Shakespeare… enigmist

Numele lui W. Shakespeare, în presa românească, l-a înscris, pentru întâia oară, poetul Cezar Boliac (1818-1861), în revista „Curiosul”, București, 1836, în articolul Shakespeare, din care am extras următoarele caracterizări: „cel mai mare geniu al teatrului englezesc /…/, poetul național al Engliteriei /…/ și al tuturor noroadelor”. Ulterior, este anunțată, în „Foaia pentru minte, inimă și literatură”, Brașov, 1844 (VII, nr. 248), apariția primei traduceri integrale din creația lui – Iulie Cezar, realizată de Căpitanul Ștefan Stoica (1808-1878, ajuns Colonel, Șeful Marelui Stat Major al Armatei Române, în Domnia lui Știrbei), la Tipografia lui Ion Heliade Rădulescu, după traducerea din franceză a volumului Cea din urmă noapte a unui osândit de Victor Hugo, în 1838.

Peste ani, în deceniul al cincilea al sec. al XX-lea, la ESPLA, în București, vor primi forma românească și alte creații ale Marelui Will, în seria Opere.

Noi ne vom referi la comedia (în cinci acte) Loues Labour’s loft/Zadarnicele chinuri ale dragostei/, tradusă de doi mari specialiști – Ion Frunzetti și Dan Grigorescu (Opere, III, ESPLA, 1956, p. 189-297).

Unul dintre personaje, prof. Holofernes – director de școală, lipsit de noblețe, pedant, artificial, are o replică realizată în stilul aliterației, respectiv repetarea intenționată a cuvintelor care încep cu aceeași vocală/consoană, pentru a produce efectul unei armonii imitative. (În poetica românească, este celebră Nunta Zamfirei de George Coșbuc cu ale sale: prin vulturi vântul viu vuia).

Textul cu pricina din comedia Marelui Will apare, în original, în Actul IV, redat de cei doi traducători aidoma, spre cinstea lor de mânuitori de limbaje, englez și românesc, pe care le reproducem:

HOLOFERNES

I will something affect the letter, for it argnes facility.
The preyful princess pierced and prick’d a pretty pharsing pricket,
Some say a sore, but not a sore, till now made sore with shooting.
The dogs did yell put L to, sore, then sorel jumps firom thicket,
Or pricket sore, or else sorel, the people full a-hooting.
If sore be sore, then L to sore makes fifty sore one sorel.
Of one sore I an hundred make by adding but one more L.

HOLOFERNES

O să presar aliterații, mărturisindu-mi dibăcia.
Divina doamnă dărui durere, dulăilor dând drumul;
Fugi firava fiară; fremătară feriga și făgetul;
„E cerb de ciurdă” cineva chitise. Și-așa e: schimbi unu
(Adică I) în C (adic-o sută), de schimbi apoi pe-ncetul
Pe D (cinci sute cum s-ar spune) în R și-n B… și astfel, iată,
Un IED intrat-a în tufiș; un CERB ieșit-a-ndată.

Textul piesei Loues Labour’s loft, scrisă între 1595 și 1596, în același timp cu Romeo și Julieta și Visul unei nopți de vară, este plin de jocuri de cuvinte (calambururi), forme poetice, dueluri de spirit, iar personajele sunt din lumea aristocrației.

După integrarea creațiilor de geniu în limba română prin traduceri alese ale operelor Marelui Will, Victor Hugo ș.a., au apărut exegezele despre viața și operele lor.

Demne de reținut, printre altele, sunt cele datorate lui Mihnea Gheorghiu Scene din viața lui Shakespeare (București, Editura Tineretului, Colecția „Oameni de seamă”, Ediția a II-a, 1960), D.I. Suchianu și Constantin Popescu, Shakespeare pe ecran (București, Editura Meridiane, 1976, vol. III, din ciclul „Filme de neuitat”); printre cele 29 de filme prezentate succint se numără și Loues Labour’s loft, film TV, 1965, în regia lui Roger Jenkis.

Mihai Eminescu

                CĂRȚILE

                Shakespeare! adesea te gândesc cu jale,
                Prieten blând al sufletului meu;
                Isvorul plin al cânturilor tale
                Îmi sare-n gând și le repet mereu.
                Atât de crud ești tu, ș-atât de moale,
                Furtună-i azi și linu-i glasul tău;
                Ca Dumnezeu te-arăți în mii de fețe
                Și-nveți ce-un ev nu poate să te-nvețe.

                De-aș fi trăit când tu trăiai, pe tine
                Te-aș fi iubit atât – cât te iubesc?
                Căci tot ce simt, de este rău sau bine,
                – Destul că simt – tot ție îți mulțumesc.
                Tu mi-ai deschis a ochilor lumine,
                M-ai învățat ca lumea s-o citesc,
                Greșind cu tine chiar, iubesc greșala:
                S-aduc cu tine mi-este toată fala.

                Cu tine da… Căci eu am trei isvoară
                Din care toată mintea mi-o culeg:
                Cu-a ta zâmbire, dulce, lină, clară
                A lumii visuri eu ca flori le leg;
                Mai am pe-un înțelept… cu-acela iar
                Problema morții lumii o dezleg;
                Ș-apoi mai am cu totul pentru mine
                Un alt maestru care viu mă ține…

                Dar despre-acela, ah, nici vorbă nu e,
                El e modest și totuși foarte mare.
                Să tacă el, să doarmă ori să-mi spuie
                La nebunii – tot înțelept îmi pare.
                Și vezi, pe-acesta nu-l spun nimănuie.
                Nici el nu vrea să-l știe orișicare,
                Căci el vrea numai să-mi adoarmă-n brață
                Și decât tine mult mai mult mă-nvață!

                                                                         1876

(Mihai Eminescu, OPERE, II,
Ediție de Perpessicius, Editura pentru Literatură,
București, 1964, p. 254)