Sonetele lui M. Eminescu

Prima ediție dedicată sonetelor eminesciene, formând un corpus unitar, însă parțial și în transpunere franceză, este datorată preotului catolic Louis Barral. Sonnets. București, Imprimeria Socec, 1933, 15 p. cu ilustrații, cuprinzând doar nouă dintre cele peste treizeci câte se cunosc astăzi: Déjà combien de jours/ Sunt ani la mijloc, C’est 1’automne dehors/ Afara-i toamnă, Lève-toi dans mon ciel/ Răsai asupra mea, Venise/Veneția, Qu’importe/ Oricâte stele, Les ans s’en sont allés…/ Trecut-au anii, Sur mon secret amour/ Iubind în taină, Dès que se tait la voix/ Când însuși glasul, Sur un album/ Pe un album, Je suis sur ton balcon/Stau în ceardacul tău. Ecourile au fost favorabile: Victor Cordoș a constatat transpunerea fluidă, traducătorul fiind un bun cunoscător al poetului („Patria”, Cluj, XVI, 11, 14 ianuarie 1934, p.1-2); M. Gh. Constantinescu a apreciat faptul că au a fost păstrate spiritul și frumusețea versului originar („Universul”, București, LI, 55, 26 februarie 1934, p. 4); Mia Frollo a considerat chiar admirabilă transpunerea („Vremea”, București,VI, 333, 15 aprilie 1934, p. 4).

Vădit încurajat, pater Louis Barral (venit în România în cadrul Misiunii culturale franceze de după 1920, stabilit ca profesor la Seminarul din Beiuș, semnând și cu pseudonimul L. Codreanu), a editat în același an, în Franța, o antologie din versurile poetului preferat: Poèmes choisis. Traduction par L. Barral, Paris, Libraire Lecoffre, J. Cabalda et Cie, Éditeurs, 1934,130 p. f. portr. De data aceasta, părerile au fost împărțite. Au fost recenzenți care i-au lăudat strădania (Sandu Tzigara-Samurcaș, George Strat, D. Faur, Ioan Vultur), în pofida unor scăderi, alții (N. Iorga, Șerban Cioculescu, Victor Cordoș, M. Mihalcea) au considerat intenție salutară, act cultural, încercare mai mult sau mai puțin reușită, chiar slabă, cu denaturări ale originalului. Ulterior, inimosul traducător și-a abandonat preocupările de intermediar cultural româno-francez, dar i-a rămas inițiativa.

De abia după aproape șase decenii, a apărut, în limba română, întâia antologie de sonete ale poetului național, datorată lui Petru Creția: Sonete. Ediție critică îngrijită de Petru Creția cu 32 de reproduceri după manuscrise. Editura Porto-Franco, Galați. Muzeul Literaturii Române București, 1991, 95 p., cuprinzând treizeci și unu de sonete; Iambul, Azi oceanu-ntarâtat, Adânca mare, De ce mă-ndrept ș-acum, Gândind la tine, Pe gânduri ziua, Coborârea apelor, Maria Tudor, Nenorocit noroc de-a fi iubit, Vorbește-ncet, Sătul de lucru, Iubind în taină, Părea c-așteaptă, Ușoare sunt viețile multora, Oricare cap îngust, Oricâte stele, Afară-i toamnă, Sunt ani la mijloc, Când însuși glasul, Trecut-au anii, Răsai asupra mea, Stau în cerdacul tău, Sonet satiric, Ai noștri tineri, Democrația, Moruzi Bey fiind în bune toane, Mă-ntreb de sine-mi unde este slava, Le baron de Trois Étoiles, Petri-Notae, Sauve qui peut, împărțite în două cicluri (lirice, satirice) și, în deschidere, cu sonetul Iambul, criteriu abandonat în a doua ediție din 1997, înlocuit cu cel cronologic, menționat în subsolul prefeței de la ediția inițială (p. 5-6).

Un alt volum cu sonete, dar mai complex în alcătuirea lui, fiind bilingv român-francez, conținând și alte poezii care nu sunt de formă fixă, este datorat lui Emanoil Marcu: Elegii și sonete/ Élègies et sonnets, Editura Junimea, Iași, 1994, 85 p. Sonetele sunt în număr de douăzeci și trei. Alcătuitorul și  traducătorul ediției nu precizează din ce sursă a preluat textul românesc, în schimb mulțumește unui număr de patru prieteni francezi care l-au sprijinit „la această încercare de dialog între două limbi, culturi și sensibilități poetice”. Dintre sonetele aflate în ediția lui Petru Creția, al cărei sumar l-am reprodus, Emanoil Marcu a eludat sonetele: Vorbește-ncet, Democrația, Sătul de lucru, Moruzi Bey fiind în toane bune, Mă-ntreb în sine-mi unde este slava, Le baron de Trois Étoiles, Petri Notae și Nenorocit noroc de-a fi iubit.

