„Eugeniu Coşeriu a avut o viziune europeană asupra lingvisticii”
Pentru tipar– Dle profesor Orioles, întâi de toate, vă mulţumesc că aţi acceptat să participaţi la şcoala noastră de vară. Aţi avut bunăvoinţa să veniţi la Cluj la sfârşit de iunie, pe o căldură toridă, ca să le vorbiţi unor tineri – inteligenţi şi receptivi, cum au fost bursierii noştri – despre teoria lui Eugeniu Coşeriu.
– Nu este cazul să-mi mulţumiţi. Dimpotrivă, eu ar trebui să vă fiu recunoscător că m-aţi invitat. Consider că este de datoria fiecărui lingvist, cunoscător al teoriei lui Eugeniu Coşeriu, să împărtăşească din ceea ce a acumulat şi celor mai tineri, care vor să se familiarizeze cu o viziune de ansamblu asupra limbajului. De altfel, în domeniul nostru aceasta este cea mai bună investiţie.
În ce priveşte şcoala de vară, pentru mine este o onoare să particip şi vă felicit pentru ideea de a o organiza aici, la Cluj, unde s-a ţinut acum trei ani, la cel mai înalt nivel, şi cel de-al II-lea Congres Internaţional „E. Coşeriu”. Am plecat atunci cu impresii foarte bune – era prima mea vizită în România – şi iată că acum am revenit. Dovadă că am colaborat foarte bine.
– Cât priveşte congresul „E. Coşeriu”, la care şi dvs. aţi rostit o conferinţă în plen, acesta a avut într-adevăr ecouri importante. Atunci, încă fiind la Cluj, ne-aţi comunicat dorința de a organiza următorul congres la Udine. Totuşi, din diverse motive, al III-lea congres a avut loc în Spania, la Universitatea din Almería, în oct. 2011, graţie strădaniei prof. Jesús Martinez del Castillo. În schimb, următorul congres, al IV-lea, se va desfăşura la Universitatea din Udine. Care au fost motivele ce v-au determinat să luaţi o astfel de decizie în condiţiile actuale de criză economică?
– Motivele sunt multiple. În primul rând, anvergura ştiinţifică a lui Eugeniu Coşeriu, contribuţia sa inestimabilă la dezvoltarea gândirii lingvistice pe plan internațional. În al doilea rând, faptul că s-a format în Italia, a studiat în trei mari centre universitare – Roma, Padova şi Milano. În al treilea rând, E. Coşeriu, deşi nu a fost maestrul meu direct, el a reprezentat un punct de referinţă majoră pentru mine, fiind prin excelenţă un model de savant umanist. Nu în ultimul rând, cred că după Franţa, România şi Spania acum este rândul Italiei să-şi manifeste gratitudinea faţă de personalitatea covârşitoare şi opera impunătoare a lui E. Coşeriu şi să continue tradiţia, instituită în 2007 la Aix-en-Provence, de a organiza o dată la doi ani un congres internaţional în memoria sa.
–Dvs. aţi colaborat cu prof. E. Coşeriu de-a lungul timpului, mai ales în cadrul Centrului Internaţional de Plurilingvism afiliat Universităţii din Udine. Cum a fost această colaborare?
– Într-adevăr, ca membru, apoi ca director al Centrului de Plurilingvism, am beneficiat de o colaborare îndelungată cu E. Coşeriu. Punctul maxim al relaţiei noastre o constituie perioada 1994-1996, când Domnia Sa a deţinut funcţia de membru al Comitetului ştiinţific al Centrului de Plurilingvism.
