Maria Briedis-Macovei: Suntem atât de plini de adevăr, ca visul împlinit

De curând a plecat în lumea celor drepți Maria Briedis-Macovei, scriitoare, traducătoare, jurnalistă, participantă activă la lupta pentru obținerea independenţei naţionale a Letoniei şi a Republicii Moldova. Despre nefericitul eveniment ne-a comunicat într-un mesaj domnul Leons Briedis, soțul îndurerat al celei care ne-a părăsit. Reproducem, fragmentar, corespondența purtată cu eminentul scriitor:

Distinsă doamnă Ana!

Vin cu o veste tristă. La 18 iulie, dimineața, s-a stins din viață soția mea Maria. Noi ne-am luat rămas bun de la ea la 22 iulie, deci în ziua Sfintei Marii (după calendarul leton).

Maria a lăsat după ea enorm de multe materiale și documente, de care mă voi ocupa mulți ani, dar acum vreau să vă spun că până la plecarea sa Maria a pregătit pentru tipar un volum de versuri Vâlvătaie (aproximativ 120 de poezii), pe care eu deja l-am tradus în letonă și pe care îl voi edita pe contul meu propriu. Ea m-a rugat să editez cartea și în română (cam 20 de exemplare) pentru prieteni, biblioteci, reviste, ceea ce voi face în curand, dar, totusi, ar fi fost foarte bine, și totodată normal, ca cineva (vreo editură) să se intereseze de cartea ei și să se ocupe de editarea ei. Numai că nu știu unde trebuie să mă adresez. Poate Dumneavoastră stiți vreo soluție? Sincer vorbind, fiind o ființă de o rară încăpățânare, îndârjire și independență, chiar și în acest caz exclusiv nu vreau sa mă adresez la nimeni.

În 1991 la Chișinau, la Editura Hyperion, în traducerea Mariei, au aparut Daine letone. Ultimele luni ale vieții sale ea a lucrat la această ediție – a șlefuit și a prelucrat traducerea, a adăugat catrene, deci daine-doine noi etc. Ea a vrut să facă această carte drept cadou pentru Letonia, care în 2018 va împlini 100 de ani de la proclamarea sa, dar eu fiind sceptic cred că aceste Daine letone niciodată nu vor fi reeditate în română, căci niciun editor, fie din Moldova, fie din România, niciodată nu se va ocupa cu ceva absolut necomercial și totodată «tradițional», deci «antipoetic», cum se pronunță la orice colțuri ale lumii.

În rest, pregatesc pentru tipar cartea la care Maria a lucrat ultimii 20 de ani – o monografie / un studiu / o cercetare – Universul în care trăim – cam 1.000 de pagini, cu prefață, comentarii, suplimente, fotografii etc. Bineînțeles, în versiune letonă, deci traduse de mine și totodată un pic amplificată, căci la baza tracică (la care a lucrat Maria) eu am adăugat materiale baltice (letone si lituaniene) și estice (din Estonia, Finlanda...).

Îmi cer scuze pentru atâta vorbă, dar asta deocamdată este tot ce eu am vrut să vă spun, distinsă doamnă Ana.

Sincere salutări domnului Alexandru.

Cu un poclon adânc,

Leons Briedis, Riga,

24 iulie 2017

Dragul nostru domn Leons Briedis,

vestea tristă și incredibilă ne-a ajuns din urmă în Maramureș, unde ne aflam într-o vacanță cu copiii sosiți din Geneva. Îmi cer scuze că răspund cu întârziere, căci până a ajunge aici am avut și alte popasuri, dar nu aveam întotdeauna acces la internet.

Ne pare nespus de rău de plecarea dintre noi a doamnei Maria.

Condoleanțe întregii familii. Dumnezeu să vă întărească și să vă dea putere să treceți peste această grea încercare.

Doamna Maria a fost o femeie minunată, foarte curajoasă și a realizat multe lucruri frumoase. Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Cât privește editarea volumului de versuri Vâlvătaie, în 20 de exemplare, Alexandru va încerca să găsească o soluție.

Să știți că ne sunteți aproape și că după întâlnirea noastră de la Riga deseori vorbeam despre cuplul Dumneavoastră.

Voi reveni la Chișinău la sfârșitul săptămânii și voi da în reluare emisiunea* cu participarea Dumneavoastră și a regretatei Maria Briedis-Macovei, înregistrată în aprilie 2016, la Riga. Îi vom dedica, de asemenea, un compartiment în numărul 4 al revistei „Limba Română”, la care lucrăm în prezent. Vă rugăm să ne trimiteți cartea.