Cel de-al treilea volum de sonete apărut în aceeași perioadă se datorește lui Ion V. Boieriu. Sonete, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995, 124 p., apărut la trei ani de la decesul alcătuitorului. Organizarea interioară a volumului este după alt tipic: I. antume; II. postume; III. addenda-antume, addenda-postume, pentru variante. Ediția structurează prin coroborare edițiile datorate lui Perpessicius și D. Murărașu, reproducând mecanic, fără nicio raportare făcută personal la textele olografe ale poetului.

Cât privește ediția a doua, în două volume/plachete, a lui Petru Creția, acesteia îi lipsește prefața, iar în ceea ce ar fi conținutul ei, este respectat întocmai cel din ediția inițială, cu singura deosebire că i-a fost aplicat criteriul cronologic în ordonarea sonetelor în pagini.

Nu ne-am propus în excursul nostru vreo comparație între ediții, ci acestea în parte fiecare față de textul olograf eminescian sau față de textul tipărit antum al cărui original este pierdut.

Niciunul dintre acești editori/alcătuitori/îngrijitori/traducători nu s-a  preocupat de a respecta identitatea/autenticitatea/textul original al Poetului. S-au bazat pe antecesori, de unde constatarea alarmantă a prezenței de inadvertențe/transcrieri defectuoase/interpretări diferite de lectură /omisiuni!

În glosele ce le-am alcătuit fiecărui sonet în parte, vom urmări corijarea acestora în raport de unicul martor indubitabil: textul olograf al Poetului.

Același lucru l-a dorit Constantin Noica atunci când a solicitat foto-copierea manuscriselor eminesciene. Căci, de cele mai multe ori, din diferite motivații explicite sau nu, editori diferiți au croșetat/emendat fără niciun scrupul textul eminescian, eludându-i autenticitatea, chiar de cine nici nu te aștepți: „Școala Petru Creția face din poezia lui Eminescu un fel de text de consum, al ei propriu, iar din autor un cobai sub lupă. Și acest lucru – sub acoperirea aplauzelor de obște”. (N. Georgescu, Eminescu și editorii săi, Volumul II, Editura Floare albastră, București, 2000, p. 234).

De un real folos, în orientarea noastră în hățișul/păinjenișul de informații biobibliografice eminesciene, în afara căutărilor proprii, ne-au fost lucrările de ținută academică: Biblioteca Academiei Române. Bibliografia Mihai Eminescu (1866-1970). Volumul l. Opera. Editura Academiei Române, București, 1975; Institutul de istorie și teorie literară ,,G. Călinescu”. Bibliografia relațiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice (1859-1918). Volumele I-III, Editura Academiei Române, București, 1980, 1982, 1985; (1919-1944). Volumul I, Editura Saeculum I.O., București, 1997; Biblioteca Academiei Române. M. Eminescu. Opere. XVII. Bibliografie. Viața-Opera. Referințe. Partea. I (1866-1930). Editura Academiei Române, București, 1999, 1236 p.

De curând, a fost lansată, la Muzeul Literaturii Române din București, o carte datorată doamnei Florica Gh. Ceapoiu și domnului FIorian Chelu Madeva, titrată Din laboratorul lui Mihai Eminescu. Sonetul. Lucrare tehnică și estetică. Editura Muzeului Literaturii Române, București, 2018, 514 pag., din care face parte întreaga zestre poetica eminesciană dedicată sonetului, însoțită de explicații la obiect.

Ne rezervăm prezentarea cărții într-un alt excurs critic.

Adânca mare

Adânca mare sub a lunei față,
Înseninată de a ei blondă rază,
O lume’ntreagă’n fundal visează
Și stele poartă pe oglinda-i creață.

Dar măni –­ ea falnică, cumplit turbează
Și mișcă lumea ei negru măreață
Pe ale ei mii și mii de nalte brațe
Ducând peire –­ țeri înmormântează.

Azi un diluviu, măne-o murmuire,
O armonie care capăt n’are .
Astfel e a ei întunecată fire.

