O nouă formă de comunicare în spațiul virtual: oralitatea digitală

Mai mulți cercetători relevă aspecte inedite în comunicarea mediată de computer, care se reflectă, în cele din urmă, și în comunicarea obișnuită, tradițională. În cadrul opoziţiei oral / scris se produce o fisură prin apariţia unui nou tip de comunicare umană, şi anume oralitatea digitală, o formă hibridă dintre forma scrisă şi orală a comunicării, aşa-zisa oralitate scrisă, realizată prin intermediul spaţiului virtual, internetul. Cercetătorul Ioan Milică anunţa, cu câţiva ani în urmă, că „sub influența comunicării prin intermediul internetului, configurația stilistică a limbii ar putea înregistra noi variante ale stilurilor informale (...)” [3, p. 166]. Credem că acest lucru se întâmplă deja şi, pe lângă tipurile tradiţionale de limbaj oral, informal sau substandard, mai ales ale exprimării spontane, nepregătite, a apărut o altă ipostază a oralităţii, „oralitatea scrisă”, care exprimă noile tendinţe în evoluţia tehnologică a limbajului. Aceasta presupune toate formele de manifestare din reţeaua virtuală, care nu se supun normelor standard. Este vorba de limbajul SMS-urilor, al conversaţiei pe chat sau pe reţelele de socializare, comentariile apărute pe site-urile diverselor publicaţii oficiale, dar şi, parţial, corespondenţa pe e-mail. „Până la apariția internetului, notează А. В. Кузнецов, vorbirea spontană se producea în formă orală. Pe Internet însă limba vorbită vie, naturală este fixată în scris” [11]. Cercetătorul rus, care a investigat cu multă atenție fenomenul respectiv, analizând comunicarea utilizatorilor din programele online ca ICQ, Skype sau din rețelele de socializare precum Facebook ori Vkontakte, constată că, „deși mesajele utilizatorilor sunt în formă scrisă, totuși, în realitate, ele au particularități ale oralității” [11]. Ba mai mult decât atât, lingvistul a făcut o statistică pentru a-și argumenta afirmațiile. El susține că „în cadrul acestui proiect au fost analizate circa 300 de mesaje ale utilizatorilor din ICQ, Skype și din rețeaua Facebook. În 286 din cazuri în aceste mesaje sunt atestate trăsături caracteristice ale stilului familiar oral” [11], enumerând o serie de particularități ale acestuia.

