Vitalie Marin. Omul și profesorul

Deseori avem pornirea firească să recapitulăm etape importante ale vieții pentru a ne menține echilibrul emoțional și intelectual, pentru a retrăi momente valoroase și a estima tot ce ne-a marcat într-un fel sau altul, pentru a păstra vie memoria unor clipe și a unor oameni care au lăsat amprente spirituale durabile în destinul nostru. Aflându-ne la o distanță oarecare în timp, trecutul ne apare într-o altă lumină: mai blândă și mai încărcată de semnificații, iar oamenii – în haina spiritualității pure. Astfel ne întoarcem la izvoare, după o spusă veche, la tot ce-a însemnat pentru noi revelarea eternului...

„Izvoarele” devenirii noastre sunt, întâi de toate, anii tineri ai studenției, cu tot zbuciumul căutărilor de sensuri perene, cu brațele pline de cărți în bibliotecile silențioase, cu iubiri și prietenii imaculate, cu pașii grăbiți ai profesorilor noștri spre aulele universitare, unde îi așteptam cu o oarecare evlavie și o ușoară palpitare.

Profesorii noștri... Aici facem un popas. De această dată, un popas al memoriei.

Îl readucem în prim-planul amintirilor pe îndrăgitul nostru profesor Vitalie Marin...

Profesorul universitar Vitalie Marin s-a născut la 22 aprilie, 1930, la sudul Moldovei, în satul Brânza, raionul Cahul. După absolvirea școlii medii din satul natal, face studii la Școala normală (pedagogică) din orașul Cahul, iar la întâi septembrie 1949 devine student al Facultății de Istorie și Filologie (la specialitatea Limba și literatura română (moldovenească, pe atunci) a Universității de Stat din Moldova. Aici tânărul Vitalie Marin are parte de studii interesante și profunde, predate de profesori dedicați, printre care Nicolae Corlăteanu, Vasile Coroban, Gheorghe Bogaci, Andrei Borșci, Faina Cojuhari, Iosif Varticean și alții.

Fiind un student sârguincios, apreciat pentru aptitudini de cercetare, este înmatriculat, imediat după absolvirea facultății, la doctorat (aspirantură, în termenii de atunci) și, deja după trei ani de studiu al morfosintaxei limbii române, finalizează teza. Este susținută cu succes în anul 1959. În același timp, este angajat ca asistent universitar la Catedra de limba română, unde ține mai multe cursuri fundamentale și speciale. După mai mulți ani, în cadrul aceleiași catedre, profesorul Vitalie Marin elaborează cea de-a doua teză (de doctor habilitat) în domeniul stilisticii morfologice, pe care o susține în anul 1988, iar în anul 1990 i se conferă gradul științific de doctor habilitat. Astfel, prin muncă tenace și râvnă în cercetare, Vitalie Marin urcă pe treptele ierarhiei universitare (de la asistent la profesor universitar) încet, dar sigur, menținându-se la locul său de muncă, Universitatea de Stat din Moldova, pe parcursul întregii vieți, fiind unul din cei mai longevivi și mai dedicați profesori de la Facultatea de Litere.

În calitate de pedagog, profesorul Marin s-a remarcat întotdeauna printr-o ținută academică singulară, îmbinând sobrietatea cu elementul ludic, plastic, exigența cu bunăvoința, maniera de predare clasică cu cea liberală. Regretatul profesor Anatol Ciobanu, șeful de atunci al catedrei, menționa în discursul său omagial cu ocazia aniversării a 70-a a profesorului Vitalie Marin: „Printre specialiștii titrați în filologie de la Facultatea de Litere a USM prof. Vitalie Marin este unul dintre cei mai respectați, mai apreciați și mai așteptați în sălile studențești. Și aceasta pentru că Domnia Sa captivează pe auditori prin vastele sale cunoștințe în domeniul filologiei (lingvisticii), printr-un deosebit tact pedagogic, printr-o expunere clară, accesibilă și afectivă”.

A ținut cursuri importante pentru formarea filologilor atât ca viitori cercetători, cât și ca profesori de limba și literatura română, precum: Gramatica istorică a limbii române, Bazele stilisticii și ale cultivării vorbirii, Stilistica limbajului artistic, Stilistica verbului românesc, Analiza etimologică a fondului lexical românesc de origine latina ș.a.

Pentru a spori calitatea cursurilor predate, profesorul este determinat să investigheze în profunzime domeniile disciplinelor respective. Astfel, cercetările savantului Vitalie Marin au fost axate pe trei direcții principale: stilistica limbajului artistic, istoria limbii române și cultivarea limbii, soldându-se cu numeroase studii științifice: articole, monografii, practicumuri, suporturi de curs. Multe generații de filologi din țara noastră s-au format studiind lucrările semnate de domnul profesor Vitalie Marin: Istoria limbii și a literaturii vechi moldovenești (1966, 414 p.), editată împreună cu Gheorghe Dodiță; Gramatica istorică a limbii moldovenești. Manual pentru lecțiile-seminar (1970, 170 p.); Schiţe de stilistică a limbii moldoveneşti literare contemporane (1975, 360 p.); Expresivitate și corectitudine în comunicarea verbală (1980, 200 p.); Resurse expresive și elemente normative ale comunicării verbale (1983, 174 p.); Elemente de stilistică gramaticală (1988, 358 p.); Stilistică și cultivare a vorbirii (1991, 347 p.), Stilistica verbului românesc (2006) ș.a. Aceste studii le deschideau studenților, dar și tuturor celor interesați de știința filologică calea spre marele tezaur al limbii române.

