Primarii capitalei basarabene
Pentru tipar;)
;)
;)
;)
;)
Atunci când scriem despre primarii Chişinăului, probabil că ar trebui să găsim un punct sigur de referinţă: contribuţia reală a acestora la dezvoltarea sub mai multe aspecte a localităţii noastre. Două figuri distincte se profilează în capul listei celor care au lăsat urme adânci în istoria mai nouă a oraşului – Carol Schmidt şi Serafim Urecheanu.
Jurist de profesie, neamţul Carol Schmidt a pus temelia Chişinăului modern. Primul sistem de asigurare cu apă şi canalizare, pavarea străzilor, primul transport în comun – tramvaiul cu cai, întâiul sistem de electrificare şi, desigur, clădirea actuală a Primăriei, edificiul Muzeului de Etnografie şi Istorie Naturală al Moldovei (str. M. Kogălniceanu), şcoli, spitale, gara din Chişinău – iată doar câteva din însemnele Primăriei conduse de C. Schmidt, preocupată nu numai de gospodăria comunală, ci şi de viaţa spirituală a cetăţenilor. Astfel, la Chişinău, au fost găzduite în mai multe rânduri expoziţii itinerante ale „peredvijnicilor” (pictori realişti ruşi), inclusiv în sediul Primăriei. Oraşul era vizitat de trupe teatrale, de cântăreţi de operă şi prin aceste acţiuni capitala gubernială era plasată în rândul oraşelor de prestigiu din Rusia ţaristă. Plecarea din post a primarului a avut loc imediat după pogromul din 1903. Declaraţia, în momentul prezentării demisiei, suna astfel: „Eu nu pot să fiu primar într-un oraş în care se comit asemenea barbarii”.
Atunci când se scrie şi se vorbeşte despre primarii Chişinăului, Carol Schmidt este unul care nu poate fi inclus într-o categorie obişnuită. A fost primar timp de 25 de ani. A schimbat radical aspectul urbei. Dintr-un orăşel provincial, cu relaţii economice subdezvoltate, Chişinăul s-a transformat într-o localitate cu evidente trăsături europene. A fost unicul primar pentru care, pe când era încă în viaţă, orăşenii au cerut ca una dintre străzile centrale să-i poarte numele. Dispunem de mai multe documente ce confirmă calităţile excepţionale ale acestui om.
Gheorghe Bezviconi, în cartea sa Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru (Bucureşti, 1943), prezintă în felul următor originea lui C. Schmidt:
„...acte 1841, Germani. Urmaşul lui Alexandru Schmidt (m. 1886), medic, Carol S. (1845-1928), jude de instrucţie, primar-reformator al Chişinăului (1877-1903), căsătorit cu Maria I. Cristi.”
Un alt document important, semnat chiar de Carol Schmidt, este expus în volumul lui Nicolae Laşcov Istoria pervoi Kişiniovskoi:
„M-am născut în 1846. La gimnaziul pe care aveţi onoarea să-l conduceţi am fost primit în 1857 în clasa a doua şi am absolvit gimnaziul în 1863, fiind decorat cu medalie de argint. După terminarea cursului de juridică al Universităţii din Odesa, în 1868, mi-a fost confirmat titlul de doctor în ştiinţe juridice.
În acelaşi an am fost primit în calitate de candidat în judecătorie, iniţial în Judecătoria regională penală, apoi în Judecătoria judeţeană Chişinău...”
Această perioadă este redată foarte exact în formularul de serviciu al lui Carol Schmidt, întocmit în luna august 1903 şi care se păstrează în Arhiva Naţională a R. Moldova în fondul 78, inv. 1., dos. 271:
„Carol Alexandru Schmidt, consilier de stat, primarul Chişinăului (în etate de 57 de ani, de confesiune luterană). Are următoarele distincţii: ordinul Sf. Stanislas, gr. II; medalia de bronz în memoria războiului oriental din 1877-1878, semnul Crucii Roşii instituit la 13 martie 1879 prin aprobare supremă, medalia de bronz instituită în memoria încoronării împăratului Alexandru III; ordinul Sf. Ana, gr. II; ordinul Sf. Vladimir, gr. IV; medalia de argint întru consemnarea încoronării împăratului Nicolai II, medalia de argint în memoria guvernării împăratului Alexandru III şi medalia de bronz pentru munca depusă la recensământul populaţiei din Rusia în 1897”.
Al doilea capitol din dosarul personal este mai scurt, dar la fel de important. Originea socială este definită ca provenind din nobili ereditari.
