Lingvistica lui Eugeniu Coşeriu – un mobil continuu al formării intelectuale
Pentru tipar– Stimată doamnă profesoară Eugenia Bojoga, interviul nostru este prilejuit de inaugurarea Şcolii de vară „Eugeniu Coşeriu şi paradigme ale lingvisticii actuale” de la Cluj din acest an, al cărei iniţiator şi director sunteţi. Preocuparea dumneavoastră pentru valorificarea operei coşeriene este impulsionată de responsabilitatea sui-generis a unei legături de rudenie cu marele savant sau provocarea intelectuală în acest sens se manifestă oarecum independent de sensibilitatea sanguină?
– Cu certitudine, provocarea intelectuală a fost cea care m-a determinat să renunţ, în 1993, la preocupările mele legate de istoria literară şi să mă orientez spre lingvistică. Am simţit atunci un fel de necesitate lăuntrică de a face acest pas decisiv. Ca şi când lingvistica ar fi dobândit dintr-odată pentru mine un sens profund. Nu mă gândeam la dificultăţile unei noi specializări, la efortul intelectual care mă aştepta. Am avut clară în minte doar conştiinţa faptului că trebuie să fac acest lucru. Mi se părea şi un domeniu mult mai incitant, dacă vreţi, decât literatura. Eugeniu Coşeriu însă nu m-a influenţat direct, adică nu mi-a spus să abandonez doctoratul în literatură şi să încep să mă ocup de lingvistică. De altfel, şi cu discipolii săi direcţi a procedat la fel, niciodată nu le-a impus nimic, i-a lăsat pe ei înşişi să decidă.
E adevărat însă că în 1992 îmi adusese din Germania vreo 20 de cărţi din opera sa, iar pe unele îmi scrisese câte o dedicaţie. Or, una din aceste dedicaţii, de pe volumul Die Geschichte der Sprachphilosophie von der Antike bis zur Gegenwart1,sună astfel: „Nicht vergessen! Der Name Eugenia verpflichtet!”, ceea ce în traducere ar însemna: „Să nu uiţi! Ai obligaţie faţă de numele Eugenia!”. Fireşte, un îndemn implicit la a-mi valorifica potenţialul intelectual, aşa cum făcuse el însuşi, dat fiind faptul că numele îmi este dat tocmai în onoarea sa.
În acest sens, provocarea intelectuală, văzută ca o energie a începutului, ca o stare impetuoasă, a fost cea care mi-a suscitat curiozitatea şi interesul pentru lingvistică. „Sensibilitatea sanguină”, cum ziceţi dvs., mi-a fost un sprijin continuu în momentele grele ale urcuşului pe treptele acestei iniţieri. Altfel spus, sensibilitatea sanguină mi-a oferit stabilitate şi continuitate pe această cale inefabilă a cunoaşterii, determinându-mă apoi să mă implic în promovarea şi traducerea operei coşeriene.
Or, pe această cale a asimilării lingvisticii integrale, am avut din capul locului un mare noroc. În primăvara anului 1993 am ajuns la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde se configurase deja, graţie dlui prof. Mircea Borcilă, un cerc de lingvistică integrală, format din studenţi, masteranzi şi doctoranzi, pasionaţi cu toţii de ştiinţa limbajului şi buni cunoscători ai teoriei lui E. Coşeriu.
Cât priveşte implicarea propriu-zisă, am început cu prima carte – Introducere în lingvistică – pe care am tradus-o din spaniolă, împreună cu Elena Ardeleanu, în 1994, crezând că va fi o surpriză pentru E. Coşeriu. Reacţia a fost însă una critică: de ce am început cu acest volum elementar, pe care îl scrisese în primii ani de activitate didactică, când era profesor la Universitatea din Montevideo? I-am răspuns atunci că este cartea cea mai indicată pentru studenţii din anul I de la universităţile noastre, deoarece le oferă o orientare de principiu în problematica mult mai complexă a disciplinelor lingvistice. Fără acest manual introductiv, studenţii nu ar putea înţelege Lecţiile de lingvistică generală, de exemplu, sau Sincronie, diacronie şi istorie. În acest sens, dl M. Borcilă scrie în Cuvânt-înainte că volumul reprezintă una dintre cele mai bune introduceri de care dispune disciplina lingvistică pe plan internaţional, constituind totodată şi „punctul de plecare – istoric şi logic, cel mai avantajos – spre zările conceptuale pe care se va configura, apoi, cea mai cuprinzătoare şi mai temeinică doctrină teoretică în lingvistica timpurilor noastre”2.