Seriozitatea cu care am colaborat a fost de-a dreptul admirabilă. Pentru fiecare proiect de cercetare din cadrul centrului E. Coşeriu venea cu cele mai pertinente propuneri şi cu cele mai interesante sugestii. Iar vizitele sale de lucru la Udine au reprezentat, pentru noi, tot atâtea ocazii de îmbogăţire nu doar ştiinţifică, ci şi culturală. Îmi amintesc că o dată a ţinut o conferinţă pe tema Il cambiamento linguistico non esiste1,care a durat trei ore fără pauză. Noi însă eram atât de copleşiţi de forța profesorului, de energia sa inepuizabilă şi de tema într-adevăr captivantă, încât nu ne-am dat seama când a trecut timpul. Colegii mei nu erau în stare să se ridice de la locurile lor, nici nu remarcasem că se făcuse demult ora prânzului...
De fapt, cel care m-a introdus în universul conceptual al teoriei lui Eugeniu Coşeriu a fost Roberto Gusmani, maestrul meu direct, care a participat la Logos semantikos – primul omagiu adus lui E. Coşeriu de către comunitatea ştiinţifică internaţională la vârsta de 60 de ani –, dedicându-i contribuţia sa La sintematica. Or, prof. R. Gusmani mi-a transmis şi mie pasiunea pentru dimensiunea varietăţii lingvistice, abordată temeinic de E. Coşeriu. Îmi amintesc că, în Saggi sull’interferenza linguistica (II vol., 1986), el îl citează foarte des pe E. Coşeriu, ceea ce înseamnă că fundamentele sale teoretice şi metodologice erau sută la sută coşeriene.
Revenind la colaborarea cu Centrul de Plurilingvism, chiar şi după expirarea mandatului oficial, E. Coşeriu a continuat să menţină o relaţie de prietenie cu noi, astfel încât în ajunul morţii sale îşi exprimase acordul de a deveni colaborator ştiinţific onorific.
– Acum îmi explic mai bine de ce anume dvs. aţi editat primul volum omagial în memoria lui Coşeriu, imediat după trecerea sa la cele veşnice.
– În realitate, am început cu un colocviu, probabil că primul colocviu în memoria sa, pe care l-am organizat la Udine între 11 şi 14 septembrie 2002, împreună cu regretata românistă Teresa Ferro, pe atunci colega mea de facultate. Or, acest colocviu era dedicat limbii şi culturii române în context romanic: Romania e Románia: lingua e cultura romena di fronte all’Occidente.
– O parafrazare a titlului unui volum al lui E. Coşeriu – Limba română în faţa Occidentului – tradus şi în română (Cluj, Editura Dacia, 1994).
– Şi o dovadă în plus a interesului său permanent pentru română, limba sa maternă, alături de italiană, fireşte. Prin urmare, întrucât colocviul nostru avea ca axă principală limba şi cultura română, trebuia să-l aibă ca invitat de onoare pe prof. Coşeriu. Cu câteva luni înainte Domnia Sa acceptase propunerea organizatorilor de a deschide lucrările colocviului cu o conferinţă în plen, deşi era deja grav bolnav. Din păcate, s-a stins din viaţă cu trei zile până la inaugurarea colocviului, ceea ce ne-a bulversat pe toţi.
De aceea, pe parcursul colocviului personalitatea lui E. Coşeriu a fost evocată în repetate rânduri, atât pentru contribuţia sa fundamentală în domeniul lingvisticii generale şi al romanisticii, cât şi pentru interesul său permanent acordat limbii române în context romanic.
De altfel, unii dintre participanţi veniseră din România. Mă refer la Alexandru Niculescu, Marius Sala, Sanda Râpeanu, Ileana Oancea, Rodica Zafiu ş.a. Or, atunci am depus mărturie cu toţii despre perenitatea operei lui Eugeniu Coşeriu. Dat fiind că la colocviu au participat mai mulţi universitari nu doar din Italia şi România, ci şi din Germania, Austria, Belgia etc., am decis să public un volum omagial în memoria maestrului nostru comun.
– Este vorba de Studi in memoria di Eugenio Coseriu. A cura di Vincenzo Orioles „Plurilinguismo”. Contatti di lingue e culture (Udine, 2003, 435 p.), care constituie primul volum In memoriam Eugenio Coseriu2.
