Limba română în mass-media

Comitetul director al Uniunii Scriitorilor din România, printr-un comunicat oficial, își exprimă „profunda îngrijorare față de degradarea continuă a limbii române folosite în spațiul public, ca și a nivelului cultural general, în special din partea celor care, prin rolul lor social, sunt luați drept exemple de către categorii largi de cetățeni”.

Se face precizarea că „limba română nu este un simplu instrument de comunicare. Ea este o componentă esențială a identității și un liant al unității naționale”. Ienăchiță Văcărescu echivala cultivarea limbii române cu patriotismul. „Limba este instrumentul gândirii. Cine vorbește și scrie incorect este puțin probabil să gândească bine”. Aceasta dovedește absența culturii corespunzătoare, lipsa pregătirii și competenței.

Cei care sunt vizați în primul rând de degradarea limbii române în spațiul public sunt politicienii, oamenii de media, „vedete” ale divertismentului și alte categorii de persoane cu apariții publice frecvente. Degradarea limbii române este însoțită și de o prăbușire a nivelului cultural general.

Emisiunile culturale aproape că au dispărut din programele de radio și televiziune, iar nivelul cultural al celorlalte emisiuni e foarte scăzut. În loc să cultive valorile, să ofere repere și modele, viața publică românească oferă contra-exemple, dăunătoare moral și intelectual.

Uniunea Scriitorilor din România își exprimă îngrijorarea față de asemenea stare de lucruri și trage un semnal de alarmă opiniei publice de a reacționa și de a da dovadă de responsabilitate în corectarea acestor disfuncționalități.

Limba este componenta fundamentală a spiritualității unui neam. Ea e „măsurariul civilizațiunii unui popor”, cum spunea Eminescu, și „întâiul mare poem” al său, cum o definea Blaga.

„A vorbi despre limba română este ca o duminică”, spunea Nichita Stănescu. Și tot el adaugă: „Limba română este patria mea”.

Marii maeștri ai scrisului românesc – de la Eminescu, Creangă, Caragiale, la Sadoveanu, Arghezi, Blaga – au înțeles că poporul este marele făuritor al limbii, geniul ei, și că prima lor datorie este aceea de a cultiva această limbă, de a-i da strălucirea nepieritoare, prin opere literare reprezentative, care să dea seamă umanității de fizionomia noastră morală și filozofică.

Nouă, tuturor, ne revine deci o misiune de o mare noblețe patriotică, aceea de a duce mai departe făclia limbii române, de a o cultiva și îmbogăți, de a o apăra de orice fel de denaturări, păstrându-i spiritul viu, popular, autenticitatea și frumusețea fără seamăn.

Din păcate, după 1989, odată cu libertatea de exprimare, au apărut în spațiul public românesc, în presa scrisă, la radio și la televiziune, numeroase denaturări ale limbii, abateri de la normele gramaticale, un vocabular sărac sau umflat, grandilocvent, cosmopolit sau vulgar, uneori chiar pornografic. Unii înțeleg libertatea presei prin posibilitatea de a publica orice și oricum, prin lipsa oricăror criterii morale și profesionale, prin cultivarea vulgarității, a pornografiei și violenței.

Cauza principală: lipsa culturii, superficialitatea, suficiența, vedetismul sau, așa cum spunea Eminescu, politica, politicianismul. Asistăm, zi de zi, mai ales la posturile de televiziune, la o vorbărie goală, la o „moară de palavre”, cum i-ar zice Eminescu. Politicieni care nu au nimic de spus țin discursuri goale de sens, confuze, demagogice, propagandistice, doar pentru a manipula auditoriul în favoarea lor, a partidului lor. Avea dreptate Maiorescu să-i numească retori și limbuți. Beția de cuvinte este, astăzi, o boală a presei românești.

Educația în școală lasă de dorit. Rezultatele catastrofale de la bacalaureat vorbesc de la sine. Tinerii nu mai citesc. Internetul a devenit zeul modern al zilelor noastre. Informația de pe internet e lacunară și falsă, dar amăgitoare. Cunosc exemple de studenți care își copiază lucrările de diplomă direct de pe internet și apoi devin mari specialiști în mass-media sau în cultură.