Cert este că lectura acestei cărţulii de 143 de pagini a fost pentru mine o revelaţie: am înţeles atunci cât de interesantă poate fi lingvistica. Mi-am dat seama totodată că este vorba de un alt mod de a face lingvistică, de un alt fel de a interpreta logosul uman şi de a explica cum funcţionează limbile particulare ca forme istorice ale limbajului. După aceea am tradus Lecţii de lingvistică generală, volumul complementar celui dintâi şi alte studii.
– Ce aţi remarcat nou în concepţia lui Coşeriu atunci, la început?
– Pentru mine totul era de o noutate absolută. Ca şi discipolii lui Coşeriu, cu care am purtat apoi ample dialoguri, pot spune şi eu că am constatat, în primul rând, limpezimea şi claritatea expunerii. În studiile lui Coşeriu nu avem de-a face cu un stil alambicat care să-ţi dea bătăi de cap atunci când îl citeşti, cum se întâmplă în cazul atâtor lingvişti, ci totul este expus în mod limpede, aproape pe înţelesul tuturor.
În al doilea rând, am remarcat profunzimea gândirii lui Coşeriu, fundamentele sale filozofice. Dar dincolo de aceasta, Eugeniu Coşeriu a ştiut să se exprime fără artificii de prisos, cu o responsabilitate aparte pentru fiecare cuvânt, pentru fiecare frază scrisă. Limbajul tehnic coşerian este accesibil oricărei persoane culte, iar stilul său este antrenant şi interesant. Iată un exemplu sugestiv din Creaţia metaforică în limbaj: „Cuvintele se schimbă continuu, nu numai din punct de vedere fonic, ci şi din punct de vedere semantic, un cuvânt nu este niciodată acelaşi; am spune mai curând că un cuvânt, considerat în două momente succesive ale continuităţii folosirii sale, nu este «ni tout à fait un autre, ni tout à fait le même». În fiecare moment se manifestă ceva care a existat deja şi ceva care n‑a existat niciodată înainte: o inovaţie în forma cuvântului, în folosirea sa, în sistemul său de asociaţii. Această schimbare continuă, această năzuinţă neîntreruptă de creaţie şi de re‑creaţie, în care, ca pe nişte pânze ondulate cu mii de nuanţe sau ca pe suprafaţa scânteietoare a mării în bătaia soarelui, în nici un moment nu se poate fixa un sistem static concret, deoarece în fiecare moment sistemul se frânge pentru a se reconstitui şi pentru a se frânge din nou în momentele imediat succesive – această schimbare continuă este tocmai ceea ce numim realitatea vie a limbajului”3.
De altfel, dna prof. Ana Agud de la Universitatea din Salamanca îmi spunea în cadrul Primului Colocviu „E. Coseriu”, organizat în aprilie 1992 la Universitatea din Iaşi, că, asumându-ţi teoria lui Eugeniu Coşeriu, poţi lucra în cele mai diverse domenii şi cu cele mai diferite „obiecte” şi niciodată nu vei fi obligat să recurgi la o singură metodă care ar putea să-ţi restrângă perspectiva. I-am dat dreptate, deoarece pe parcurs aveam să mă conving şi eu că ceea ce oferă lingvistica integrală este o mare libertate metodologică, alături de o concepţie temeinică şi inovatoare asupra limbajului, cu o serie de distincţii riguroase indispensabile. În interviul pe care l-am realizat ulterior4, doamna Ana Agud afirma că Eugeniu Coşeriu a introdus multă imaginaţie în teoria lingvistică, fiind capabil să vadă în acelaşi timp mai multe planuri ale limbajului şi să integreze în concepţia sa mai multe perspective decât alţi lingvişti. Or, acest lucru le-a lărgit orizontul şi discipolilor săi direcţi, precum şi nouă, discipolilor săi indirecţi.
Revenind la începuturi, am fost impresionată, de asemenea, de cunoaşterea profundă a mai multor limbi, foarte diferite între ele. E. Coşeriu, încă fiind la liceu, şi-a format propria sa metodă de a studia o limbă: în câteva săptămâni era în stare să parcurgă şi să asimileze un manual de gramatică, apoi începea să-şi consolideze cunoştinţele citind literatură în limba respectivă. Mi-am dat seama mai târziu – când am avut marea şansă de a locui în casa sa de la Kirchentellinsfurt, lângă Tübingen – că avea o mare pasiune pentru lectură, dar şi o memorie ieşită din comun: era capabil să reţină absolut tot ce citea / vedea o singura dată. Nu în ultimul rând, m-a impresionat relaţia cu discipolii săi în care vedea parteneri de dialog şi copărtaşi la edificarea lingvisticii integrale.
– Veniţi din Basarabia, aţi făcut studii la Chişinău, aţi adoptat apoi cosmopolitismul clujean ca trambulină pentru deschiderea europeană. Vă rog să rezumaţi acest traseu pe filiera motivaţiei coşeriene.