Despre averea pe care o poseda şi despre venituri scrie clar: „Are o moşie de o mie de desetine în Căbăeşti, judeţul Chişinău, care este avere comună cu a copiilor, şi mai are în posesie o livadă în Chişinău ce valorează 6.000 rub.”.
Referitor la situaţia familială informaţia este sumară. La momentul completării dosarului era văduv. Copiii lui erau creştini ortodocşi: Vladimir, născut la 26 decembrie 1877; Alexandru, născut la 18 noiembrie 1879 şi fiicele: Maria, născută la 13 noiembrie 1880, şi Tatiana, născută la 29 noiembrie 1881.
Cronologic, activitatea lui Carol Schmidt poate fi descifrată cu mare exactitate datorită dosarului personal. Ordinea consecutivă a mişcării lui pe scara ierarhică începe cu data confirmării titlului de candidat (doctor) în ştiinţe.
Într-un manuscris, semnat de Pantelimon V. Sinadino şi intitulat Naş Chişiniov (1904-1910), portretul lui Carol Schmidt este redat după cum urmează:
„Câteva cuvinte despre C.A. Schmidt, care în timp de mai bine de 25 de ani (iar pentru istoria Chişinăului acest termen este impunător) a fost primar al oraşului constituit în formula actuală abia în 1812. C.A. Schmidt a fost ales în postul de primar al oraşului pe când era un tânăr de treizeci de ani şi care anterior lucrase anchetator judiciar. Probabil, se deosebea de alţi semeni prin calităţi extrem de preţioase şi utile pentru un funcţionar public. Mai întâi de toate tânărul primar avea studii superioare juridice, pe când marea majoritate a consilierilor nu beneficiaseră decât de o instruire în condiţii casnice. Era foarte energic şi demonstra o mare capacitate de muncă, ceea ce era foarte important, dacă precizăm că la 1877 Chişinăul era o cloacă de murdărie.”
În cartea lui Gheorghe Bezviconi Semimileniul Chişinăului (tipărită în colecţia Scrieri despre Chişinău, Editura Museum, 1996) autorul descrie conducerea comunală a oraşului, trecând în revistă primarii care, după părerea lui, s-au remarcat:
„Încă din secolul XVIII apar pârcălabii de Chişinău; administrarea târgului rămâne în sarcina acestor castelani, cărora le succedă generalii şi guvernatorii ruşi. Totuşi, în 1817, se mai înfiinţează o primărie propriu-zisă – Duma orăşenească, consiliul comunal completându-se cu cinci consilieri, aleşi după naţionalităţi, câte un moldovean, rus, bulgar, grec şi evreu. Pe anii 1817-19 se alege un primar – căpitanul moldovean Anghel Nour... De la 1819, pentru sarcini administrativ-judecătoreşti ale oraşului se instituie postul de Magistrat, condus de un burgomistr şi doi ratmani. Primul burgomistr este Stavru Dimu”.
În baza documentelor de arhivă s-a făcut o reconstituire a listei primarilor de Chişinău, pe care am inclus-o şi în Enciclopedia Chişinău (Editura Museum, 1997). Cel dintâi primar al Chişinăului a fost căpitanul moldovean Anghel Nour, care s-a aflat în acest post până în 1821. Cel de-al doilea primar al cărui nume a ajuns până la noi este Dimitrie Lovcinski – (1825-1830). Urmează în ordine cronologică: (1831-1833) – Stavru Dimu, (1834-1836) – Dimitrie Lovcinski, (1837-1839) – Pantelimon Sinadino, (1840-1842) – Pantelimon Sinadino, (1843-1845) – Dimitrie Durdufi, (1849-1854) – Dimitrie Mincu, (1855-1858) – Anghel Nicolau, (1858-1860) – Dimitrie Mincu, (1861-1866) – Dimitrie Mincu, (1867-1869) – Adam Krijanovski, (1870-1871) – Pavel Gumalic, (1871-1877) – Clemente Şumanski, (1877-1903) – Carol Schmidt, (1904-1905) – Leopold Siţinski, (1905-1910) – Pantelimon Sinadino, (1910-1917) – I. Levinski, (1917-1918) – Alexander Schmidt, (1918-1919) – Vladimir Hertza, (1919-1920) – Teodor Cojocaru, (1920-1922) – I. Levinski, (1922-1923) – Vasile Bârcă, (1923) – Gherman Pântea, (1923-1924) – Nicolae Bivol, (1924-1925) – Vasile Bârcă, (1925-1926) – Nicolae Bivol, (1926-1927) – Sebastian Teodorescu, (1927-1928) – Gherman Pântea, (1928-1931) – Ion Negrescu, (1931-1932) – Constantin Ionescu, (1932) – Gherman Pântea, (1932-1933) – Dimitrie Bogos, (1933-1937) – Ion Costin, (1937-1938) – Alexandru Sibirski, primar-girant, (1938) – Constantin Dardan, (1938-1940) – Vladimir Cristi, (1941) – Anibal Dobjanschi, (1991-1994) – Nicolae Costin, din 1994 – Serafim Urecheanu…
Cei care ajungeau în funcţia de primar erau selectaţi din rândurile persoanelor cu o anumită pondere în municipiu. În mare parte erau comercianţi, oameni ai finanţelor şi chiar moşieri. O dată cu constituirea unei structuri municipale clare, cam pe la 1870, în fruntea primăriei vin personalităţi cu un profil profesional, moral şi politic bine definit.
