Două texte inedite

Către sfârșitul anului 1905, în celebra revistă „Semănătorul”, condusă atunci de nu mai puțin ilustrul Nicolae Iorga, a apărut, în traducerea poetului Șt. O. Iosif (București, IV, 41, 1905, p. 744-746), creația poetului parizian Lucien Bazin, titrată Un imn francez lui Eminescu, după originalul ei din volumul acestuia, L’Aube interieure. Poésies (Paris, Ed. A. Lemerce, 1905, 120 p.), traducere reluată în același an de publicațiile: „Epoca”, (București), „Drapelul” (Lugoj), „Moldova” (Botoșani), „Tribuna poporului” (Arad), iar, mai târziu, în „Junimea literară” (Cernăuți), „Gazeta de Transilvania” (Brașov) și „Minerva” (București) în 1909 ș.a.

Lucien Bazin își ia doctoratul în Drept la Universitatea din Paris, cu teza Le risque professionnel dans le service militaire, susținută la 1-6 decembrie 1907, editată în același an.

Peste ani, după experiența tristă personală trăită în timpul Primului Război Mondial, va edita un al doilea volum de poezii: Le sang des gloires: poémes de guerre et de captivité. 1915-1818 (Ed. Tequi, Paris, 1919), ca locotenent în armata franceză.

O parte din poeziile sale s-au bucurat de atenția unor compozitori, care le-au însoțit cu melodii adecvate:

• Le Désir! Mélodie pour piano et chant de Francis Sauvage;

• Balade. Choeur à 4 voix d’hommes de Raymond Pech;

• Parlez-lui de moi! Romance de Joë Durrinach;

• Quand je dormirai! Romance de Joë Durrinach.

Toate aceste cântece au fost realizate între anii 1906-1909.

 

Lucien Bazin

(Traducere Șt. O. Iosif)

 

Cunosc povestea tristă și scurt-a vieții tale,

Și scârba ta născută din vanele plăceri,

Și lumea ta de visuri, dorințe și dureri…

Năluca urmărită de tine-n veci pe cale.

 

Și am citit o parte din opera-ți măiastră,

Sub biciul suferinței umane te zăresc,

Trist implorând în graiul tău dulce românesc

Pe Amor, pe tiranul divin din lumea noastră.

 

Dar mai presus citit-am poemul tău romantic,

Bogat în idealuri și falnice avânturi

Ce-o să-ți rodească neamul, vrăjit de-acele cânturi,

În care se trezește al Romei geniu antic.

 

Și mi-am adus aminte atunci că-n voi renaște

Același sânge nobil al rasei vechi latine,

Și-n ciuda depărtării, m-apropie de tine…

Și m-a cuprins mândria că te-am putut cunoaște!

 

De-atunci și munca-ți sfântă cu dragoste-o aleg.

Ci, de n-am fi vlăstare aceleiași tulpine,

Te-aș fi-nțeles eu totuși, citindu-te pe tine:

Poeții mari sunt domnii pământului întreg!

Așa toți cei ce-odată simțit-au cu putere

Delirul deznădejdii, cel plin de-amar și jale.

Vor plânge la accentul sublim al lirei tale.

Imens răsunătoare când geme de durere...

 

Durerea e obștească: ucide-al ei sărut...

Tu însuți, Eminescu, o cunoșteai din fașe:

Înlănțuindu-ți gâtul cu brațe-ucigașe

Te-a strâns așa de tare, că lira ți-a tăcut...

 

S-a stins a ta gândire în noaptea blestemată,

Pân’ce să treci în raiul etern scăldat în rază…

Dar opera-ți rămâne, și duhul tău veghează

Asupra țării tale în doliu-nveșmântată.

 

În negrele amurguri, când se-nfioar-un vaer

Ca dintr-o altă lume, al pasărei nocturne,

Când strop cu strop, în taină, din nevăzute urme,

Necunoscute lacrimi alunecă prin aer,

 

În tristele amurguri ce-mbrac-a noastre frunți

Cu negură de visuri, când singur îți arăți

Al lunei disc de aur vrăjind singurătăți,

Când raza ei coboară peste câmpii și munți,

 

În ceasurile-acele de teamă ne-nțeleasă,

Când mările respiră o dulce adiere,

Atunci plutești, poete, scăpat de-orice durere.

Și țara ta ți-o legeni cu drag, ca pe-o mireasă...

 

Poete, stai de strajă! Spre culmile măririi

Insuflă-i, ca să lupte, a geniului scânteie,

Copil al României, o, bard menit să steie

Alături de stăpânii slăviți ai Nemuririi!

