Un pastor saxon din secolul al XVIII-lea ca romanist și românist avant la lettre?

1. Observații preliminare

Rudolf Windisch, căruia îi sunt dedicate rândurile următoare¹, s-a ocupat în multe contribuții științifice cu preistoria și cu istoria timpurie a științei romanisticii în general și a românisticii în special, dacă ar fi să menționăm doar lucrările sale despre Bernardino Biondelli, Timotei Cipariu, Robert Rösler, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Lazăr Şăineanu, Alexandru Philippide, Gustav Weigand sau Sextil Puşcariu². El merge astfel pe urmele profesorului său Eugenio Coseriu, care, pe lângă numeroasele sale lucrări de filosofie a limbajului, care l-au făcut cunoscut drept unul dintre cei mai importanți specialiști ai acestui domeniu din secolul al XX-lea, a elaborat și nenumărate scrieri referitoare la (pre)istoria lingvisticii generale, ca și a romanisticii și a românisticii; pentru cele din urmă contribuții trimitem la o exemplară sinteză a mai multor studii relevante la Coseriu (1981).

În cele ce urmează, vom arunca o privire asupra activității unui pastor saxon din secolul al XVIII-lea, care a colecționat ediții ale Bibliei în limbi străine și, pe baza acestor texte, a formulat asupra limbilor respective o serie de observații. Activitatea acestuia a fost însă până acum puțin remarcată.

2. Pastorul saxon Georg Körner și opera lui

Autorul pe care îl vom prezenta în contribuția noastră este Georg Körner, născut în anul 1717 la Pölbitz, localitate care este astăzi o parte componentă a orașului Zwickau, unde personajul nostru a fost pastor protestant începând cu 1747³. Părinții săi dispuneau de o situație economică înfloritoare, așa încât au putut oferi fiului lor o pregătire școlară bună, printre altele la cunoscuta școală comunală din Zwickau, care dispunea de o remarcabilă bibliotecă, pe care tânărul Georg Körner o frecventa cu asiduitate. Și astăzi această bibliotecă a școlii comunale (Ratsschulbibliothek) este socotită drept una dintre cele mai importante biblioteci din zona centrală a Germaniei. După cum se obișnuia odinioară în cele mai multe dintre școli, elevul Körner a intrat în contact încă de timpuriu cu limba latină, ceea ce i-a fost cu siguranță folositor mai târziu, la învățarea și în cercetarea limbilor moderne, în special a idiomurilor romanice. Există indicii că a luat încă de timpuriu lecții private de la un vorbitor nativ de franceză, așa încât, mai târziu, ca student, a putut să ofere el însuși lecții pentru această limbă, ca să câștige niște bani. Putem presupune de asemenea că Georg Körner a învățat și italiana, dar nu avem niciun indiciu că ar fi primit lecții de română. Putem însă presupune că, ajutându-se de cunoștințele sale de limba latină, ale altor limbi romanice și a diferitelor limbi slave, s-a străduit să înțeleagă și limba română, aspecte despre care vom vorbi în continuare. Nu putem desigur exclude nici faptul că el a avut contacte cu persoane care i-au putut comunica cunoștințe poate mai puține despre limba română, cât mai degrabă despre realitățile de la fața locului, persoane precum unii comercianți cum era negustorul despre care menționează în mod expres că i-a procurat un exemplar din Biblia de la București (1688) sau călători veniți din Valahia la târgul de la Leipzig, sau persoane originare din Transilvania, pentru care universitățile de orientare protestantă din Germania centrală (Leipzig, HalleWittenberg, Jena) erau instituțiile preferate, unde sașii transilvăneni își trimiteau copiii la studii. Oricum, Körner se arată capabil să transmită cititorilor săi diferite informații despre principii Valahiei și despre realitățile politice din această țară.

La Leipzig, Körner a studiat teologia, prilej cu care nu doar că și-a extins capacitățile privitoare la limbile clasice, ebraică, greacă și latină, dar și-a mai însușit și alte limbi. După terminarea studiilor, a îndeplinit funcția de preot militar în cel de-al doilea război silezian, înainte de a prelua postul de preot evanghelic în Bockau, la aproximativ 30 de km de localitatea natală și de biblioteca comunală din Zwickau. Pentru evaluarea din punct de vedere filologic a activității sale, este important să remarcăm faptul că, întocmai precum Luther, mai bine de două sute de ani mai devreme, Körner era convins că este foarte important ca oamenilor să li se ofere Biblia în limba lor maternă. Este bine cunoscut de multă vreme faptul că traducerile biblice în limbile populare curente a dat multor limbi romanice un puternic avânt. Între acestea, sunt de menționat româna și retoromana, a căror primă întrebuințre în scris trebuie pusă în relație cu traducerile biblice stimulate de Reformă. Exact aceste două idiomuri sunt cele care au fost abordate în textul lui Körner, de care ne vom ocupa în continuare.

Din legătura între conștiința misionară și interesul pentru limbi străine, și în special pentru limbi străine moderne, rezultă cu siguranță efortul lui Körner de a-și procura Biblii în limbi străine. Aceste Biblii el le-a folosit pentru a înțelege și pentru a analiza din punct de vedere lingvistic textele ale căror semnificație o cunoștea deja din variantele corespunzătoare în limbile care îi erau accesibile. Din vremea când era preot în Bockau, pe lângă diferite scrieri pe teme de teologie, de istorie și de geografie locale, precum și de minerit local, există și lucrări în care se ocupă cu limbi străine. Un punct central al interesului său constă în mod evident în domeniul limbii sorabe de sus, pe care o învățase încă de pe când era elev, de la un soldat din Lausiz, staționat în localitatea natală, înainte ca, în timpul studenției, ca membru al „Colegiului Predicatorilor Wenzi” („Wendisches Predigerkollegium”), să se fi ocupat mai îndeaproape de limba și cultura sorabă, care, văzute din perspectiva patriei sale saxone, îi erau apropiate și din punct de vedere geografic. Lucrarea sa cea mai importantă în această direcție, un Dicționar sorab-german, cu  aproximativ 2 000 de pagini, a cunoscut o istorie zbuciumată, până să vadă, în fine, lumina tiparului, la mai mult de 200 de ani după ce fusese redactat (Hengst 2016b).

În cele ce urmează va fi vorba despre considerațiile pe care Körner le-a emis într-un studiu din anul 1766, referitor la Bibliile română și reto-romană, problematică din care vom prezenta doar o mică secvență (Körner 1766). Fie și doar titlul Nachricht von den wallachischen, rumanschischen oder rhäzischen Bibeln, als ein Beytrag zu der gelehrten Geschichte der heiligen Schrift trădează dubla intenție a preotului Körner. Pe de o parte, el dorește să transmită publicului său cunoștințe despre limbile folosite în aceste traduceri, presupuse a fi mai degrabă exotice, iar pe de altă parte urmărește un scop teologic-religios, și anume să facă cunoscut faptul că și în aceste limbi există traduceri ale Bibliei, atrăgând atenția că și în această perioadă a domniilor fanariote în Principatele Dunărene se poate pune un accent justificat pe studiul teologic. Din aceste preocupări pentru Bibliile romanice rezultă un articol al lui Körner (1766a), în care analizează într-un mod asemănător o versiune rusească a Noului Testament, apărută la Moscova în anul 1602, a cărei limbă o califică drept „slavonobulgară” (problema este cercetată mai îndeaproape de Hengst 1990). Interesant din perspectivă românească în această contribuție este, mai ales, faptul că Georg Körner indică între izvoarele sale de referință și scrierile lui Dimitrie Cantemir („Kantemirii, Principis Moldau“, Körner 1766a: 817), ceea ce arată cât de cunoscut era Cantemir în Europa Centrală la puține decenii de la moartea sa.

