Prefacerile Limbii Române – de la socialism la tranziție*

Fostele țări socialiste au parcurs deja mai mult de 30 de ani de tranziție către o economie de piața. Evenimentele istorice de la finele celui de-al nouălea deceniu (anii ’80-’90) al secolului trecut au adus mutații majore în configurația politică a lumii. Fosta Uniune Sovietică și RSF Iugoslavia s-au dizolvat fie pe cale pașnică (prima), fie în mod violent (cea de-a doua), iar alte țări socialiste și-au încetat existența pur și simplu prin reunificare (cum a fost cazul Republicii Democrate Germane unificată cu Republica Federală Germană) sau prin disoluție, cum a fost cazul fostei Cehoslovacii, moștenită de Republica Cehă și de Slovacia. În locul acestora au apărut multe state noi, iar schimbările profunde au avut (și încă mai au) un impact direct asupra limbilor vorbite în multe parți ale lumii. Cazul Macedoniei de Nord este, de asemenea, deosebit din multe puncte de vedere (începând cu însăși denumirea tării și cu aspectele economice, demografice, bancare etc.), dar perspectiva lingvistică a căpătat conotații deosebite în contextul eforturilor recente ale acestei țări de a deveni membră a Uniunii Europene (UE). Poziția Bulgariei din 2020 în privința denumirii limbii vorbite de populația Macedoniei de Nord este oarecum șocantă și dificil de înțeles, lăsând impresia că, de fapt, altele sunt motivațiile reale în acest caz deosebit de controversat.

Chiar dacă România nu a suferit schimbări geografice, limba română a evoluat în mod evident, dacă e să comparăm cum vorbeau românii înainte de 1989 față de cum se exprimă aceștia în 2021. Modificări importante au apărut și în ceea ce privește scrisul în limba română. Acest lucru este cu atât mai evident dacă se analizează limba româna vorbită în mediul rural din perioada socialistă și cea din prezent. Motivațiile acestei situații sunt diferite. În cele ce urmează vom încerca o sinteză a acestora, fără a avea, bineînțeles, pretenția că lista ar fi exhaustivă.

În primul rând, este vorba de contribuția mass-media, care a suferit schimbări majore în cele peste trei decenii de tranziție. Trecerea de la „limba de lemn” a radio-televiziunii române (care deținea monopolul comunicării poziției oficiale a statului și a celor câtorva cotidiene naționale, gen „Scânteia” și fosta „România liberă”) din ultimii ani ai „epocii de aur” la libertatea totală de exprimare, obținută după evenimentele din decembrie 1989, a fost ceva unic în istoria poporului roman și a limbii vorbite de acesta. În primii ani ai tranziției, cuvintele folosite de mass-media erau uneori combinații stranii de expresii și cuvinte vechi ale erei socialiste cu cele noi aduse în prim-plan de evenimentele revoluționare din acea perioada. Unele din marile cotidiene și-au schimbat pur și simplu denumirea (vezi cazul „Scânteia” devenită „Adevărul” sau cel al ziarului regional „Informația Bucureștiului” devenit „Libertatea”) pentru a face o ruptură clară cu trecutul.

În al doilea rând, evoluțiile economice profunde de la începuturile tranziției au adus și ele schimbări majore în limba română utilizată. O mulțime de termeni noi, cum ar fi: faliment, societăți cu răspundere limitată, case de schimb,  mall-uri, manager (unele preluate ca atare fără a mai fi traduse în românește), shopping centre și multe altele asemenea au devenit uzuale în exprimarea cotidiană. Progresul tehnologic a adus în limba română cuvinte nemaiîntâlnite până atunci, cum ar fi e-mail, internet, computer, mesaj SMS, microunde etc., care nu au existat în perioada socialistă. S-a încercat traducerea unor asemenea termeni, dar, în multe cazuri, variantele în limba română nu au fost acceptate de utilizatori și/sau de populație, așa cum a fost cazul cu e-mail, care în mod timid s-a tradus și practicat în forma de mesaj electronic. Cuvântul e-mail s-a încetățenit însă bine în limba vorbită. Trebuie de menționat, de asemenea, că în unele cazuri traducerile oferite de specialiști, în special cele din domeniul IT (și această scurtă grilă fiind tot de sorginte străină), au rezonat în mod straniu, deși din punct de vedere tehnic ele erau corecte. Cazul cuvântului printer/printat față de imprimantă/imprimat este destul de edificator în acest sens.

