Între speranţe şi capcane
Pentru tiparÎn cadrul manifestărilor organizate de Ziua Naţională a Culturii, în Sala Mare a Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, se înscrie şi expoziţia de artă contemporană, „Arta anilor ’50-’85 ai secolului trecut: de la comanda socială la rezistenţa prin artă”, care cuprinde 74 de lucrări de pictură, sculptură, grafică şi artă decorativă din colecţia Muzeului Naţional de Artă, producţie artistică realizată într-o perioadă în care statul îşi propunea să adopte un singur model estetic, conform cu ideologia proletcultistă. Expoziţia trebuie înţeleasă, întâi de toate, ca un act de repunere în valoare a unor opere care au stat închise în depozite, fără să circule, mai bine de un sfert de secol.
Cu riscul de a provoca polemici printre amatorii artei şi poate în mediul artiștilor, ne propunem, în următorii ani, să readucem periodic, în spaţiul expoziţional, creaţii artistice realizate într-o perioadă de totală confuzie a tematicilor impuse de regimul ideologic şi adoptate, cu o anumită loialitate, de întreaga comunitate artistică, prin abordări estetice adesea la fel de confuze stilistic. Artistul din acea perioadă nu avea alternative, întrucât contextul expoziţional, cu excepţia saloanelor de toamnă, era gândit în cancelariile puterii, în conformitate cu agenda politică: „60 de ani glorioşi ai Uniunii Sovietice”, „Pământ şi oameni”, „Întotdeauna de veghe”, „Cultura fizică şi sportul în arta plastică”, „Maeştri ai culturii pentru pace” şi alte titluri legate de diverse aniversări ideologice.La rândul lor, criticii de artă, cei care puteau oarecum orienta mediul artistic către tendinţele noi ale artei moderne, pe lângă folosirea ostentativă în texte de analiză a unor expresii bizare, abracadabrante, gen: „incomparabilitatea deciziilor de culori”, „povestire în limba simbolică a graficii despre faptele eroice ale sportivilor sovietici”, „bine organizat ritmic şi frumos după culoare”, „senzaţie furtunoasă a mişcării”, „laconismul deciziei compoziţionale”, „valoare plastică bine meritată”, „înţelegere adâncă a temei” etc. rămâneau docili sistemului recurgând, de regulă, la elogierea expunerilor publice, iar uneori limitându-se doar la enunţarea numelor artiştilor expozanţi, a titlurilor lucrărilor şi a datelor de catalog.
Expoziţia actuală nu promovează modele nominale, ierarhii artistice sau o tematică ideologică tendenţioasă. Selecţia reprezintă o parte dintre lucrările realizate la comanda politică, în special cele dedicate „cântării muncii”.
În cadrul expoziţiei se regăsesc şi câteva lucrări din perioada cea mai dură pentru manifestările artistice din Moldova, cea postbelică, în care puterea impunea agresiv modelul „realismului socialist”. În acele vremuri, artiştii loiali puterii s-au preocupat exclusiv de ilustrarea vieţii socialiste, iar arta acestora, influenţată sau dependentă de mecanismele puterii, s-a transformat într-un mijloc de propagandă. Se promova o estetică conservatoare, adaptată intereselor politicului şi care ilustra, într-un mod distorsionat, realitatea. Vorbim de o artă depersonalizată, care se adresa maselor şi care trebuia, în totalitatea ei, să aparţină maselor. Originalitatea, creativitatea sau libertatea de expresie nu erau acceptate în niciun caz (M. Gamburd, Brigadirul Boiarschi, 1949 ul. p., C. Cobizev, Seceriş, 1952, aluminiu, I. Bogdescu, O. Kaciarov, Bună ziua, stepă, 1953, ul. p., D. Sevastianov, La culesul strugurilor, 1953, ul. p., M. Grecu, Savanţi în colhoz, 1954, ul. p.).
La sfârşitul anilor ’50, odată cu aşa-numitul dezgheţ hruşciovist, s-a produs o oarecare relaxare ideologică, de care au profitat o parte dintre artişti, încercând să-şi aleagă singuri subiectele şi să-şi reorienteze discursul artistic spre arta modernă. Această stare de lucruri n-a durat însă prea mult, în scurt timp sunt restartate mecanismele ideologice care au înregimentat întreaga comunitate artistică în slujba puterii. Fără piaţa de artă, existând doar o singură cerere de achiziţie a producţiei artistice, cea venită din partea statului, puterea a reuşit să atragă creatorii, inclusiv datorită onorariilor generoase, într-o utopie artistică şi politică bazată pe cenzura dură. Cei care nu se aliniau rigorilor impuse şi nu răspundeau comenzilor ideologice, erau supuşi unui proces de intimidare şi persecutare incalificabile. O parte dintre artiştii perioadei respective şi-au pliat discursul plastic pe imperativele puterii, alţii au răspuns doar parţial solicitărilor oficiale, producând, în paralel, aşa-numita artă pentru mediul artistic, şi doar puţini au ignorat în totalitate comanda politică. În fapt, tocmai aceştia din urmă au avut o influenţă benefică asupra mişcării artistice, promovând modelul estetic european orientat către tendinţele estetice inovatoare.
Majoritatea lucrărilor expuse aparţin plasticienilor care au marcat întreaga perioadă, deşi sunt lucrări ancorate exclusiv în realitatea concretă, inspirate simplist din procesul de producere: munca pe şantier, oţelari în turnătorii, scene ale unor brigăzi fruntaşe de muncă, peisaje panoramice proslăvind munca în colhoz, la ferme etc. Aici e cazul să fim oneşti cu noi înşine şi cu unii dintre artiştii plastici care şi-au riscat destinele şi să recunoaştem că unele dintre lucrările apărute în acele timpuri vitrege sunt creaţii veridice, atât graţie talentului fiecărui artist în parte, cât şi datorită limbajelor plastice moderne care se încadrau în concepte estetice individuale. Vom aminti aici doar câţiva artişti ale căror lucrări ne demonstrează, fără drept de tăgadă, viabilitatea acestei teze: V. Rusu Ciobanu, Plantarea pomilor, 1961; M. Grecu, Stăpânii oţelului, 1961; Gh. Dmitriev, Toamna, 1966; A. Grigoraş, Brigada comsomolistă, 1966; A. David, Roada, 1977; D. Iancu, De la muncă, 1972; P. Jereghi, Clacă, 1970; N. Bahcevan, Fierarii, 1975; Gh. Vrabie, Construcţia casei, 1975; Şt. Tuhari, De la muncă, 1965; A. Colâbneac, Pescarul bătrân, 1970; I. Bogdesco, Mama. Din seria Patria mea, 1961.
Contemplând aceste lucrări, ne putem da seama că modelul estetic colectiv, impus de regimul totalitar de la acea vreme, a eşuat.
Expoziţia se bucură de un real succes atât din partea iubitorilor de artă, cât şi a mediului artistic. Oferă ocazia inedită de a ne reaminti de o serie de creaţii şi de a percepe şi asimila, dintr-o altă perspectivă, intenţiile artistice din acea vreme.
Nu putem ignora o perioadă istorică în care puterea, prin instrumentele sale ideologice, a avut o influenţă negativă asupra procesului de creație. Este o etapă pe care mediul artistic a traversat-o şi care trebuie asumată.
Din aceste considerente, proiectul iniţiat va continua, cu certitudine, prin alte expoziţii tematice, reflectând anumite perioade ale istoriei, în cadrul cărora noua generaţie va descoperi şi alte nume notorii, care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea artelor plastice autohtone.