acestea sunt cărţi în limbile română, slavonă, rusă şi bulgară.
Fondul de carte rară al bibliotecii prezintă un interes deosebit pentru cercetătorii preocupaţi de istoria cărţii şi a culturii. Astfel că o eventuală lucrare ar putea include şi descrierea exemplarelor de carte rară de la biblioteca parohiei Sf. Dumitru din or. Chişinău.
În prezent biblioteca are un fond de peste 3.600 de exemplare şi un număr de 1.310 cititori, de diferite vârste, etnii şi categorii sociale.
Din cele relatate conchidem că biserica Sf. Dumitru, fiind un monument de cultură şi spiritualitate, o mărturie a spiritului creştin şi a talentului poporului nostru, este şi o aducere-aminte permanentă a prinosului oamenilor de credinţă care au lucrat la ea, înălţând-o spiritual şi material, şi o verigă de legătură cu generaţiile următoare, care, la rândul lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, îşi vor aduce obolul la creaţia creştină, păstrând în memoria neamului aportul premergătorilor.
Note
1 Mălina Mare, localitate de la sud de Chişinău, cunoscută deja la începutul secolului al XIX-lea. La mijlocul aceluiaşi secol devine suburbie a Chişinăului. Era ocupată în majoritate de livezi, vii şi păduri.
2 Свящ. Елевферии Кровецкий, Некролог священника Феодоро-Тироновской церкви г. Кишинева о. Петра Донича, în Кишиневские Епархиальные Ведомости, nr. 20, din 15 octombrie 1889, p. 860.
3 Arhiva Naţională a Republicii Moldova (în continuare AN a RM), fondul 208, inventarul 12, dosarul 136, fila 126.
4 AN a R.M., f. 6, inv. 4, d. 638, f. 149.
5 AN a R.M., f. 208, inv. 12, d. 150, f. 25.
6 AN a R.M., f. 208, inv. 12, d. 136, f. 213.
7 AN a R.M., f. 208, inv. 12, d. 136, f. 213.
8 AN a R.M., f. 208, inv. 12, d. 136, f. 217.
9 AN a R.M., f. 208, inv. 12, d. 136, f. 215-216.
10 AN a R.M., f. 208, inv. 12, d. 136, f. 213.
11 AN a R.M., f. 208, inv. 12, d. 150, f. 205-210.
12 AN a R.M., f. 208, inv. 12, d. 132, f. 155-158.
13 AN a R.M., f. 6, inv. 4, d. 638, f. 149.
14 Она совершенно готова дело за иконостасом, который к осени будет готов. Vezi AN a R.M., f. 208, inv. 2, d. 3299, f. 395.
15 AN a R.M., f. 208, inv. 2, d. 3229, f. 53-56.
16 AN a R.M., f. 208, inv. 32, d. 3302, f. 23.
17 AN a R.M., f. 208, inv. 12, d. 150, f. 205-206.
18 AN a R.M., f. 208, inv. 3, d. 4551, f. 30.
19 AN a R.M., f. 208, inv. 3, d. 3465, f. 96.
20 AN a R.M., f. 208, inv. 3, d. 5249, f. 7.
21 Ranguri onorifice, în Luminătorul, nr. 12, 1928, p. 13
22 Ibidem, p. 15.
23 Ibidem, p. 17.
24 AN a R.M., f. 1135, inv. 2, d. 3528, f. 1.
25 AN a R.M., f. 3046, inv. 2, d. 3, f. 5.
26 AN a R.M., f. 679, inv. 1, d. 6598, f. 52-55.
27 AN a R.M., f. 1135, inv. 2, d. 507, f. 12.
28 AN a R.M., f. 1135, inv. 2, d. 507, f. 11.
29 AN a R.M., f. 1135, inv. 2, d. 507, f. 12.
30 AN a R.M., f. 1135, inv. 2, d. 507, f. 14.
31 AN a R.M., f. 1135, inv. 2, d. 507, f. 13-18.
32 AN a R.M., f. 1135, inv. 2, d. 507, f. 19-25.
33 AN a R.M., f. 1135, inv. 2, d. 507, f. 1.
34 AN a R.M., f. 1135, inv. 2, d. 507, f. 32.
35 AN a R.M., f. 1135, inv. 2, d. 507, f. 29.
36 AN a R.M., f. 1135, inv. 2, d. 507, f. 28.
37 AN a R.M., f. 1135, inv. 2, d. 507, f. 35.
38 AN a R.M., f. 1135, inv. 2, d. 3548, f. 19.
39 AN a R.M., f. 1135, inv. 2, d. 3528, f. 11.
40 AN a R.M., f, 1135, inv. 2, d. 507, f. 11.
41 AN a R.M., f. 1135, inv. 2, d. 3548, f. 20.
42 AN a R.M., f. 1135, inv. 2, d. 3460, f. 10.
43 AN a R.M., f. 1135, inv. 2, d. 3460, f. 13.
44 AN a R.M., f. 1135, inv. 2, d. 3460, f. 20.
45 AN a R.M., f. 1135, inv. 2, d. 3528, f. 15-16.
46 AN a R.M., f. 1135, inv. 2, d. 3528, f. 1.
47 AN a R.M., f. 1135, inv. 2, d. 3460, f. 96.
48 AN a R.M., f. 3046, inv. 2, d. 3, f. 3.
49 AN a R.M., f. 3046, inv. 2, d. 3, f. 11.
50 AN a R.M., f. 3046, inv. 2, d. 3, f. 35.
51 AN a R.M., f. 3046, inv. 2, d. 3, f. 5.
52 AN a R.M., f. 3046, inv. 2, d. 3, f. 7.
53 AN a R.M., f. 3046, inv. 2, d. 3, f. 32.
54 AN a R.M., f. 3046, inv. 2, d. 3, f. 49.
55 AN a R.M., f. 3046, inv. 2, d. 3, f. 50.
56 AN a R.M., f. 3046, inv. 2, d. 3, f. 57.
57 AN a R.M., f. 3046, inv. 1, d. 122, f. 283.
58 AN a R.M., f. 3046, inv. 1, d. 122, f. 291.
59 AN a R.M., f. 3046, inv. 1, d. 64, f. 173.
60 AN a R.M., f. 3046, inv. 1, d. 122, f. 292.
61 AN a R.M., f. 3046, inv. 1, d. 122, f. 283.
62 AN a R.M., f. 3046, inv. 1, d. 132, f. 9.
63 Arhiva curentă a parohiei Sf. Dumitru, d. 1.
64 Arhiva curentă a parohiei Sf. Dumitru, d. 1.