În spatele operelor denumite de Körner wallachische, rumanschische oder rhäzische Bibeln se ascund cea dintâi traducere a întregii Biblii în limba română, așa-numita Biblie de la București (1688), apoi traducerea de către Luci Gabriel, în anul 1717 a Noului Testament în dialectul sursilvan al retoromanei (desemnat de Körner prin termenul „obergraubündtisch“), și, în al treilea rând, traducerea integrală a Bibliei în dialectul engadinez („untergraubündtisch“), efectuată de către Vulpius în anul 1743. În plus, în aceste pagini se mai găsește și o versiune românească a rugăciunii Tatăl nostru, apărută probabil la Londra în anul 1567 („aus dem N.T. Lond. 1567“, Körner 1766b: 833), pe care Körner o denumește prin termenul „wallisch“,  atunci când vorbește despre „Wallischen in Engelland“ (Körner 1766b: 829). În acest punct,  Körner a căzut victimă confuziei, întâlnită sporadic și în alte lucrări mai vechi, între Walaschisch și Walisisch, confuzie care poate fi pusă în relație cu asemănarea sonoră dintre cele două denumiri și care, „din motive care nu mai pot fi lămurite” (Coseriu 1981: 51), apare pentru prima dată  într-o antologie de texte Tatăl nostru – menționată explicit mai târziu chiar de Adelung –, publicată în anul 1680 de către Andreas Müller (publicată sub numele lui Thomas Lüdeken, respectiv Ludeken, cf. Coseriu 1981: 61-67). Müller preia de fapt versiunea respectivă din culegerea suedezului Georg Stiernhelm din anul 1671 și adaugă pe margine, cum face la toate piesele din antologia sa, izvorul sau izvoarele cele mai vechi, în cazul nostru  „N.T. VVallic. Lond. 1567“ (Müller 1680: 58), prin urmare exact referința pe care se bazează și Körner. Pare de aceea foarte probabil că Körner a preluat această versiune de la Andreas Müller, chiar dacă nu îl numește explicit pe acest autor⁴. În sprijinul acestei presupuneri vorbește și faptul că un exemplar al antologiei de rugăciuni a lui Müller poate fi găsit (între timp și în format digitalizat, ușor accesibil!) în biblioteca regională din Saxonia (Staats- und Universitätsbibliothek Dresden), probabil chiar exemplarul pe care la utilizat Johann Cristoph Adelung, care se afla la vremea respectivă întro poziție de conducere la Biblioteca Princiară din Dresda.

De remarcat că pastorul saxon recunoaște înrudirea lingvistică dintre română și retoromană (limbă pe care el o numește „Bündnerromanisch”), pe care el le consideră dialecte ale uneia și aceleiași limbi, pe care o denumește „rumanschisch oder romansch“. Dacă avem în vedere cât de greu i-a fost lui Johann Christian Adelung, aproape o jumătate de secol mai târziu, să determine locul românei, pe care o etichetează drept „o limbă mixtă romano-slavă” – „römisch-slawische Mischsprache” (Lüdtke 1978: 42-43), ar trebui să considerăm evaluarea lui Körner ca fiind demnă de a fi luată în seamă. Această impresie este confirmată de aprecierea lui Körner potrivit căreia în cazul acestei limbi este vorba despre „o limbă latină învechită, ca să nu spun o latină coruptă” – „eine veraltete, ich will nicht sagen, verdorbene lateinische Sprache“ (Körner 1766b: 828). Această părere, care ne trimite cu gîndul, firește, la teoria coruperii limbii, răspândită după Renaștere mai ales în Italia, care era menită să explice dezvoltarea de la latină către limbile romanice (Schlemmer 1983).

La finalul contribuției sale, Körner adaugă câteva considerații despre albaneză și malteză, desemnate de el prin termenul „epirotic”, pentru care folosește ca izvoare dicționare sau lucrări de descriere a acestei limbi, apărute în Italia. Numeroasele elementele indubitabil latinoromanice  existente în cele două limbi îl conduc – precum și pe alți autori din epocile mai timpurii, la concluzia că și aceste două limbi trebuie incluse în rândul „limbilor și popoarelor romanice”, deoarece „ele provin deopotrivă din coloniile romane, și totuși multe cuvinte au fost păstrate de  la vechii locuitori, dar au fost amestecate cu limba latină (Körner 1766b: 836-837). Chiar dacă în cazul albanezei și al maltezei este operată astăzi o clasificare diferită, totuși trebuie să scoatem în relief la Körner recunoașterea faptului că limbile romanice au luat ființă prin suprapunerea peste substraturile autohtone a latinei aduse de romani.

3. „Comentariile despre limba valahică” ale lui Körner

Relatarea sa despre Bibliile valahice, rumanșe sau retice (Nachricht von den wallachischen, rumanschischen oder rhäzischen Bibeln) este împărțită de Körner în opt paragrafe. În primele două paragrafe, pastorul saxon descrie Biblia de la București (1688), transcrie în alfabet latin titlul acesteia, îl traduce în germană și oferă o serie întreagă de informații suplimentare privitoare nu doar la această ediție biblică și la limba română, ci și informații despre istoria și cultura spațiului de la Dunărea de Jos. O evaluare a acestor pasaje, inclusiv o abordare a etnonimelor și glotonimelor folosite de Körner, am efectuat cu un alt prilej (Dahmen/Munteanu 2019). Acolo se află în plus și date despre felul în care Körner a intrat în posesia exemplarului din Biblia de la București (1688). Cel de-al treilea paragraf conține prezentarea versiunilor biblice sursilvană și engadineză, după o schemă asemănătoare cu cea pe care tocmai o folosise pentru Biblia de la București. Eruditul pastor citează titlul respectiv, oferă unele informații mai ample și explică, între altele, și cum a obținut respectiva Biblie⁵. Paragrafele al 4-lea și al 5-lea, care vor fi examinate mai îndeaproape în cele ce urmează, conțin comentarii pe care Körner însuși le denumește „observații filologice” și care vădesc, nu în ultimul rând, intenția autorului de a arăta elementele comune, respectiv deosebirile, dintre aceste idiomuri romanice: „einige Proben, um den Unterschied von einer jeden, beßer einzusehen, mit einigen philologischen Anmerkungen begleitet“ (Körner 1766b: 829). Desigur, autorul nu întreprinde o comparație directă, ci explică fiecare versiune cuvânt cu cuvânt. În acest scop, se folosește de un verset din Geneză, iar apoi de rugăciunea Tatăl nostru, după Matei 6, 913, prilej cu care prezintă încă o versiune comparativă, așadar a patra, desemnată de el drept galeză („Wallisch“). Paragrafele finale al 6-lea – al 8-lea tratează, după cum am menționat deja, despre limbile albaneză și malteză.