Un exemplu definitoriu în acest sens îl găsim într-un capitol special din cartea lui Gheorghe Bezviconi Semimileniul Chişinăului:
„În calitate de primari ajung intelectuali distinşi ai Chişinăului, primul ales fiind C.P. Şumanski, fost jude de instrucţie, căsătorit cu Ecaterina Stroescu, sora marelui mecena Vasile Stroescu. Şumanski moare subit, în vârstă de 48 de ani, la 3 septembrie 1877, în urma unui incendiu al teatrului de vară din Grădina Publică.
Succesorul lui Şumanski este C.A.Schmidt (1846-1928), şi el fost jude de instrucţie, ilustru primar al Chişinăului, sub a cărui conducere oraşul nostru trece din treapta de sat la cea de oraş. Pe la sfârşitul anilor ’80 ai secolului trecut se face un împrumut de înzestrare a Chişinăului, în valoare de 1.500.000 ruble; acest împrumut dă posibilitate să se achite datoriile mai mici din trecut, iar 800.000 ruble se depun la Comisia edilitară, prezidată de dr. L.E. Siţinski. Se construieşte clădirea primăriei, cea a pompieriei, a spitalului orăşenesc şi a celui militar, mai multe şcoli. Schmidt demisionează la 14 septembrie 1903, în urma pogromului evreiesc, fiind un fruntaş obştesc de concepţie liberală, care nu e de acord cu manifestări de acest gen.
Locul lui Schmidt îl ocupă dr. L.E. Siţinski (născ. 1854). Urmează dnii P.V. Sinadino, I.I. Levinski (1859-1923) şi Al. C. Schmidt, retras în 1918 în Rusia. La conducerea Chişinăului este numită o Comisie Interimară, prezidată de Vlad. de Herţa (1868-1924). Abia la 19 februarie 1926 se strânge primul Consiliu Comunal de după Unire, condus de primarul S. Teodorescu. Ca primari, aleşi de Consilii, se succed dnii: I.D. Negrescu, D.D. Bogos şi I.T. Costin. Chişinăul este primul Municipiu al României, după Capitală.”
Remarcăm că printre primarii Chişinăului s-a făcut simţită şi o tendinţă de a prelua prin moştenire acest post. Au fost câteva cazuri când tatăl şi fiul au condus primăria Chişinăului. Fiul lui Carol Schmidt, Alexandru, a fost primar de Chişinău în 1917-1918, iar Pantelimon Sinadino a fost primar în perioada 1905-1910, fiind nepotul unui alt Sinadino, şi acela Pantelimon, primar în două rânduri – în perioada 1837-1839 şi 1840-1842 – şi al cărui nume l-a purtat o stradă – Sinadino, actuala Vlaicu Pârcălab.
Acest primar din secolul XX, Pantelimon Sinadino, a avut un destin tragic: a murit în GULAG. Medic de profesie, om al finanţelor, a fost, între primari, unul dintre cei mai interesanţi şi cu spirit gospodăresc. Biografia lui ilustrează perfect un destin deosebit.
S-a născut în anul 1875 în oraşul Chişinău, în familia unui negustor grec.
Şi-a făcut studiile la Universitatea din Kiev, învăţând medicina, economia şi finanţele.
Între anii 1907 şi 1917 a făcut parte din Duma de Stat. A fost ales deputat în Sfatul Ţării din partea comunităţii greceşti, cuvântând în acest for chiar din ziua deschiderii lui; doar din motive de sănătate n-a participat la majoritatea şedinţelor.