– Aş putea aproxima acest traseu parafrazându-l pe Albert Einstein, conform căruia lucrul cel mai frumos pe care îl putem trăi este misterul sau tainicul. Acesta este simţământul ce stă la baza artei autentice, dar şi a ştiinţei adevărate. Cine nu-l cunoaşte, cine nu se mai poate minuna, acela are ochii închişi şi sufletul mort, afirmă celebrul fizician. Or, cunoaşterea a ceva de nepătruns la prima vedere, cunoaşterea manifestărilor celei mai adânci raţiuni şi a celei mai luminoase frumuseţi, ce ne sunt accesibile aparent în formele lor exterioare, această cunoaştere şi acest simţământ constituie misterul etern al vieţii şi misterul etern al limbajului, ca factor primordial al fiinţei umane.
Când s-au produs evenimentele din vara anului 1991 – destrămarea Uniunii Sovietice şi declararea independenţei Republicii Moldova – şi Eugeniu Coşeriu a venit la Chişinău, după 51 de ani de absenţă, eram aspirantă la Academia de Ştiinţe a Moldovei, la Institutul de Limbă şi Literatură. Făceam doctoratul în istoria literaturii române, perioada paşoptistă. Atunci mi-a venit ideea să mă reprofilez pe lingvistică, mai ales că în martie 1992, când lui E. Coşeriu i-a fost acordat titlul de doctor honoris causa al universităţii din Cluj-Napoca, am avut marele noroc să-l cunosc pe prof. Mircea Borcilă. Spunându-i că aş vrea să fac lingvistică, dl Borcilă m-a încurajat cu multă căldură, aşa cum ştie să o facă cu toţi cei care îi stau în preajmă, şi în felul acesta am ajuns la Cluj. Îmi amintesc foarte bine că nu-i mărturisisem nici măcar unchiului meu, doar mătuşii Iulia Coşeriu de la Bucureşti, care însă m-a avertizat că îmi va fi foarte greu să încep o specializare în lingvistică. Totuşi, atunci când E. Coşeriu a aflat despre această decizie a mea – venise în Romania –, a zâmbit enigmatic, iar ochii săi aveau o strălucire aparte. Ca şi când „cotitura lingvistică” din biografia mea ar fi ţinut de ordinea firească a lucrurilor.
La Universitatea din Cluj am început să merg la cursurile şi seminariile de Introducere în lingvistică, Istoria filozofiei limbajului, Semiotică, Lingvistica textului etc. Era o lume total nouă, pe care o descopeream pas cu pas şi care mă fascina tot mai mult. Am susţinut apoi teza de doctorat, sub îndrumarea prof. M. Borcilă (în mai 1999), la care a asistat şi prof. E. Coşeriu, fără să intervină deloc. Cel care a vorbit în contextul respectiv a fost Adrian Marino. În ajunul susţinerii îi mărturisea lui Coşeriu că el, de regulă, nu trece pragul Facultăţii de Litere a Universităţii din Cluj, dar că de data asta va face o excepţie. De altfel, de fiecare dată când venea la Cluj, E. Coşeriu se întâlnea cu Adrian Marino, fie că îl vizita la el acasă, fie că luau masa împreună la Casa Universitarilor. Fiindcă am asistat şi eu la aceste întâlniri „între prieteni”, îmi amintesc că dl Marino l-a întrebat odată: „Eugen, ce zici, se mai simte accentul meu moldovenesc?”. Nu bănuiam că celebrul critic literar era frământat de complexe...
În ce priveşte procesul didactic, am început să mă integrez pas cu pas în colectivul Catedrei de limba română şi lingvistică generală, al cărei şef de atunci, dl prof. dr. Gligor Gruiţă, un lingvist foarte serios şi un om de o mare fineţe, m-a întrebat în toamna lui 1997 dacă nu aş dori să rămân la catedră. În 1998 am avut concursul pe post, după care am început să ţin seminarii şi să predau cursuri atât de Lingvistică generală, cât şi de Limba română contemporană. Lexicologie şi semantică. După un semestru, noi, cei care eram specializaţi în lingvistică, am avut marele noroc să ne putem constitui într-o catedră separată, condusă de dl prof. Mircea Borcilă. Au fost, cu certitudine, cei mai frumoşi ani din existenţa grupului nostru de coşerieni de la Cluj.
La Universitatea din Cluj am continuat studiile nu doar de doctorat, ci am făcut şi a doua facultate: spaniolă-germană. Învăţarea limbii germane a fost şi este una din cele mai mari, dar şi mai fascinante provocări intelectuale pentru mine. Prin urmare, nu pot spune că am făcut studii la Chişinău, iar la Cluj mi-am însuşit cosmopolitismul locului, deoarece am studiat tot timpul. Mai curând aş afirma că la Universitatea de Stat din Chişinău aventura cunoaşterii doar a început, însă ea continuă. Cred că provocarea intelectuală tocmai asta şi înseamnă: să deschizi cu aceeaşi curiozitate orice carte proaspăt tipărită, să te apropii cu acelaşi interes de orice concepţie lingvistică şi să împărtăşeşti studenţilor din ceea ce ştii ca şi când ai face-o pentru prima oară.