Un aspect aparte care credem ca trebuie adus în discuție este cel ce privește evoluția limbii române utilizate în mediul rural în perioada de tranziție. Punctul de plecare poate fi considerat conținutul lingvistic al limbii române dedicat țărănimii înainte de 1989, iar exemplul cel mai concludent ni se pare cel al scriitoarei Florența Albu (1934-2000), născută în Câmpia Română. Scriitoarea botează acest bazin geografic ca fiind „Câmpia Soarelui”, datorita poziției geografice pe harta țării, denumirea căpătând conotații sentimentale și etnografice.

În cartea sa de bază, cu nume omonim cu cel al câmpiei (între timp ortografia acestui cuvânt a fost și ea schimbată), F. Albu adună un tezaur de cuvinte vechi, cum ar fi: bordei, sohat/suhat, răstav/ristav, bota (de apa), drumul subțire, legendarul haiduc Stancu Lupu, cojani, gospodărie agricolă colectivă (sub forma ei prescurtată de GAC, ulterior CAP, și ea dispărută la rândul ei) etc., care azi nu mai sunt folosite. În prezent, cuvinte noi cum ar fi: fermier, mediul înconjurător, ecologie, asociație, digitalizarea agriculturii etc. sunt cel mai frecvent utilizate. Trecerea de la o etapă la alta nu a fost ușoară și/sau instantanee. A fost nevoie de o nouă generație pentru a se reuși această schimbare fundamentală, dar se pare că tranziția a reușit.

Schimbările majore de care am vorbit au mai avut și o altă cauză, din păcate de data aceasta în defavoarea țării. Din 1990 și până în prezent, o parte mare a forței de muncă, în special cea tânără, a emigrat din România. Statisticienii vorbesc de cea mai mare migrație pe timp de pace în cazul unei țări în tranziție, iar numărul celor plecați este adesea estimat la circa 5 milioane de români care acum trăiesc și muncesc în afara țării. Populația României în 1989 a fost de 23,21 milioane. După ultimele date comunicate de Institutul Național de Statistică, populația țării era de 19,3 milioane la 1 ianuarie 2020. Forța de muncă activă a scăzut de la 10,8 milioane în 1990 la 8,55 milioane în trimestrul III din 2020. În 2018-2019 plecarea forței tinere de muncă din țară a avut efecte dramatice asupra situației economice dar, în același timp, a sprijinit România printru-un volum semnificativ de remitențe, care au contribuit la menținerea echilibrelor macroeconomice și la echilibrul balanței de plăți externe, care a înregistrat deficite comerciale și de cont curent majore în tranziție. În plan lingvistic, procesul respectiv a însemnat introducerea în limba vorbită a multor expresii și cuvinte de care populația de dinainte de 1989 nu auzise sau nu le cunoștea în bună măsură conținutul și semnificația exactă. Exemple sunt multe. Ne limitam doar la câteva dintre acestea: transfer bancar, control vamal, rezervare locuri, emigrație, imigrație, carte verde, căpșunari (folosit în mod peiorativ), balanța de plăti, deficit de cont curent și multe asemenea.