– Într-adevăr, Studi in memoria di Eugenio Coseriu adună la un loc textele unor lingvişti din Italia, Spania, Austria, Slovenia şi România, care au vrut să-l omagieze în acest fel pe unul dintre cei mai mari lingvişti ai lumii. Or, interesul lor pentru concepţia lui E. Coşeriu arată tocmai importanţa universală a lingvisticii integrale.
– Dvs. afirmaţi în introducere că mesajul ştiinţific al lui E. Coşeriu a avut un mare ecou în lingvistica internaţională: „Chiar acolo unde nu a făcut şcoală în sensul academic al termenului, savantul a impus o direcţie şi un anumit nivel al travaliului ştiinţific, ceea ce demonstrează o viziune europeană asupra lingvisticii, aflată sub primatul istoriei şi departe de orice abstractizări geometrice”.
– Eugeniu Coşeriu aparţine generaţiei de mari maeştri ai ştiinţei limbajului. Contribuţia sa la progresul teoriei lingvistice este recunoscută pe plan mondial. Amploarea intereselor sale ştiinţifice, profunzimea analizelor sale justifică pe deplin o reflecţie profundă şi continuă asupra studiilor lui Coşeriu.
Aşa cum știm, el are meritul de a fi depăşit dihotomia susţinută de F. de Saussure între structură şi istorie (aporia nu există, afirmă Coşeriu: antinomia sincronie / diacronie „nu aparţine planului obiectului, ci planului de cercetare”), recuperând astfel schimbarea lingvistică, adică dezvoltarea limbilor ca obiect credibil de cercetare.
Maestrul de la Tübingen a ştiut să meargă mult mai departe, dincolo de concepţiile reductive ale unei lingvistici desprinse de uz („limba funcţionează şi există în mod concret în vorbire”), deschizând astfel calea spre varietatea internă a sistemelor lingvistice în articularea lor diversă, inclusiv spre dimensiunea strict textuală în celebra sa trihotomie a planurilor limbajului.
Aş spune că Eugeniu Coşeriu s-a situat la răscruce între structuralism, lingvistica istorică şi variabilitatea limbajului, explorând până în profunzime noi frontiere de cercetare, ducând studiul limbajului până la ultimele sale limite. În felul acesta, el a urmărit obiectivul elaborării unei lingvistici cu adevărat integrale.
Or, o articulare atât de extinsă de interese şi o viziune a ansamblului atât de pregnantă ar fi fost suficiente ele singure să explice aprecierea şi respectul de care se bucura. Trebuie însă să ţinem cont şi de personalitatea sa culturală, de forţa sa intelectuală, despre care vorbeşte Tullio De Mauro, de capacitatea sa permanentă de a crea, oriunde s-ar fi stabilit – în Italia sau în Uruguay, în Spania sau în Germania, fără să uite vreodată România sa natală – noi trasee de cercetare, formând discipoli şi transmiţându-le pasiunea sa pentru lingvistică.
Figură polarizantă care se ridică deasupra oricărei apartenenţe etnice, E. Coşeriu a fost luat ca punct de referinţă de către mulţi cercetători de diferite naţionalităţi. Prin urmare, nu e deloc întâmplător faptul că volumul nostru omagial întruneşte contribuţiile unor lingvişti italieni, români, spanioli, austrieci, sloveni, fiecare dintre aceştia recunoscându-se chiar şi într-un singur fragment al teoriei maestrului. Cu toţii confirmăm, prin propriile texte, apartenenţa noastră la această familie de discipoli coşerieni.
– Printre colaboratorii la acest volum se numără şi prof. Giancarlo Bolognesi, un vechi prieten al lui Coşeriu, care în contribuţia sa se referă la un aspect aproape inedit: Eugenio Coseriu e il „Sodalizio Glottologico Milanese”.
– Într-adevăr, Giancarlo Bolognesi evocă crâmpeie din prietenia sa cu Eugeniu Coşeriu, dar şi o secvenţă importantă din perioada italiană, activitatea din cadrul Societăţii de Lingvistică de la Milano.