Pe de altă parte, statutul de cadru didactic al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj mi-a oferit într-adevăr multiple posibilităţi de a pleca cu burse de cercetare în Spania şi Germania, facilitându-mi şi participările la congrese internaţionale, precum şi diverse colaborări în cadrul unor proiecte de anvergură, cum a fost cel de la Universitatea „Karl Eberhard” din Tübingen – „Eugenio Coseriu – Erfassung und Publikation unveröffentlichter Manuskripte”. În plus, în perioada 2004-2007 am avut marea şansă de a preda la Universitatea Carolină din Praga, unde m-am iniţiat în limba şi cultura cehă. În prezent mă aflu la Universitatea din Viena ca profesor invitat pentru semestrul de iarnă 2012-2013. Deci, iată, aventura cunoaşterii continuă atâta timp cât suntem deschişi la minte şi la suflet, atâta timp cât acceptăm ideea că putem învăţa din orice şi de la oricine, chiar şi de la studenţii noştri.
– Nu sunt puţine cazurile în care o carieră ştiinţifică este irigată, într-un mod mai mult sau mai puţin complementar, de variaţii ale specializărilor. Aţi avut şi dumneavoastră fluctuaţii în aventura cunoaşterii?
– Aşa cum vă spuneam, eu am venit dinspre literatură spre lingvistică, ceea ce a însemnat un atu din capul locului. Experienţa din domeniul literaturii îmi este de un real folos şi mă ajută în asimilarea limbilor străine, dar şi în activitatea mea, inclusiv cea didactică (aici la Universitatea din Viena am şi un curs de literatură română, proza interbelică). Prin urmare, am preluat de la unchiul meu metoda de a învăţa o limbă străină, citind cât mai multă literatură în acea limbă.
Când am avut prima bursă la Universitatea din Tübingen, în 1996, şi am locuit în vila lui Coşeriu din Kirchentellinsfurt, tentaţia cea mai mare o reprezentau cărţile de literatură în germană, spaniolă, italiană, franceză, rusă etc. Pe atunci îl citeam pe Mario Vargas Llosa, unul dintre autorii mei preferaţi. Îmi amintesc că într-o zi am descoperit Pantaleón y las visitadoras şi am început să citesc romanul. Seara, la cină, E. Coşeriu m-a întrebat ce zic de inventivitatea căpitanului Pantaleon Pantoja care în roman creează SVGPFA (Servicio de Visitadoras para Guarniciones, Puestos de Frontera y Afines)? A doua seară, fiindcă tocmai ajunsesem la episodul în care căpitanul fusese retrogradat, m-a avertizat să nu-mi fac probleme, fiindcă va fi exilat în munţii Anzi, dar se va descurca şi acolo... L-am întrebat atunci când citise romanul, deoarece astfel de detalii poţi reţine doar după o lectură recentă, la care E. Coşeriu mi-a răspuns: „Atunci când s-a publicat, adică în 1973!”.
Aş putea aduce multe alte exemple de genul acesta. Bunăoară, în 1999 venise la Cluj şi după o conferinţă a intrat în biroul meu. A observat pe un raft colecţia Классики и современники din biblioteca mea de literatură rusă şi a reperat un volum – cred că Повести и рассказы – de M. Салтыков-Щедрин şi m-a întrebat dacă printre texte e şi Повесть о том, как один мужик двух генералов прокормил. Într-adevăr era în volum şi Coşeriu a început să-i redea conţinutul întocmai. Îl citise în liceu, atunci când, îndemnat de tatăl său, se delectase cu scriitorii clasici ruşi, şi îi plăcuse foarte mult.
Deci pentru Coşeriu lectura a însemnat cu adevărat o mare pasiune, dincolo de interesul lingvistic propriu-zis. Şi încă ceva, îi plăcea să citească şi romane poliţiste, pe care le devora de-a dreptul! Era în stare să citească câte un roman pe noapte. Anamaria Coseriu-Pisani, una dintre fiicele sale, redactor la editura dtv (Deutscher Taschenbuch Verlag) din München, îi trimitea periodic prin poştă colete cu romane poliţiste şi niciunul nu rămânea necitit.
În ce priveşte varietatea specializărilor, e firesc ca fiecare dintre noi – mă refer la membrii Centrului de Studii „E. Coseriu” din Cluj – să ne profilăm pe un anumit subdomeniu al lingvisticii integrale. În afară de istoria lingvisticii, domeniile mele sunt lingvistica romanică, semantica şi sociolingvistica. Dar mă pasionează în acelaşi timp domeniul traducerii, cel al lingvisticii textului şi învăţarea limbilor străine.