Pe un plan mai general, accesul la informație, contactul cu străinătatea, schimburile culturale, turismul internațional la care românii au avut acces după 1989 au influențat într-o oarecare măsură și modul de exprimare în limba română, gama de cuvinte folosite și percepția culturală a populației. Mai nou, anul 2020 a adus în lume și în România un flagel incredibil denumit Covid-19 (sintagmă nouă în limba română). Pe lângă pierderile umane enorme, pandemia a adus în limbajul de zi cu zi cuvinte noi sau cuvinte care erau foarte puțin utilizate înainte de criza medicală. Cuvântul pandemie era aproape necunoscut unor categorii largi de populație, în special cea tânără și cea din mediul rural. De asemenea, o gama largă de termeni medicali și-au făcut apariția în limbajul curent. Câteva exemple sunt de remarcat: izoletă, corona virus, epidemiologic, tulpina de virus, terapie intensiva, mutații, mutanți și multe asemenea. Efectele economice ale pandemiei se vor simți o lungă perioadă de timp. Este foarte probabil că și efectele lingvistice ale acesteia să dureze în limba vorbită.

În lumea financiar-bancară, tranziția a adus schimbări profunde în România, ca, de altfel, în toate țările aflate în tranziție. Legăturile cu organismele financiare internaționale (țara este membră a Fondului Monetar International și a Grupului Băncii Mondiale din decembrie 1992) nu au făcut decât să dea contururi precise noilor forme de activități economice, de proprietate și management macro-economic. A fost forma cea mai vizibilă a relației, dar, în fapt, aceste legături au avut și un impact lingvistic important, care, din păcate, nu a fost întotdeauna foarte vizibil. Mass-media românească a început să folosească (la început mai timid) un limbaj economic nou, adecvat perioadei de tranziție de la formele închistate ale erei socialiste. Așa au apărut sau au început să fie din ce în ce mai des utilizate noțiunile de bănci comerciale, bănci private, împrumuturi externe, programe financiare, privatizare, convertibilitate, lei vechi/lei noi, re-denominarea monedei, inflație, putere de cumpărare și mulți alți asemenea termeni. Unii dintre aceștia existau în limba română, dar erau apanajul unui cerc restrâns de specialiști. Tranziția tarii către o economie de piață a schimbat fundamental jargonul financiar.

În afara emigrației românești, care cel puțin în primele generații continuă să vorbească în casă limba maternă, limba română este vorbita în afara României și în alte state din Balcanii de Vest, unde există puternice comunități cu origini românești (vezi cazul românilor din Voivodina și Valea Timocului din Serbia, românii și aromânii din Macedonia de Nord, bulgarii din nord-estul țării și populația de origine românească din Bucovina de Nord (în prezent în componența Ucrainei)).

Comunitatea vorbitoare de limba română cea mai extinsă este însă în Republica Moldova (Moldova în acest articol), dar situația limbii române aici este una cu totul deosebită. În articolul semnat împreuna cu G. Furtuna (revista „Limba Română” (Chișinău), nr. 4-5/2020), am expus în mod detaliat chestiunea. Soarta limbii române în Moldova a fost complicată (pentru a ne exprima eufemistic). Din 1941 și până în 1991, la declararea independenței de stat a Moldovei, limba română a fost tratată discriminatoriu. Mai grav însă este faptul că după declararea independenței, Parlamentul Moldovei nu a avut puterea sau voința necesară pentru a stabili răspicat că limba oficială a țării este limba română.

Problema limbii române în Moldova a fost și continuă să fie o chestiune disputată și sensibilă pentru largi categorii de populație, deși au fost făcute încercări repetate din partea Academiei de Științe a Moldovei, care „a confirmat opinia științifică argumentată a specialiștilor filologi” din 9 septembrie 1994, potrivit căreia „denumirea corectă a limbii de stat (oficiale) a Republicii Moldova este limba română”. În 2013, Curtea Constituțională a confirmat că sintagma „limba moldovenească, funcționând în baza grafiei latine” poate fi echivalată semantic cu sintagma „limba română”. O altă încercare de rezolvare a acestei probleme a fost făcută în 2018, fără însă a reuși din lipsa majorității în legislativ.