Se ştie că E. Coşeriu, după absolvirea studiilor la Universitatea din Roma, unde îşi luase şi doctoratul în filologie, merge la Milano ca profesor de limba română la universitate. Date fiind vremurile grele de atunci, începe să colaboreze la enciclopedia Hoepli. Pentru a-şi câştiga existenţa, se angajează şi ca jurnalist la cotidianul „Corriere Lombardo”, înfiinţat imediat după război. Câtă energie trebuie să fi avut dacă în paralel s-a înscris şi la Facultatea de Filozofie a Universităţii din Milano! Știm că în câţiva ani va absolvi cu succes şi această facultate şi îşi va lua al doilea doctorat în filozofie.
– Cât priveşte colaborarea la „Corriere Lombardo”, G. Bolognesi consideră că ar fi interesant să se vadă în ce măsură E. Coşeriu, prin articolele sale, a contribuit la formarea unui nou tip de limbaj publicistic din acea perioadă3.
– Într-adevăr, G. Bolognesi era ferm convins că E. Coşeriu a contribuit la formarea stilului publicistic din acea epocă, mai ales că la „Corriere Lombardo” mai colaborau alţi doi lingvişti, notorii astăzi: Ed. Sogno şi G. Bonfante. Or, specialiştii care s-au ocupat de istoria limbii italiene din anii ’40-’50 ai secolului trecut susţin că acest cotidian a fost inovator în ce priveşte limba italiană literară, propulsând un stil dezinvolt, plin de neologisme şi destul de apropiat de italiana vorbită.
– Anii petrecuți în Italia constituie o epocă prodigioasă din biografia lui Coşeriu, o epocă de formare, dar şi de afirmare în acelaşi timp.
– Sunt întru totul de acord! G. Bolognesi, discipol direct al lui V. Pisani, l-a cunoscut pe Eugeniu Coşeriu în 1946, primele lor întâlniri având loc la Institutul de Lingvistică al Universităţii din Milano, apoi la şedinţele Societăţii de Lingvistică. Tot de la el aflăm că E. Coşeriu era printre cei mai activi membri ai societăţii. Dacă vă amintiţi, în textul lui Bolognesi avem consemnată această activitate pas cu pas, aproape ca într-un proces-verbal. De fapt, pentru a-şi pregăti textul, autorul chiar a mers la bibliotecă şi s-a documentat la modul cel mai serios. În plus, a găsit procesele-verbale ale şedinţelor Societăţii de Lingvistică şi le-a cercetat amănunţit. Din reconstituirea pe care o face, aflăm că deja la prima şedinţă, după inaugurare, Coşeriu a vorbit Despre etimologia cuvântului sârbo-croat bugarština, cântec epic în versuri lungi, contestând cu argumente solide ipotezele propuse anterior.
– Pe de altă parte, e interesant să vedem cât din această prodigioasă activitate are tangenţe cu limba şi cultura română.
– Se pare că la şedinţele din 1948 Coşeriu a prezentat două comunicări în acest sens: „Fonemul implicit” în română şi Limba lui Ion Barbu (cu unele consideraţii referitoare la limbile învăţate). Iar în 1949 se va ocupa de tema Limbă şi regim în România.
Cert este că şi după plecarea sa din Italia, Coşeriu a continuat să colaboreze cu Societatea de Lingvistică din Milano, care îl invita de fiecare dată când organiza vreo manifestare ştiinţifică. Bunăoară, la congresul prilejuit de cea de-a 50-a aniversare a societăţii (8-10 octombrie 1998), lui Coşeriu i s-a încredinţat să prezinte conferinţa în plen „Lingvistica europeană după F. de Saussure”, care a avut un mare succes.
– Revenind la volumul omagial, în contribuţia dvs. – Aspetti del metalinguaggio di Eugenio Coseriu: fortuna e recepimento nel panorama linguistico italiano, scrisă împreună cu Raffaella Bombi, – vă referiţi la impactul pe care l-a avut sistemul conceptual al lingvisticii integrale în Italia, în special în dicţionarele de lingvistică.