Unii cercetători consideră că acestea sunt limbaje separate, deja bine conturate, cu particularităţi specifice. Astfel, „această diversificare este descrisă de David Crystal [2006], care recurge la noțiuni precum „Netspeak” și e-discourses” (e-discursuri) pentru a propune disocieri între varietăți precum „limbajul e-mailurilor”, „limbajul forumurilor (engl. chatgroups)”, „limbajul lumilor virtuale (engl. MUDs)” [3, p. 165]. O descriere pertinentă a fenomenului lingvistic atestat aflăm la I. Uruşciuc, care menţionează judicios: „Distingându-se prin rapiditate, eficacitate, dinamică, stocare importantă a datelor și utilitarism, caracterul virtual al noului limbaj (cu formele-i specifice SMS, chat, Messenger, e-mail etc.), influențat mai mult de limba engleză, se afirmă ca un mod de comunicare universal acceptat în interiorul și în afara mediului electronic (...). Astfel, asistăm la impunerea, tot mai evidentă, a unui limbaj special, original (dar și clișeizat), simplu și sintetic (cu propriile reguli și metode de folosire)” [8, p. 114]. E. Ungureanu observă că acest tip de comunicare online (chat, pagina de discuţii, comentariile de pe blog, site, forum, portal, twitter etc.) „se realizează prin scriere (grafie) şi lectură deopotrivă” [7, p. 6]. El se produce după modelul clasic față în față, doar că lipsește contactul vizual și auditiv, elemente importante într-o conversație pe cale orală, iar textul vorbit este redat în scris. „Comunicarea online sau chat este o formă de interacțiune foarte asemănătoare cu conversația fatică, diferența fiind dată de faptul că nu există contact vizual și acustic,” descrie fenomenul Amza R. M. [1, p. 437]. Problema de bază în discuția pe chat devine lipsa unui mecanism care ar reda emoția, impresia, sentimentul, atitudinea, altfel spus, lipsa aspectelor nonverbale și paraverbale în exprimare. De aceea sunt create, de către utilizatorii acestui tip de comunicare, diverse elemente grafice, pictograme, așa-numitele emoticoane, pentru a exprima încărcătura afectivă a conversației online scrise. Producerea unei „întâlniri” face-to-face prin scris aduce o înnoire parțială a codului scris. Pentru aceasta a fost nevoie „să se găsească un substitut scris sau paraverbal pentru mărcile intonației și expresiile mimico-gestuale produse într-o conversație, în special, pentru cele legate de exprimarea emoțiilor” [1, p. 438]. Utilizatorii internetului, în cea mai mare parte tineri, au creat și un set de semne, care surprind diverse stări, atitudini, așa-numitele emoticoane (emoticonuri, după unii cercetători; termen neatestat în dicționare). Termenul vine din cuvântul englez emotion, ceea ce înseamnă sentiment şi „icon”, adică semn. Ele sunt scurte, simple şi universal recunoscute. Aceste emoticonuri nu au fost însă stabilite conform vreunei normări [2, p. 4]. Elena Ungureanu, referindu-se la pictogramele care înlocuiesc limbajul nonverbal și pe cel paraverbal, formează pluralul cuvântului în -e (emoticoane) și susține că, întrucât în conversațiile online „dispar mimica, gesturile, tonalitatea, modulaţiile vocii, extrem de importante în reproducerea expresivităţii limbajului natural”, acestea au fost înlocuite cu „pictogramele denumite emoticoane, reprezentând imagini sugestive de dimensiuni minuscule, de o mărime apropiată cu a literelor de tipar)” și având scopul de „a facilita descrierea emoţiilor pe care le trăim în timpul comunicării şi de a face mai rapidă comunicarea online” [7, p. 10]. O altă denumire pentru aceste semne, necesare atât exprimării unei stări de spirit, cât și funcției fatice a dialogului virtual, este cea de „imagem”, propusă de I. Pomian, care notează că limba română și „romgleza” ar fi codul predilect în conversațiile pe internet, la care se adaugă animaţia (imagemele). „Termenul imagem (s. n., pl. imageme), susține cercetătorul, denumește un simbol sau o combinaţie de simboluri utilizat(e) pentru a transmite într-o manieră extrem de concisă un conţinut emoţional sau o opinie în mesajele scrise” [5]. Totuși, în ciuda faptului că aceste elemente iconice au o răspândire importantă în textele de pe chat, nu au fost încă relevate suficient de către specialiști. Nu există o statistică a lor, precum nicio metodologie unică a clasificării privind utilizarea acestora. Deoarece sunt prea multe (orice utilizator poate să „născocească” un emoticon), este foarte dificil de reținut chiar și pentru cei mai înfocați susținători și utilizatori. Mulți sunt de părerea că este nevoie de o selecție a emoticoanelor celor mai relevante pentru ca acestea să fie instrumente nonverbale și paraverbale comode în comunicarea pe net. Așadar, emoticoanele nu constituie, deocamdată, un sistem rigid, accesibil pentru toată lumea, bine pus la punct. Credem că până la fixarea acestora într-un cadru lingvistic normativ mai este mult. Procesul de creare, „producere” a emoticoanelor este în derulare, iar utilizarea lor în conversațiile online rămâne la discreția utilizatorilor. Adesea, pentru redarea unor stări afective similare, sunt utilizate mai multe feluri de emoticoane.

Se pot distinge două tipuri de texte scrise virtuale: cele care utilizează, în cea mai mare parte, un limbaj literar standard (email-ul, blogurile) şi textele care se constituie din elemente ale oralităţii (chatul, SMS-ul, forumul, twitterul). Mladin C. deosebeşte aceste tipuri în felul următor: „Există unele diferenţe semnificative în felul de a scrie într-un email, pe chat, pe forumurile de discuţii sau pe bloguri. Vom aminti aici doar trei dintre acestea: (1) SMS-ul şi chatul sunt mai apropiate de comunicarea orală, blogurile şi forumurile se apropie mai mult de comunicarea scrisă (...)” [4, p. 239].