În anii 1924-40 a ocupat funcţii de răspundere la Banca Populară din Basarabia.
În toamna lui 1933, la invitaţia lui Ion Duca, liderul Partidului Naţional-Liberal, devine membru al acestui partid. În acelaşi an este ales senator în Parlamentul României. În cadrul discuţiilor sale cu Ion Duca, care urma să creeze noul guvern al României, P. Sinadino a negociat anumite privilegii pentru Basarabia: o reducere a impozitelor cu 25%, intensificarea luptei împotriva agenţilor sovietici veniţi clandestin de peste Nistru ş.a.
A fost arestat la 9 iulie 1940 de către NKVD. Despre soarta lui de mai departe nu se cunoaşte nimic. Soţia Xenia şi cei doi copii, Alexandra şi Victor, au reuşit să scape cu viaţă refugiindu-se la Bucureşti.
A scris câteva lucrări importante:
Naş Chişiniov (1904-1906 g.g.), Vospominania, 1911 (maşinopisi s pravkoi, 151 p.);
Creditul în Basarabia (Kredit v Bessarabii, Chişinău, 1929, 122 p.);
Ce este necesar pentru însănătoşirea vieţii economice în Basarabia (Chişinău, Tip. Dreptatea, Pasaj, 1930, 16 p.).
Din amintirile lui Pantelimon Sinadino am extras un fragment legat direct de felul cum se făceau alegerile primarului, care era jocul în culise şi cum ştiau intelectualii de odinioară să regizeze nişte alegeri de-o importanţă majoră:
„Candidatura mea a fost îndeosebi susţinută de L. E. Siţinschi, încât eu am lucrat mult timp cu el împreună în comisia de finanţe şi el a observat capacitatea mea şi dorinţa de a munci. Într-adevăr, aveam doar vreo 26 de ani, când am nimerit în rândurile consilierilor municipali orăşeneşti, peste câteva luni după absolvirea Facultăţii de Medicină din Kiev, unde credeam că voi rămâne la Universitate pentru a mă pregăti de profesură. Acest plan, însă, nu l-am realizat, fiindcă în anul când am absolvit universitatea a murit de tuberculoză sora mea mai mică Maria Victorovna Cirşiche, şi tata a rămas singur acasă. Fratele meu era student la Universitatea Tehnică din Riga. Tata a cerut să stau cu el, cu atât mai mult cu cât sănătatea lui era cam slabă, iar la un an după ce am absolvit facultatea – 30 august 1900, el a avut primul acces, care peste patru ani – 28 decembrie 1904, i-a şi adus moartea la numai 63 de ani. Aşa sau altfel, dar la 17 martie 1903 eu am nimerit în Primărie ca membru cu drepturi depline. Tot în această perioadă au avut loc alegerile unui alt membru – Trofim Stepanovici Preşemenschi. Ambii eram „nouţi” în lucru, dar doream să avem succese în familiarizarea cu gospodăria orăşenească. Am început insistent să pătrund în toate detaliile acesteia. M-am decis să învăţ lucrurile cu care nu eram la curent. În tot cazul, tehnica de cârmuire am însuşit-o. Toate acestea nu mi s-au dat atât de uşor. Eram nevoit să lucrez foarte mult, să vin primul la serviciu şi să plec ultimul: lucram mult nopţile, astfel încât mă luam cu lucrul până la orele 12 de noapte.
Nu trebuie să uităm că Primăria orăşenească are două funcţii, ce au puţin comun între ele: pe de o parte, Primăria este organ administrativ, fiind dependentă de administraţia centrală locală: gubernatorul, iar pe de altă parte, Primăria este reprezentanta funcţiilor şi intereselor orăşenilor, primind instrucţiile ei chiar de la alegătorii săi... Toată arta conducerii Primăriei oraşului constă în aceea că menţinându-şi demnitatea socială şi independenţa, în acelaşi timp să nu intre în conflict cu cerinţele legilor şi, voi adăuga, ale administraţiei. Desigur, despre cerinţele ilegale nu voi vorbi; acestea se pun în discuţie şi sunt demonstrate adeseori, dar ele nu trebuie îndeplinite, orice venituri ţi-ar aduce: mergând o dată pe această cale, nu mai ai susţinere nici de la conducere şi nici de la societate. Iată în aceste limite şi este încadrat lucrul serviciului social şi secretul unei cârmuiri înţelepte” (Naş Chişiniov, memorii).