– Să spunem din capul locului că modelul clasic curent al varietăţii lingvistice în practica ştiinţifică europeană i se datorează lui Eugeniu Coşeriu, care, în cadrul concepţiei sale despre limbaj, a elaborat o „taxonomie” formată dintr-un număr mare de concepte ce îşi păstrează în continuare valoarea euristică, alcătuind, totodată, un microsistem bine structurat şi coerent. Este vorba, în primul rând, de parametrii esenţiali ai varietăţii – diatopie / sintopie, diastratie / sinstratie, diafazie / sinfazie –, dar şi de distincţii precum limbă istorică / limbă funcţională, arhitectura / structura limbii etc.
În general, referinţe la teoria şi conceptele coşeriene se găsesc nu doar în dicţionarele de lingvistică, cum ar fi Dizionario di linguistica (Roma, Cardona, 1988), Dizionario di linguistica e di filologia, metrica, retorica (Torino, Beccaria, 1994), Breve dizionario di linguistica (Roma, Casadei, 2001) ş. a., ci şi în cele explicative, precum Grande Dizionario Italiano dell’uso al lui T. De Mauro (Torino, 1999), care glosează termenii diatopic / diatopie, diastratic / diastratie, diafazic / diafazie ş.a.
– Concluzia dvs. este că, deşi conceptele care au avut cea mai mare rezonanţă sunt cele referitoare la dimensiunile varietăţii, ele devenind indispensabile pentru orice cercetător, în lingvistica italiană se cunosc toate distincţiile metodologice stabilite de E. Coşeriu.
– Într-adevăr aşa este. Teoria lui E. Coşeriu este foarte bine cunoscută printre romaniştii italieni şi printre profesorii de lingvistică, în general, graţie traducerilor din opera sa în italiană. Teoria del linguaggio e linguistica generale a apărut la Bari în 1971, iar în 1973 s-au publicat celebrele Lezioni di linguistica generale (Torino, Boringhieri, 1973), după care s-a făcut ediţia spaniolă, considerată astăzi a fi ediţia de referinţă. Au urmat apoi Sincronia, diacronia e storia. Il problema del cambio linguistico (Torino, Boringhieri, 1981) şi Linguistica del testo. Introduzione a una ermeneutica del senso (prima ediţie în 1997), în excelenta traducere a dnei Donatella Di Cesare, discipolă directă a lui E. Coşeriu. Iar ultimele volume publicate în italiană sunt Il linguaggio e l’uomo attuale. Saggi di filosofia del linguaggio (Prefazione di Tullio de Mauro, a cura di Cr. Bota e M. Schiavi, 2007) şi Storia della filosofia del linguaggio (a cura di Donatella Di Cesare, Carocci, Roma, 2010).
– Oricum, în italiană existau mai multe volume decât în limba română. Revenind la volumul editat de dvs., vreau să spun că se deosebeşte de celelalte omagii aduse lui Eugeniu Coşeriu în străinătate prin numărul mare al participanţilor şi, în consecinţă, prin tematica extrem de vastă pe care o abordează, fiind, totodată, cea mai substanţială dedicaţie în acest sens.