3.1. Facerea 3: 15

Sub titlul Das erste Evangelium aus 1. Buch Mos. 3 Cap. v. 15, autorul nostru reproduce, într-o transcriere cu litere latine, un fragment din Facerea 3: 15, în trei versiuni: română (Wallachisch), dialectul sursilvan al retoromanei (Obergraubündtisch) și dialectul engadinez al retoromanei (Untergraubündtisch). În textul ales de Körner din Biblia de la București se vorbește despre blestemarea șarpelui, care a ispitit-o pe Eva ca să mănânce din pomul cunoașterii. În pasajul anterior, în care prezentase cititorilor săi pagina de gardă, Körner explică faptul că Biblia a fost tipărită cu caractere chirilice vechi și că, întrucât nicio tipografie din Europa Centrală nu poate pune la dispoziție asemenea litere, este nevoit să efectueze o transcriere. Fragmentul din Geneză este și el transpus în alfabet latin, dar autorul nu mai repetă motivația privind inexistența posibilităților de tipărire, ci insistă de data aceasta asupra elementelor comune celor două versiuni reto-romane, care folosesc, desigur, caractere latine.

Biblia de la București (1688) ne prezintă următoarea variantă de traducere:

Íì vráΩbß vóü púnê çÊñrÁ míΩ7lokÁl7 tß’Á, ‚ì çÊñrÁ míΩ7lokÁl7 mÁê’rïi˘, ‚ì çÊñrÁ míΩ7lokÁl7 sêmên7cïêi˘ tálê, ‚ì çÊñrÁ míΩ7lokÁl7 sêmên7cïêi˘ ê∞i˘, ê∞l´ va pßjì cïê kápul7, ‚ì tù vei˘ pßjì lúi˘ kßl$kõ’ilê.

Prezentăm mai întâi textele în grafia autorului, iar apoi într-o adaptare ortografică a textului chirilic original, potrivit normelor transcrierii fonetice interpretative curente în filologia românească actuală. Trebuie remarcat faptul că, la transcrierea din chirilică în grafie latină a celor două texte românești, fragmentul din Geneză și rugăciunea Tatăl nostru, Körner folosește două „metode” de echivalare diferite, influențate de ortografiile germană, maghiară și polonă, curente în epocă. Inconsecvențele se datorează, probabil, diferențelor dintre sursele din care Körner și-a extras materialul exemplificator.

Vom prezenta deci separat echivalentele grafice ale unor sunete specifice ale limbii române, potrivit „metodelor” diferite aplicate celor două texte biblice, cu inconsecvențele constatate. Din rațiuni practice, vom prezenta mai întâi litera folosită în ortografia românească actuală, urmată în paranteză de definirea fonologică minimală a sunetului notat și de echivalentele grafice întrebuințate de Körner.

Transcrierea lui Körner

Schi wraschbe woju pune intru mischlokul teu, schi intru mischlokul mujerij, schi intru mischlokul semenczïei tale, schi intru mischlokul semenczïei jei, jele wa pasi czie kapul, schi tu weï pasi lui kalkajaïle.

Transcrierea interpretativă actualizată

Și vrajbă voiu pune întru mijlocul tău și întru mijlocul muierii, și întru mijlocul semenției tale și întru mijlocul semenției ei. El va păzi ție capul și tu vei păzi lui călcîile.

În versiunea germană curentă (Einheitsübersetzung, 2016) pasajul citat sună astfel: „Und Feindschaft setze ich zwischen dir und der Frau, zwischen deinem Nachkommen und ihrem Nachkommen. Er trifft dich am Kopf und du triffst ihn an der Ferse”. Dacă examinăm cu atenție transcriere lui Körner, observăm imediat că el are, firește, probleme mai ales cu sunetele care nu îi sunt cunoscute, în această formă, din limba germană. Autorul se orientează către habitudinile de scriere ale germanei, manifestând, în interiorul sistemului de in rațiuni practice, dăm mai întâi norma ortografică românească actuală, urmată în paranteze pătrate de definiția fonologică a sunetului, iar la urmă grafia întrebuințată de Körner:

ă (vocala centrală medie) = e sau a

î (vocala centrală închisă) = i

i (vocala anterioară închisă) = ï

i semivocalic sau final asilabic = j  sau i

c (consoana oclusivă palatală surdă) = k

j (consoana fricativă postalveolară sonoră) = sch

ș (consoana fricativă postalveolară surdă) = sch

ț (consoana africată alveolară surdă) = cz

v (consoana fricativă labiodentală sonoră) = w

z (consoana fricativă alveolară sonoră) = s

După versul din Geneză din Biblia de la București, ca și după traducerile lui Luci Gabriel și Jacob Anton Vulpius urmează „notele filologice” ale lui Körner, care comentează și etimologizează fiecare cuvânt (Körner 1766b: 830-833). Explicațiile pastorului saxon la versiunea biblică românească vor fi în cele ce urmează citate integral⁶. Nu considerăm necesar să traducem în românește aceste explicații, ele sunt ușor de înțeles chiar și de un cunoscător mai puțin exersat al limbii germane. De altfel, în comentariiile noastre, aducem toate lămuririle necesare. În paranteze drepte indicăm aspectul grafic din ortografia actuală, al cuvântului oferit de exegetul nostru în ortografia sa proprie.

[830] Über das Wallachische

Schi [și] ist aus dem gr. καὶ, lat. que entstanden, weil die Wallachen unter den Slavoniern sich endlich den Sibilum mit angewöhnet haben, wie aus mehreren Worten klar ist.

Comentariu

Etimologia lui Körner este greșită. Conjuncția și (care funcționează în română și ca adverb) provine din lat. sic. În forma e, corespondentul latinesc et a fost păstrat în limba română, fiind atestat în textele românești din secolul al XVI-lea, dispărând ulterior din uz. De remarcat însă la explicația lui Körner ar fi următoarele fapte. În calitate de cunoscător al limbilor clasice, greacă și latină, el caută mai întâi un etimon în aceste limbi. Având în vedere celelalte remarci, este de mirare că eruditul pastor nu a găsit explicația etimologică justă, care era foarte evidentă. S-a întâmplat probabil așa deoarece sic nu îi era pesemne familiar în înțelesul de „și”, ci doar ca particulă afirmativă, ca în italiană și în spaniolă, sau, în latină, ca particulă de întărire „așa”, întrebuințare care s-a păstrat în limba franceză. Ca o cauză posibilă a schimbării fonetice de la latină la româna actuală, Körner recunoaște oricum influența limbilor slave, chiar dacă în contextul de aici această explicație este nepotrivită.

Wraschbe [vrajbă], Feindschaft, Zorn, ist von den Gothen und alten Daciern noch übrig, davon die Engelländer ihr wrath noch her haben; und da das th schon einen halben Sibillum mit f vermengt, führet, ist es endlich in schb verwandelt worden.

Comentariu

Etimologia este cu totul fantezistă. Cuvântul are origini vechi slave (vražĭba), fiind prezent și în cehă și polonă, și nu are nimic de a face cu limba gotică sau limba dacică. Tentația lui Körner de a apela la substrat sau la vechea germanică este însă de reținut ca poziție de principiu.

Woiu [voiu], ist das Verbum auxiliare, ich will, lat. volo, gall. je veux, ital. voglio.

Comentariu

Explicația lui Körner este corectă.