Calde salutări și condoleanțe din partea lui Alexandru.

Suntem în aceste clipe cu sufletul alături de Dumneavoastră.

Ana Bantoș,

Sighetul Marmației,

30 iulie 2017

Dragii mei Ana si Alexandru!

Vă mulțumesc din toată inima pentru cuvintele atât de sincere, calde si consolatoare.

Maria a fost, este și totdeauna va fi sensul vieții mele, căci grație ei eu am devenit ceea ce sunt.

Cu o mare plăcere vă trimit cartea Mariei, pe care ea a numit-o Vâlvătaie. N-am corectat în ea nimic, căci sunt totuși acolo greșeli ortografice, chiar gramaticale, de punctuație etc. Ea nu prea bine a stat cu vederea de la 2001, când a avut o operație – o tumoare cerebrală, așa că, vă rog, scuzați... Cartea trebuie să fie redactată, dar în linii generale Maria a făcut-o așa cum a vrut-o ea. Eu am tradus-o deja în letonă și până în septembrie sper s-o editez.

Știu că în ultimele luni Maria a pregătit pentru „Limba Română” – cu prilejul jubileului ei din această toamnă – niște poze și texte, pe care vroia să vi le trimită: a trimis sau nu – nu stiu... Dați-mi o veste. N-am deschis computatorul Mariei până acum, dar o voi face, dacă insistați, căci în el se află o duzină de materiale pregatite special pentru revista Domniilor Voastre. Ea a vrut atât de mult să reediteze Dainele letone în română și să facă un număr sau o parte a numărului revistei Dumneavoastră dedicat Letoniei, căci în noiembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la proclamarea independenței statale a țării mele.

* Emisiunea „Un pământ și două ceruri” poate fi ascultată în internet pe adresa: radiochisinau.md/un-pamant-si-doua-ceruri. Leons Briedis I, II, III.

Au rămas atât de multe după ea. Eu voi face totul ca să realizez toate ideile literare și spirituale ale Mariei.

Ma consolează faptul că Maria a plecat din această lume cu o demnitate regală: fără niciun suspin, niciun reproș, niciun regret – nemaipomenit de frumos și nemaipomenit de frumoasă.

Vă mulțumesc încă o dată pentru prezență, susținere, înțelegere și suport.

Aștept vești bune de la țara Mariei, de la țara tinereții mele, de la țara unde m-am îndragostit pentru toată viața și unde eu cu adevărat am fost fericit.

Vă îmbrățișez cu sufletul meu.

​Leons Briedis,

30 iulie 2017

Dragă Leons,

Mulțumim pentru volumul Vâlvătaie, din care, cu permisiunea dumitale, voi selecta un grupaj de versuri pentru a le publica în „Limba Română”.

Astăzi am vizitat Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, însoțiți de poetul Gheorghe Mihai Bârlea, pe care l-ați cunoscut împreună cu Maria. El îți transmite condoleanțe.

Reveniți la Chișinău, vom definitiva paginile dedicate regretatei tale soții.

Am citit poemele. Sunt tulburătoare prin mesajul și zbuciumul sufletului Mariei.

Cu gândul la dumneata,

Ana și Alexandru,

Sighetul Marmației,

2 august 2017

Dragă Ana!

Sigur că ne vom bucura amândoi cu Maria pentru orice publicație a ei. Ea a fost atât de fericită după convorbirea cu tine la Riga și tot timpul vorbea numai de tine și de Alexandru – unicii prieteni adevarați care au ramas pentru ea în Chișinău.

Mi se pare, îmi cer scuze, că Maria este o Mare Poetă – păcat că benevol ea a fost obligată să se afle mereu în umbra mea – toată viața... Fără niciun reproș ori regret.

Ea cu adevărat simte nervul lăuntric al cuvântului, forma lăuntrică și dinamică a cuvântului sau mai degrabă a logosului, ceea ce și este Poezia, cum a zis filosoful grec Plotin (nu Platon). Pentru mine și fiii noștri Maria veșnic va fi. Ori cum ea a scris într-o poezie a sa:

Până [ori înainte de] iubire,

Iubirea va fi numită Maria.