Referindu-ne la variantele de comunicare virtuală şi la expresia oralităţii în ele, deosebim două tipuri de „oralitate” digitală: a) scrisă şi b) reprezentată de conversaţia prin canalul video.

a) Oralitatea digitală în comunicarea scrisă, reprezentată de reţeaua virtuală, presupune mai multe aspecte: e-mailul, SMS-ul telefonic, chatul, comentariile la articole publicate pe diverse site-uri, toate rețelele de socializare.

Dacă vorbim de pretențiile scrisului în comunicarea pe internet, întâlnim un termen care îl completează pe cel de oralitate digitală, și anume cyberscriere, „termen generic tot mai răspândit în literatura de specialitate străină („scrierea în mediu electronic”)”, denumind „forme şi practici destul de diferite de comunicare scrisă, care pot fi puse alături din dorinţa unei simplificări metodologice şi în virtutea faptului că prezintă mai multe caracteristici comune decât note diferențiatoare (SMS, IRC – acronim pentru Internet Relay Chat)” [4, p. 239]. Acest nou aspect al menținerii contactului între indivizi în rețeaua virtuală, „ce reinventează stilul epistolar, se datorează, într-o bună măsură, şi reconfigurării funcţiilor iniţiale ale acestuia (comunicare şi socializare), precum şi adăugării la acestea a altora noi” [4, p. 239]. El se realizează atât în varianta online, cât și în cea offline, ultima fiind reprezentată, în primul rând, de e-mail și de blog, dar și de alte căi de acces virtuale (cu unele variații: bunăoară, așteptarea unui răspuns mai rapid), precum skype, facebook etc. „Comunicarea offline este reprezentată de e-mail și grupurile de discuții sau scrisoarea spirală. E-mailul este modalitatea de comunicare cea mai frecventă datorită faptului că este cel mai ușor de utilizat”, observă R. M. Amza [1, p. 437]. Varianta offline are similitudini cu scrisoarea în accepție mai veche, când emitentul este în așteptarea, posibil și de lungă durată, a răspunsului. Totuși durata așteptării aici nu depinde de factori obiectivi (cum ar fi poșta, în vechiul mod de comunicare epistolară), ci strict de cei subiectivi (de disponibilitatea/nondisponibilitatea receptorului).

Comunicarea online presupune o serie de elemente noi, trăsături care reflectă procese în derulare ale constituirii acestei forme inedite, fapt care contribuie la evoluția limbajului, orice mijloace ar fi utilizate. Astfel trăsăturile acestor varietăţi de limbaj virtual capătă contur din ce în ce mai clar, remarcându-se, după cum menționează toți cei care investighează fenomenul, o primă caracteristică de bază: oralitatea. Este evident că limbajul folosit în conversaţiile online este drastic revizuit datorită redării lui în scris, prin esenţă fiind oral. Sunt ignorate normele ortografice, punctuaţionale, gramaticale şi stilistice din cauza mai multor factori ce caracterizează acest nou mod de comunicare. Deşi are multiple avantaje de altă natură, precum rapiditate, economie de timp şi de bani, confort psihologic, o mai mare incluziune socială, mai ales, pentru persoanele timide, totuşi acest mod de a „vorbi”, de a comunica, prin noutatea sa absolută, i-a luat prin surprindere pe oameni şi ei s-au pomenit în situaţia de a improviza din mers anumite reguli de comportament şi de exprimare în reţeaua virtuală. Constatăm o mobilitate extrem de intensă a formelor de exprimare în conversația pe internet. Ion Uruşciuc enumeră câteva dintre problemele apărute în raport cu noua formă de comunicare umană prin SMS, precizând: „Cu toate avantajele pe care le oferă, SMS-urile se îndepărtează tot mai mult de rigorile limbii literare, normele gramaticale elementare fiind ignorate” [8, p. 115]. Sau: „O altă trăsătură a limbajului virtual al SMS-urilor este scrierea, în funcție de intenția discursului, cu majuscule sau cu minuscule. Adesea, pentru a individualiza un cuvânt, se scrie: Tre s plec URGNT! (= Trebuie să plec URGENT). În general, majusculele „traduc” nervozitatea, urgența, nerăbdarea sau emoțiile puternice” [8, p. 115]. Ținem să menționăm, totodată, că, pentru o mai rapidă comunicare virtuală, a fost creată și o structură permisivă de limbaj, în ea făcându-și cu ușurință loc diverse forme, multe dintre ele devenind consacrate prin uz, care, pentru cei neinițiați, devin inaccesibile. De exemplu, abrevierea cuvintelor, acronimele, cunoscute de cei mai înrăiți internauți, argourile create prin trunchiere, mult vehiculata „romgleză”. Un element specific, extrem de îngrijorător pentru filologi, este și anularea normelor ortografice, gramaticale, lexicale în vigoare. În textele de pe diverse bloguri întâlnim publicate mostre de astfel de discuții pe chat. Vă prezentăm un exemplu, preluat de pe blogul lui Vintilă V.: 1. „Cred k apare ...da numi explic qm no apărut deja p pc... . Am văzut un clip p youtube qm juk unu p laptop gta 4 ...qm se poate...!”; 2. „În momentul de fatza exact să iţi spun nu ştiu , k mi lam făcut la comandă şi erau Reduceri şi alea alea Dar am un site perfect... dacă pot s îl postez aicia... e legat de componente şi prostii deastea dacă e ilegal reclama... revino cu un reply să iţi dau prin pm”. [9]