Astfel e sufletu-i antica mare.
Ce-i pasă ­– ce simțiri o să ni’nspire –
Indiferentă, solitară –­ mare!

(BAR – Ms. 2287, f. 59 r.)

Afară-i toamnă

Afară-i toamnă, frunză ‘mprăștiată,
Iar vântul svârle’n geamuri grele picuri;
Ci tu citești scrisori din roase plicuri
Și într’un ceas gândești la viața toată.
Pierzându-ți timpul tău cu dulci nimicuri,
N’ai vrea ca nime’n ușa ta să bată;
Dar și mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.
 
Și eu astfel mă uit din jeț pe gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii,
În juru-mi ceața crește rânduri-rânduri;

Deodat’aud foșnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâni subțiri și reci mi-acopăr ochii.

(,,Convorbiri literare”, XIII, 7, 1 octombrie, p. 280-281)

Adânca mare

A apărut, întâia oară, editată de Nerva Hodoș (1902, p. 59).

În manuscris, se află în doua variante; A (Caietul 2285, f. 136 v.) și B (2287, f. 59), datând din vremea studenției berlineze și vieneze, 1873 (Perpessicius). În varianta ultimă, face parte din grupul de sonete; I. Cum oceanu’; II. Adânca mare; III. De asupra mării (Veneția); IV. Maria Tudor.

A fost reluat, în edițiile: Ilarie Chendi (1905, p.194 ); A. C. Cuza (1914, p. 124); Al. Coriolan, Al. Iacobescu (1940, p. 152); N. Șerban (1947, p. 240); Perpessicius (IV, 1952, p. 181); Perpessicius (V, 1958, p. 157); Perpessicius (1958, p. 342); Tudor Arghezi, Zoe Dumitrescu-Bușulenga (1960, p. 243); Ion Rotaru (1961, p. 201); EpL (1961, p. 292); Perpessicius (II, 1964-65, p.191, 626); Epl (1965, p. 261); EpL (1956, p. 175); D. Murărașu  (1969, p. 213); D. Murărașu  (1, 1972, p. 247); Ion V. Boeriu (1995, p. 55, 81); Petru Creția (1991, p. 10, 36-37; 1. 1997, p. 8; II, p. 7-8);

Opere. I. Poezii, Ediție îngrijită de D. Vatamaniuc. Prefață de Eugen Simion. Univers Enciclopedic.

Toți editorii, fără excepție, au preluat tale quale lecțiunea inițială ca fiind identică cu cea manuscrisă, de unde scăpările/inadvertențele față de original: O lume-ntreagă-n fundul ei visează (v. 3) și Astfel e sufletu-n antica mare (v. 12); de asemenea, le aparțin ortografia și punctuația, care nu-i a poetului.

În afara celor două variante reproduse de noi etajat, mai există încă una, care a fost încorporată de poet în poemul dramatic Decebal, aflată în Caietul mss. 2254, f. 154 rv., și reprodusă ca atare în edițiile: Opere. IV. Teatru, Ediție critică, note și variante de Aurelia Rusu. Studiu introductiv de George Munteanu. Editura Minerva, București, 1978, p. 140, v. 154-168; și Opere. VIII. Teatru, Editura Academiei Române. Bucu­rești, 1988, p. 38-39, v. 156-165, fiind una dintre replicile regelui dac

Dec/ebal/:

Tu ai găsit-o...vorba ce < mă> ne-nseamnă

Furtuna da! Oceanul! Vijelia...

Astăzi o lume-n fundul ei visează

Și stele poartă pe oglinda-i creață,

Dar mâni ea falnică cumplit turbează

Și mișca lumea ei negru măreață

Pe-ale ei mii și mii de nalte brațe

Ducând pieirea țări îmormânează...

Azi duc diluviu...mâne: murmuire

O armonie care capăt n-are

Astfel e-a ei <mării> întunecată fire

Astfel e sufletu-n antica mare

Ce-i pasa ce simțiri o sa vă-nspire

Indiferentă.. solitară... mare!

Astfel sunt dacii – luptă... ș-apoi piere!

(apud Opere. IV. Teatru, 1978, p. l40)

Și în acest text, se regăsesc cele două inadvertențe semnalate de noi (v. 3 și v. 12).

Le consemnăm, aici, spre știință, întrucât perpetuarea lor nu este numai echivocă/ falsă, ci și contrară realității lingvistice: intenției/ voinței Poetului.

