Liviu REBREANU. Tabel cronologic

1850: Se căsătoresc, în Transilvania, Petre Diugan (n. 1832, Beclean) şi Nastasia Cârcu (n. 1833, Mălăuţ), bunicii materni ai lui Liviu Rebreanu, care vor avea trei băieţi şi tot atâtea fete.

1860: Se căsătoresc Samoilă Rebrean (n. 1830, Rebra) şi Irina Bulea (n. 1843, Chiuza), bunicii paterni ai lui Liviu Rebreanu, care vor avea doi băieţi. El era dulgher, iar ea fată de oameni săraci. Au trăit o viaţă grea.

1885, 15 februarie: Se căsătoresc Vasile Rebrean (n. 18 aprilie 1862, Chiuza – 14 iunie 1914, Maieru) şi Ludovica Diugan (n. 7 octombrie 1865, Beclean – 1945, Aiud), părinţii scriitorului, arhetipi ai lui Zaharia şi Mariei Herdelea din romanul Ion. Vor trăi într-o sărăcie lipită pământului. Tatăl absolvise şcoala confesională din satul natal, urmând doi ani cursurile liceale din Năsăud, când a fost coleg cu George Coşbuc, alţi doi ai Preparandiei din Gherla şi un curs de notar, după care devenise adjunct notarial (1883-1885) şi, apoi, învăţător (1885-1914).

1885: Se naşte Liviu Rebreanu, la Târlişiua (actualul judeţ Bistriţa-Năsăud, fost comitatul Solnoc-Dobica), dându-i-se numele de botez Vasiliu-Liviu, fiind primul dintre cei 14 copii ai lui Vasile şi Ludovica (unsprezece băieţi şi trei fete).

1887, 23 august: Vasile Rebreanu publică articole pe teme diverse în „Gazeta poporului”, din Timişoara, nu lipsite de vioiciune verbală, şi, ulterior în „Tribuna”, din Sibiu. Câţiva ani mai târziu, în 1901, Braşov, îi apare povestirea Armeanul neguţător şi fiul său Gherghel, din care unul dintre eroi va deveni personaj în romanul Ion al fiului său.

1891, 15 septembrie: Liviu Rebreanu începe cursurile şcolii primare la Maieru, unde s-au mutat părinţii din 1899, în clasa tatălui său. În acelaşi an, la 17 decembrie, se naşte Emil, prototipul lui Apostol Bologa, din romanul Pădurea spânzuraţilor.

1895, 15 septembrie: Este înscris la gimnaziul grăniceresc din Năsăud.

1897, 15 septembrie: Este transferat la Şcoala de băieţi din Bistriţa (Polgâri fiu iscola), unde vor învăţa alţi doi fraţi. La sfârşitul lui decembrie, întreaga familie se mută definitiv la Prislop, astăzi cartier al oraşului Năsăud.

1898: Clasa a patra de liceu, „întâia şi ultima poezie”, urmată în iarnă de un vodevil, ambele pierdute.

1900-1905: Urmează cursurile Şcolii reale superioare de honvezi din Şopron/ Odenburg, oraş situat în nordul Ungariei, la graniţa cu Austria, în primii trei ani, cu unele peripeţii constând din încălcarea regulamentului cazon, iar, după absolvire, continuă studiile la Academia militară „Ludoviceum” din Budapesta, deşi dorinţa sa intimă era să se facă medic, dar din lipsa mijloacelor materiale, a ales, între preoţie şi armată, pe ultima. S-a distins, cu înzestrare deosebită, la însuşirea limbilor străine – franceza, germana şi maghiara. În paralel, are preocupări literare în limba maghiară.

1906, 1 septembrie-1907 decembrie: Repartizat sublocotenent la Regimentul 2 honvezi regali din Gyula, oraş aflat pe Tisa, în sud-estul Ungariei, la vest de Şiria, perioadă în care îşi intensifică preocupările literare: conspectează literatura universală, din clasici englezi, francezi, germani, italieni, ruşi şi unguri, dar şi încercări proprii dramaturgice: piesele Rivalii-Vâltoarea/ Vetèlytàrsal-Orvèny, Locotenentul Valko/ Valkó föhadnagy, Gigi/ Ghighi, un fragment de roman de inspiraţie cazonă, precum şi un ciclu de nuvele din acelaşi mediu, Scara măgarilor/ Szamàrlètra, dar şi o suită de amintiri din Maieru şi însemnări/ conspectări din literatura universală (Hugo, Jokai, Shakespeare, Schiller, Tolstoi, O. Wlide sau Anton Pann), cu precizarea că încercările literare sunt realizate în limba maghiară, iar conspectările şi însemnările, în franceză, germană, maghiară şi română, limbi în care conversa curent, scria şi citea fără greutate.

