Wolfgang DAHMEN
Este profesor emerit al Institutului de Romanistică al Universității „Friedrich Schiller” din Jena, director al Institutului și decan al Facultății de Filosofie. Romanist specializat în studiul limbii și literaturii române, s-a afirmat prin contribuții esențiale în probleme cheie ale romanisticii balcanice. Coeditor al unor publicații de specialitate importante (Balkan-Archiv–Neue Folge, Zeitschrift für Balkanologie, Bibliotheca Romanica et Latina etc). A publicat trei lucrări cu caracter monografic și sute de articole și studii de specialitate (dialectologie, onomastică, sociolingvistică, istoria limbii, lexicografie și lexicologie etc.). Președinte al Asociației Balcano-Romaniștilor (1994-1999), președinte al Consiliului Științific al Societății pentru Europa de Sud-Est etc., observator OSCE în procesele electorale din Republica Moldova. Este doctor honoris causa al universităților „Babeș-Bolyai” din Cluj și „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Deținător al Ordinului „Meritul Cultural” în grad de comandor, conferit de Președintele României (2013).