– La elaborarea volumului au colaborat, cu texte omagiale, aşa cum spuneam, specialişti de primă mână din mai multe ţări europene. Cu toate acestea, lingvistica italiană este cel mai bine reprezentată, atât ca număr de colaboratori, cât şi ca amploare a tematicii abordate. Mă refer la Maria Patrizia Bologna („Au delà de l’arbitraire du signe”: iconicità e metafora nell’architettura della lingua), la Emilia Calaresu (Le „violazioni” della norma. Percorsi aperti dalle riflessioni teoriche di Eugenio Coseriu), Teresa Ferro (Eugenio Coseriu e la complessa vicenda di un testo romeno del secondo Settecento), Fabiana Fusco (E. Coseriu e l’interferenza negativa: spunti per una riflessione), Celestina Milani (Lingua di emigrati italiani in ambiente anglofono: il caso del Nordamerica), Addolorata Landi (Sul modello interpretativo coseriano. „Explication de texte”), Moreno Morani (Sensum de sensu, verbum e verbo. Riflessioni su teoria e storia della traduzione in margine a uno scritto di Eugenio Coseriu), Luciano Giannelli (Lessematica e etnolinguistica), Federico Vicario (Tra caldo e freddo. Sui gradi di un’antonimia), Umberto Rapallo (Il dilemma della diacronia e i ritmi del tempo storico), Carlo Consani (Commutazione e mescolanza di codice in testi greci della Sicilia tardo-antica e protobizantina), Roberto Gusmani (Graziadio Isaia Ascoli: impegno civile e questione linguistica nell’Italia unita), Daniele Maggi (Solecismi metrici e costanza ritmica: versi ipometri e ipermetri in due poemetti in camerinese di Quinto de Martella (1912-1984), Marco Mancini (Latina antiquissima II: ancora sull’epigrafe del Garigliano), Giovanna Massariello Merzagora (Repertorio linguistico, regionalità e traduzione).
Dintre lingviştii spanioli prezenţi în acest volum omagial, îi menţionez pe Benjamin García Hernández (La semantica de Eugenio Coseriu: significación y designación), Rosario González Pérez (Variaciones en el análisis estructural del léxico: límites y aplicabilidad), Jairo Javier García Sánchez (Tomo y me voy. Entre el influjo bíblico y la gramaticalización obvia) şi José Polo (En torno a la obra de Eugenio Coseriu. Cabos sueltos retrospectivos [1979-2002]).
În ce priveşte lingvistica românească, aceasta a fost reprezentată de Ileana Oancea (Un uomo universale: Eugenio Coseriu) şi Marius Sala (Ricordo di Eugenio Coseriu).
– Dl academician Marius Sala evocă momentul istoric în care l-a cunoscut pe E. Coşeriu prin intermediul studiului La geografia lingüística,pe care Al. Rosetti îl adusese în 1957 de la Congresul Internaţional de Lingvistică de la Oslo, unde îl întâlnise pe E. Coşeriu. Cei trei mari lingvişti români care participaseră la congres – Al. Rosetti, I. Iordan şi Al. Graur – se întorseseră entuziasmaţi de acel tânăr de numai 36 de ani, care, potrivit lui Iordan, „e mare, ştie multe lucruri şi le ştie bine”.
– Într-adevăr, dl Marius Sala se referă pe larg la acest moment istoric. Revenind la volum, dvs. abordaţi tema La théorie d’Eugenio Coseriu et la linguistique soviétique. Iar ultimele două contribuţii sunt cele semnate de Michele Metzeltin de la Universitatea din Viena, Il romeno tra le lingue romanze: uno studio di tipologia dinamica, şi Mitja Skubic, de la Universitatea din Ljubliana, Otro dia – a doua zi.
– Se poate vorbi despre un model Coşeriu – uman, intelectual, profesional – în cadrul comunităţii ştiinţifice de astăzi? Care ar fi trăsăturile esenţiale ale acestui model?
– Comunitatea ştiinţifică a lingviştilor poate şi trebuie să păstreze figura lui Eugeniu Coşeriu ca pe un model din mai multe considerente. În primul rând, pentru bogăţia şi multitudinea intereselor sale: e dificil să găseşti un domeniu sau subdomeniu de cercetare care să nu fi fost explorat de E. Coşeriu.
În al doilea rând, E. Coşeriu trebuie apreciat pentru faptul că a ştiut să recompună unitatea lingvisticii prin intermediul unei revizuiri rafinate a celor două dihotomii saussuriene (mai bine zis, ale vulgatei saussuriene) care riscau să conducă la rupturi şi exasperare. Este vorba, aşa cum spuneam, de depăşirea antinomiei în care sincronia era opusă diacroniei (distincţia nu aparţine planului obiectului, ci planului cercetării, precizează Coşeriu) şi, pe de altă parte, de antinomia langue vs parole, care, în viziunea lui Coşeriu, nu cuprinde realitatea complexă a limbajului, necesitând un construct suplimentar cu bătaie lungă şi cu mare forţă explicativă, cum e cel de normă.