1908: An de acomodare în plan social şi literar, devenind ajutor de notar, pe rând, la Măgura Ilvei şi Nimigea, perseverând în ocupaţii literare, reluând vechi proiecte dramaturgice sau nuvelistice, unele lucrări trimise la redacţii sau direcţii de teatru fiindu-i tipărite (Codrea şi Ofilire, publicate în „Luceafărul din Sibiu”, în noiembrie şi respectiv în decembrie), altele respinse (piesa Osânda, de către bucureşteni: o povestire, la „Viaţa românească”, de către ieşeni). Citeşte şi conspectează din scriitorii români: V. Alecsandri, I. Agârbiceanu, Bassarabescu, I. Al. Brătescu-Voineşti, I. Ciocârlan, I. Creangă, A. Ciura, O. Goga, Şt. O. Iosif, C. Sandu Aldea, M. Sadoveanu, dar şi criticile lui G. Ibrăileanu, exerciţii pentru îmbogăţirea vocabularului şi şlefuirea limbii literare.

1909, ianuarie-mai: Traducere neterminată, după intermediar german, a romanului Război şi pace de Lev Tolstoi, începută pe când era funcţionar la primăria din Vărarea. I se publică traducerea poemului Moartea şoimului de Maxim Gorki, în revista „Ţara noastră” (aprilie), şi nuvela originală Răfuiala (intitulată iniţial O femeie şi doi bărbaţi, în „Luceafărul” (mai), scriind prima variantă a Ocrotitorului (intitulată Mina), sub influenţa nuvelisticii cehoviene. Corespondenţa cu M. Dragomirescu intră în impas.

1909, 15 octombrie: Visul de a trece Carpaţii şi a ajunge în Bucureşti se împlineşte, fiind ajutat de câţiva scriitori din Regat (Victor Eftimiu, Emil Gîrleanu, Corneliu Moldovanu, Cincinat Pavelescu, Caton Theodorian), dar şi de transilvăneni (I. Agârbiceanu, O. Goga şi O. Tăslăoanu), care erau prezenţi la serbările Astrei din Sibiu.

1909, octombrie-decembrie: Vizitează pe Coşbuc, care îl recomandă lui M. Dragomirescu, intrând în cercurile literare bucureştene. Este ajutat de un someşan, agent de poliţie, scrie nuvele Cântec de dragoste/ Volbura dragostei/ Cântecul iubirii, cu care va debuta în Capitala României. Este angajat cu leafă la ziarul „Ordinea” (redactor şef Şt. Antim alias Antimiu, în romanul Răscoala).

1910: I se cere de către guvernul imperial austro-ungar, extrădarea, pentru ilegalităţi comise la Gyula, pe când era ofiţer. Orice intervenţie făcută la eşaloanele superioare ale puterii române şi, ulterior, şi la cele imperiale au fost zadarnice; a fost arestat, la 15 februarie, anchetat de organele româneşti, extrădat, după patru luni de detenţie la Văcăreşti, şi întemniţat la Gyula, fiind în cele din urmă eliberat, la 11 august. Toată viaţa duşmanii l-au şicanat pentru asemenea întâmplare nici azi elucidată. Termină nuvela Culcuşul (publicată în „Convorbiri critice”, mai), scrie Golanii (publicată în „Convorbiri critice”, august), proiectează sumar romanul Zestrea (iulie), face traduceri din scrierile lui Gorki, Mikszàth şi Szini. Scoate împreună cu M. Sorbul, cumnatul său, revista de teatru şi muzică „Scena”, (15 septembrie 1910-ianuarie 1911).

1911: Numit director al Teatrului Naţional din Craiova, Emil Gârleanu îl încadrează secretar literar pe Liviu Rebreanu. La invitaţia aceluiaşi Emil Gârleanu, debutează pe scena craioveană tânăra bucureşteană Ştefania Rădulescu (1888-1964), devenită Fanny Rebreanu, căreia Liviu Rebreanu îi va aduce elogii, în „Rampa”, în articole semnate cu pseudonime.