– Care a fost temeiul intuiţiei dumneavoastră care v-a fixat în zona Coşeriu? Şi credeţi că este definitiv acest lucru?
– Temeiul intuiţiei mele ar trebui căutat în profunzimile fiinţei mele. În copilărie, când eram prin clasa a V-a, bunica mea mi-a arătat pentru prima dată pozele lui Eugeniu Coşeriu – pe care le păstra în taină şi cu mare sfinţenie – şi mi-a spus că este un om mare, recunoscut în toata lumea. După ce am ascultat toată povestea cu sufletul la gură, se pare că i-aş fi aruncat replica „eu îl voi cunoaşte pe unchiul Eugen!”. Uitasem de acest episod, însă bunica mea, o fiinţă foarte înţeleaptă, cu o inteligenţă nativă ieşită din comun, mi l-a amintit atunci când ne-am întâlnit cu toţii în septembrie 1991 la Chişinău.
Sunt ferm convinsă că menirea vieţii mele este să mă „fixez în zona Coşeriu”, cum ziceți dvs. Aceasta nu înseamnă însă o închidere în limitele înguste ale unei discipline mai mult sau mai puţin anoste, cum ar putea să pară pentru unii lingvistica, ci, dimpotrivă, o deschidere spre varii domenii şi un fundament hermeneutic interdisciplinar. În acest sens, teoria lui Coşeriu este atât de vastă şi de complexă, încât nu cred că mi-ar ajunge o viaţă întreagă să materializez ceea ce intenţionez să fac de acum încolo. De altfel, în dezbaterea referitoare la orientările actuale din ştiinţa limbajului şi locul ce-i revine lingvisticii integrale, exegeţi remarcabili cum ar fi Mircea Borcilă5 de la Universitatea din Cluj sau Johannes Kabatek6 de la Universitatea din Tübingen – ca să mă limitez doar la două nume de rezonanţă în acest domeniu – demonstrează avantajele pe care le oferă teoria lui Eugeniu Coşeriu în comparaţie cu alte paradigme lingvistice la modă astăzi.
– Vă rog să ne vorbiţi despre proiectele deja realizate pentru popularizarea operei coşeriene la care aţi contribuit.
– La popularizarea operei coşeriene am contribuit împreună cu colegii mei de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj şi sub îndrumarea directă a dlui prof. Mircea Borcilă. Astfel, am început cu numărul omagial al revistei „Echinox” din 1996 (nr. 10-11-12), intitulat Integralismul lingvistic, am continuat apoi, între anii 1999-2001, cu Dicţionarul de concepte ale lingvisticii integrale, un proiect la care am colaborat toţi membrii Catedrei de lingvistică generală şi semiotică: M. Borcilă, Emma Tămâianu, Lolita Zagaevschi, Oana Boc, Cornel Vîlcu, Lucian Lazăr şi subsemnata. Sper ca în viitorul apropiat să-l putem publica, deoarece nu reprezintă doar un inventar de termeni şi concepte fundamentale ale lingvisticii integrale, ci chiar o scurtă introducere în opera lui E. Coşeriu.
În 2001, cu ocazia aniversarii a 80-a a lui Eugeniu Coşeriu, am publicat un număr omagial al revistei „Studia Universitatis Babes-Bolyai” (2001, nr. 4). Cât priveşte ultimele proiecte de anvergură, în 2009, împreună cu Oana Boc şi cu Cornel Vâlcu, ajutaţi de alţi colegi şi ghidaţi permanent de dl prof. Mircea Borcilă, am reuşit să organizăm cel de-al II-lea Congres Internaţional „Eugeniu Coşeriu”. Iar vara trecută, iată, am inaugurat Şcoala de vară „Eugeniu Coşeriu şi paradigme ale lingvisticii actuale”, care va continua în fiecare an.
– Implicarea dumneavoastră în valorificarea operei lui Eugeniu Coşeriu v-a conferit un statut privilegiat. Puteţi să ne spuneţi care sunt numele şi zonele geografice cele mai sensibile la impactul operei coşeriene? Se ştie că în Spania, spre exemplu, s-au scris demult şi doctorate pe tema integralismului coşerian, apoi dl prof. José María Bernardo a publicat în 1995 monografia La construcción de la lingüística.
– Spaţiile culturale în care este valorizată opera lui E. Coşeriu sunt, în primul rând, ţările în care a studiat ori şi-a desfăşurat activitatea, adică Italia, Uruguay – şi prin aceasta toată lumea hispanică – şi Germania. În al doilea rând, sunt spaţiile culturale cu cea mai mare deschidere, cum ar fi Japonia şi fosta U.R.S.S., unde a fost tradus cu mulţi ani în urmă.