Semnificative sunt modificările sau inovaţiile la nivel lexical ale celor care scriu SMS-uri. În acest sens, poate fi menționat „fenomenul prefixării excesive, model inspirat din alte limbi și specific unui limbaj pretențios vorbirii actuale (superfericit(ă), megaocupat(ă) etc.), frecvența crescândă a anglicismelor (cool, OK etc.)” [8, p. 115]. Extrem de populare în comunicarea pe internet sunt abrevierile de tot felul, care însă nu pot fi descifrate de oricine. Înșiși bloggerii recunosc acest lucru, relatând că pe toate rețelele de socializare sau de comunicare online (Yahoo, Messenger, Facebook, Twitter etc.) sunt prezente în exces prescurtările şi emoticoanele, iar printre acronimele utilizate frecvent „se numără cele din limba engleză, cu toate că există şi prescurtări ale cuvintelor autohtone” [6]. C. Popa propune o listă întreagă de prescurtări (abrevieri) folosite de internauți pe rețelele de socializare. Reproducem câteva: „ASL: Age/ Sex/ Location – Vârstă, sex, locaţie; FB – Facebook; GM sau Msg – Mesaj; PLS sau PLZ: Please – Te rog; NPC – Nu ai pentru ce; NP: No Problem – Nicio problemă; HRU: How are you? – Ce faci?; CF: Ce faci?; NB – Noapte bună; BN – Bine; E1; F2F: Face to face – Faţă în faţă; 143: I love you – Te iubesc; 4: for – pentru; ^5: High five – bate palma”… [ 6]. Observăm, din dicționarul întocmit de blogger, că nu există un sistem de creare a acestor forme de comunicare, că structurile abreviate, cuvintele încifrate reprezintă niște invenții ad-hoc, aleatorii, apărute la discreția și după bunul plac al utilizatorilor acestei noi forme de comunicare.

2) Oralitatea digitală – conversaţie video se realizează prin reţeaua virtuală skype, facebook etc. în formă orală nonclasică, întrucât nu sunt respectate toate elementele constitutive ale conversaţiei faţă în faţă.

Chiar dacă există contactul direct dintre doi sau mai mulţi interlocutori, nu funcţionează alte condiţii de realizare a vorbirii spontane, nestingherite. Este vorba de elementele extraverbale sau de aşa-zisele contexte situaţionale: cadrul, circumstanţele sunt selectate deliberat, de regulă, fiind un spaţiu închis. Or, dacă e deschis, nu e panoramic, ci doar secvenţial, de aceea, fără să existe cadrul pentru deschidere psihologică, conversaţia se manifestă altfel decât în condiţii naturale.

