MEMORIU al Asociaţiei Mondiale „Pro Basarabia şi Bucovina” adresat Guvernelor Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii, Franţei, Italiei, Japoniei, Canadei, Australiei, Noii Zeelande, Indiei şi României

Ne adresăm acestor ţări pentru că ele, prin semnătu­rile reprezentanţilor lor la Tratatul de Pace de la Versailles, Domnii Day Andreiv Fisber, Edward George Villiers, G. Poster, Georges Leygues, Jules Cambon, Lelico Bonino Longare, Isbii, Take lonescu şi Dimitrie Gbica, stipulau la 9 Decembrie 1919:

„Articolul I. Înaltele părţi contractante declară recu­noaşterea suveranităţii României asupra Basarabiei, cu­prinsă între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la izvoare până la punctul unde este întretăiat de fosta limită între Bucovina şi Basarabia, şi această fostă limită”.

Iar înainte de asta, la 21 Octombrie 1918, Ministrul Statelor Unite ale Americii, domnul Woppika, declara la Bucureşti:

Cu ocazia sărbătorirei de azi, aduc şi eu salutul Statului American.

Unirea tuturor românilor va fi sprijinită cu toate forţele de care dispun Statele Unite, căci idealul acestui război, pentru care a intrat America, este dezrobirea şi eliberarea tuturor popoarelor cari au fost subjugate şi speculate atâta vreme.

Pentru România, aliata noastră, noi, Americanii, nu avem numai recunoştinţă, ci în inima noastră există şi dragoste pentru ea care şi-a vărsat sângele, pentru cauza cea mare pentru care luptăm... ”

Cei ce urmăresc evoluţia Imperiului Rus de la Petru cel Mare încoace cunosc tendinţa expansionistă a Moscovei prin anexarea de teritorii ale ţărilor vecine: România, Polonia, Ţările Baltice, Cehoslovacia, Japonia etc.

Situaţia tragică a provinciilor româneşti Basarabia şi Nordul Bucovinei, ocupate de Armata Roşie la 28 Iunie 1940, în urma pactului Ribbentrop-Molotov, iar apoi şi în 1944, în urma Conferinţei de la Yalta, constituie o probă elocventă.

Cu toate acestea, ţările occidentale nu invocă nicio­dată înstrăinarea românilor din Basarabia şi Nordul Bucovinei, care au aceeaşi istorie, aceeaşi limbă, ace­leaşi obiceiuri, acelaşi folclor ca şi pe întreg cuprinsul României.

În timp ce propaganda rusească trâmbiţează „justeţea” Actului Final de la Helsinki, privind împărţirea Europei după cel de-Al Doilea Război Mondial, n-am auzit niciodată vreun diplomat occidental care să recunoască deschis că acest Act a fost un eşec dintre cele mai mari ale diplomaţiei occidentale şi în acelaşi timp una dintre cele mai mari victorii pe care le-a obţinut vreodată diplomaţia sovietică.

Nenorocul nostru, al românilor, a făcut ca de la 1944 încoace să nu avem un guvern cu adevărat naţional care să pună deschis în faţa lumii problema reîntregirii teritoriale româneşti.

Cum vine asta: Germania, vinovată de raptul de la 1940 se reîntregeşte, iar România, victimă a acestei hoţii, continuă să plătească tribut prin ţară ruptă în bucăţi?!..

Poporul român, spre deosebire de guvernul antiunionist de la Bucureşti, nu recunoaşte camuflarea postbe­lică a Basarabiei, una din cele zece provincii ale României, sub aberaţia de „Republica Moldova”. Nu recunoaşte, pe baza adevărului istoric, lipsa de bază ju­ridică a pretinselor frontiere ale pretinsei Republici Moldoveneşti.

Poporul român combate pe baza aceluiaşi adevăr is­toric noţiunea de „limbă moldovenească”, limba naţională a neamului românesc fiind una singură – limba română. Combate şi cere Marilor Puteri lichida­rea consecinţelor pactului Ribbentrop-Molotov, adică revenirea la ţara-mamă România a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi ţinutului Herţei.

Prin ultimatumul său mişelesc din 26 Iunie 1940, Moscova îşi lua „ca despăgubire pentru 22 de ani” Nordul Bucovinei cu capitala Cernăuţi! Au trecut 54 de ani de atunci, dar Kievul nu se grăbeşte să ne restituie aşa-zisa despăgubire. Deşi de-a lungul întregii sale isto­rii daco-romane Nordul Bucovinei n-a fost până la 1940 niciodată sub călcâi ucrainean.

Suntem profund indignaţi că în recenta sa vizită din România şi zisa Republică Moldova, secretarul de stat englez, dl Douglas Hogg, i-a îndemnat pe guvernanţii moscoviţi de la Bucureşti şi Chişinău să încheie între ei un așa-zis tratat româno-moldovenesc (sic!).

Să nu ştie diplomatul londonez că „moldovenii” dintre Prut şi Nistru nu sunt „moldoveni”, ci basarabeni, şi că ei nu constituie un popor, ci o frântură de neam românesc dezbinat cu forţa de armata sovietică?!..

Cu o atare logică „diplomatică”, n-ar fi exclus ca într-o bună zi dl Douglas Hogg să propună Parisului, să zicem, să încheie un tratat franco-breton sau franco-alsacian de prietenie şi bună vecinătate (sic!).

Un lucru e cert: în Europa nu va fi dreptate şi pace atâta timp cât Moscova şi Kievul nu vor restitui tot ce a fost furat de la vecini prin pactul Ribbentrop-Molotov.

Domnule Preşedinte al Statelor Unite ale Americii, aflaţi că adesea unii dintre compatrioţii noştri spun şi până în ziua de azi că americanii sunt acei care ne-au vândut ruşilor. Noi însă dorim să vă aducem la cunoştinţă că România aşteaptă de 50 de ani salvarea anume de la marele şi înţelegătorul popor american!

Iată de ce, în numele acestei speranţe, rugăm să fie susţinută cauza Reîntregirii Naţionale a României, prin aducerea pe cale paşnică la sânul Patriei a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ţinutului Herţei şi Insulei Şerpilor, ocupate de Moscova la 1940, 1944 şi 1947.

Românii sunt dintotdeauna un popor paşnic. Un popor care n’a atacat pe nimeni. Dar tot dintotdeauna a ştiut să apere ce-i aparţine de când lumea. E timpul să ni se redea ceea ce e al nostru din moşi-strămoşi!

E timpul să fie reabilitate spusele ministrului ameri­can dl Woppika, din 21 Octombrie 1918: În numele Statelor Unite, aliata voastră, vă zic: Să trăiască România Mare! România cea frumoasă, împreună cu Transilvania, Bucovina, Basarabia, pentru care vom lupta pe toate căile pentru a-i da posibilitatea la o nouă înflorire şi cu idealul realizat... ”

Să nu întoarcem la infinit spatele istoriei celei adevărate!

Primiţi, Domnilor Şefi de Guverne ale Statelor semnatare ale Tratatului de Pace de la Versailles cu România, asigurarea celor mai alese sentimente din partea a circa 100.000 de membri ai „Pro Basarabiei şi Bucovinei” din 25 de ţări ale lumii.

Cu mulţumiri anticipate,

Nicolae Lupan, preşedinte

Gellu Caraza, purtător de cuvânt

Bucureşti, 25 Octombrie 1994

NOTĂ: Memoriul, în română şi franceză, a fost înmânat de o delegaţie specială ambasadorilor de la Bucureşti ai ţărilor destinatare.

România Liberă din 26 Octombrie 1994