Un alt primar de seamă al Chişinăului a fost Gherman Pântea, care a ocupat acest post în trei rânduri: în 1923, 1927-1928 şi în 1932. În perioada 1941-1943 Gherman Pântea a fost primar al Odesei.
Biografia lui denotă o personalitate de mare anvergură. S-a născut la 13.V.1894, com. Zăicani, jud. Bălţi, şi a decedat la Bucureşti, în 1967. A fost membru al Sfatului Ţării cu mandat validat de la 21.XI.1917 până la 27.XI.1918.
În Sfatul Ţării a activat în Comisia Şcolară şi în Comisia de Lichidare.
La deschiderea lucrărilor Sfatului Ţării (21.XI.1917) a rostit un cuvânt de felicitare. Publicistul George Tofan consemnează: „Preşedintele Comitetului Central Ostăşesc Moldovenesc, Pântea, om tânăr, vecinic în mişcare, fire de organizator şi agitator de idei, vorbeşte în ruseşte scurt, hotărât, cu voce puternică, cu multe şi largi mişcări. Declaraţiile lui sunt repetat şi viu aplaudate. Vede scăparea Basarabiei numai în Sfatul Ţării şi crede că, dacă i se va da o organizare temeinică, va putea sluji de model şi celorlalte ţări” (Sărbătoarea Basarabiei, Chişinău, 1917, p.111).
Şi-a continuat studiile la o şcoală cu profil pedagogic. Participant la primul război mondial. Vicepreşedinte al Congresului Ostaşilor Moldoveni, care şi-a ţinut lucrările la Chişinău cu începere de la 20 octombrie 1917. În primul guvern al Basarabiei autonome îi revine postul de adjunct al directorului general la Ministerul de Război. A fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie din Chişinău. După 1944 s-a aflat în România, fiind arestat de mai multe ori. Este autorul cărţilor: Rolul organizaţiilor militare moldoveneşti în actul unirii Basarabiei. – Chişinău, 1932; Unirea Basarabiei. – Odesa, 1943, precum şi al unor manuscrise care-şi aşteaptă editorii.
Din aceeaşi faimoasă pleiadă face parte şi distinsul intelectual Nicolae Bivol, cu studii universitare la Dorpat, azi Tartu, Estonia.
S-a născut la Ialoveni, în 1881, în familia părintelui Petru Bivol, confidentul lui Constantin Stere în Basarabia. A decedat în condiţii neelucidate, în timpul războiului, ca exilat în Uzbekistan, în preajma Taşkentului.
Ales deputat în Sfatul Ţării din partea proletariatului organizat din Basarabia (hotărârea din 11 mai 1918), a fost membru al primului parlament basarabean cu mandat validat de la 25.XI.1918 până la 27.XI.1918.
Studii – la Seminarul Teologic din Chişinău (1902) şi la Universitatea din Dorpat, Estonia. Profesor la gimnaziul lui Simakov. A participat la primul război mondial, a fost prizonier în Germania. Graţie lui Chişinăul n-a fost bântuit de foamete şi lipsuri în perioada 1918-1920. Fiind un spirit organizatoric excepţional, N. Bivol a ştiut să organizeze aprovizionarea oraşului cu alimente în aşa fel ca să nu se ajungă la penurie şi la boli.
După Unire, a fost primar al Chişinăului – iniţial în anii 1923-1924, apoi, a doua oară – în perioada 1925-1926. La 29 august 1935 apare la Chişinău săptămânalul Viaţa noastră, avându-l ca director pe N. Bivol.
În 1940 a fost arestat de NKVD, dar peste cinci luni de detenţie este eliberat, deoarece martorii au depus dovezi sigure despre loialitatea lui faţă de ruşi, posibil şi faţă de mişcarea de stânga. Amprentele activităţii primarului N. Bivol se mai păstrează şi azi. Un exemplu îl constituie complexul sportiv Locomotiva, numit la începuturi „Ştrandul lui Bivol”.
Un alt primar al Chişinăului a fost Ion Costin. S-a născut în 1887, la Ghidighici, jud. Chişinău, şi a decedat la Bucureşti, la 14.I.1940, fiind înmormântat la Chişinău.
Studii: liceale – la Chişinău, superioare – la Universitatea din Iaşi, obţinând în 1911 licenţa în drept. A fost avocat la Tulcea.