Lectura inițială a textului a fost preluată ca atare și în toate traducerile, ca fiind firească/veridică, așa cum a procedat E. Marcu.

Afară-i toamnă

A apărut, întâia oara, în revista „Convorbiri literare”, Iași, XIII,7, 1 octom­brie 1879, p. 260-281 (varianta A), sub titlul comun Sonete, împreună cu Sunt ani la mijloc și Când însuși glasul, precum și cu alte patru poezii: Freamăt de codru, Revedere, Foaia veștedă, (după N. Lenau) și Despărțire. Manuscrisul dat la tipar a dispărut.

S-au păstrat, în schimb, doua variante manuscrise anterioare: B (Ms. 2288, f. 14-15_, cca. 1876-77) și C (Ms. 2250, f. 238 r., cca. 1879).

În periodice, sonetul a  fost reluat în „Noua bibliotecă populară”, Bucu­rești, I , 4, aprilie 1889, p.151; „Generația viitoare”, București, l, 3, decembrie 1889, p. 86 (cu aprecierea redactorului Corneliu V. Botez că e cel mai perfect sonet al lui M.E.); „Lectura”, București, I, 9-10, august - septembrie 1907, p. 574; „Bucovina”, Cernăuți, I, 70, 15 iunie 1919, p. 2.

În ediții, a fost inclus de: Titu Maiorescu (1884, p. 53); A. D. Xenopol (1893, p. 8f ); Ion Scurtu (1908, p. 234); A. C. Cuza (1914, p. 38); M .Dragomirescu-Constanța Marinescu (1922, p. 89); Perpessicius (1954, p. 124, 324-325, cu lecțiuni omise din Ms. 2260); Petru Creția (1991, p. 55, cu unele modificări ale textului: din „Convorbiri literare”, reproducând, în facsimil, Ms. 2260, f. 238 r., care se re­petă în 1997, vol. 1, 2); Ion V. Boieriu (1995, p. 35, 42, 100).

Traduceri în periodice: germană (V. Tecontzia, „Rumänischer Lloyd”, București, XVIII, 4345, 3 nov. 1901, p. 5; Sidonie Devechi, în „Rumänischer Lloyd”, București, XXVII, 6810, 26 mart. 1910, p. 4; V. Tecontzia, în „Convorbiri literare”, București, LXXII, 6-7-8-9, iunie-septembrie 1939, p. 1429; Franyò Zoltan, în „Convorbiri litera­re”, București, LXXII, 6-9, iunie-septembrie 1939, p. 1444; Reinhold Scheibler, în „Re­vista limbii și culturii germane”, București, I, 3, octombrie-decembrie 1941, p. 207; Lucian Blaga, în „Steaua”, Cluj , XVII, 5, mai, 1966, p. 97); maghiară (Franyò Zoltan, în „Cultura”, Cluj, I, 1, ianuarie 1924, p. 70; Finta Gerö, în „Aradi Katholikus Egyhazi Tudòsito”. Arad, XII, 19, 15 septembrie 1929, p. 372; Desida Jenö, în „Erydélyi Helikon”, Cluj, II, 9 nov. 1929, p. 722; Desida Jenö, în „Hargita”, Miercurea-Ciuc, III, 10, 15 ian. 1970, p. 2); franceză (N. Șerban, în „Gallia”. Iassy, I, 1, mai 1929, p. 28; L. Barral, în „Convorbiri literare”, București, LXXII, 6-9, iunie-sept, 1939, p. 1532); poloneză (Adam Kozlowski, în „Luceafărul”, București, VII, 10, 9 mai 1964, p. 12).

Texte pe muzică: Mihail Jora. Cinci cântece pe versuri de Mihai Eminescu pen­tru voce și pian, București, ESPLA, l955, p. 3-6.

Ediții în limbi străine: franceză ( 1892, 1933, 1934, 1937, 1938, 1966); germană (1903, 1913, 1937, 1943, 1950, 1957, 1964); italiana (1927, 1964); maghiară (1934, 1939, 1947, 1950, 1955, 1961, 1966, 1967); armeană (1939); cehă (1939); sârbo-croată (1955) spaniola (1958); rusă (1958, 1968); poloneză (1960); greacă (1964).

Emanoil Marcu îi dă o aură franceză nuanțată inalterabilă.

Textul olograf al sonetului nu a mai fost recuperat din tipografia revistei „Convorbiri literare”, varianta definitivă rămânând cea din publicație.