Dimitrie Cantemir: „Loca obscura...”
Pentru tiparAxată pe probleme de religie ortodoxă, lucrarea „Loca obscura...”, al cărei titlu deplin este „Locuri întunecate în cathehismul publicat de un autor anonim în limba slavonă şi întitulat Pervoe ucenie otrokom, lămurite de principele Dimitrie Cantemir”, a fost concepută de către cărturarul moldovean în timpul aflării sale în Rusia. Scrierea este marcată de spiritul unor disensiuni care se produceau în cadrul religiei ortodoxe sub influenţele ce veneau din Vestul Europei. Pe acest fundal biserica ortodoxă rusă parcurgea o criză acută. Mai exact, este vorba despre orientarea lui Petru I spre Occident, pe de o parte, care se ciocnea de elementele retrograde bisericeşti, iar pe de alta, de apariţia unor fenomene de răstălmăcire a credinţei ortodoxe. Între acestea din urmă se înscriu şi lucrările prelatului rus Theofan Prokopovici, care studiase la Kiev, dar rupsese legăturile cu şcoala de aici şi se afla sub influenţa învăţatului german protestant F. Buddeus. Anume aşa se explică faptul că prelatul rus apăra biserica de stat împotriva celei universale, respingând în acelaşi timp tradiţionalismul în biserică şi abordând probleme din credinţa ortodoxă, precum cele legate de semnificaţia mântuirii, a sfintei treimi, de prezenţa simbolurilor creştine, în sens protestant. Lupta, care a durat mult, se dă între şcoala de la Kiev, înfiinţată de către Petru Movilă, al cărei adept este Dimitrie Cantemir, şi clericii din jurul lui Theofan Prokopovici. Să reţinem că biserica ortodoxă din Răsărit obţine drepturi legale de existenţă cu ierarhia şi organizarea sa proprie abia după moartea regelui polon Sigismund al III-lea (1633), „groaznicul duşman al ortodoximii”. Petru Movilă, care în 1633 a devenit mitropolit al Kievului şi Galiţiei, a contribuit esenţial la consolidarea bisericii ortodoxe deschizând şcoli, restaurând bisericile până atunci aflate într-o stare deplorabilă.
În momentul când în lupta pentru apărarea ortodoxiei se implică şi Dimitrie Cantemir, dând o replică scrierii lui Theofan Prokopovici (1720), de partea curentului kievean este Dimitrie de Rostov, figură importantă a vieţii religioase din Rusia, trecut de biserica rusă în rândul sfinţilor. El îl va apăra pe mitropolitul Kievului – Ştefan Iavorski, învinuindu-l pe Theofan de erezie protestantă. Tot de partea şcolii de la Kiev era şi rectorul Academiei din Moscova, Theofilakt Lopatinski, om învăţat, teolog şi scriitor de limba latină. Prieten al ţarului, ataşat de Iavorski şi de Dimitrie Cantemir, Lopatinski este autorul unei scrieri polemice împotriva teologului protestant Buddeus, de care era înrâurit şi Theofan Prokopovici. Interesat ca biserica să fie supusă statului, Petru I îl favorizează pe Theofan Prokopovici, cerându-i să scrie (în 1719) „Regulamentul eclesiastic”. Theofan, ajuns şeful bisericii ruse, redactează o altă lucrare: „Dreptul monarhului de a numi pe urmaşul său” (1722). Acesta este şi autorul scrierii „Prima învăţătură a copiilor”, tipărită din ordinul ţarului. Cartea care circula sub formă de manual oficial pentru şcolile din Rusia a fost cunoscută în traducere germană şi în română. Anume această scriere, mai exact, locurile obscure sau cele în care este răstălmăcită ortodoxia universală constituie obiectul dezbaterilor în „Loca obscura...”. Este vorba deci de o lucrare axată pe probleme de educaţie religioasă a copiilor, motiv pentru care P. P. Panaitescu o consideră şi „o carte religioasă” (vezi P. P. Panaitescu, „Dimitrie Cantemir. Viaţa şi opera”, Editura Academiei R.P. Române, 1958).
Lucrarea a fost publicată în 1973 în revista Biserica Ortodoxă Română, nr. 10-11. Abia după aceasta ea devine obiect de cercetare în mai multe studii publicate la Bucureşti, Chişinău, Kiev. Prefaţatorul lucrării, preotul profesor Teodor Bodogae, căruia îi aparţine traducerea în limba română, comentează amplu, în cunoştinţă de cauză, „Loca obscura...”, menţionând că Dimitrie Cantemir „păşeşte în apărarea nu a unor poziţii obscurantiste faţă de metodele «înnoitoare» ale lui Prokopovici, ci pentru a aduce o lumină şi un corectiv, potrivit unei tradiţii sănătoase, pe care o putem numi «şcoală românească», aşa cum avusese ea loc cu câteva decenii înainte: atât pe vremea lui Petru Movilă, cât şi a spătarului Milescu ori a stolnicului Cantacuzino” (pag. III). Preotul Teodor Bodogae, de fapt, confirmă un lucru care rezultă foarte clar din scrierea lui Dimitrie Cantemir: autorul se situează pe poziţia tranzitivă, de la obscurantism la umanism. Explicaţiile sale referitoare la felul cum trebuie înţeleasă semnificaţia icoanelor sunt elocvente în acest sens.