Pune [pune], ist das lat. ponere, wo die Endung –re fehlet.

Comentariu

Explicația lui Körner este doar parțial corectă. Limba română cunoaște două forme de infinitiv: (a) pune și punere.

Intru [întru], ist der Lateiner ihr inter, intra, zwischen.

Comentariu

Explicația lui Körner este corectă.

Mischlokul [mijlocul], die Mitte, ist aus dem lat. medius locus, in ein Wort endlich zusammengestoßen da zumalen die Rumanschen, wie die Italiener, das l sehr lieben, und statt fradre, frate, fratello; statt forore, forella sprechen. Man siehet auch wie die Übersetzung der LXX κατὰ πόδα folge, ἀνὰ μέσον zwischen der Mitte.

Comentariu

Intuiția lui Körner este, în principiu, corectă. Restul aprecierilor sunt gratuite: ital. fratello, sorella reprezintă forme diminutivale și nu au nimic de a face cu tendințele fonetice.

Teu [tău], ist der Genitivus von tu, lat. tui.

Comentariu

Explicația lui Körner este greșită sau aproximativă. Seria tău/ ta/ tăi/ tale funcționează în limba română ca adjective posesive sau genitivale și se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat. Etimonul latinesc este adjectivul pronominal posesiv tuus/ tua/ tui/ tuae etc.

Mujer [muiere], ist das Span. muger, ein Weib, wie denn die spanische Sprache der Wallachischen am nächsten kommt.

Comentariu

Explicația lui Körner este corectă. Substantivul românesc muiere, ca și spaniolul mujer, provin din lat. mulier (em). În româna literară de astăzi, termenul folosit frecvent este femeie (din lat. familia), muiere având conotații peiorative, deși este încă larg întrebuințat în graiurile populare.

Semenza [sămînță], der Saame, lat. semen, fr. semence, ital. sementa und semenza, wie das Wallachische.

Comentariu

Explicația lui Körner este doar parțial corectă, căci rom. sămânță  nu vine din latina clasică (semen, -tis), ci din forma reconstruită din latina populară *sementia. Corespendentele din franceză și italiană sunt corecte. S-ar mai putea adăuga și portug., catal. semença.

Tale [tale], ist foemininum von tuo, mit dem  articulo le, oder vielmehr le euphonico, weil die Wallachen [831] das l gerne anbangen, und lok sowohl als locul sprechen, der Ort;

Comentariu

Explicația lui Körner este integral fantezistă. Forma tale este adjectivul posesiv, persoana a II-a, feminin, genitiv, acordat cu substantivul determinat semenției.  Vezi și supra, s.v. Teu.

Parintje [părinte], und Parintele [părintele], der Vater.

Comentariu

Explicația este sumară, dar corectă.

Jei [ei], ist das pronomen: ihr, sie, von mascul. jele, jel.

Comentariu

Explicație corectă: forma ei reprezintă genitivul singular feminin al pronumelui personal el/ea.

Wa [va], ist das verbum auxiliare, von waï, veï, wa, franz. je vais, tu vas, il va, womit man ein  futurum periphrasticum  machen kann.

Comentariu

Explicația este corectă. Româna formează viitorul simplu în mod perifrastic, prin formele de auxiliar (voi, vei, va, vom, veți, vor) ale verbului a voi ‘wollen’ + infinitivul scurt al verbului conjugat.

Pasì [păzi], stoßen, schlagen, als mit Spitzen und Hammern, ist der walachische infinitivus in der 4ten Conjugation, wo das –re der Lateiner, wie ihnen gewöhnlich ist, mangelt, und bey pune vorher im gleichen erheller. Da nun die rumanschen Wallachen das lateinische qu in ein p, und das gu in ein b verwandeln, als: îpe, statt aqua, limbe, statt lingua; so sihet man, daß pasì hier so viel als quatire obsol. heißet, franz. Battre, von quatio, quassi, quassum, quatere. Der Italiäner hat noch ein a vorgeseßt, und das nomen spada, ein Degen,  daraus gemacht, dagegen die Franzosen, das s, nach der neuen Schreibart, wieder herausgewoefen, die Endung –da in ein –ée foem. Ziehend, endlich êpée gemacht haben, welches also von quatio der Lateiner herkommt. Das Deutsche: kutten, quetzschen, seßen, pfetzschen, mit Hammern, Fäusteln, Väuscheln und Vochwerken etwas in Berghütten und Hammerwerken traktieren, breinbauen, drauflos  schmeißen, daß es Löcher und Riße mache, nimmt aus dem כׇּתַת כׇּתַש, allen noch so alten Wortforschungen, den Vorzug weg. Wie schön ist nicht hier die wallachische  Uebersetzung mit dem pasi, weil solches, nach dem Buchstaben, bey der Creuzigung Christi, erfolget ist? Und ist die Forschung der heiligen Schrift nach den verschiedenen Uebersetzungen etwas, so zu loben, oder zu tadeln ist? welches letzere alle unsre Rasenwälzer gemeiniglich thun.

Comentariu

Explicațiile lui Körner, relativ corecte din punct de vedere semantico-lexical, sunt fanteziste din punct de vedere etimologic. Harnicul pastor din Bockau atribuie verbului a păzi ‘schüzen, verteidigen; (sich) kümmern’ din text un sens pe care acest cuvânt românesc, împrumut din slava veche (paziti) nu l-a avut niciodată. Körner s-a orientat probabil după sensul explicit din Vulgata (Inimicitias ponam inter te et mulierem et semen tuum et semen illius ipsa conteret caput tuum et tu insidiaberis calcaneo eius.) sau din Biblia lui Luther (Ich stelle Feindschaft zwischen dich und die Frau, / deinem Nachwuchs und ihrem. / Er wird dir den Kopf zertreten, / und du wirst ihm die Ferse zerbeißen.), după cum făcuseră și cărturarii greco-catolici de la Blaj, care, în versiunea elaborată de ei între 1760 și 1761, au urmat și ei  Vulgata: Vrajbe oi pune între tine și între muiare și între sămînța ta și între seminția ei. Și ea va zdrobi capul tău și tu vei pîndi călcîiul ei. Învățatul pastor luteran de la 1766 nu avea cum să intuiască faptul că în Biblia 1688, ca și în celelalte două versiuni manuscrise din epocă, Ms. 45 și Ms. 4389, a fost urmat strict textul grecesc din Septuaginta, unde apare verbul τηρέω ‘a proteja, a supraveghea; a urmări îndeaproape’ (cf. Gr.Engl.Lex., s.v.). Iată întregul context din Septuaginta: καὶ ἔχθραν θήσω ἀνὰ μέσον σου καὶ ἀνὰ μέσον τῆς γυναικὸς καὶ ἀνὰ μέσον τοῦ σπέρματός σου καὶ ἀνὰ μέσον τοῦ σπέρματος αὐτῆς· αὐτός σου τηρήσει κεφαλήν, καὶ σὺ τηρήσεις αὐτοῦ πτέρναν. Cf. și Septuaginta Deutsch: Und Feindschaft werde ich setzen zwischen dir und zwischen der Frau und zwischen deiner Nachkommenschaft und ihrer Nachkommenschaft. Er wird deinem Kopf auflauern und du wirst seiner Ferse auflauern. Opțiunea din Biblia lui Micu (1795) va respecta și ea procedura literală după Septuaginta: Și vrăjmășie voiu pune întră tine și întră muiare, și întră sămînța ta și întră sămînța ei. Acela va păzi capul tău, și tu vei păzi călcîiul lui. Chiar și prima versiune aprobată de Sinodul Bisericii Ortodoxe, tipărită în 1914, păstrează aceeași formulare ambiguă: Acela va păzi capul tău, și tu vei păzi călcîiul lui. Abia în Biblia sinodală din 1936 găsim o nuanțare semantică adecvată contextului: Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămînța ta și sămînța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcîiul (Bibl. 1936).