Cu poclon,

Leons,

3 august 2017

Maria Macovei (n. 22.X.1947, Sarata-Răzeşi, Leova, Republica Moldova – 18.VII.2017, Yurmala, Republica Letonă), descendentă pe linia paternă din neamul Macovei, familie de răzeşi înstăriţi, iar pe linia maternă – din Movilă, a împărtășit destinul basarabenilor care de la o vârstă fragedă au cunoscut gulagul: în 1940, bunicii, proprietari de pământ, au fost deportaţi (bunica – în Karaganda, bunicul – în Tomsk), iar în 1949, tatăl, om cu studii, refuzând diverse posturi propuse de autoritățile sovietice, este declarat „dușman al poporului” și întreaga familie va fi exilată în Siberia, în Republica Sovietică Autonomă Bureat-Mongolă, unde, între anii 1953-1957, Maria frecventează şcoala primară de limba rusă din Haracatul, raionul Zaiegraievo. După moartea lui Stalin familia se reîntoarce, în 1957, în satul natal, aici Maria Macovei reluându-și studiile în limba română, pe care mai apoi, din 1965 până în 1970, le va continua la Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău. În perioada 1970-1974 este colaborator ştiinţific superior la Muzeul de literatură din Chişinău, iar în 1974, căsătorindu-se cu poetul leton Leons Briedis, se stabilește cu traiul în oraşul Riga, unde, din 1974 până în 1987, este angajată a Bibliotecii naţionale „Vilis Lacis”, apoi a Bibliotecii Uniunii Scriitorilor. Din 1986 se află în rândurile militanților pentru emanciparea Letoniei și a Moldovei. Fondează societatea de cultură română „Dacia” din Letonia. Împreună cu Leons Briedis vor lupta pentru apariția, în 1989, a primului număr al revistei „Glasul”, prima publicație cu caractere latine în Basarabia de după 1945, număr pregătit și difuzat cu participarea ziaristului Vlad Pohilă și a pictorului Iurie Zavadschi. Între anii 1987-1995 este corespondentă la ziarul „Sfatul Tării” şi la radioul naţional din Chișinău. Fiind acreditată în Parlamentul Letoniei (1991), a activat în calitate de corespondentă la departamentul românesc al postului de radio Europa Liberă. În 1992, împreună cu Leons Briedis, fondează la Riga editura privată Minerva şi revista de culturologie – „Kentaurs XXI”. În 1995 Parlamentul Letoniei îi acordă, „Pentru merite deosebite”, cetăţenie letonă, în același an fiind aleasă membru al Comitetului Consultativ, condus de preşedintele Republicii Letone Guntis Ulmanis.

A debutat editorial în 1990 cu volumul de versuri În singurătatea cuvintelor, prefaţat de Ana Blandiana. Autoare a şapte volume, trei cărţi de traduceri şi patru originale, dintre care numai cartea de debut este scrisă în limba română (Editura Hiperion, Chişinău), celelalte volume (versuri, eseuri, studiu monografic) au fost scrise şi editate în limba letonă la Riga. Maria Briedis-Macovei a tradus din letonă în română un volum impunător intitulat Daine letone, apărut în 1991 la Editura Hyperion din Chișinău, la care a continuat să lucreze, perfecționându-l și completându-l. A rămas nepublicat studiul Universul în care trăim, elaborate împreună cu Leons Briedis, pe parcursul ultimelor două decenii.

A colaborat la revistele: „Diena”, „Neatkariga Rita Avize”, „Labrit”, „Literatura un Maksla”, „Literatura. Maksla un Mes”, „Atmoda Atputai”, „Izgitiba un kulturai”, „Jauna Avize”, „Kentaurs XXI” din Letonia, la „Literatura și Arta”, „Sfatul Țării”, „Nistru”, „Luceafărul” din Republica Moldova, precum și la mai multe publicații din România.

Maria Briedis-Macovei și Leons Briedis au promovat timp îndelungat și într-un mod remarcabil valorile literare și culturale letone și române, atât prin intermediul numeroaselor traduceri, cât și prin organizarea vizitelor scriitorilor români în Letonia, ei, la rândul lor, participând la diverse manifestări literare și culturale din Republica Moldova și din România. Am avut onoarea să-i cunosc la Riga, unde în aprilie 2016 m-am aflat într-o delegație de serviciu de la Ministerul Educației. Am discutat mult cu domniile lor în incinta Ambasadei Republicii Moldova din Letonia, Excelența Sa domnul ambasador Eugen Revenco dovedindu-se a fi o gazdă ospitalieră și foarte receptivă la activitatea soților Briedis, în calitatea lor de promotori ai culturii române și letone și ai dialogului intercultural. În semn de înaltă considerație, ulterior le-a fost decernată Medalia „Meritul Civic”, distincție care le-a fost înmânată de către ambasadorul Republicii Moldova în Letonia. Întâlnirea mea de neuitat cu distinsul cuplu de scriitori Leons Briedis și Maria Briedis-Macovei a fost reflectată într-un interviu în trei episoade pentru emisiunea de literatură și cultură „Un pământ și două ceruri”, pe care o realizez la postul Radio România, Chișinău.