Limba română este averea de preț pe care au luat-o cu ei și ziariștii și scriitorii români din diaspora. Iată doar două exemple semnificative. Pr. prof. univ. dr. Theodor Damian, directorul revistei de spiritualitate și cultură românească „Lumină Lină” / Gracious Light din New York, publică un text despre vocabularul limbii strămoșești în păstrarea identității personale și naționale. El vorbește despre dimensiunea sacră, metafizică a limbii, despre faptul că „limba poate fi concepută ca loc de refugiu, ca un cuib unde te poți adăposti, unde te simți protejat, hrănit” („Lumină Lină” / Gracious Light, an XXII, Nr. 3, iulie-sept. 2017, New York, p. 94). „Limba nu poate fi izgonită din adâncul ființei, din identitatea ta autentică profundă”, spune el.  „A uita limba strămoșească înseamnă a adopta o existență fabricată, superficială, care nu va fi niciodată a ta și în care nu vei fi niciodată tu însuți” (Ibidem: 95). Scriitorul și gazetarul Theodor Damian avertizează asupra pericolelor care pândesc limba română, printre care „abuzul față de ea prin folosirea unor stiluri bombastice și a barbarismelor care forțează exprimarea, dezechilibrează armonia și distruge frumusețea limbii, fenomen despre care vorbea și Eminescu la vremea lui.

„Îndepărtarea de limba strămoșească este îndepărtarea de părinți, îndepărtarea de tine însuți, adică alienarea. Pierderea limbii duce la rătăcire”, spune autorul (Ibidem). „Limba română este abuzată în fiecare zi, uneori fără a ne mai da seama chiar, fără a conștientiza abuzul. Ne batem joc de limba părinților noștri prin folosirea de cuvinte de ocară, o formă a grăirii în deșert prin împrumuturi nefericite din alte limbi și adaptări caraghioase și siluire grosieră și inacceptabilă a frumuseții, cumințeniei și autenticității limbii părintești” (Ibidem: 96).

La rândul său, Alexandru Cetățeanu, scriitor și gazetar, directorul revistei „Destine literare” din Montreal, Canada, mărturisește că iubirea pentru limba română a fost pentru el o coordonată permanentă în activitatea sa literară și culturală. „Limba română nu se uită. Iubesc limba mea, scriu în limba lui Eminescu”, spune el (Cartea Balanța cuvintelor,  ACSR, Montreal, 2018).

Din păcate, la toate nivelele (morfologic, sintactic, lexical, stilistic) limba română din mass-media e în mare suferință. Exemplele vorbesc de la sine.

La capitolul Morfologie, întâlnim numeroase greșeli care nu sunt permise nici măcar unui elev de gimnaziu. Trec peste celebrele substantive succesuri și almanahe, care trădează o îngrijorătoare lipsă de cultură a unor oameni cu importante funcții politice, și mă opresc la alte exemple, care apar frecvent în presă. Este vorba despre substantivele masculine copil plus substantivele masculine care la Nominativ singular se termină  -iu, ex. fiu, vizitiu, geamgiu, tinichigiu, hangiu etc., și care la Nominativ  plural nearticulat au forma fii, vizitii, geamgii etc., iar forma de Nominativ plural articulat este în -iii. Exemplu: copiii, fiii, vizitiii etc. Exemple greșite: „copii au fost abandonați”/în loc de „copiii au fost abandonați”.

Același lucru în cazul unor adjective, precum:  zglobiu, argintiu, palavragiu, zurbagiu, fustangiu etc.

În cazul unor articole posesive ca al, a, ai ale, descoperim greșeli de genul: „abuzuri a unor procurori”, în loc de „abuzuri ale unor procurori”.

Adjective greșit folosite: flagrant. Imperturbabil, mai toată lumea afirmă cu seninătate: „Hoțul a fost prins în flagrant!”, „Polițiștii au organizat flagrantul”, „Intrând în grupul huliganilor, a picat și el în flagrant”. Dacă ar fi deschis un dicționar al limbii române, ziaristul respectiv ar fi observat că flagrant = adj., evident, izbitor, incontestabil (fr., flagrant). Forma corectă: flagrant delict.

Un alt exemplu: salutar, folosit cu sensul  de salutat. Greșit! Salutar = folositor, salvator.

Idem, adjectivul lucrativ, care înseamnă rentabil, câștig bănesc. Unii îl folosesc greșit, cu sensul „unde se lucrează”. Exemplu: „atelier lucrativ”, „ședința a avut un caracter lucrativ”!

O altă confuzie des întâlnită: fortuit. Cineva a vrut să spună: „Forțat de împrejurări...”, dar a scris fortuit, ceea ce e cu totul altceva. În dicționar citim: „fortuit = adj. venit pe neașteptate, neprevăzut, întâmplător, inopinat”.

