Nicolae Iorga – „Fratele păgân” al romanităţii

La Teatrul Naţional din Bucureşti, în seara de vineri 19 aprilie 1929, totul era pregătit pentru prezentarea unui spectacol fastuos: drama Fratele păgân a distinsului savant şi om polivalent cultural Nicolae Iorga, în regia nu mai puţin cunoscutului om de teatru Constantin Nottara şi într-o distribuţie de zile mari, în frunte cu actorii Bulfinski şi Calboreanu.

Ziarul „Ordinea” (II, nr. 107, 1929) nu pierde ocazia şi prezintă viitoarea premieră în chiar numărul de dimineaţă, cu portretele celor doi protagonişti: autorul, Nicolae Iorga (la a zecea piesă pusă în scena) şi regizorul, C. No-ttara, ca în numărul de seară al zilei următoare (II, nr. 108, 1929), să reproducă, înglobând portretele actorilor menţionaţi, o cronica dramatică entuziastă, ambele înscrisuri fiind anonime, ascunzând pe cel ce le scrisese, respectiv pe Directorul-Proprietar al publicației – Mihail Burileanu (1888-1930), tatăl avocatei Rodica Burileanu, viitoarea soţie (din 1936) a nu mai puţin viitor celebru scriitor bilingv român-francez şi dramaturg – Eugen Ionescu.

Reproducem, în continuare, cele două texte citate, cu precizarea că, peste ani, Nicolae Iorga va împărtăşi în alt mod finalul vieţii sale, la 27 noiembrie 1940, asemănător întrucâtva cu cel al eroului dramei în discuţie, unul fiind înlăturat din viaţa civilă a societăţii române prin călugărire, celălalt, autorul, fiind ucis şi mutilat (ca o presimţire!).

I. „Fratele păgân” la Teatrul Naţional

Astăseară Teatrul Naţional reprezintă pentru prima oara noua piesa a d-lui N. Iorga „Fratele păgân”.

Marele nostru învăţat, quintezenţa inteligenţii şi capacităţii rasei noastre, ne dă şi de astă dată dovada puterei lui de muncă în toate domeniile de cultură.

Lucrările sale dramatice, departe de causeriile teatrale ce gâdila cuconetul nostru, totdeauna deasupra motivelor mărunte de intrigă şi amor, tind, pe lângă opera de propagandă cu adevărat culturală sa ne arate în motive de artă, desfăşurările sufleteşti ale neamului nostru în ceeace a avut el mai caracteristic.

Animate de intuiţia marelui istoric şi aprinse în lumina vâlvătăilor de foc intern cum numai d. Iorga e în stare a încălzi scrisul, piesele d-sale de teatru sunt pentru publicul românesc clipe de adevărate reculegeri din viaţa de toate zilele.

„Fratele păgân” e o evocare istorica de idei, fapte şi oameni, prinsă în angrenajul unei scheme teatrale dintre cele mai reuşite.

O bună interpretare îi va asigura un meritat succes pe prima noastră scenă, D-nii Nottara, Bulfinschy, Calboreanu, Pop Marţian, Atanasescu etc. şi d-na Sorana Ţopa, Maria Mohor, deţin rolurile principale.

Piesa e pusa în scenă cu mult fast şi înţelegere de d. Nottara.

II. Teatrul Naţional: „Fratele păgân” – cinci acte de d. N. Iorga

Nu contestăm că pentru mulţi, sau poate chiar pentru cei mai mulţi, lucrările dramatice ale domnului N. Iorga nu prezintă atracţia unui spectacol obişnuit de teatru.

Întâi fiindcă marele nostru învăţat nu se ocupă în teatru de ceeace cer pretenţiile unui public ce caută în teatru delectori sau leitmotivuri din viaţa de toate zilele pe care doar sforăriile autorului le schimbă mişcările, formele păstrându-se mereu veşnic aceleaşi şi al doilea, pentru că teatrul d-sale pornit spre desăvârşirea unei idei de cele mai multe ori cu caracter cultural neglijează aşa zisa lege a lucrărilor dramatice, prin definiţie, inflexibile.