P. P. Panaitescu, în lucrarea sa „Dimitrie Cantemir şi problema religioasă în Rusia”, subliniază importanţa scrierii „Loca obscura...” pornind de la momentul concret istoric şi de la realităţile societăţii ruseşti la momentul apariţiei şi punerii ei în circulaţie, chiar dacă aceasta a fost cunoscută numai în manuscris: „Cantemir nu face o simplă recenzie a unei cărţi, el ia poziţie în polemica bisericească din Rusia” (pag. 207). Pe de altă parte, ca principe ortodox, el consideră de datoria sa să atragă atenţia asupra „abaterilor autorului «Primei învăţături» de la doctrina ortodoxă şi alunecarea lui spre luteranism” (pag. 207). De altfel, numele lui Dimitrie Cantemir a fost evidenţiat şi în presa rusă a secolului al XIX-lea, bunăoară, de către D. Izviekov, care îl apreciază pentru că „a dat un avertisment societăţii ruseşti, care-şi căuta atunci drumul”. Avertismentul „inteligent şi nepasional al lui Dimitrie Cantemir despre erorile lui Prokopovici şi, în legătură cu acestea, cu inovaţiile religioase nesăbuite de origine protestantă, scrie autorul rus, – a putut avea o influenţă de trezire a spiritelor. Aceasta cu atât mai mult, cu cât Cantemir prin ştiinţa şi situaţia sa nu era interesat personal în reforma bisericească a lui Petru cel Mare, ceea ce îi dădea mai multă autoritate” (Apud P. P. Panaitescu, op. cit., pag. 208).
Vom menţiona faptul că Dimitrie Cantemir păstra o linie de mijloc în ceea ce priveşte „judecarea” influenţelor apusene (catolice şi protestante) asupra ortodoxiei.
Importanţa lucrării „Loca obscura...” consider că trebuie căutată la confluenţa dintre morală şi religie, pedagogie şi religie, în zona stabilirii diferenţelor de mentalităţi religioase şi în zona unor structuri religioase ortodoxe constituite, faţă de care Dimitrie Cantemir abordează un punct de vedere al unei conştiinţe înalte a vremii. În „Loca obscura...” transpare simţul lăuntric al timpului în care a trăit Dimitrie Cantemir. Diferenţa dintre ortodoxie, pe de o parte, şi catolicism şi protestantism, pe de alta, deschide calea către o lume care din perspectiva contemporanilor noştri e plină de mister.
Este evident însă că Dimitrie Cantemir pune în relaţie de respingere două moduri de receptare (cum spunem noi astăzi) a doctrinei religioase ortodoxe şi că atenţia celor doi opozanţi este marcată de criza prin care trecea biserica ortodoxă rusă. Aşa cum accentuează şi alţi cercetători, fenomenul credinţei este analizat cu mai multă fineţe şi pătrundere de către Dimitrie Cantemir, care poseda într-o măsură mai mare „instrumentarul lingvistic” adecvat. Să amintim, între altele, că în una din scrierile sale însuşi principele moldovean nota: „Trăiesc astăzi într-o ţară unde nu e nici urmă de bibliotecă”. Cunoaşterea limbii greceşti ce dovedeşte a fi de mare utilitate într-o astfel de „întreprindere” lămuritoare. Comentariul cantemirian este relevant pentru înţelegerea mentalităţilor timpului respectiv şi, în special, a mentalităţii religioase româneşti. El se remarcă prin ceea ce Alexandru Duţu ar numi „demnitatea temporalului”. Ieşit din cadrul natural al ţării sale (se cunosc împrejurările în care s-a întâmplat acest lucru), Dimitrie Cantemir face efortul de a impune un punct de vedere reprezentativ pentru ea, ridicând-o, indirect, la demnitatea temporalului, adică la istorie. Dimensiunile intervenţiei sunt determinate de apariţia lucrării lui Theofan Prokopovici („Prima învăţătură a copiilor”) şi ţine de contingent, de împrejurări. Dincolo de aceasta, credem că trebuie apreciat gestul, având o semnificaţie aparte. Mersul împotriva curentului, împotriva îndepărtării de doctrina ortodoxă universală este în măsură să ne dea anumiţi „indici” în privinţa apariţiei atitudinilor mentale ale creştinilor ortodocşi români sau să dezvăluie anumite aspecte ale mentalităţii europenilor, poate într-o măsură mai mare decât a orientalilor.
În lucrarea lui Dimitrie Cantemir „Loca obscura...” este prezentă nu doar dorinţa de lămurire a locurilor obscure din catehism, ci şi dorinţa de a pune în lumină propriul eu, identificându-se cu un mod românesc de a vedea lucrurile. Ţinând cont şi de faptul că, aşa cum scria şi G. Călinescu, „cultura e al doilea şi cel mai solid teritoriu al patriei”, ni se deschide de aici o fereastră spre civilizaţia românească, bazată pe respectul faţă de tradiţii, respect fondat pe vasta sa cultură europeană şi orientală şi spre înţelegerea acesteia ca punte de legătură între Est şi Vest. Ancorat pe deplin în realitatea vremii, pus să-şi reclădească mereu personalitatea, Dimitrie Cantemir se „autodefineşte” anume de pe această poziţie.