Alt exemplu, des întâlnit: virtuos/virtuoz. Virtuos = care respectă idealurile etice, principiile și normele morale, înzestrat cu multe virtuți. Virtuoz = interpret care stăpânește perfect tehnica execuției.

Sau: „Cărți noi apărute” pentru „Cărți nou-apărute”. Idem, „Copii noi născuți” pentru „Copii nou-născuți”.

Un grad de comparație abuziv folosit: „Mașina pe care mi-am cumpărat-o e super!”,  „Mi-am cumpărat o rochie super!”. „Totul a fost OK.”

Pe lângă super, apar barbarisme de genul: cool, wow:  „Mă simt foarte cool!”, „Am un păr wow!”, dar și adjective din zona argotică: mișto, nasol etc. (Atenție, a existat o emisiune TV, care se chema Wow biz!).

Verbul. Folosirea greșită a verbelor a crea, a agrea, a apărea, a plăcea, a lectura, a revendica.

Formele corecte: a crea, a agrea se conjugă ca un verb de conjugarea I (a lucra). Deci: creez, creezi, creează, creăm, creați, creează, agreez, agreezi, agreează, agreăm, agreați, agreează.

Corect: a plăcea, a apărea, NU mi-ar place să călătoresc, va apare o carte.

Forma corectă a verbului este a revendica, nu a revindeca.

A lectura (folosit abuziv) pentru a citi. (De când toți lecturăm, nu mai citește nimeni!).

Folosirea greșită a verbelor impersonale de tip a trebui. Ele nu se conjugă, au o formă invariabilă.  Exemple greșite: trebuim,  trebuiam, trebuiai, trebuiește. Iată formele corecte: ind. prez.3, sg. trebuie, imperf. 3 sg. trebuia, 3 pl. trebuiau, viit. 3 pl. vor trebui, conj. prez. 3 să trebuiască.

Conjuncția. Aproape toată lumea folosește greșit comparația (conjuncția) ca, dublată de conjuncția și, pentru evitarea cacofoniei. Exemplu: „Cartea ca și aspect este OK!”. Nu putem spune simplu: ca profesor, ca polițist, pentru că nu mai putem scăpa de acel „ca și”!

Pentru evitarea cacofoniei, unii adaugă, greșit, cuvântul „virgulă”. Virgula e un semn de punctuație, nu e un cuvânt!

Alte confuzii: or/ori; or – conjuncție = dar, însă, deci, așadar; ori, conjuncție disjunctivă, exprimă o opoziție între idei sau o alternativă.

Prepoziția. Lipsa prepoziției pe înainte de pronumele relativ care. Exemple (greșite): „cartea care am citit-o”, „filmul care l-am văzut”. „florile care le vând”. Corect: „cartea pe care am citit-o”, „filmul pe care l-am văzut”, „florile pe care le vând”.

Sau: În formularea (incorectă) „Mulțumesc (mersi) de invitație” (imitație după fr. remercier de...), când ar fi trebuit „Mulțumesc pentru invitație”, într-o corectă limbă română.

La capitolul Sintaxă găsim numeroase construcții greșite. Un exemplu concret este dezacordul dintre subiect și predicat: „Fiecare vrem să participăm la concurs”.  Sau: „Fiecare avem  evaluările noastre”. În ambele cazuri, subiectul este fiecare, deci acordul corect era „Fiecare vrea să participe la concurs” și „Fiecare are evaluările lui”. Aici, e vorba despre acordul prin atracție care se realizează mai ușor atunci când subiectul este pronumele fiecare sau niciunul, urmate de un determinant la plural: Fiecare dintre aceste explicații sunt unilaterale (în loc de este unilaterală) sau Niciunul dintre cei plecați nu s-au mai întors (în loc de „nu s-a mai întors”).

Las la o parte faptul că toată lumea folosește abuziv formula „cu subiect și predicat” când trebuie și când nu trebuie.

Exemple de construcții greșite: „Atât sub aspectul...”, partea a doua se uită: „cât și sub aspectul”... Exemplu: „Atât Luiza și Alexandra se pare că nu au fost ucise de Gh. D.” (Asta nu e presă!). Formula „Funcție de...” este greșită. Corect: „În funcție de...”

Abuz de fraze lungi, confuze, ininteligibile, cu multe subordonate.