 

În anul 1845, în Iași – capitala Țării Moldovei, de ziua Soborul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, cum este denumită ziua de 8 noiembrie în calendarul creștin ortodox, coincidentă cu onomastica lui Mihail Sturdza, Domnitorul Țării Moldovei, evenimentul desfășurându-se într-un fast princiar deosebit, orchestra a intonat Imnul național.

La intrarea în sala Teatrului, decorat festiv, mulțimea entuziasmată i-a întâmpinat pe sărbătorit și suita în sunetele noului Imn național (text: Gheorghe Asachi, muzica: Josef Herfner), pe care îl reproducem în continuare, în limba română (alfabet chirilic și latin) și franceză, precum și descrierea pe scurt a manifestării, de asemenea în ambele limbi, texte preluate din publicația celebră a timpului (condusă de Gheorghe Asachi), „Albina românească. Gazeta politică și literară”. Iași, nr. 88, joi 8 noiembrie 1845, p. 349-350.

Voievodul Mihai Sturdza (Iași, 24 aprilie 1794-8 mai 1884, Paris), erudit, cu studii în Franța, vorbitor de limbă elină, franceză și germană, știutor de latină, în cei peste cincisprezece ani de domnie (3 aprilie 1834-1849 iunie), a realizat câteva obiective importante devenite puncte de reper în perspectiva moștenirii culturale:

• ACADEMIA MIHĂILEANĂ (1835-1847), precursoarea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la propunerea lui Gheorghe Asachi;

• Construcția CATEDRALEI METROPOLITANE (1833-1839), finanțator fiind însuși Domnitorul), după planurile arhitectului vienez Johann Freiwald, finalizată în 1887;

• OBELISCUL CU LEI din Parcul Copou, Monumentul Regulamentului Organic și al legilor constituționale, după planurile lui Gheorghe Asachi, arhitectului Freiwald și inginerului rus Mihail Singurov (1834-1839);

• BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ, în stil neo-clasic din Baden-Baden (Germania, capelă a Palatului), ridicată, între 1863-1866, în memoria fiului Mihai, mort la 17 ani, devenită loc de veci voievodal, unde a fost înmormântat și el, soția și copiii (Mihai și Maria).

Acestea fiind doar o parte dintre acțiunile realizate de Vodă, inclusiv eliberarea din robie a țiganilor de pe domeniile voievodale, în anul 1844.

Cât privește „construirea” Grădinii Publice din Bârlad în onoarea frumoasei boieroaice Marghiolița Iamandi de către Domnitor, în 1834, totul ține de legendă…

IAȘI

Eri, la agiunul sărbătoarei Sf. Mihail, Prea Î. Domn, M. S. Doamna și L. S. Prințul Dimitrie, urmați de cortegiul lor, au mers după amiază-zi la monastirea Frumoasa, afierosită Sf. Arhangheli. Prea-sf. Mitropolitul Meletie, cungiurat de înaltul cler, au făcut cuvenitele rugăciuni în ființa Î. Sale, a DD. Miniștri și a foncționarilor statului și a unui mare numer de boeri. După această evlavioasă funcție, Î. Î. Lor au făcut a lor rugăciuni asupra mormântului reposatului Logofăt Grigori Sturza, părintele Domnitorului.

Sara s-a făcut la teatru o reprezentație estraordinară. Sala pe dinafară și pe din năuntru cu gust înluminată era plină de o adunare aleasă.

La intrarea sa Prea Î. Domn s-au primit cu vii și respectoase urări, ear trupa Moldovană, acompaniată de orchestra, au cântat un nou imn național, musica D. capel-maistru Hefner, versuri a D. post. G. Asaki și a căruia text împărtășim mai gios. Setenii cu a lor daruri câmpene au urat cu entuziasm și cu strigări repetate: să trăiască Domnul nostru! După cererea obștească, acest imn s-au mai cântat o dată în mijlocul aplauzelor publice.

 

Doamne a lumei Scutitor,

Ce din timp îndelungat

Pe a Moldoviei popor

Pân’ amū ai apărat.

 

Refren:

Pe al nostru Domnitor

Mihail, domnul mărit,

N-il păstrează în lucor

Și în traiul fericit.

 

Ruga și al nostru dor

Azi depunem pe altar,

Pe a Patriei viitor

Doamne, ’ntinde al tău har.

 

 

Ceriul fie-ni sănin

Mănos Patriei pământ,

Tot uniți în cuget lin

Se rugăm pe Zeul sfânt.