1912: Se căsătoreşte cu Ştefana I. Rădulescu (ianuarie), începe colaborarea permanentă cu cronici dramatice la Rampa (iunie 1912-decembrie 1913), editează la Orăştie volumul de nuvele şi schiţe Frământări (iunie), fiind mereu în nevoi materiale. Familia părintească îi solicită ajutorul material, fiind nouă persoane întreţinute dintr-o pensie nenorocită. Între timp scrie Adevărul, în perioada primului război balcanic, face proiecte (Răscoala, dramă în patru acte) sau abandonează lucrări începute (romanul Zestrea).

1914: Moare tatăl său (14 iunie) moment transfigurat în nuvela Dincolo, colaborează la cotidianul „Ziua”, condus de I. Slavici (iulie); începe războiul mondial (28 iulie), Emil se încorporează voluntar în armata austro-ungară, fiind trimis la Şcoala militară din Oşorhei-Târgu Mureş. Liviu Rebreanu scrie piesa antinaţionalistă Jidanul (în trei acte) şi studiul Revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan (septembrie), publicat în „Universul literar”, devine redactor la „Scena” (oct.-nov.), fiind ales secretar al Societăţii Scriitorilor Români. Emil îi scrie, cerându-i bani.

1915: An sărac în evenimente personale. Termină de conceput şi scris povestirea istorică Horia, Cloşca şi Crişan (sursă de inspiraţie fiindu-i N. Densuşianu, Revoluţia lui Horea în Transilvania şi Ungaria, 1884), publicată sub titlul Răscoala moţilor (Bucureşti, 1919), şi nuvela Hora morţii. Emil este mutat pe frontul italian, distruge un far şi e decorat precum A. Bologa.

1916: Află că pe front avea trei fraţi: Emil, Iuliu şi Virgil. Îi apare volumul Golanii (aprilie). Încheie lucrul la comedia Cadrilul (publicată şi pusă în scenă în 1919). Reuşeşte să publice un alt volum de nuvele şi schiţe Mărturisirea (iulie). După 27 august, când România declară război Austro-Ungariei, se oferă ca ofiţer voluntar în armata română, cerere refuzată. Din nou lucrează la Zestrea, varianta iniţială a lui Ion (august). Termină nuvela Catastrofa (noiembrie). Armatele germane intră în Bucureşti (6 decembrie): Liviu Rebreanu avea o situaţie dificilă, stând închis în casă, fiind nesupus la mobilizarea guvernului imperial.

1917: Moare fratele Sever/ Luţu (martie), iar Emil este acuzat de dezertare şi spionaj, condamnat la moarte şi spânzurat (12-14 mai, la Ghimeş-Palanca). Tot pe front, va muri şi un alt frate – Virgil. Termină prima versiune a lui Ion (august), colaborând la „Lumina”, condusă de C. Stere, şi la „Scena”, de sub redacţia lui A. de Hertz (septembrie), îndeplinind funcţii minore (controlor de bilete, controlor de timbru), făcând traduceri rutinare. Reia proiectul pentru Răscoala. Nu ştie încă nimic despre tragedia lui Emil.

1918: Este denunţat de A. de Hertz administraţiei de ocupaţie, fiind arestat şi anchetat în consecinţă, reuşind să fugă de la comandură şi din Bucureşti, trecând fraudulos graniţa în Moldova. La Iaşi, este suspectat ca spion austriac. Proiectează romanul Şarpele, miezul subiectului fiind drama a doi bărbaţi îndrăgostiţi (poeţii Şt. O Iosif şi D. Anghel) de o singură femeie (Natalia Negru). Alte proiecte sunt dedicate unui volum de nuvele cu subiecte similare Pădurii spânzuraţilor, romanul Adam şi Eva, confesiunilor (Calvarul şi Amintiri de la Maieruş). Revine la Bucureşti (noiembrie).

1919: Proiect de nuvele pe teme inspirate de război, apoi de roman. Continuă lucrul la Calvarul (terminat în martie) publică Catastrofa (aprilie), frecventează cenaclul „Sburătorul”, în paginile revistei cu acelaşi nume publică cronici dramatice. Încearcă să scrie Adam şi Eva, întreprindere abandonată; la fel şi în privinţa Pădurii spânzuraţilor. Află de moartea lui Emil (mai) şi hotărăşte să plece cu soţia în Transilvania. Transcrie romanul Ion (noiembrie), asistă la premiera Cadrilului (decembrie), îi apare volumul de nuvele Răfuiala şi ediţia tipărită a Cadrilului.