Considerațiile lui Körner sunt însă remarcabile dintr-un alt motiv. Explicația semantică pe care o oferă pentru verbul păzi și deducerea etimologică a acestuia din lat. quatere⁷ sunt, din perspectivă actuală, inacceptabile, dar succesiunea ideilor sale trădează unele trăsături ale lingvisticii comparativ-istorice, care tocmai era în curs de constituire către începutul secolului al XIX-lea. Transformarea fonetică a lui –qu (înainte de a) în p și a lui –gu în mb, atât de caracteristică limbii române, este ilustrată prin exact aceleași exemple care se găsesc și în lucrările de fonetică istorică a limbii române (de exemplu: Rothe 1957: 40): AQUAM > apă, LINGUAM > limbă.

Cât privește explicațiile structurii fonetice a ital. spada și a fr. épée, Körner este cumva pe calea cea bună, chiar dacă pornește de la un etimon greșit. El își dă seama că, spre deosebire de italiană, franceza păstrează pe e protetic înainte de un s impurum, pe când, dimpotrivă, consoana inițială o „elimină”, după cum se și exprimă el însuși.

În fine, pastorul din Bockau se referă aici încă și mai clar decât în cazul verbului pune la faptul că la infinitivul românesc terminația re a fost eliminată.

La sfârșit, se dovedește încă o dată limpede cât de strâns împletite sunt la Körner cercetarea teologică și cea lingvistică. Verbul românesc păzi, pe care îl traduce greșit prin „a strivi, a lovi cu o țepușă sau cu un ciocan”(„stoßen, schlagen, als mit Spießen und Hammern”), îi este pe plac pastorului protestant și pentru că reflectă crucificarea lui Hristos. Prin această observație, el găsește prilejul să inițieze un atac verbal împotriva celora care critică traducerile Bibliei în limbile populare și, implicit, cercetările pe această temă.

Czie [ție], oder tje, dir, ist der dativus von tu, teu, tie, te.

Comentariu

Explicația este corectă, cu excepția includerii adjectivului posesiv tău în seria pronominală.

[832]

Kapul [capul], der Kopf, Haupt, von ital. capo, lat. caput, wallach. cap, mit der euphonia ul, capul.

Comentariu

Substantivul rom. cap este un element moștenit din limba latină și înrudit cu ital. capo, span. cabo, franc. chef.  Secvența ul nu este un fenomen eufonic, ci este pur și simplu articolul hotărât enclitic l, forma pentru masculin/neutru, nominativ/acuzativ, singular, precedată de ceea ce gramaticienii români numesc „vocala de legătură” –u– (cf. și supra, s.v. tale).

Weï [vei], ist die andre Person von wai, siehe unter wa vorher.

Comentariu

Explicația este corectă, dar defectuos formulată. Forma vei este într-adevăr auxiliarul din sintagma verbală vei păzi, indicativ, viitor, persoana a II-a singular.

Kalkjaile [călcîiele], die Fersen, mit der euphonischen Endung gen. foem. le, ist hier der pluralis von kalke, die Ferse.

Comentariu

Transcrisă defectuos de către Körner, forma călcîile (astăzi: călcâiele) reprezintă pluralul acuzativ al subst. neutru călcâi (împrumut din lat. calcaneum). Articolul le este articolul hotărât, nu o „euphonische Endung”. Se pare că eruditul pastor nu putea distinge articolul enclitic românesc.

Lui [lui], der dativus von Jel, jella, er, sie, wie im Französischen.

Comentariu

Explicația lui Körner este corectă.

3.2. Tatăl nostru (Matei 6: 913)

Al doilea fragment biblic citat de Körner mai departe, în § 5 al operei sale este rugăciunea Tatăl nostru, din Evanghelia după Matei, 6: 9 și urm., reprodusă în patru variante diferite, pe care le prezintă, cum am arătat deja mai sus, drept idiomuri „rumanșe” („rumanschische”). În timp ce în alt loc (1766b: 829) vorbește despre patru „dialecte ale acestei limbi rumanșe sau romanșe” („Mundarten dieser rumanschischen oder romanschen Sprache“), aici este vorba despre „limbi” (1766b: 833) – o diferențiere pe care, cu siguranță, nu trebuie să o judecăm cu unitățile de măsură ale terminologiei științifice de astăzi și nici să o supraevaluăm. Eruditul pastor luteran din Bockau își explică opțiunea pentru includerea în colecția sa a textelor menționate astfel: Damit man endlich den Unterschied zwischen allen 4. obermeldeten rumanschischen Sprachen einsehen möge, will ich das Vater Unser gegen einander hieher setzen, welches ich nach der Schreibart, so wie sich dasselbe in den angezeigten Bibeln findet, beybehalte und zwar das Wallachische mit lateinischen Buchstaben, also: „Pentru ca, în fine, să poată fi observată diferența dintre toate cele 4 limbi rumanșe menționate, doresc să pun acum în paralel Tatăl nostru, în grafia care se găsește în Bibliile menționate, și anume transcriind valahica cu litere latinești, așadar:”

Este vorba aici despre pasajul respectiv din Evanghelia după Matei, așa cum apare în Biblia de la București, în cele două Biblii retoromane, precum și în textul numit de Körner „velș” („Wallisch”). Din rațiunile tehnice menționate mai sus, vom reproduce și comenta doar versiunile românești, lăsând pentru altă dată cele două versiuni reto-romane.

a. Textul original din Biblia de la București

Tátßl7 nóstrÁ çê’l´ dên7 çê’rüri, sfnªc™’skß sß númêlê tß’Á. Vî’ê çÊpßrßcî’å tà, fîê vóå tà, kùmÁ çÊçê’rü, aÊ‚à ‚ì prê‘ pßmø’n7t´.

Pø’i™ nóastrß ç™‘ deto’atê jílêlê dß’neΣ noaΣ a∞stßji. Íì lácß nóaΣ datorî’ilê no’astrê, kÁm lßsß’m7 ‚ì nói˘  datórniçilor´ nówri.

Íì sßnúnê dúçi prê‘‘ nói˘ çÊbøn7tÁæ’lß, çê‘ nê iÊj7bß™’wê prê‘ nói˘ de çê’l´ rß’Á. Kß aÊtà å∞stê çÊpßrßcî’å ‚i‘ put™’r™ ‚i‘ sla’va çÊtrÁ v™’’’çÔ aÊmi’n.