Remarcăm preferința profesorului pentru domenii ale științei lingvistice la intersecție cu literatura sau care presupun mult rafinament și simț al limbii. Prelegerile, inclusiv lucrările de stilistică erau încărcate de subtilități ale limbajului care transmiteau conținuturi bogate în sugestii dintre cele mai surprinzătoare și în valori expresive relevate de intuiția și rafinamentul estetic al dascălului. Predilecția pentru domeniul stilisticii consuna cumva cu spiritul delicat și sensibil al distinsului Vitalie Marin. În acest context relevăm remarcile profesorului Anatol Ciobanu cu referire la modalitatea de a transmite observațiile și concluziile rezultate din cercetările efectuate: „Cursurile de stilistică și cultivare a limbii (pe material românesc) predate de profesorul V. Marin dezvoltă la studenți o fină sensibilitate a limbii materne, un anume gust estetic, o anume exigență față de cuvântul scris și rostit, precum și capacitatea de a sesiza și a savura din plin bogăția expresivă și inepuizabilă a limbii noastre”. Una dintre afirmațiile regretatului profesor cu referire la aspectul cel mai interesant, dar și cel mai controversat al stilisticii, expresivitatea, o regăsim în monografia Stilistică și cultivare a vorbirii: „Expresivitatea, susține savantul, trebuie să constituie o calitate sine qua non a comunicării verbale. Însă printr-o asemenea calitate trebuie să înțelegem nu numai o redare clară și corectă a celor ce vrea să spună vorbitorul, ci și o exprimare plastică ce urmează să transmită cu vie pregnanță conținutul comunicării, determinând prin aceasta și o anumită reacție emotivă din partea receptorului”.

Chiar dacă, în virtutea condițiilor social-politice și culturale ale vremii, cercetările se bazau mai mult pe surse bibliografice venite aproape exclusiv prin intermediul limbii ruse, constatăm, în studiile profesorului și savantului Vitalie Marin, reflecții judicioase și interesante, idei originale și de valoare, care sunt preluate și dezvoltate de actualii tineri cercetători.

Un interes aparte a avut Vitalie Marin pentru domeniul cultivării limbii, segment de cercetare considerat de unii mai puțin important, întrucât în perioada în care limba rusă devenise stăpână în acest spațiu, având statut de limbă de stat și un prestigiu de netăgăduit, eleganța exprimării în limba maternă (limba română) trecuse pe planul secund. Abia mai târziu vom vedea că interesul pentru acest sector al științei lingvistice a fost unul pe deplin justificat și că trebuia să devină un aspect de cercetare prioritar pentru orice filolog. Vitalie Marin nu doar a încercat să elaboreze prescripții pentru o exprimare corectă, dar și implementa cu orice ocazie (prelegere, conferință, discuție) normele acesteia. Te puteai aștepta în orice moment să fii corectat într-o manieră tacticoasă și delicată. Fiind mereu preocupat de probleme de cultivarea limbii, Vitalie Marin notează în unul din articolele sale: „...când discutăm despre cultura vorbirii, despre respectarea normelor, trebuie să fie exclusă orice notă de subiectivism, căci a vorbi normal înseamnă a vorbi așa cum o fac vorbitorii limbii date, și nu după hatârul cuiva.”

O filă însemnată în activitatea academică a profesorului Vitalie Marin a fost perioada în care a avut responsabilități administrative: funcțiile de prodecan și decan. Fiind în funcția de decan între anii 1987-1993, o perioadă dificilă, marcată de cutremure social-politice, naționale, economice, Vitalie Marin a demonstrat abilități de manager responsabil, echilibrat, înțelept. Fiind mereu între două focuri – pe de o parte, studenții și profesorii, care erau în fruntea mișcărilor de eliberare națională; pe de altă parte, administrația și conducerea republicii, care le cereau managerilor atitudini și acțiuni ferme de contracarare a acestor mișcări – profesorul nostru a știut să gestioneze situația în așa fel încât să fie de partea tineretului răzvrătit într-un mod camuflat și, totodată, demn. A avut înțelepciunea să nu împiedice desfășurarea acestor proteste, înțelegând importanța și gravitatea evenimentelor ce aveau loc. Mai târziu ni se confesa că acea perioadă a fost cea mai dificilă din activitatea sa, fiind adesea învinuit de lipsa acțiunilor mai dure, dar nu regretă nimic din ce a realizat și nici de modul în care s-a comportat.

Deși foarte sumar relatate, viața și activitatea regretatului profesor Vitalie Marin reprezintă un model de om, cetățean, dascăl, savant și, în același timp, un destin uman împlinit, care mai păstrează în amintirea noastră ecoul pașilor pierduți în aulele universitare.

Amintirile sunt pline de lumină, căci Omul și Profesorul Vitalie Marin a fost învăluit în ea întreaga viață. Zâmbetul bonom, inegalabil, vocea blajină, cuvântul rotunjit elegant, aproape cu pietate, sunt cele câteva grăuncioare de suflet pe care și le amintește, cu siguranță, fiecare discipol.

Un om de o rară modestie, cu un simț al corectitudinii, al demnității de netăgăduit, un patriot al neamului său, pe care l-au cunoscut multe generații de studenți, s-a remarcat întotdeauna prin înțelepciune, spirit echilibrat, dar hotărât, printr-o ținută exemplară și distinsă în tot ce a realizat.

Noi, cei care l-am cunoscut pe Profesorul și Omul Vitalie Marin, i-am fost discipoli, colegi sau prieteni, îi vom păstra memoria vie și luminoasă, îi vom urma spiritul, prin studiul operei lăsate nouă, și îndemnurile părintești, căci toate au valoarea și poartă amprenta personalității Domniei Sale.