Lexicologie

În mass-media, întâlnim un vocabular sărac, cu multe cuvinte greșit folosite, cum ar fi locație, care înseamnă, de fapt, închiriere, chirie plătită pentru anumite bunuri luate în folosință), președenție (pentru președinție), repercursiuni (pentru repercusiuni) sau cu cosmopolitisme (anglicisme), împrumuturi nu totdeauna necesare, cum ar fi: designer, hairstilist (pentru frizer), job (pentru loc de muncă), market (pentru magazin) etc. Numeroase anglicisme au intrat în limbajul comun, ele aparținând domeniilor mai noi ale economiei, ale informaticii sau ale mass-media și e foarte greu să facem abstracție de ele. Exemple: manager, mall, broker, dealer, site, on line, e-mail, feed-back, breaking news, fake news, live, feeling, talk-show etc. Rămâne ca viitorul să hotărască.

Desigur, unele dintre ele s-au încetățenit, dar majoritatea sunt ininteligibile pentru oamenii de rând.

Des întâlnită e sintagma vizavi (fr. vis-à-vis), adverb de loc, care înseamnă în punctul opus, peste drum, față în față, dar care este utilizat în mod eronat în expresii de genul „vizavi de opinia colegului meu”. Sau: „De ce ne împrumutăm atât de mult vizavi de alte țări?”.

Însuși conceptul de mass-media nu e înțeles în sensul lui adevărat. Auzim, deseori, formularea „mijloace mass-media”, când, se știe (cine știe!), că mass-media înseamnă mijloace de informare în masă. Termenul medium (la plural media) este un cuvânt de origine latină, transplantat într-un ansamblu anglo-saxon. El desemnează în principiu procesele de mediere, mijloacele de comunicare și se traduce, în general, cu expresia comunicațiile de masă. Deci media = mijloace de comunicare; mass-media = mijloace de comunicare pentru un mare public, un public de masă. Constat că Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, publicat de Academia Română în 2007, acceptă ca fiind corectă formularea media (presă scrisă și audiovizuală), cu exemplificarea media actuală, prin intermediul mediei actuale.

Alteori, mai ales la televiziune, întâlnim apelative care țin de viața privată, cum ar fi: Costi (Rogozanu), Adi (Ursu), Gabi (Firea), Cristi (Borcea), Gigi (Becali), Gică (Hagi), Gică (Popescu) etc.

Formulări stereotipe, clișee, limbajul șablon  de genul: „sub aspectul săvârșirii...”, „a rupt tăcerea”, „l-a împușcat în zona capului” (în zona capului sau în cap?).

De asemenea, un anumit post de televiziune seară de seară ne amenință cu știri bombă, cutremurătoare, uluitoare, în ediții speciale, incendiare!

În limbajul media, se vorbește despre șeful statului, când, de fapt, e vorba despre președintele țării! Același lucru în cazul cuvântului primul ministru (pentru prim-ministrul, nu numărăm miniștrii – primul, al doilea etc., ci arătăm prin acest cuvânt importanța lui, calitatea lui).

Limba de lemn nu a dispărut din mass-media. Ea exprimă clișeele încremenite ale unei anumite ideologii, ale unei anumite gândiri.

Improprie e și exprimarea „în direct”, deși s-a încetățenit. Există patru tipuri de comunicare: directă (față în față), indirectă (prin intermediul scrisului), multiplă (prin intermediul tiparului) și colectivă (prin mass-media).

Limba din mass-media e considerată ca model pentru un public nepretențios. De aceea, responsabilitatea jurnaliștilor, grija lor pentru o exprimare corectă, expresivă este foarte mare. Majoritatea ziariștilor scriu și vorbesc într-o curată limbă română. Grija pentru demnitatea și înnobilarea limbajului nu este numai a scriitorului sau a profesorului de limba română, ci a noastră, a tuturor; ea reprezintă marca noastră identitară.

Trebuie să apărăm și să sporim frumusețea limbii prin necontenita cultivare a ei, prin diagnosticarea și anularea a tot ceea ce-i amenință structura, fondul ei sănătos, autentic.

Eu sunt optimist, sunt convins că limba evoluează în permanență și că își va afirma în continuare frumusețea și noblețea ei, așa cum au caracterizat-o marii noștri ziariști și scriitori.

Pentru cultivarea limbii române ar fi necesară o rubrică permanentă, gen Cum scriem, cum vorbim la toate posturile de radio și televiziune, precum și în presa scrisă.