Astfel, teatrul domnului Iorga prezintă totdeauna o atmosferă grea de suflete reprezentate cerebral nu într-un conflict de logica teatrală, ci din acea mişcare impusă de necesităţile unei veridice realităţi istorice pe care o evoacă autorul nu pentru teatru propriu zis, ci pentru reînvierea unui fapt ce-a durat un conflict oarecare.

Din acest punct de vedere teatrul domnului Iorga e sortit a place mai mult tineretului pornit pe calea iniţierilor şi acelora ce găsesc în el prilej  de desfătare intelectuală.

„Fratele păgân” e o dramă istorică. Fără denaturări, fără prea multă podoaba a poetizărei  şi fără voite „culmi” în desfăşurare.

Acţiunea se petrece sub domnia lui Radu-Vodă. Poporul mai este sub imperiul amintirii lăsate de Mihnea-Vodă, om iubit de ţară, care la sfârşitul vieţii a trebuit să facă sacrificiul de a trece la mahomedanism, pentru a scăpa ţara de urgia turcească.

Odată cu el a devenit păgân şi unul din copiii lui, Ibrahim. În timpul domniei fratelui său, Radu-Vodă, Ibrahim se refugiază la curtea acestuia, dar boierii nu pot suferi ca un „păgân” sa fie de o seamă cu dânşii. Conflictul ajunge la culme când Ibrahim se îndrăgosteşte de fiica vornicului Udrea, Grăpina. Domnitorul cere sfatul boierilor, dacă iubind o româncă el nu are dreptul să treacă din nou la creştinism. Toţi îl bănue pe Ibrahim de rea credinţă şi că nu urmăreşte decât măriri şi Vodă e silit să respingă cererea fratelui, iar împrejurarea că fata lui Udrea e surprinsă în urma acestor hotărâri în casa lui, îl sileşte să plece urmărit, şi ajungând hărţuit la un schit să se călugărească, soluţie la care a ajuns şi credincioasa lui Grăpina.

Pe această canava, d. Iorga brodează. Ca în faţă unei baghete magice ne apar aidoma timpurilor secolului al 17-lea cu negustorimea sârguitoare, cu boierit dintr-o bucată, care nu înţeleg să glumească cu cele sfinte şi cu Domnul, neînţeles de mulţime, dar care în clipele grele ştie să se învingă pe sine.

Conflictul dramatic isbucneşte puternic şi patetic. Destinul a făcut dintr-un creştin un mahomedan, fără voia lui, ci din voia tatălui silit de împrejurări. D. Iorga ne sileşte simpatia faţă de acest om pe care îl isbeşte fatalitatea în toate chipurile. Dumnezeul strămoşilor îl cheamă la icoanele creştineşti, dragostea pământului părinţilor îl aduce pe meleagurile alor lui, iar dragostea lui se îndreaptă către o creştină. Dar oamenii sunt toţi contra lui şi el trebuie să ispăşească o vină pe care nu o are.

De asemenea persoana lui Vodă e zugrăvită puternic. Înconjurat de boierii care nu-1 înţeleg şi de curtenii linguşitori, el găseşte în sine înţelepciunea şi puterea ca doar de dragul fratelui inimos de spartă, să nu împingă ţara într-un război cu turcii.

Fata lui Udrea dovedeşte virtuţile neamului, prin înţelegere, milă şi sacrificiu.

Boierii şi negustorii sunt desenaţi în contururi precise, iar bunii călugări redau cu prisosinţă atmosfera de pace şi reculegere a schitului.

Acţiunea bine închegată interesează din capul locului şi ajunge la un punct culminant în actul al treilea, la sfatul domnesc, în care se hotărăşte soarta lui Ibrahim.

Dialogul este condus cu îndemânare şi menţine tot timpul vie atmosfera piesii.

Decorurile evocatoare. În deosebi impresionant iatacul fetelor, aplaudat la scenă deschisă de un public încântat.

După fiecare act publicul a aplaudat îndelung autorul care a mulţumit dintr’o loje.

Interpretarea reprezentată prin d-nii: Calboreanu, Bulfinsky, Pop Marţian, Nottara etc., şi d-nele Sorana Ţopa şi Maria Mohor s’a achitat conştiincios.

În deosebi a jucat cu căldură şi convingere d. Bulfinsky în rolul Radu-Vodă, şi Calboreanu în rolul lui Ibrahim.

Decorurile pline de atmosferă şi evocatoare.