În versurile sale Maria Briedis-Macovei își asumă o perspectivă a vieții de astăzi, criza care afectează omul contemporan răsfrângându-se și asupra poeziei. Aceasta subzistă în subterană, trasând un drum puțin vizibil până în inima experienței literaturii și spre marja ei de difuzare. Autoarea își concepe versurile într-un timp în care marile curente literare au rămas în urmă, astfel că în prezent nu ne putem referi la eventuale poetici elaborate. Mai curând putem vorbi despre poziții tranșante și despre practici divirgente în arta scrisului, poezia fondându-se pe lucrul efectuat perseverent, fără ca autorul să se conducă de teorii care ar precede scriitura sau procesul scrierii. „Arta poetică”, și în cazul Mariei Briedis-Macovei, se developează aleatoriu din însuși textul scris, poezia aflându-se mereu în căutare, iar personajul fiind plasat direct, cu propriul său limbaj, în miezul lucrurilor. Tonul categoric poate fi înșelător, poezia Mariei Briedis-Macovei înscriindu-se în contextul celor care optează în favoarea demersului liric menit să exprime esența discretă și mai puțin vizibilă a vieții: ea interoghează realitatea prin intermediul lucrului asupra limbii, implicându-se, totodată, în dezbaterile ardente ale timpului în care a trăit. În versurile sale Heraclit trece prin clipe tulburi, Diogene e alarmat că „ceru-i plin de grote negre și e butoiul răsturnat”, iar Gorgona jubilează. Cronometrând „orele decedate”, personajul liric se întreabă „încotro gonesc / aceste pâlcuri / cu zilele amare / gonesc sălbăticind / cu viața pusă pe grătare”. Un cer devastat de furtună („cerul sorţii e-n furtună”) și un timp profan pune stăpânire pe atmosferă: „cade timpul sub picioare”, „ cad clipele în stoluri cu ochii de trotil”, „ se surpă orele / închise în eroare” și „vântul șuieră prin simţuri”, „vise goale ca în glastră / în mănunchiuri se adun, / scuturând în soarta noastră / vise prefăcute-n scrum”... Totul pare a fi apocaliptic. Însă personajul are sentimentul împlinirii prin viața trăită în adevăr: „suntem atât de plini de adevăr / ca visul împlinit”. În veacul înciumat, în care „pustiul îşi arată colţii de safir” și în care „apocaliptic este totul – vâlvătaie și pieire”, iar „sufletul renunță / la vis și la nemurire”, personajul învinge singurătatea, prin păstrarea legăturii cu strămoșii: „Dar nu sunt singură, o, nu! / Că-n rădăcina vieții eu ajung / unde pot să stau la sfat / cu moșii îndelung...”. Căci în mintea „doldora de amintiri”, în care „cad rănile pieziş pe rană, / trezind smeriții adormiți. / Și noi retrași prin colţuri / ne lingem rănile-n tăceri, [...] cad peste noi capcanele fatale – / n-avem ziua cea de mâine / fără ieri” (Fără ieri…). Autoarea se regăsește în moștenirea valorilor păstrate de la străbuni, în care caută și află sensurile adânci ale existenței noastre. Tangența cu această axă vitală îi sporește încrederea că poezia are dreptul la viață. Aflarea prezenței în cuvânt sau a infinitului în grai („Graiul este infinitul în care trăim”, scrie poeta) certifică siguranța mânuirii cuvântului artistic, siguranță care vine și din faptul că Maria Briedis-Macovei „simte cu adevărat nervul lăuntric al cuvântului, forma lăuntrică si dinamică a cuvântului sau, mai degrabă, a logosului, ceea ce și este Poezia, cum a zis filosoful grec Plotin”… (Leons Briedis).

...Toate acestea i-au permis Mariei Briedis-Macovei să trăiască în adevărul Artei ca într-un vis împlinit.