Transcriere fonetică interpretativă în ortografia actuală a limbii române:

Tatăl nostru cel den ceriuri, sfințeascăsă numele tău, vie împărățiia ta, fie voia ta, cumu în ceriu, așa și pre pămînt. Pîinea noastră cea de toate zilele dă-neo noao astăzi, şi lasă noao datoriile noastre, cum lăsăm şi noi datornicilor noştri. Şi să nu ne duci pre noi în bîntuială, ce ne izbăveaște pre noi de cel rău. Că a ta iaste împărățiia, și putearea și slava, întru veci. Amin.

Transcrierea lui Körner (Wallachisch, aus Math. VI, 9)

Tátæl nóstru, czel den czériuri. Sphinziéscæ sæ númelje tæu. Wije impærætsija ta. Fije wója ta, cúmu in cziérjo, assà schi prjè pæmjánte. Pjánje nóastræ czie de tóatje silelje dáeneo nóao ástæsi. Schi lásæ nóao datoriilje nóastre, cum læsàm schi nói datórniczilor nóschtri. Schi sæ nu [384] nje, dúczi prjè nói in wjantujálæ; cze nje isba wjéschtsche prjè nói de czel ræu. Ka atà jaste impærætsija, schi putierje, schi sláwa intru wiécze. Amin.

b. Cea de-a doua versiune românească, desemnată drept „velșă” (Wallisch, aus dem A. C. Lond. 1567)

Pærintele nostra, cela ce esti en cheri. Svintzaske se numele teu. Vie emperatzia ta. Face se voja ta, cum en cer ase si pre pæmentu. Pæne noastre tza sætzioase dæ noaæ astezi. Si lase noaæ datoriile noastre, cum si noi le læsæm datornitzilor nostri. Si nu ne duce pre noi [834 ] la ispitire. Tze ne mentueste pre noi de viclianul. Amin

Transcriere fonetică interpretativă

Părintele nostru, cela ce ești în ceri, svințascăse numele tău, vie împărăția ta, facăse voia ta, cum în cer așa și pre pămîntu. Pînea noastră cea sățioasă dă noaă astăzi. Și lasă noaă datoriile noastre, cum și noi le lăsăm datornicilor noștri. Și nu ne duce pre noi la ispitire, ce ne mîntuiește pre noi de vicleanul. Amin

Oferim acum transcrierea cu litere latinești practicată de Körner, însoțită de transcrierea noastră interpretativă, potrivit ortografiei românești actuale. Dacă vom compara transcrierea făcută de Körner acestui pasaj cu cea din Geneză, vom recunoaște, cum era de așteptat, numeroase coincidențe, dar și mici deosebiri, care arată că nu exista, în mintea pastorului, o preocupare pentru o sistematizare fermă a regulilor de transcriere. Schema următoare cuprinde principalele deosebiri între Körner și ortografia românească actuală. La fel ca și mai sus, punem mai întâi echivalentul grafic românesc actual, urmat, în paranteze drepte, de definiția fonologică a sunetului respectiv, la care se adaugă grafia întrebuințată de Körner.

ă (vocala centrală medie) = æ, e sau a

î (vocala centrală închisă) = e

i (vocala anterioară închisă) = i

i semivocalic sau final asilabic = j

c (consoana oclusivă palatală surdă) = k

ș (consoana fricativă postalveolară surdă) = s

ț (consoana africată alveolară surdă) = tz

v (consoana fricativă labiodentală sonoră) = w

z (consoana fricativă alveolară sonoră) = s

ce/ ci (consoana africată postalveolară surdă) = ce, che, tze și tzi

2. Comentarii lexicale şi etimologice la Tatăl nostru

Anmerkungen

Tatal [tatăl], ist vom Gothischen und Dacischen th’ Aita, der Vater, mit dem wallischen l, gleich als Vatergen oder lieber Vater.

Comentariu

Substantivul românesc tată ‘Vater’ reprezintă norma generală în româna modernă, atât la nivel literar, cât și în graiurile populare,  nu are nicio legătură cu limbile dacică și gotică – legătura genealogică între cele două limbi este, oricum, fantezistă. Etimonul real este latinescul popular tata, nis, cu urmași în multe dialecte italiene, spaniole sau franceze, ca și în albaneză. Cât privește articolul definit enclitic –l, Körner nu îl recunoaște ca atare nici aici, ca și în alte locuri.

[ceriuri], die Himmel, in engl. czerio, wo r statt l [835] als littera unius organi abwechselt.

Comentariu

Explicația oferită de Körner este obscură și neadecvată. În realitate,  forma ceriuri reprezintă pluralul neutru, cu sufixul specific –uri (< lat. –ora), al substantivului cer, moștenit din lat. caelum ‘Himmel’, cu multe coresponențe în celalalte limbi romanice: ilat. cielo, fr. ciel etc.

Sfinziéskæ sæ [sfințeascăse] es heilige sich; weil die Wallachen kein passivum haben und dasselbe mit dem reciproco durch das activum geben; ist vom Slawonischen swience(n)sie(n), sich heiligen oder geheiligt werden, polon. swie[n]ty, heilig, swei[n]cona woda, Weyhwasser, da die Wallachen unter und neben den slavonischen Völkern wohnen.

Comentariu

Explicațiile lui Körner sunt doar parțial corespunzătoare adevărului gramatical și istoric. Limba română cunoaște diateza pasivă. În contextul dat, forma de pasiv ar fi putut fi să fie sfințit. Este însă adevărat că forma cu inversiunea pronumelui reflexiv sfințeascăse, care apare și în text, poate fi rezultatul unei influențe a reflexivului verbal din limba slavonă. Aceeași structură apare în text și câteva cuvinte mai departe, la un verb de origine latină: facăse. Neobișnuită în româna literară standard astăzi, forma verbală de conjunctiv cu pronumele reflexiv, forma scurtă, postpus, este conservată în variantele actuale ale rugăciunii Tatăl nostru, atât în împrejurări private, cât și în biserică. Ea apare frecvent în poezia populară, precum și în construcții fixe de tipul imprecațiilor, de exemplu: ducă-se dracului, ducă-se pe apa sâmbetei, ducă-se de unde a venit, ducă-se pe pustii.

Pæmjante [pămînt], die Erde, Welt, halt ich vor mundus, mit der prosthesi pa-.

Comentariu

Corect interpretat din punct de vedere semantic, dar transcris de Körner foarte aproximativ, substantivul neutru pămînt, care face parte din lexicul românesc de bază, nu are nici o legătură etimologică cu lat. mundus, ci este urmașul normal, potrivit legilor fonetice de transformare de la latină la română, al lat. pavimentum. Invocare de către Körner a unei „proteze” pa este fantezistă. Evoluția semantică, specifică limbii române, a lat. pavimentum, de la sensul de ‘pavaj, caldarâm’, către cel de ‘sol; teren‘ și, p. ext. ‘lume, univers’, este menționată de unii comentatori ca un indiciu al ruralizării vieții la populațiile romanizate în provinciile de la Dunăre ale Imperiului Roman.

Si, silei [zi, zilei], der Tag, vor dies, wie denn das s und d, t, bey den Ober- und Niedersachsen auch also wechseln ital. di.

Comentariu

Explicația sumară a lui Körner corespunde parțial adevărului. Românescul zi, plural zile, este, realmente urmașul lat. dies, dar nu are nicio legătură istorică cu fenomene fonetice asemănătoare din unele dialecte ale limbii germane, precum cele menționate de Körner.