1920: Ultima versiune pentru tipar a romanului Ion (3 octombrie), care va fi tipărit într-un timp record (până la 20 noiembrie), considerat drept cea mai bună creaţie epică a anului de către Academia Română care îi acordă Premiul Năsturel. E. Lovinescu va scrie: „Ion reprezintă o revoluţie şi faţă de Ifrismul semănătorist sau de atitudinea poporanistă şi faţă de eticismul ardelean, constituind o dată, istorică am putea spune, în procesul de obiectivizare a literaturii epice” (Istoria literaturii române contemporane, 1928). Sora sa Livia debutează cu volumul de versuri Răvaşe-n tabără, la Arad. (Ion va fi reeditat antum de opt ori în ţară, iar în limbi străine, de şase ori. Reeditările postume sunt mai numeroase în ambele direcţii).

1921: Începe colaborarea la „Viaţa românească” (1921-1923), cu cronici dramatice. Îi apar trei volume de nuvele: Catastrofa, Norocul şi Nuvele şi schiţe. Traduce romanul Fecioarele nebune de Marcel Prevost. Preocuparea principală a avut-o, însă, de a se interesa de tragedia fratelui Emil. Aşa se explică cele două drumuri la Ghimeş, la ultima procedând la exhumarea rămăşiţelor pământeşti de unde fusese înmormântat şi, respectându-i ultima dorinţă a eroului, să i le transfere în pământul fostului Regat român.

1922: Este anul romanului Pădurea spânzuraţilor, început în ultimele zile ale anului precedent, este încheiat la mijlocul acestuia, într-un ritm trepidant (27 iunie) şi transcris pentru tipar (5 iulie-17 noiembrie), fiind premiat cu „Marele premiu al romanului”. Are 11 ediţii antume în româneşte şi 8 în limbi străine.

Tipăreşte o variantă proprie a binecunoscutelor poveşti arăbeşti O mie şi una de nopţi (două volume).

1923: Ziarul „România” îl acceptă colaborarea cu cronici dramatice (până în 1925). Începe prima versiune integrală a romanului Adam şi Eva, după ce a asistat la premiera comediei Plicul, la Teatrul Naţional din Bucureşti (12 aprilie), tipărită ulterior în volum. Este ales vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români. Are pe „şantierul de creaţie” două romane: Minunea minunilor şi Răscoala.

1924: Scoate, împreună cu Al. Dominic, revista săptămânală „Mişcarea literară” (noiembrie 1924 - octombrie 1925).

1925: Lucrează intens la varianta integrală a romanului Adam şi Eva (ianuarie-martie), fiind tipărită în această primă jumătate a anului (mai) şi la comedia în trei acte Apostolii (iunie-decembrie). Ales preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români.

1926: Asistă la premiera comediei Apostolii, la Teatrul Naţional din Bucureşti (17 martie), participă la Congresul Internaţional al Scriitorilor de la Berlin, ca delegat, precum şi la Congresul Autorilor Dramatici de la Madrid. Se documentează, în Argeş, pentru romanul Răscoala (vara), dar abandonează lucrul (noiembrie), în favoarea scrierii dramei Ţăranii (abandonând-o şi pe aceasta), proiectează romanul Ciuleandra, după o nuvelă Nebunul.

1927: Termină prima versiune a romanului Ciuleandra, la Orlat – Sibiu, în martie, transcrisă pentru tipar, în iulie-august, la Maieru, când scrie şi la Răscoala, o variantă abandonată. Apare Ciuleandra (urmată de alte cinci ediţii antume şi două în limbi străine) şi volumele de nuvele Cuibul visurilor şi Cântecul lebedei. Ales cetăţean de onoare al comunei Maieru şi reales Preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români.

1928: Participă la sărbătoarea centenarului lui Ibsen (Oslo, martie), împreună cu Aristide Demetriad. Vizitează Anglia, New Castle, Londra. Începe Crăişorul la Lugoj (august). Este numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti (decembrie). Apare volumul de nuvele Cântecul iubirii.

