Limba Română
  • NR. CURENT
  • DESPRE NOI
  • ARHIVĂ
  • CĂRȚI
  • AUTORI
  • ACTUAL
  • CONTACT
PLEDOARII PENTRU CAUZA NOATRĂ
AUTORI ÎN NR. CURENT

REVISTA LIMBA ROMÂNĂ
Nr. 1-2, anul XXVIII, 2018


PLEDOARII PENTRU CAUZA NOATRĂ

DISCURSUL rostit de senatorul Ştefan Ciobanu, profesor universitar, în şedinţa Comisiilor Afacerilor Străine ale Camerei şi Senatului Parlamentului României, întrunite în legătură cu încorporarea Basarabiei şi nordului Bucovinei în U.R.S.S. 2 iulie

MEMORIU elaborat de Pan Halippa în ajunul Conferinţei de Pace de la Paris din 1946–1947, în care explică esenţa problemei Basarabiei. 1945, Bucureşti

MEMORIU al Asociaţiei Mondiale „Pro Basarabia şi Bucovina” adresat Guvernelor Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii, Franţei, Italiei, Japoniei, Canadei, Australiei, Noii Zeelande, Indiei şi României

Alexandru HERLEA


Asociaţia La Maison Roumaine din Paris susţine re-unirea Republicii Moldova cu România

DECLARAȚIA Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova privind reunirea cu România
Orice articol publicat reflectă punctul de vedere al autorului şi nu coincide neapărat cu cel al redacţiei. Textele nepublicate nu se recenzează şi nu se restituie
© 2008 Limba Română Site de MoldaHost