Membru al Partidului Naţional Moldovenesc, care îl alege ca deputat în Sfatul Ţării. Mandat validat de la 21.XI.1917 până la 27.XI.1918. În Sfatul Ţării a fost membru al următoarelor comisii: I-a de Redactare; de Declaraţii şi Statute; a II-a de Redactare. A fost director la Interne, în Directoratul Republicii Moldoveneşti.
La 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România.
A aderat la fracţiunea Blocul Moldovenesc.
După Unire a fost deputat şi senator de Lăpuşna, vicepreşedinte al Camerei şi Senatului. A fost viceprimar, apoi primar al Chişinăului. În 1935 a întemeiat la Chişinău cotidianul Gazeta Basarabiei, fiind directorul acestei publicaţii până la moarte. A mai deţinut funcţia de director al publicaţiilor Sfatul Ţării şi Dreptatea. A colaborat la Foaia Plugarilor. În 1911 a tipărit o broşură despre situaţia Basarabiei, pe care a semnat-o cu pseudonimul Gh. P. Ghici.
Colegul de generaţie al lui I. Costin, Vasile Bârcă,a fost primar în două rânduri: în perioada 1922-1923 şi în anii 1924-1925. Biografia lui este, de fapt, cea a unui jurist şi a unui om politic care s-a afirmat până la 1917 şi a înţeles de la bun început că locul său se află printre veritabilii patrioţi basarabeni.
S-a născut la Ignăţei, jud. Orhei, la 2.I.1884; a decedat la Bucureşti, în 1949, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.
Membru al Sfatului Ţării cu mandat validat de la 18.III.1918 până la 18.II.1919, a deţinut în acest prim parlament basarabean funcţiile de vicepreşedinte (25.XI.1918-18.II.1919), vicepreşedinte al Comisiei Constituţionale (19.V.-27.XI.1918), membru al Comisiei Juridice.
După Unire s-a consacrat activităţilor politice şi administrative. A fost membru al Partidului Naţional-Liberal. A ocupat funcţii importante: director general la Departamentul de Interne, ad-interim la Domeniu şi la Directoratul Justiţiei (1920-1921), primar al municipiului Chişinău, preşedinte al Comisiunii de Unificare, ministru subsecretar de stat la Ministerul de Interne (1936-1937), director al cotidianului Basarabia. Deputat de Orhei în zece legislaturi.
Distincţii: Coroana României, Steaua României, Vulturul României, Regele Ferdinand în grad de Comandor, Coroana României în grad deMare Ofiţer ş.a.
În perioade de mari crize – economică, apoi şi politică, pe scară mondială – Chişinăul a fost condus de Dimitrie Bogos, primar în anii 1932-1933, şi Vladimir Cristi, primar între 1938 şi 1940.
Familia Bogos a dat multe personalităţi de seamă ale culturii şi politicii din Basarabia. Nina Bogos a fost una dintre cele trei fete, care, la 13 ianuarie 1918, au simbolizat Tricolorul românesc şi viitoarea Unire a Basarabiei cu România. Vlad Bogos, student la medicină în oraşul Kiev, a fost unul dintre cei mai activi membri ai Sfatului Ţării, conducând aripa tineretului radical din primul parlament al Basarabiei. Economistul Sergiu Bogos este unul dintre specialiştii care s-au ocupat de programele economice ale Sfatului Ţării, iar Dimitrie Bogos a format, în 1917-1918, Armata Naţională.
Biografia lui D. Bogos este cea a unei personalităţi remarcabile în istoria noastră, un om cu convingeri ferme, care a ţinut să participe în 1941 ca militar activ la eliberarea Basarabiei.
S-a născut în ziua de 14.VI.1889 la Grozeşti, jud. Lăpuşna, în familia preotului Dimitrie. A decedat la 14.V.1946 în Bucureşti, înmormântat fiind la Cimitirul Ghencea, iar ulterior – transferat în cripta familiei, la Cimitirul Cernica.
Şcoala primară a făcut-o la Boldureşti (Lăpuşna). A absolvit Seminarul Teologic din Chişinău şi Facultatea de Drept a Universităţii din Varşovia (1914).
Pentru excepţionala sa teză de licenţă – Statele Unite ale Europei, numele lui a fost înscris în lista celor mai merituoşi absolvenţi ai Universităţii din capitala polonă. A participat la primul război mondial, la lucrările Congresului Militarilor Moldoveni (1917).