Datorije [datorie], die Schuld, franz.‚ dete, dette, von lat. debitum, sonst debte, und hier mit dem il der Wallachen vermehret.

Comentariu

Explicațiile lui Körner sunt aici vagi și aproximative, deși echivalarea semantică este corectă, iar înrudirea cu lat. debitum și fr. dette justificată. Subst. fem. datorie, pl. datorii (în text articulat cu articolul hotărât enclitic –le) este un derivat pe terenul limbii române de la subst. dator. Moștenit din limba latină (debitorius), acest cuvînt se află la baza unei familii derivative bogate.

Wjantujale [bîntuială], die Prüfung, wenn einer wie durch das Sieb geüchtet wird, franz. ventiler, ventolin, die Wurfschaufel, lat. ventilatio.

Comentariu

Explicațiile lui Körner sunt totalmente greșite. Greșită este și transcrierea propriu-zisă a cuvântului, cu un [v] inițial, în loc de [b]. Transcrierea corectă este bîntuiale. Avem aici forma de plural articulată a substantivului feminin bîntuială, derivat românesc cu sufixul –ală de la verbul a bîntui ‘a supăra, a ofensa, a jigni’, la rândul lui un împrumut din maghiară (bántani).

Isbawjéschtj [izbăvești], erlösen, von poln. zbawiaczi, vindico, eripio, zbawiciel, der Erlöser, Erretter; ein nachbarliches Wort.

Comentariu

Definit de Körner drept „ein nachbarliches Wort”, verbul izbăveaște este imperativul, persoana a II-a singular de la verbul a izbăvi ‘erlösen’, împrumut din slava veche (izbaviti).

Ræu, rau [rău], Arg, ist noch ein dacisches Wort, hebr. דַע, wie den der letzte König der Dacier Decebalus, ein Baal oder Herr der Dacier hieß.

Comentariu

Apelul la limba ebraică este fantezist și se bazează, atât la cuvântul rău, ca și la numele regelui dac Decebalus, pe o simplă asemănare fonetică. În realitate, adjectivul rău/ rea/ răi/ rele este moștenit din limba latină (reus ‘schuldig’) și are corespondenți în dialecte italiene și iberice. Este folosit frecvent ca desemnare metaforic-eufemistică a diavolului.

Ka [că], lat. quia, weil, denn, gr. γὰρ.

Comentariu

Conjuncția că, multifuncțională în limba română, este urmașa, ca și în majoritatea celorlalte limbi romanice, a lat. quod. În contextul de aici, Körner definește, prin corespondentele latin (quia), grecesc (γὰρ) și germane (weil, denn), nuanțele cauzală și conclusivă ale conjuncției că.

Slawa [slava], die Herrlichkeit, ist slavonisch.

Comentariu

Etimologia propusă de Körner pentru substantivul slavă este corectă, dacă prin slavonisch înțelegem ‘altslawisch’, și nu ‘altkirchenslawisch’.

Wiech, wiecze [veci], Ewigkeit ist deutsch-slavonisch, und die übrigen sind aus dem lateinischen leicht zu verstehen.

Comentariu

În text apare pluralul veci, de la substantivul veac, un împrumut din slava veche (vĕkŭ). Ce vrea să spună Körner prin sintagma deutsch-slavonisch este obscur. Foarte corectă este  însă aprecierea că „die übrigen sind aus dem lateinischen leicht zu verstehen”, „die übrigen” fiind unitățile lexicale că, a ta, iaste, împărățiia, putearea, conjuncția și și prepoziția întru.

Concluzii

Prin considerațiile sale referitoare la traduceri ale Bibliei în unele limbi romanice din spațiul Central European care, deopotrivă la vremea respectivă, ca și astăzi, s-au bucurat și se bucură de puțină atenție, Georg Körner, pastor în orășelul Bockau din Munții Metaliferi, depune o remarcabilă mărturie nu doar despre cunoștințele sale din diverse limbi, ci și despre capacitatea de a putea trage, prin compararea acestor idiomuri, unele concluzii privitoare al originea și dezvoltarea elementelor avute de el în vedere. Trebuie, pe de altă parte, să ținem cont de faptul că scopul publicațiilor sale nu a fost în primul rând unul lingvistic, ci unul teologic și de istoria religiilor, după cum se indică în mod explicit chiar din titlu (Körner 1766b: 819): „ein Beytrag zu der gelehrten Geschichte der heiligen Schrift.“ – „o contribuție la istoria erudită a Sfintei Scripturi”. Desigur, pentru un lingvist de astăzi, unele dintre explicațiile etimologice propuse de Körner pot părea fanteziste, dar aceste lucruri reprezintă marca specifică comentariilor despre limbi în epoca de dinainte de întemeierea lingvisticii comparativ-istorice din prima jumătate a secolului al XIX-lea⁸, speculații fără de care aceasta din urmă ar fi de neconceput. Körner este deja atât de aproape de cunoștințele științifice ulterioare, încât el recunoaște anumite regularități ale evoluției fonetice, cum ar fi schimbări foarte caracteristice pentru română: -qu- > -p-, -gu- > -b-, -l- > -r-. Între altele, el recunoaște, sau doar bănuiește, fenomene morfologice specifice limbii române, cum ar fi, de exemplu, articolul enclitic, pe care îl explică prin eufonie, sau trăsături specifice ale sistemului pronominal. Demn de luat în seamă este și faptul că pastorul nostru afirmă în mod explicit faptul că, în pofida puternicei influențe suportate din partea limbilor slave, care în Biblia de la București se manifestă deopotrivă în vocabular, precum și prin grafia chirilică (veche), limba română rămâne o limbă romanică; asemenea idiomurilor retoromanice, se întemeiază pe limba latină adusă de romani în respectivele teritorii ale Imperiului Roman. La Körner nu se găsesc expresii ambigue precum „romano-slavă” („Römisch-Slavisch“) în Mithridates de la 1809 (vezi Lüdtke 1978: 150), sau „limba slavoromană” („die slavischrömische Sprache“) la Sulzer 1781 (după Frisch 1983: 35), expresii care au contribuit la configurarea imaginii unei limbi mixte, slavo-romanice. Faptul că cercetările sale despre limba română nu sunt atât de detaliate precum cele ale autorilor menționați mai sus, ca și a altor autori de mai târziu, se explică prin aceea că interesul pastorului din Bockau era în esență altul decât cel al istoricilor și filologilor care au jucat un rol oarecare în preistoria și în istoria veche a românisticii. Publicația pe care el a aleso pentru a se exprima, un volum în care se tratau teme de interes precumpănitor regional, a putut juca un rol cu totul nerelevant în răspândirea părerilor lui Körner despre traducerile biblice în limbile romanice. Rămâne însă cu siguranță dincolo de orice îndoială faptul că pastorul saxon a contribuit la răspândirea, printre cei care au putut să îi citească opera, a unor cunoștințe cu totul excepționale despre limba română.

Note:

¹ Varianta în limba germană a prezentului text va fi publicată în volumul Festschrift Rudolf Windisch – 80, aflat sub tipar la Editura Narr, Tübingen.

² Pentru detalii privitoare la lista bibliografică vezi Busse/Schmidt-Radefeldt (2003: 11-17), precum și în bibliografia volumului de față.