După schimbările din 1989 a devenit mult mai cunoscut şi în ţările din est unde până atunci nu prea se traduceau şi nici nu se citau lingvişti din lumea „burgheză”, dar, paradoxal, lingviştii din U.R.S.S. o puteau face.
De altfel, în ţările din blocul ex-sovietic s-au difuzat mai ales studiile lui Coşeriu traduse în limba rusă. Îmi spunea Anna Oczko, bursiera noastră de la Universitatea Jagelonă din Cracovia, că, înainte de a veni la Cluj, i-a mărturisit profesoarei sale de lingvistică bucuria acestei participări, la care profesoara respectivă i-a replicat că ea nu auzise de un lingvist pe nume Coşeriu (pronunţat româneşte, cu ş). A doua zi însă i-a dat telefon ca să-i spună că ea a citit mai multe studii scrise de Eugenio Coseriu (scris şi pronunţat cu s) în limba rusă...
Cert este că până a se produce schimbările din 1989, lingviştii din ţările afiliate lagărului socialist se orientau după canonul oficial impus de Moscova şi în acest domeniu. Or, odată cu schimbările politice s-a schimbat şi situaţia în lingvistică. Să dau un exemplu: primul lingvist occidental tradus şi popularizat în Bulgaria după căderea comunismului a fost E. Coşeriu, cu volumul Lecţii de lingvistică generală, apărut în 1990, în traducerea dnei Maria Kitova, distinsă hispanistă de la Universitatea din Sofia. La scurt timp, în 1995, a apărut şi o monografie despre teoria lui E. Coşeriu în limba bulgară, scrisă de Ivan Kancev, şeful Catedrei de limbi romanice de la Universitatea din Sofia, intitulată Structuralismul dinamic în lingvistica actuală7.
Dacă ar fi să reperăm zonele geografice cele mai sensibile la impactul operei coşeriene după tezele de doctorat şi respectiv după monografiile dedicate lui E. Coşeriu, atunci ar merita să precizăm că prima monografie a apărut în Germania şi a fost scrisă de un japonez, Kenosuke Ezawa, şi se numeşte Sprachsystem und Sprechnorm. Studien zur Coseriuschen Sprachnormtheorie (Tübingen, Niemeyer, 1985). Apoi au apărut alte două monografii în spaţiul hispanic: una în Mexic şi alta în Spania. Cea din urmă – Funcionalimso estructural y generativismo: aportaciones a un capitulo de la historia de la lingüística (Madrid, Alianza, 1982), al cărei autor este Víctor Sánchez de Zavala – o confruntare directă a ideilor lui N. Chomsky cu fundamentele teoretice şi epistemologice ale teoriei lui E. Coşeriu. Tot în spaţiul hispanic au apărut apoi Logica y lenguaje en Eugenio Coseriu (Madrid, Gredos, 1993) de Antonio Vilarnovo Caamaño şi La construción de la lingüística. Un debate epistemológico (Universitat de Valencia, 1995) de José María Bernardo.
Cât priveşte mediul academic francez, Colette Laplace a publicat la Paris Théorie du langage et théorie de la traduction: les concepts-clefs de trois auteurs: Kade (Leipzig), Coseriu (Tübingen), Seleskovitch (Paris) (1994), o valorificare a teoriei traducerii la E. Coşeriu.
Aş putea continua şi cu alte titluri, inclusiv cu cele publicate de colegii mei E. Tămâianu, L. Zagaevschi, O. Boc, C. Vîlcu, N. Neşu de la Cluj –, mă voi limita însă la a face referire la excelenta carte de interviuri cu E. Coşeriu, apărută în Germania – Johannes Kabatek, Adolfo Murguía, Die Sachen sagen, wie sie sind”. Eugenio Coseriu im Gespräch (Tübingen, Narr Verlag, 1997) despre care am scris în revista chişinăuiană „Contrafort”.
O zonă foarte sensibilă la concepţia şi studiile lui E. Coşeriu a fost, aşa cum spuneam, şi fosta U. R. S. S. Dar amănunte referitoare la acest aspect voi oferi în volumul pe care îl voi publica în curând, pornind de la teza mea de doctorat despre receptarea operei lui Eugeniu Coşeriu în lingvistica sovietică.
– Iată că interesul pentru opera coşeriană a generat, prin efortul dumneavoastră, un proiect inedit: o şcoală de vară internaţională, desfăşurată în acest an în primă ediţie la Cluj. Un stagiu de care am putut beneficia şi eu şi pe care, prin amploarea abordării şi prin deschiderea spre o universalitate a gândirii limbajului, îl consider un program cu şanse enorme de manifestare în perspectivă. Care au fost, de fapt, proiecţiile obiective ale acestei iniţiative?