În plus, din unghiul teoretic din care analizăm plurilingvismul, categorizarea variabilităţii interne a sistemelor în funcţie de astfel de parametri, cum ar fi diatopia, diastratia şi diafasia, precum şi postularea conexă a polarităţii terminologice architetură vs. structură, limbă istorică vs. limbă funcţională constituie achiziţii devenite deja clasice, adică un bun comun al lingvisticii europene şi internaţionale care ne permit nouă, cercetătorilor, să corelăm matricea sincronică şi descriptivă cu reflecţii atente asupra uzului lingvistic.
– În calitate de director al Centrului Internaţional de Plurilingvism, vă rog să prezentaţi activitatea dvs. pentru cititorii revistei „Limba Română”.
– Centro Internazionale sul Plurilinguismo, unic în Italia, a fost inaugurat la Universitatea din Udine la 1 ianuarie 1993, primul său director fiind regretatul Roberto Gusmani, maestrul meu şi un foarte bun cunoscător al teoriei lui E. Coşeriu.
Creat după modelul renumitului Centre International de Recherche sur le Bilinguisme al Universităţii Laval din Québec, fondat în 1967, care a fost transformat apoi în Centre interdisciplinaire de recherches sur les activites langagières, centrul nostru a fost constituit la Udine în virtutea poziţiei sale geografice: oraşul nostru se află la confluenţa mai multor arii culturale şi lingvistice – cu Austria, cu ţările din Europa Centrală şi cu Balcanii şi, în acelaşi timp, cuprinde aria lingvistică Friuli – Venezia – Giulia, extrem de complexă.
În ce priveşte plurilingvismul, acesta reprezintă astăzi mai curând o normă decât o excepţie în majoritatea comunităţilor lingvistice. În plus, în contextul actual al componenţei multietnice şi multiculturale a ţărilor din Uniunea Europeană, dimensiunea varietăţii a dobândit o importanţă majoră. Or, această dimensiune este intrinsecă tuturor sistemelor lingvistice. Coabitarea mai multor limbi atât funcţionale, cât şi istorice (în terminologia lui E. Coşeriu), modalităţile lor de interacţiune, natura fenomenelor şi a categoriilor în care ele pot fi clasificate, regulile ce ghidează uzajul alternativ al codurilor, implicaţiile sociale şi formative ale plurilingvismului reprezintă, în linii mari, tematica de cercetare a centrului nostru.
– Dle profesor, vă mulţumesc pentru amabilitatea de a purta acest dialog!
Note
1 E. Coseriu, Il cambiamento linguistico non esiste, text publicat în „Linguistica nuova ed antica”. Rivista annuale di Linguistica Classica Medioevale e Moderna 1, 1983, preluat apoi în J. Lüdtke, J. Albrecht, H. Thun (ed.), Energeia und Ergon. Sprachliche Variation – Sprachgeschichte – Sprachtypologie. Studia in honorem Eugenio, Tübingen, Narr, 1988, vol. I.
2 A se vedea recenzia noastră la acest volum: E. Bojoga, Studi in memoria di Eugenio Coseriu. A cura di Vincenzo Orioles, „Plurilinguismo”. Contatti di lingue e culture. Udine, 2003, 435 p., în „Dacoromania”, 2004-2005, p. 339-350.
3 G. Bolognesi, Eugenio Coseriu e il „Sodalizio Glottologico Milanese”. Il noviziato scientifico, in Studi in memoria di Eugenio Coseriu. A cura di Vincenzo Orioles, „Plurilinguismo”. Contatti di lingue e culture. Udine, 2003, p. 44-46.