³ Informațiile care urmează privitore la viața lui Körner se bazează mai ales pe prezentările lui Hengst (2016a) și Nahrath (2016). Ambilor autori, prof. dr. Karlheinz Hengst, slavist emerit la Universitatea din Leipzig, și Edgar Nahrath, notar în Bockau și președinte al Societății „Magister Georg Körner”, le rămânem recunoscători pentru numeroasele date pe care ni le-au furnizat. Karlheinz Hengst ne-a atras deja de câțiva ani atenția asupra scrierilor lui Körner, iar Edgar Nahrath cultivă cu multă dăruire memoria acestui personaj.

⁴ Fiindcă acest aspect nu a putut fi cercetat mai în detaliu, iar Körner nu a dat niciun comentariu la această versiune, nu vom aborda în cele ce urmează această ipoteză.

⁵ Nu vom trata în cele ce urmează versiunile reto-romane și nici remarcile pe care le face Körner pe marginea lor. Acestea vor fi avute în vedere într-un articol ulterior.

⁶ Ortografia folosită de Körner va fi, desigur, păstrată.

⁷ Despre lat QUATERE în Romania cf. Bork (1969).

⁸ Să ne gândim, de exemplu, la frecvent citata deducție etimologică a fr. haricot ‚fasole‘ < *aricotus < *fabaricotus < *fabaricus < lat. FABA, în Dicționarul lui Ménage, din secolul al XVIIlea (Pfister 1980: 45).

Bibliografie:

Bibl.1760-1761: Biblia Vulgata, Blaj, 17601761, vol IV, Ioan Chindriș/Eugen Pavel (coordonatori), București, Editura Academiei Române, 2005.

Bibl.1795: Biblia, adecă Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, Blaj, 1795. Ediție jubiliară, îngrijită de Ioan Chindriș/Eugen Pavel, Roma, 2000.

Bibl.1936: Sfânta Scriptură, tradusă după textul grecesc al Septuagintei, confruntat cu cel ebraic (…), cu aprobarea Sfântului Sinod. București: Tipografia cărţilor bisericeşti, 1936.

Bork, Hans Dieter (1969): Die Familie von lateinisch quatere im Romanischen. Heidelberg, Winter.

Busse, Winfried / Schmidt-Radefeldt, Jürgen (edit.) (2003): Rumänisch und Romanisch. Festschrift zum 60. Geburtstag von Prof. Dr. phil. habil. Rudolf Windisch (Rostocker Beiträge zur Sprachwissenschaft 13). Rostock, Universität, Philosofisches Fakultät.

Coseriu, Eugenio (1981): Von Genebrardus bis Hervás. Beiträge zur Kenntnis des Rumänischen in Westeuropa (Lingua et Traditio 2), Tübingen, Narr, 1981.

Dahmen, Wolfgang / Munteanu, Eugen (2019): Biblia de la Bucureşti (1688) într-o publicaţie germană din secolul al XVIII-lea, în: Ofelia Ichim et alii (edit.), 1918 – 2018: Limba şi cultura română – structuri fundamental ale identităţii naţionale: evaluări, perspective,  Bucureşti, Tracus Arte, p. 83-103.

Einheitsübersetzung (2016): https://www.bibleserver.com/EU/1.Mose3%2C15 (Ultima accesare a fost la 07.01.2021).

Frisch, Helmuth (1983): Beiträge zu den Beziehungen zwischen der europäischen und der rumänischen Linguistik. Eine Geschichte der rumänischen Linguistik des 19. Jahrhunderts. Hauptströmungen der Sprachwissenschaft im 19. Jahrhundert. Bochum, Brockmeyer. Versiune românească: Relaţiile dintre lingvistica română şi cea europeană, Bucureşti, Saeculum, 1995).

Gr.Engl. Lex.: Greek-English Lexicon of the Septuagint, third corrected edition, Johan Lust/Erik Eynikel/Katrin Hauspie (Edit.), Stuttgart, Deutsche Bibelgesellschaft, 2016.

Hengst, Karlheinz (1990): Der Sorabist Georg Körner und das Russische, în: Renate Lachmann et alii (Edit). „Tgolí chole Mêstró”. Gedenkschrift für Reinhold Olesch, Köln – Wien, Böhlau, p. 395-403.

Hengst, Karlheinz (2016a): Georg Körner – Leben und Werk eines Gelehrten im 18. Jahrhundert. Schriftenreihe der Magister George Körner Gesellschaft 19, p. 101-120.

Hengst, Karlheinz (2016b): 250 Jahre von der Idee bis zum gedruckten Wörterbuch von Georg Körner. Schriftenreihe der Magister George Körner Gesellschaft 19, p. 155-163.

Körner, Georg (1766a): Nachricht von einem raren Neuen Testamente in slavonisch-bulgarischer Sprache, als eine Nachlese zur gelehrten Geschichte der biblischen Uebersetzungen, în: Johann Gottfried Weller (Edit.), Altes aus allen Theilen der Geschichte, oder Alte Urkunden, alte Briefe, und Nachrichten von alten Büchern, mit Anmerkungen, , vol. 2, Chemnitz, Stößel, p. 809-819.

Körner, Georg (1766b): Nachricht von den wallachischen, rumanschischen oder rhäzischen Bibeln, als ein Beytrag zu der gelehrten Geschichte der heiligen Schrift, în: Johann Gottfried Weller (Edit.), Altes aus allen Theilen der Geschichte, oder Alte Urkunden, alte Briefe, und Nach richten von alten Büchern, mit Anmerkungen, vol. 2, Chemnitz, Stößel, p. 819-843.

Lüdtke, Jens (1978): Die romanischen Sprachen im Mithridates von Adelung und Vater. Studie und Text (Lingua et Traditio 4). Tübingen, Narr.

[Müller, Andreas] (1680): Oratio orationum. SS. Orationis Dominicæ Versiones præter Authenticam ferè Centum …editæque a Thoma Ludekenio, Berlin, Officina Rungiana.

Nahrath, Edgar P. (2016): Georg Körner – Pfarrer, Chronist, Sprachforscher. Schriftenreihe der Magister George Körner Gesellschaft, 19, p. 6-23.

Pfister, Max (1980): Einführung in die romanische Etymologie, Darmstadt, Wissenschaftliche Buchgesellschaft.

REW: Meyer-Lübke, W. (⁵1972): Romanisches etymologisches Wörterbuch, Heidelberg, Winter.

Rothe, Wolfgang (1957): Einführung in die historische Laut- und Formenlehre des Rumänischen, Halle (Saale), Niemeyer.

Schlemmer, Gerd (1983): Die Rolle des germanischen Superstrats in der Geschichte der romanischen Sprachwissenschaft (Romanistik in Geschichte und Gegenwart 12), Hamburg, Buske.

Septuaginta: Septuaginta, id est Vetus Testamentum graece iuxta lxx interpretes edidit Alfred Rahlfs, editio octava, Stuttgart, Private Württembergiseche Bibelanstalt, 1965.

SeptugintaDeutsch: Septuaginta Deutsch. Das griechische Alte Testament in deutscher Übersetzung, Wolfgang Kraus/ Martin Karrer (Edit.), Stuttgart, Deutsche Bibelgesellschaft, 2009.

Vulgata: Bibliorum sacrorum juxta Vulgatam clementinam nova editio, curavit Aloisius Grammativa, typis polyglotis Vaticanis, 1929.