A fost desemnat de Sfatul Ţării în funcţia de şef de Stat-Major al Armatei Moldoveneşti. După Unire a fost prefect de Lăpuşna (1918-1920), director la Interne pentru Basarabia şi ministru al Basarabiei în guvernul Take Ionescu (5-19 ianuarie 1922). A fost primar al Chişinăului (1932-1933), deputat în trei legislaturi din partea Partidului Naţional-Ţărănesc.
Preşedinte al Societăţii Ofiţerilor din fosta Armată a Republicii Democratice Moldoveneşti, preşedinte al Ligii Cetăţeneşti, preşedinte al Societăţii Ziariştilor Profesionişti, D. Bogos a onorat cu succes şi aceste funcţii, atât de diferite.
Publicist deosebit de dotat, a colaborat la ziarul România nouă, revista Viaţa Basarabiei, precum şi la alte publicaţii. Autor al unor studii cu caracter istoric: La răspântie, Moldova de la Nistru în anii 1917-1918 (Chişinău, 1924). În 1936 biografia lui este inclusă în volumul International Reference Library Politics and Political Parties in Romania (Londra).
A participat la eliberarea Basarabiei în timpul celui de al doilea război mondial.
Fostul ministru al apărării în primul guvern al Basarabiei, Teodosie Cojocaru,a fost primar într-o perioadă extrem de complicată din istoria Chişinăului: în anii 1918-1920. Această personalitate a avut un destin tragic: în 1940 a fost arestat, torturat de către autorităţile sovietice, decedând în închisoarea din Chişinău.
S-a născut în 3.V.1879 la Chişinău, sfârşitul găsindu-l tot aici, la 23.I.1941. Absolvent al Liceului Militar din Odesa, a fost ofiţer în armata ţaristă. A participat la războiul ruso-japonez şi la primul război mondial, fiind rănit în luptele din preajma Varşoviei.
A fost ales deputat în Sfatul Ţării din partea Comitetului Executiv al Consiliului Deputaţilor Ţărani, cu mandat validat de la 21.XI.1917 până la 26.I.1918.
Membru al Comisiei de Declaraţii şi Statute. Unul dintre liderii militari ai Sfatului Ţării. În 1918 deţine funcţia de Director General al Războiului în Guvernul Republicii Democratice Moldoveneşti.
După Unire, a fost încadrat în armata activă, cu gradul de colonel. În 1919 trece în rezervă. Deputat în primul Parlament al României Mari. Alte funcţii deţinute: membru în delegaţia permanentă a Consiliului Judeţean Lăpuşna, cenzor al Băncii Basarabiei ş.a.
Ex-comisarul Guvernului Provizoriu de la Petrograd, Rusia (1917), Vladimir Cristi, a activat ca primar al Chişinăului în perioada 1938-1940 şi în această ipostază a fost, într-un fel, omul care a lăsat oraşul în mâinile Armatei Roşii. Destinul lui a avut un final tragic: arestat în Austria, a murit în închisoarea Văcăreşti de la Bucureşti, în 1956.
S-a născut în 1880 la Teleşeu, jud. Orhei. A absolvit Facultatea de Drept (Universitatea din Moscova) şi Facultatea de Agronomie (Paris). În 1917 – comisar gubernial al Basarabiei, înlocuindu-l pe Constantin Mimi. Director general la Interne în Guvernul Republicii Moldoveneşti.
A fost deputat în Sfatul Ţării din partea Congresului al III-lea al delegaţilor ţărani, aleşi de comunele tuturor judeţelor Basarabiei. Membru al Comisiei de luptă contra anarhiei şi pentru aprovizionare; membru al Comisiei de Declaraţii şi Statute.
La 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România.
Deputat în Parlamentul României şi ministru pentru Basarabia în guvernul lui N. Iorga (1931-1932).
Vladimir Herţa a fost unul dintre acei români basarabeni care au pus bazele mişcării naţionale din 1905, dar s-a remarcat ca om politic în perioada 1917-1918, când a participat la formarea şcolii naţionale, la fondarea Partidului Naţional Moldovenesc şi a ştiut să dea pondere luptei pentru eliberarea naţională.
Biografia lui Vl. Herţa este instructivă, incitantă şi captivantă.
S-a născut la 14.V.1868; a decedat la 3.VIII.1924 la Chişinău, fiind înmormântat la Cimitirul Central Ortodox din Chişinău.