1929: Vizitează Franţa (Paris) şi Spania (Madrid, Toledo, Granada, Sevilla, Barcelona), împreună cu Horia Furtună, Corneliu Moldovan, M. Sorbul şi Caton Teodorian (mai-iunie). Termină de scris la Orlat romanul Crăişorul, care apare în acelaşi an (urmat de alte 4 ediţii antume), asistă la proiecţia filmului Ciuleandra, la cinema Capitol (29 octombrie fiind o „cădere”). Este numit director al Direcţiei Educaţiei Poporului, în cadrul Ministerului Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale, de către primul ministru Iuliu Maniu. I se acordă Premiul Naţional pentru proză.

1930: Achiziţionează, la Valea Mare-Argeş, o casă şi o vie. Demisionează din postul de la educaţia poporului (noiembrie) predându-i funcţia lui E. Bucuţa (ianuarie 1931).

1931: Lucrează la volumul Metropole, însemnări de călătorie la Berlin, Roma şi Paris (ianuarie-iulie) şi îl tipăreşte. Încearcă lucrul la romanul Răscoala (august-septembrie), dar îl abandonează. Începe varianta romanului Jar, sub titlul Mojarul iluziilor (decembrie-ianuarie 1932). Proiectează romanul Gorila, dedicat arivismului politic.

1932: Scoate revista „România literară” (20 februarie 1932 - 6 ianuarie 1934), conferenţiind la Seminarul de literatură de la Universitatea din Bucureşti, la invitaţia lui D. Caracostea (12 aprilie), scriind versiunea definitivă a romanului Răscoala (mai-decembrie), care este tipărită pe parcursul scrierii).

1933: Participă la Congresul Internaţional al P.E.N. Club de la Dubrovnik/ Ragusa, în Yugoslavia, pe coasta Dalmaţiei/ Herţegovina (mai), vizitând Zagrebul şi Belgradul.

1934: Scrie şi publică romanul Jar (ianuarie-aprilie), care va mai avea alte patru ediţii antume.

1935: Este sărbătorit la împlinirea a 50 de ani de viaţă. Lucrează la romanul Gorila. Proiectează un roman poliţist (Amândoi).

1936: Apare, sub povestiri disparate, trei capitole din Adam şi Eva, volum intitulat Calea sufletului (mai). Tipăreşte un nou volum de nuvele şi schiţe Oameni de pe Someş.

1937: Lucrează intens la romanul Gorila (martie-iulie), după care îl abandonează un timp, reluând lucrul, la Bascov (încheiat în mai 1938). Semnează, alături de D. Botez, Ş. Cioculescu, V. Eftimiu, E. Lovinescu, A. Oţetea, Al. Philippide, M. Ralea ş.a., un protest contra campaniei de ostracizare a lui M. Sadoveanu.

1938: Este anulată propunerea de primire în Academia Română, la un denunţ al lui Dumitru Karnabatt (mai). Apare romanul Gorila (iunie) reeditat în 1942.

1939: Este ales membru al Academiei Române la propunerea lui M. Sadoveanu (26 mai).

1940: Editează Amândoi (martie, cu alte două ediţii antume şi o traducere). Ţine discursul de recepţie la Academia Română, Laudă ţăranului român (25 mai). Proiectează romanul Păcală şi Tândală (martie). Conferenţiază la Academie despre Centenarul nuvelei româneşti, dedicată lui Costache Negruzzi. Este numit din nou director al Teatrului Naţional din Bucureşti, deţinută până la moarte.

1941: Acceptă numirea în funcţia de director al cotidianelor „Viaţa” şi „Seara”, oficioase ale regimului antonescian.

1942: Turneu de conferinţe în Austria (Viena) şi Germania (Berlin, München, Stuttgart, Leipzig, Drezda, Görlitz, Breslau), în ianuarie, după care, în martie, va fi la Zagreb şi Weimar, pentru a participa la constituirea Societăţii pan-europene. O altă călătorie va fi făcută în Germania (Berlin, Weimar) şi Italia (Veneţia, Roma, Torino, Livorno, Genova, Assisi, Florenţa, Siena, Padova), în octombrie.

1943: Publică volumul Amalgam (articole, conferinţe, cronici dramatice, studii), ultimul volum antum. Călătoreşte în Finlanda şi Suedia (mai).

1944: Se stinge din viaţă (1 septembrie), la Valea Mare, ca urmare a unei boli pulmonare. Trupul i-a fost înhumat, iniţial, la locul decesului, apoi, transferat la Cimitirul Bellu din Bucureşti, în apropierea lui Mihai Eminescu.