– Şcoala internaţională de vară „Eugeniu Coşeriu şi paradigme ale lingvisticii actuale” se situează, ca miză și pondere, în imediata proximitate a celui de-al II-lea Congres Internaţional „E. Coşeriu”, pe care l-am organizat în septembrie 2009 la Cluj. În realitate, congresul – care a fost o reuşită din toate punctele de vedere – ne-a demonstrat că suntem în stare să organizăm şi alte manifestări ştiinţifice de amploare. Dacă vreţi, ne-a făcut să avem mai multă încredere în forţele proprii.
Or, la acel eveniment a participat şi doamna prof. Maria Iliescu de la Universitatea din Innsbruck, Austria, preşedinta Societăţii Internaţionale de Lingvistică Romanică, care, văzând că la Cluj s-a constituit un adevărat centru de studii lingvistice şi că am reuşit să organizăm o manifestare ştiinţifică de mare anvergură, ne-a îndemnat să dăm mai multă coerenţă preocupărilor noastre. Astfel, din discuţiile cu distinsa profesoară a apărut ideea organizării unei şcoli de vară la care să participe tineri din mai multe ţări. Ideea lansată în 2009 a germinat până în 2012, când a dat rod.
În ce priveşte organizarea acestei şcoli şi derularea ei în continuare, am decis cu colegii să ne implicăm prin rotaţie, deoarece astfel de cursuri presupun nu doar a invita la timp profesori din străinătate sau implicarea directă a colaboratorilor Centrului de Studii „E. Coşeriu” de la Cluj, ci şi foarte multă energie investită în selectarea bursierilor, în stabilirea regimului optim de conferințe și seminarii, precum şi rezolvarea unor probleme colaterale, însă importante, cum ar fi cazarea şi masa, obţinerea unor fonduri pentru acestea etc.
Din acest punct de vedere, şcoala de vară nu a început în 25 iunie şi nu s-a sfârşit în data de 8 iulie, ci a durat mult mai mult, până la începutul lunii septembrie, când Universitatea „Babeş-Bolyai” a făcut plăţile către Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi către restaurantul Marty, unde participanţii au luat masa. Aş vrea să le mulţumesc şi pe această cale tuturor celor care ne-au sprijinit în proiectul nostru, dar mai ales Primăriei Cluj-Napoca şi Consiliului local, dlui primar Emil Boc, care a participat la inaugurarea şcolii noastre, oferind şi cocktail-ul de la sfârşit, şi dlui Ion Cristofor, şeful Direcţiei Cultură.
Le mulţumesc şi distinşilor profesori din străinătate care au dat curs invitaţiei noastre, făcute cu două luni înainte de desfăşurarea propriu-zisă a şcolii de vară. Mă refer la dl José María Bernardo de la Universitatea din Valencia (Spania), la dl Vincenzo Orioles de la Universitatea din Udine (Italia), la dl Jesús Martínez del Castillo de la Universitatea din Almería (Spania) şi la Cristian Bota de la Universitatea din Geneva (Elveţia). Dar nu în ultimul rând le mulţumesc şi bursierilor care au venit la Cluj să se iniţieze în vasta problematică a lingvisticii integrale.
– Cursul de lexematică ţinut de către dumneavoastră în cadrul şcolii de vară de la Cluj a fost un test al diferenţei şi virtualităţilor limbii române faţă de rusă, poloneză, slovacă..., suscitând interesul studenţilor, colegilor mei, ca reprezentanţi ai acestor limbi. Ce părere aveţi despre operativitatea asociativă a lui Coşeriu dintre planurile expresiei şi conţinutului în teoria semantică? Cum anume configurează acestea individualitatea unei limbi?
– Lexematica reprezintă, aşa cum spuneam, una dintre specializările mele, dar şi una din pasiunile mele. Ce poate fi mai interesant decât să descoperi structurarea lumii şi a realităţii înconjurătoare în cuvintele fiecărei limbi în parte? Or, conceptul de câmp lexical şi de solidaritate lexicală, teoretizate admirabil de Coşeriu, ca şi lexematica în întregime permit descrierea şi compararea celor mai diverse limbi.
– Cum vi s-a părut prezenţa participanţilor în cadrul şcolii de vară de la Cluj şi ce gânduri v-a trezit eterogenitatea componenţei?