Din aceste considerente există câteva trăsături definitorii pentru acest tip de oralitate digitală:

- conversaţia se derulează în condiţiile unei exprimări nonverbale limitate, în virtutea canalului de emitere şi receptare (ecranul computerului sau al telefonului mobil) prea mic;

- unele mișcări, de exemplu, cele efectuate cu tot corpul, fie sunt limitate, fie lipsesc cu desăvârşire, iarăşi, din cauza spaţiului mic de manevră;

- nu sunt implicate în dialogul video unele elemente extraverbale importante (mirosul sau atingerea) pentru a conferi discuţiei un caracter apropiat (în cazul conversaţiei informale).

Pe de altă parte, oralitatea digitală presupune o abordare cu totul nouă a conversației familiare. Ea se produce în rețeaua virtuală cu oricine se implică în ea. Adică, tonul familiar, adresarea amicală, oarecum intimă, informală nu-i vizează doar pe cei care au un statut veritabil în acest sens în viața reală. Adesea, în rolul respectiv (de prieteni apropiați cărora le poți spune orice și cu intonația, dar și limbajul specifice) apar indivizi absolut necunoscuți, oameni foarte diferiți ca interese, statut social, sex sau vârstă. Aceștia se comportă în spațiul internetului, de regulă, ca vechi prieteni, ca semeni ce împărtășesc multe lucruri în comun, iar în viața reală ar putea nici să nu se salute din simplul motiv că nu s-ar recunoaște. Am putea vorbi, în acest caz, de o familiaritate virtuală, specifică doar comunicării pe internet. De aceea există o problemă de identitate umană, care se manifestă în frustrări și deziluzii în spațiul adevărat, real, o stare de insatisfacție, îndeosebi la tineri, care duce la o detașare de realitate, retrăgându-se în spațiul închis și iluzoriu al internetului. Pe lângă avantajele pe care le oferă, de dezinhibare și decomplexare a unor indivizi care au aceste probleme, comunicarea de acest gen devine astfel un pericol de anarhizare a limbajului, a ordinii de exprimare pentru diversele nișe de vorbitori, având riscul de amalgamare a stilurilor, care să se răsfrângă în comunicarea reală. Totodată, am putea urmări deteriorarea limbajului standard, fapt înregistrat deja în unele publicații online, în special, pe blogurile de pe site-urile acreditate, mimându-se astfel o coalizare cu majoritatea tânără și mediocră și inducând o modă de nonșalanță în comunicare, în care demnitatea, sobrietatea exprimării devin vetuste, depășite. Prezentăm un exemplu de acest gen preluat dintr-un blog de pe un site oficial: Da, asta este o simplă observaţie: în Moldova KGB-ul e cool. E beton, e tare, e mişto, e băţ. Şi kaghebiştii îs tari. Şi FSB-iştii, deşi sună un pic mai prost. Şi securiştii, în general. Oricum, kaghebiştii sunt cei mai tari. (KGB-ul e cool, Alexandru Vakulovski, deschide.md, 20.10.14), în care relevăm, chiar din titlu, o avalanșă de termeni familiari, argotici, neologici la modă, pe care îi vom atesta foarte frecvent în discuțiile juvenile, inclusiv în comunicarea pe internet. Astfel, cercetătorii filologi observă tendințe de colocvializare, de impregnare a comunicării cu elemente ale oralității. Acestea, în accepția unor cercetători, sunt: „1) tendința de sporire a dialogismului; 2) tendința de utilizare masivă a limbajului colocvial-familiar în comunicare (…); 3) tendința spre o comunicare expresivă (în comunicarea pe internet sunt sesizate tot mai mult aspectul creativ, funcția ludică a limbii); 4) tendința de vulgarizare și trivializare a limbii” [10].

