O reuşită de pattern cultural naţional: Ion Creangă redivivus

Cartea lui Iulian Pruteanu-Isăcescu constituie o realizare profesionistă în planul metodei, axiologiei și, în general, al istoriografiei/muzeologiei.

Lucrarea fixează specificitatea textelor literare şi a manifestărilor aderente într-un impresionism spontan al instrumentarului critic, provocând un impact pozitiv prin traiectul orientativ minim în documentația abundentă ce vizează atât viața, cât şi opera lui Ion Creangă, consemnând şi receptarea în epocă de către cei mai mulți istorici/muzeografi/lectori. Nu e prea mult dacă, furat de modestie, domnul Iulian Pruteanu-Isacescu omologhează cu titlu absolut cronica la zi a Primului Muzeu Naţional Literar drept o radiografie modernă plauzibilă, care ne trimite cu gândul, ca reper teoretic, la cercetarea americanului Harold Bloom Canonul occidental (The Western Canon, 1994), care situează creația/creatologia/viaţa lui Ion Creangă alături de/împreună cu realizările spirituale/cruciale în domeniu ale individualităților ilustrative universale, începând din antichitate.

Nucleul germinal al acestui personaj emblematic al culturii naționale se află în interiorul dramelor traversate cu stoicism de Ion Creangă, în ordinea metafizicii istorice, pe care autorul lucrării în discuţie o evidenţiază în actul serios de reconstruire autentică, sărind peste ipotezele ficţionale emise de predecesori vulnerabili.

Rememorarea etapelor devenirii lui Ion Creangă cuprinde prima parte, titrată Ion Creangă şi ai săi, care structurează cu onestitate intelectuală fiece clipă a conflictului ontologic specific marilor subiecţi ai istoriei în perspectiva trăirii creative, precum şi a difuzării genetice în urmaşi – reprezentativi sau mai puțin pentru societate –, ajungând până la stră-strănepoţii zilelor noastre, răsfirați pe întreg mapamondul și înscriși într-un Arbore Genealogic adus la zi!

A doua parte a monografiei, intitulată Istoria centenară a unui ,,palat ţărănesc”, finalizată cu ilustraţii de epocă (atâtea câte au putut fi recuperate/ depistate), propune o viziune de ansamblu coerentă, fundamentată corect în spirit critic muzeografic şi nu numai.

Bibliografia cuprinde (I) Izvoarele inedite/publicate, (II) Lucrări de specialitate și (III) Sursele Net-ului.

Monografia Bojdeuca ,,Ion Creangă”. Din istoria primului muzeu literar din România oferă un exemplu aproape singular în specific de responsabilitate scriitoricească şi se recomandă, atât în mediul academic, cât şi publicului larg, ca lectură şi interes detectivistic în cunoaşterea unui destin împlinit, faţă de poluarea ireversibilă a valorilor, practicată în istoria recentă.

Dincolo de meticulozitatea portretizării personalității accentuate a marelui prozator, apar descrişi cu acribie severă trei dintre urmaşii lui direcţi – fiul şi fiii acestuia –,  desprinşi ca nişte ,,crenguţe” canonice din generosul arbore genealogic:

- Capitanul Constantin I. Creangă (1860-1918), ,,plin de temperament şi originalitate” (apud Nicolae Ţimiraş), militar de carieră, elogiat de superiori, decorat şi avansat în grad după campania din Bulgari (10 mai 1914), mort intempestiv de o boală atroce. În semn de omagiu, pe crucea de pe mormântul acestuia din Cimitirul ,,Eternitate” din Iaşi, Regele Ferdinand I a agățat o coroană de flori;

- Faimosul arhitect Horia C. Creangă (1892-1943), ,,preocupat de magia formelor simple” (apud Radu Patrulius);

- Arhitectul Ion. C. Creangă (1898-1931), ,,care se completa perfect cu fratele lui mai boem, visător şi nonconformist” (apud R. Patrulius).

Ambii au făcut studii de specialitate la Paris, realizând ulterior spații urbane moderne de strictă necesitate, la nivelul cerințelor, fără decoruri inutile – lucrări de mare virtuozitate arhitecturală care împodobesc Bucureștiul şi în prezent.

De reţinut faptul că, în istoria vieţii naţionale, cei patru canonici Creangă se alătură cu cinste dinastiilor culturale Cantemir, Caragiale, Hasdeu ş.a.