– Bursierii noştri, pe care i-am selectat cu mare grijă, mi s-au părut nişte tineri foarte dotaţi. Cu interese diferite şi de naţionalităţi diferite, cu toţii sunt pasionaţi de limba română. Fiind vorba de prima ediţie a şcolii noastre de vară, mi-am zis: ce-ar fi să introducem pentru candidaţii din străinătate încă un criteriu în acordarea burselor, cel al cunoaşterii limbii române? În final, aşa am şi făcut. Aţi văzut cât de fluent se exprimă în română Anna Oczko şi Przemysław Dębowiak de la Universitatea Jagelonă din Cracovia?! Tot astfel şi Sebastià Moranta (Universitatea din Marburg, Germania), Montsant Figuerola Jimenez (Universitatea Autonomă din Barcelona, Spania), Jannine Wiesemann (Universitatea din Potsdam, Germania) şi Martin Dorko (Universitatea din Bratislava, Slovacia). Ţin să precizez totodată că la consolidarea grupului de bursieri aţi contribuit, întâi de toate, dvs., grupul din Republica Moldova – reprezentat de Cristina Benea şi Oxana Niculica de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Natalia Zaharova, Felicia Ilco şi Doina Corobcean de la Universitatea de Stat din Moldova şi dvs., dar şi Alina Popescu de la Universitatea din Timişoara, Noura Shaban de la Universitatea din Bucuresti şi Ciprian Speranza de la Universitatea din Basel. Din păcate, o bursieră din Franţa – Fatima Louati, de la Universitatea Paul Valéry III din Montpellier – nu a mai putut veni. În ultimul moment am acceptat încă un bursier, pe Lluis Cavalle, masterand de la Universitatea Autonomă din Barcelona.
– Stimată doamnă profesoară Eugenia Bojoga, din numele întregului grup al bursierilor, aş vrea să vă aduc cele mai sincere mulţumiri personal pentru efortul impresionant şi generozitatea dumneavoastră fără de care nu ar fi putut avea loc o astfel de manifestare şi să vă asigur de susţinerea noastră, a colegiului revistei „Limba Română”, în viitoarele iniţiative care, avem certitudinea, nu vor întârzia să apară. În calitate de studentă a Şcolii de vară „Eugeniu Coşeriu şi paradigme ale lingvisticii actuale”, aş vrea, de asemenea, să mulţumesc profesorilor pe care am avut ocazia fericită de a-i cunoaşte în cadrul prestigioasei universităţi clujene, un spaţiu deschis dialogului valorilor şi al armonizării diferenţelor: Mircea Borcilă, Oana Boc, Cornel Vîlcu, Ciprian Speranza, Dina Vîlcu, Cristina Varga, Elena Faur, Diana Faur, José María Bernardo, Vincenzo Orioles, Jesús Martínez del Castillo, Cristian Bota, precum şi tuturor colegilor, în special celor străini, care ne-au impresionat cu aplecarea lor pentru cultura românească: Martin Pablo Dorko, Sebastià Moranta, Anna Oszko, Przemysław Dębowiak, Montsant Figuerola, unii dintre ei foarte curajoşi, abordând fenomene extreme ale limbii române, spre exemplu, problema aşa-zisei limbi moldoveneşti...
Note
1 Cf. E. Coseriu, Die Geschichte der Sprachphilosophie von der Antike bis zur Gegenwart. Eine Übersicht. Teil II. Von Leibniz bis Rousseau, Gunter Narr Verlag, Tübingen, 1972.
2 M. Borcilă, Cuvânt înainte la E. Coşeriu, Introducere în lingvistică, trad. din spaniolă de E. Ardeleanu şi E. Bojoga, Editura Echinox, Cluj, 1994, p. 5.
3 E. Coşeriu, Creaţia metaforică în limbaj, trad. din spaniolă de E. Bojoga, în „Dacoromania”, serie nouă, IV, 2000-2001, p. 41.
4 „Faptul de a-l cunoaşte pe E. Coşeriu a fost ca o provocare pentru mine”. Dialog cu prof. dr. Ana Agud, Universitatea din Salamanca, realizat de Eugenia Bojoga, în „Contrafort”, 2003, nr. 10-11, p. 32-33.
5 M. Borcilă, Eugeniu Coşeriu şi orizonturile lingvisticii, în „Echinox”, Cluj, nr. 5, 1988; Început de drum în studiile integraliste, Studia Universitatis Babes-Bolyai, Philologia, XLVI, nr. 4, 2001, p. 3-14, dar şi alte studii.
6 J. Kabatek, Einheitlichkeit der Bedeutung, Designat und Integrale Linguistik, în B. Staib (Hrsg.), Linguistica romanica et indiana. Festschrift für Wolf Dietrich zum 60. Geburtstag, Gunter Narr, Tübingen, 2000, precum şi Intuición y empirismo, conferinţa în plen din cadrul celui de-al III-lea Congres Internaţional E. Coşeriu, lingüísta entre dos siglos, 5-7 octombrie 2011.
7 I. Kančev, Dinamičnijat strukturalism v sovremennoto ezikoznanie, Sofia, Universitatea „St. Kliment Ohridcki”, 1995.