Trebuie să subliniem faptul că texte similare celor din rețelele de socializare, adică preluate din oralitatea digitală, sunt prezente deja și pe paginile ziarelor, în articole publicistice de opinie, mai ales, în eseurile-pamflet. Un exemplu concludent în acest sens este următorul: Şi atunci, Zgonea – singurul cetăţean român care a spus:… „Eu nu scriu k pers publica... scriu k zgonea... altfel contul era diferit... dar se pare k e greutate sa intelegeti... no problem” – a lovit din nou, nuclear, răspunzând atacului lui Motreanu: „Păi, ştiţi ceva... Noi (PSD-ul) îi spuneam lui Antonescu, Dorel...”. Înţelegeţi?! Ferească-ne Dumnezeu!! (Marian Sultănoiu Dorel, colegul lui Zgonea, colegul lui Mihai Viteazul, gandul.info, 02.06.14). Valorile acestui tip de limbaj sunt la suprafață, decodificându-se prin elemente de satiră și ironie subtile, prin etalarea unei atitudini de desconsiderare față de personajul vizat. Descoperim, prin urmare, că realitățile din limbajul virtual trec grăbit în limbajul publicistic, împuternicit a răspândi și legaliza inovațiile și tendințele din evoluția limbii.

„Care va fi viitorul acestui limbaj care abia acum se naşte?, se întreabă V. Vintilă. Este el doar un moft sau o fază pasageră prin care trec tinerii şi care va dispărea în timp sau se va transforma, la un moment dat, într-o nouă limbă oficială, limba Internetului?” [9]. Nu vom încerca să facem prognoze despre cum va evolua acest nou limbaj „oral/scris”; cert este că el există și că se distinge de celelalte forme de comunicare de până acum. Este, evident, creat pe baza limbajului tradițional existent; nu s-a inventat nimic în acest sens, nu au fost create alte sisteme de semne lingvistice; au fost doar puțin retușate, ușor transfigurate cu scopuri pragmatice de comunicare. Totuși noutatea, prospețimea expresiei verbale din spațiul virtual denotă posibilități nelimitate ale limbajului, o infinitate de variante pentru comunicare. Sunt necesare pentru aceasta două condiții: mijloace tehnice noi și creativitate.

Note bibliografice:

1. R. M. Amza, Forme și trăsături ale comunicării mediate de computer. În: Limba Română: Structură și funcționare, Editura Universității din București, București, 2005.

2. M.-D. Grosseck, A. Negru, Chat-ul şi blog-ul – limbaje ale noii generaţii şi influenţa lor asupra comunicării. [online] http://culturasicomunicare.com/pdf/2008/negru.pdf accesat: 18.08.13.

3. I. Milică, Expresivitatea argoului, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2009.

4. C. I. Mladin, Spre o recodare a modului de comunicare scripturală. Sau despre tirania democratică a cyberlimb@jului. [online] http://www.philippide.ro/distorsionari_2008/237-248%20MLADIN_RED.pdf, accesat: 18.05.13.

5. I. Pomian, Stilul funcțional electronic, 2009 [online] http://www.dacoromania.inst-puscariu.ro/articole/2009_2_3.pdf, accesat: 09.08.13.

6. C. Popa, Limbajul de Facebook: Ce înseamnă 143. Consultă DICŢIONARUL, 10 mai 2013, RTV.net, [online] http://www.rtv.net/lista-celor-mai-utilizate-prescurtari-folosite-pe-facebook-reactia-specialistilor-la-acest-fenomen_72918.html, accesat: 08.09.13.

7. E. Ungureanu, Emoticonul în limbajul mesageriei instantanee. În: Creativitate lingvală: de la semn la text, Editura PIM, Bălți, 2014, p. 269-278.

8. I. Urușciuc, Natura semiotico-gramaticală a limbajului virtual scris al SMS-urilor. În: „Limba Română”. Chișinău, 2008, nr. 3–4 (153–154), martie-aprilie, p. 113 – 119.

9. V. Vintilă, Limbajul messenger, Blog, 27.09.2011. [online] http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/limbajul-messenger?xg_source=activity, accesat: 18.08.13.

10. Т. Н. Kолокольцева, Интернет-коммуникация как зеркало основных тенденций развития и функционирования русского языка. Волгоград: Электронный научно-образовательный журнал ВГПУ «Грани познания». № 4 (14). Декабрь, 2011 [online] www.grani.vspu.ru, http://grani.vspu.ru/files/publics/1325226177.pdf accesat: 01.04.13.

11. А. В. Кузнецов, Письменная разговорная речь в онлайн-коммуникации [Текст] Молодой ученый, 2011, № 3, Т. 2, С. 24-26. [online] http://www.moluch.ru/archive/26/2877/, accesat: 18.05.13.