Două spirite tutelare: Eugeniu Coşeriu şi Mircea Borcilă
Pentru tipar;)
;)
Prima ediţie a Şcolii de vară „Eugeniu Coşeriu şi paradigme ale lingvisticii actuale” (Cluj-Napoca, 25 iunie – 8 iulie 2012) a fost concepută, întâi de toate, ca un spaţiu al dialogului ştiinţific şi al alterităţii culturale. Oferind cursuri şi seminarii care au avut ca punct de reper teoria lui E. Coşeriu, noi, membrii Centrului de lingvistică integrală „E. Coşeriu” de la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, am urmărit, prin această iniţiativă, să imprimăm mai multă coerenţă şi transparenţă preocupărilor noastre. De asemenea, am dorit să le transmitem bursierilor noştri – studenţi, masteranzi şi doctoranzi din mai multe ţări – pasiunea pentru lingvistică, văzută ca cea mai importantă dintre ştiinţele culturii. Or, această pasiune pentru studierea limbajului ca dimensiune fundamentală a fiinţei umane şi deci ca bază a tuturor formelor culturii noi am învăţat-o de la dl prof. Mircea Borcilă care, cu multă căldură, blândeţe şi răbdare, ne-a introdus, pas cu pas, în concepţia lui Eugeniu Coşeriu. Astăzi putem afirma că fără încurajarea şi competenţa prof. M. Borcilă, noi, discipolii, nu am fi putut asimila atât de profund concepţia lui E. Coşeriu şi nu am fi fost capabili să o dezvoltăm, fiecare pe un anumit segment, şi să o transmitem mai departe. Fără îndrumarea generoasă a Domniei Sale nu ne-am fi putut constitui ca un grup omogen de cercetare şi nu am fi format Centrul de lingvistică integrală „E. Coşeriu” de la Universitatea „Babeş-Bolyai”. De aceea şcoala noastră de vară s-a desfăşurat sub egida a două spirite tutelare: Eugeniu Coşeriu şi Mircea Borcilă.
De altfel, Eugeniu Coşeriu, referindu-se la receptarea concepţiei sale lingvistice pe plan internaţional (în vol. Die Sachen sagen, wie sie sind. Eugenio Coseriu im Gespräch, realizat de J. Kabatek şi A. Murguía, 1997), menţiona că foarte mulţi dintre elevii săi direcţi şi indirecţi au preluat anumite elemente din concepţia sa, fără să-şi propună asimilarea acesteia în profunzime. Alţii, cum ar fi J. Herculano de Carvalho din Portugalia sau Evanildo Bechara din Brazilia, au preluat teoria lingvisticii integrale în linii mari. Cel care a asimilat-o însă în întregime şi în profunzime, preciza E. Coşeriu, este Mircea Borcilă de la Cluj. Or, la acea vreme prof. M. Borcilă avea vreo 15 doctoranzi pe care îi îndruma, iar numărul acestora a crescut pe parcurs tot mai mult...
Aproximând în câteva cuvinte efortul de peste două decenii al distinsului profesor, putem afirma că Domnia Sa a demonstrat că viziunea teoretică a lui E. Coşeriu este una de mare anvergură, că aceasta „deschide drumul reconstrucţiei conceptuale a întregului câmp al disciplinelor umane”. Sau, parafrazându-i pe discipolii lui E. Coşeriu, am putea spune şi noi că M. Borcilă a fost profesorul de care am avut nevoie pentru a ne forma ca lingvişti. Cu multă bunăvoinţă şi generozitate, observând limitele noastre, ne-a încurajat să le depăşim. Având un acut simţ al responsabilităţii, un ireproşabil cult al perfecţiunii, dar şi o mare pasiune pentru cultură în general, prof. Borcilă a valorificat tradiţia lingvistică şi filozofică românească – L. Blaga, S. Puşcariu, V. Bogrea – într-o simbioză perfectă cu concepţia lui E. Coşeriu, integrându-le astfel în contextul ştiinţific internaţional. Dincolo de studiile temeinice de lingvistică şi de poetică culturală, deschizătoare de drumuri şi întemeietoare de paradigmă, prof. Mircea Borcilă s-a împlinit şi prin discipolii săi – foarte numeroşi –, prin faptul că le-a coordonat cu grijă tezele de doctorat, dar şi prin faptul că a ştiut să refacă, pe urmele lui Sextil Puşcariu, şcoala lingvistică clujeană.
Aşa cum Jürgeu Trabant mărturisea despre Eugeniu Coşeriu că, pentru a-şi edifica propria operă şi a-şi consolida propria concepţie, a avut nevoie de discipoli ca parteneri de dialog, ca adevăraţi copărtaşi la edificarea lingvisticii integrale, la fel şi prof. M. Borcilă a avut şi are nevoie de publicul studios, pentru a-şi manifesta adevărata vocaţie de Magistru. Şi astăzi, mulţi dintre discipolii săi îl însoţim la cursurile pe care le predă, fiindcă acestea sunt de fiecare dată altfel.
Atât Eugeniu Coşeriu, cât şi Mircea Borcilă au făcut şcoală în adevăratul sens al cuvântului. Or, a face şcoală înseamnă din capul locului un gest profund de generozitate şi alteritate culturală, înseamnă a împărtăşi şi altora din timpul tău, din cunoştinţele tale, din sufletul tău.
De aceea, în semn de omagiu şi respect deosebit, dedicăm profesorului Mircea Borcilă, la împlinirea frumoasei vârste de 70 de ani, prima ediţie a Şcolii de vară „Eugeniu Coşeriu şi paradigme ale lingvisticii actuale” şi acest număr special al prestigioasei reviste „Limba Română”, din al cărui colegiu de redacţie face parte. În acest context, ne exprimăm gratitudinea pentru tot ce a făcut pentru noi, îndrumându-ne pe drumul anevoios, dar fascinant al cunoaşterii şi al asimilării lingvisticii lui E. Coşeriu.