În pofida unor eșecuri repetate, menționăm că în Moldova există o sărbătoare națională la 31 august, „Limba noastră cea română”, acum marcată şi în Ţară. Numele ei firesc de limba română și-a cucerit demult locul cuvenit în mass-media din stânga Prutului și în conștiința cetățenilor republicii, deși au fost și multe încercări de negare a denumirii firești a limbii vorbite și scrise. Cazul așa-zisului Dicționar Moldovenesc-Românesc, apărut în 2003, este caraghios și straniu. A fost, de fapt, un experiment pseudo-științific. Aceasta anomalie s-a născut nu din considerente lingvistice, ci dintr-o dorință geopolitică a celor aflați la putere.

În ciuda acestor vicisitudini legate chiar de numele său, limba română a evoluat și în Moldova sub influenţa mass-media, a unor instituții guvernamentale, a băncilor și altor instituții financiare din țară și din străinătate, care au jucat un rol important, mai ales la începuturile statalității, după proclamarea independenței țării pe 27 August 1991. Moldova a aderat la FMI și Grupul Băncii Mondiale în August 1992. Bariera lingvistică a fost una dintre primele chestiuni de logistică ce a trebuit depășită. Terminologia și procedurile procesului de aderare au fost traduse și explicate de reprezentații din Ministerul Finanțelor și Banca Națională a Moldovei. Aceste cunoștințe au fost folosite și la introducerea cupoanelor din 1991, și mai apoi a monedei naționale (leul moldovenesc) în noiembrie 1993. Aceste instrumente monetare aveau pentru prima dată toate elementele componente (denumire, paritate, emitent etc.) exprimate în limba română, după mulți ani de circulație a rublei sovietice.

Procesul de însuşire a cunoștințelor în limba română a continuat și în perioada 1993-1995, dar de data aceasta beneficiarii erau principalele bănci comerciale din Moldova. Tratativele pentru primele linii de finanțare au început în 1993 și s-au încheiat cu succes în 1995, când au fost semnate primele linii de credit cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Termenii de bază fuseseră moșteniți din limba rusă și ca atare erau aproape necunoscuți în limba română. Impactul educațional și lingvistic, atât asupra conducătorilor de bănci cât, mai ales, în ceea ce privește personalul băncilor respective și al miilor sau chiar sutelor de mii de clienți, deponenți, acționari etc. a fost extraordinar. Preocupările pentru asimilarea limbii române din domeniul  bancar au fost stimulate, în paralel, și de mass-media. Ca urmare, în prezent, în băncile Moldovei activează deja un personal bine instruit și cu temeinice cunoștințe de limbă română. Ca și în România, limba scrisă și vorbită în Moldova a evoluat, adaptându-se la vremurile noi în care trăim.

Într-un context mai larg, se poate spune că tranziția de la socialism la economia de piața a adus, fără îndoială, modificări majore în țările și în locurile în care limba română se vorbește. Cum era și firesc, schimbările lingvistice au ținut pasul cu schimbările economice, demografice și culturale profunde din comunitățile românești de pretutindeni.

Bibliografie:

Florența Albu, Câmpia Soarelui, București, Editura Tineretului, 1962.

Grigore Furtuna, Alexandru M. Tănase, Moldova: Dicționare vechi și mai noi ale limbii române, în „Limba Româna” (Chișinău), nr. 4-5 (258-259), iulie-septembrie 2020.

Constantin Strună, Teodora Dumitru-Delcă, Vâlcelele și Floroaica – două sate din inima Bărăganului, București, Semne, 2002.

Alexandru M. Tanase, Slowing down Romania’s demographic exodus would be a historic achievement, în: „Emerging Europe”, London, din 7 martie 2018 (în limba engleză).

Alexandru M. Tanase, A slowdown in Romanian and Moldovan demographic exodus would be a historic achievement, în: „Hora in America” din 11 martie 2019 (în limba engleză).

Alexandru M. Tănase, Leul moldovenesc, un sfert de secol de evoluții monetare, în: „Historia”, București, iunie 2018.

Grigore Furtună, Nicolae Corlăteanu (cugetări la 105 ani de la naștere), disponibil pe http://www.infotag.md/populis-ru/284791/, publicat pe 13 mai 2020.

Mihai Pătraș, Dicționar Economic Rus-Roman, Chișinău, 1994.