Şi-a făcut studiile la Gimnaziul nr.1 – cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ din Basarabia – pe care l-a absolvit în 1886. Se presupune că a absolvit un liceu juridic din Iaroslavl. Genealogia familiei sale are următoarele ramificaţii: „Moşier la Slobozia-Biliceni şi Onişcani-Orhei, fruntaş public, Constantin s-a însurat cu Pulheria, fiica moşierului Onisim Donică-Iordăchescu şi a Elenei Varzaru. Bunicul Pulheriei era vel-căpitanul Macarie, al cărui tată, Donică-Iordăchescu – şătrarul, era fiul clucerului Dimitrie” (Vezi dosarul familiei Donică-Iordăchescu – Arhivele Statului din Chişinău; Gheorghe Bezviconi).
Se zvonea prin Basarabia că Vladimir de Hertza, fiul lui Constantin Herţa, pentru a nu-şi da în vileag originea sa din colonişti germani, şi-a adăugat la nume particula „de”, astfel lăsând să se înţeleagă că era de baştină de prin părţile Herţei. După ce s-a căsătorit, fără acordul tatălui său, tânărul Vladimir a trăit un timp în Italia, manifestându-se în calitate de cântăreţ ambulant. Apoi, risipind întreaga moştenire părintească, s-a stabilit în România. Ajunge avocat. În 1917, fiind vicepreşedinte al Partidului Naţional Moldovenesc şi al Societăţii Culturale Moldoveneşti, a jucat un rol însemnat în Actul Unirii. Devine preşedinte al Comisiei Şcolare Moldoveneşti, apoi preşedinte al Zemstvei jud. Orhei, în fine – primar al Chişinăului în anii 1918-1919.
În materialele Congresului învăţătorilor basarabeni, ce şi-a ţinut lucrările în perioada 25-28 mai 1917, se găsesc mai multe referinţe la intervenţiile lui Vladimir Hertza.
A fondat în 1919 Liga Românească în Basarabia, la care au aderat: M. Catargi, P. Cazacu, Semigradov, V. Anghel, Dicescu, Glavce, I. Costin, Leonard, Feodosiu, P. Gore, Sârbu, Razu, Butmi de Caţman, Varzaru, Bogdasarov, Şeptelici-Herţescu, Hacicov, Meleghi, Vespasian Erbiceanu (ulterior – preşedinte al Curţii de Apel din Chişinău) şi alţii – în total, peste 150 de fruntaşi al vieţii publice. A început să apară ziarul Desrobirea. Considerată ca o organizaţie primejdioasă pentru politicieni, Liga a fost desfiinţată de către ministrul de atunci Ion Inculeţ, după cinci luni de existenţă. Bun cunoscător al istoriei basarabene (era deţinător al unei biblioteci şi colecţii de documente rare), este delegat în Franţa, la conferinţele de pace, pentru a trata chestiunea Basarabiei.
Istoricul sovietic V. Dembo, în cartea sa Nikogda ne zabâti, îl prezintă pe Vladimir Hertza drept „părinte spiritual al Sfatului Ţării...”, concluzie pe care o trage analizând minuţios fondarea şi activitatea Sfatului Ţării.
Chişinăul a avut parte şi de primari care au venit de peste Prut şi care au ţinut mult la această învestire cu dreptul de a dirija treburile unui oraş.
Ion Negrescu, istoric şi publicist, a fost primar al Chişinăului în perioada 1928-1931. Născut la Iaşi, pe 17 ianuarie 1893, a susţinut doctoratul în litere şi filozofie. A scris câteva cărţi consacrate istoriei Basarabiei, mai multe studii ştiinţifice: Figuri culturale, Fabuliştii români, Poezia populară, Mihai Eminescu şi Basarabia. O perioadă a funcţionat ca secretar general al Ministerului Basarabiei, a fost şi deputat în Parlament.
Un alt primar al Chişinăului a fost Anibal Dobjanschi, colonel în Armata Română. Născut în 1893 la Botoşani. A venit la Chişinău în 1922 ca să părăsească acest oraş doar în 1940. Militar de carieră, el a activat fructuos pe tărâm cultural, iar în literatură a lăsat un volum memorialistic Pagini din viaţă. Numirea lui în postul de primar al Chişinăului s-a făcut în timpul războiului, în 1941.
Prezentarea, oricât de sumară, a vieţii şi activităţii personalităţilor care au deţinut funcţia de primar al Chişinăului necesită mai mult spaţiu şi un efort de cercetare aprofundată. Noi, însă, ne vom limita la aceste fragmente biografice care formează un mozaic, un fel de frescă indispensabilă pentru cunoaşterea personalităţilor care au făcut mult pentru schimbarea la faţă a oraşului nostru, având încredere în viitorul lui...